Ce ati facut cu copiii vostri?

[costel]

Cat de dureros, avem parte in zilele noastre de o campanie cu urmatorul mesaj: "Copil, caut timp. De petrecut cu parintii mei"

[delia31]

În prealabil postat de costel

Cat de dureros, avem parte in zilele noastre de o campanie cu urmatorul mesaj: "Copil, caut timp. De petrecut cu parintii mei"

Rugaciunea unui copil trist

“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul.

Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu.
Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute.

Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă.
Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine… Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic.
Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

[Yasmina]

În prealabