utentul Antoni0 disparut

[o_tzaranca]

În prealabil postat de ucristian

S-a implinit o saptamina de cind nu am nici un semn de viata de la fiul meu...
Dumnezeu sa-l lumineze acolo unde-i si sa ne instiiteze si pe noi cu doua vorve ca e bine, sanatos!

cred ca problema dvs. e ca nu ati realizat ceva..ca baiatul dvs.nu mai e un baietel ,a crescut ..si a ajuns barbat in toata firea
de aici si ingrijorarile ...unde doarme ,ce mananca..(nici nu vreau sa ma gandesc prin ce trece mama lui)

va puteti da seama ,dupa mesajele care le cititi aici ...de maturitatea fiului dvs.
vedeti diferenta?..diferenta dintre lumea aceasta si lumea pe care a ales-o el..la varsa de 19 ani

Am toata admiratia pentru fiul dvs. si pentru dvs. ca ati crescut un asemenea baiat.

[sophia]

@Carmina - eu n-am spus sa nu se duca la manstire si nici n-am spus ca nu este dureroasa despartirea, daca asa simte, ci alte doua lucruri:
1. sa se gandeasca bine, sa fie bine sfatuit
2. sa se desparta in mod cuviincios de parinti, sa-i respecte si sa intre cu saufletul si constiinta curata la manastire, nu ca un fugar si certat cu parintii si alte persoane.

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

@Carmina - eu n-am spus sa nu se duca la manstire si nici n-am spus ca nu este dureroasa despartirea, daca asa simte, ci alte doua lucruri:
1. sa se gandeasca bine, sa fie bine sfatuit
2. sa se desparta in mod cuviincios de parinti, sa-i respecte si sa intre cu saufletul si constiinta curata la manastire, nu ca un fugar si certat cu parintii si alte persoane.

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

Dumnezeu are grija de fiecare, după sufletul , mintea şi inima lui !

În prealabil postat de sophia

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

Greu o mai scoate omu' la capat cu tine... Poate ca ar fi mai bine sa nu se dea curs acestor genuri de provocare, dar trebuie sa intelegi ca, asa cum tu nu te poti abtine, nici altii nu pot s-o faca.
Atitudinea ta imi aminteste de reactia satului (au trecut peste 20 de ani de-atunci) la aflarea vestii ca o parte din fetele tinere (vreo 6) au fugit la manastire. Dintre toate, doar una s-a intors dupa vreun an; celelalte sunt inca acolo, iar una dintre ele (cea cu initiativa) este recunoscuta si apreciata in intreaga manastire, fiind avansata in functie (nu cunosc sistemul ierarhic in astfel de cazuri)
Tot satul vuia si toate babele se vaitau ca au gresit, ca si-au ratat viata, ca au stricat inima parintilor. Acum toti acei parinti care au fete la manastire multumesc lui Dumnezeu pentru hotararea lor si recunosc ca, daca ar fi fost dupa ei, nu si-ar fi dat niciodata acordul, atunci, in acele vremuri.
Care este dovada de maturitate pe care o apreciezi tu? Aceea de a trai in "iadul" creat de oameni? Ca sa-I urmezi Lui Iisus, iti trebuie, ce-i drept, o mare doza de nebunie. Am avut coleg care-a facut-o, si-l admir pentru asta. Eu am ratacit, el nu. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, probabil si eu as alege drumul pe care Antonio l-a ales acum. Atunci insa, nu eram suficient de... matur!!!

[delia31]

În prealabil postat de sophia

@Carmina - eu n-am spus sa nu se duca la manstire si nici n-am spus ca nu este dureroasa despartirea, daca asa simte, ci alte doua lucruri:
1. sa se gandeasca bine, sa fie bine sfatuit
2. sa se desparta in mod cuviincios de parinti, sa-i respecte si sa intre cu saufletul si constiinta curata la manastire, nu ca un fugar si certat cu parintii si alte persoane.

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

draga sophia
"Duhul sufla unde vrea", nu unde vrem noi.
a zis Hristos candva "nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi".
cand oare o sa intelegem ca judecatile noastre sunt asa departe de judecatile lui Dumnezeu, ca cerul de pamant??

[carmina]

În prealabil postat de sophia

@Carmina - eu n-am spus sa nu se duca la manstire si nici n-am spus ca nu este dureroasa despartirea, daca asa simte, ci alte doua lucruri:
1. sa se gandeasca bine, sa fie bine sfatuit
2. sa se desparta in mod cuviincios de parinti, sa-i respecte si sa intre cu saufletul si constiinta curata la manastire, nu ca un fugar si certat cu parintii si alte persoane.

Si nu, nu este o dovada de maturitate, ci dimpotriva. S-ar putea si sa regrete pasul cand va da de greu. Nu stiu cat de bine este el informat asupra ceea ce l-asteapta la manastire.

De ce oare vine ispita prin chip frumos, prin zambet generos, prin vorbe calde si induiosatoare, prin purtare de grija continua? Nu poate si ea sa aleaga un chip had, o persoana spana si uracioasa, care scoate flacari pe nari? Nu poate, pt. ca atunci s-ar duce de vale reusita.

Ca de s-ar fi gandit bine inainte, de s-ar fi sfatuit cu toata lumea, ar fi trecut totul prin filtrul gandirii, atunci poate ar fi ajuns inevitabil si la intrebarea : exista cu adevarat Dumnezeu?

Ai mei copii, la 22 de ani, cand vor sa faca un lucru cu care stiu ca nu sunt de acord, ma pun in fata faptului implinit. Justificare ulterioara: pai daca stiai dinainte, ti-ai fi facut prea multe griji!

Ei, si daca tot am ajuns pana aici, spune-mi tu mie, daca spunea parintilor sai ce doreste sa faca, ar fi obtinut aprobarea lor? Ma indoiesc.

Ca parinte inteleg grija si dorinta de a sti ca-i este bine copilului acolo unde este acum.
Poate ca-si va da seama mai tarziu ca a facut o greseala, nu stiu si nimeni altcineva nu are de unde sti decat Antonio.

Ma rog Domnului sa-l ajute si sa-i calauzeasca pasii pe drumul pe care singur il va alege!
E singurul lucru pe care-l pot face eu, ca parinte, incercand sa aduc un strop de liniste parintilor sai ingrijorati.

[Noesisaa]

În prealabil postat de carmina

Ei, si daca tot am ajuns pana aici, spune-mi tu mie, daca spunea parintilor sai ce doreste sa faca, ar fi obtinut aprobarea lor? Ma indoiesc.

Nu. Dar cinstit ar fi fost sa fie ascultator, sa termine scoala, sa isi ia ceva de lucru, sa se intretina singur un an-doi, in timpul asta sa mediteze mai mult asupra ce vrea sa faca, sa se roage, sa mearga in scurte vizite la manastiri, sa discute cu alti oameni, si apoi, cu banii castigati de el, daca in continuare simtea chemarea spre manastire, sa plece unde vrea. Asta ar fi fost calea matura, si cred ca mult mai in linie cu invataturile lui Hristos.

Si oricum, si vorbesc din proprie experienta, si cred ca asta pot sa o spuna multi, cand nu asculti de parinti, si in special de mama, nu iti este bine. Chiar sunt curioasa, mama baiatului ce spune de toata treaba asta?

[anna21]

În prealabil postat de Noesisaa

Nu. Dar cinstit ar fi fost sa fie ascultator, sa termine scoala, sa isi ia ceva de lucru, sa se intretina singur un an-doi, in timpul asta sa mediteze mai mult asupra ce vrea sa faca, sa se roage, sa mearga in scurte vizite la manastiri, sa discute cu alti oameni, si apoi, cu banii castigati de el, daca in continuare simtea chemarea spre manastire, sa plece unde vrea. Asta ar fi fost calea matura, si cred ca mult mai in linie cu invataturile lui Hristos.

Si oricum, si vorbesc din proprie experienta, si cred ca asta pot sa o spuna multi, cand nu asculti de parinti, si in special de mama, nu iti este bine. Chiar sunt curioasa, mama baiatului ce spune de toata treaba asta?

Cred ca scopul acestui thread nu este sa-l judecam pe Antonio si sa ne comparam cu el.. ca vezi eu ascult de mama. (ca nici eu nu ascultam de mama, sa fim seriosi, desi nu fugeam de acasa am suparat-o de mii de ori, probabil).

Ca mama, iti spun ca m-as bucura sa am un fiu ca Antonio...
Ce a facut nu este din rautate sau neascultare ci din un idealism extrem si dorinta de adevar. Poate ca va avea de suferit din aceasta cauza, dar pe termen lung mai mult sufera cei care renunta la idealurile lor.
Eu admir oamenii care pot fi dureros de onesti cu ei insisi (onestitatea doare intotdeauna). Cred ca are un caracter admirabil.

Daca a ales bine, Dumnezeu ii va calauzi pasii. Si va relua legatura cu familia. Tot ce putem face este sa ne rugam pt el si familia lui.

[Noesisaa]

A, dar nu il judec pe Antonio. Cred ca ii judec mai mult pe cei care sunt exaltati de alegerea pe care a facut-o. Si eu la 19-20 de ani m-am pus it tot felul de primejdii si Dumnezeu a avut grija de mine, la fel cum are grija si de el, poate si pentru rugaciunile mamei mele. Nu, nu am fugit de acasa, dar eram departe de casa.

Cumva, in continuare, am impresia ca ascultarea este o virtute mai mare decat a fi rebel.

[sophia]

@carmina - nu mi se pare corect cum fac copiii tai. Daca tu ii accepti asa, este decizia si treaba ta.

Eu sunt de acord cu Noesisaa.

Eu nu-l stiua sa bine pe Antonio de pe forum. Am citit unele postari si n-am priceput daca este catolic sau ortodox.
Fetele spun aici niste lucruri care dau de gandit: daca este asa schimbator in credinta si influentabil este grav.
Voi, ceilalti -chiar aprobati si admirati asa ceva?
Anna - pai tu, care esti asa severa in credinta, ti se pare bine sa treci asa de la una la alta, sa nu stii ce vrei?
Da, este normal la un tanar, si tocmai de asta nu este bine sa proneasca asa aiurea in necunoscut.

Daca pana la urma nu s-a dus la manastire? Sau daca se duce la vreo secta?
Nu mai incurajati si aprobati asa ceva!

Sa mai raspund la o intrebare: ba da, eu cred ca daca discuta clar si calm cu parintii se gasea o solutie si il ajutau.
Daca nu este vorba de a face ceva rau, exista solutii intotdeauna si nu cred ca sunt multi parinti chiar absurzi.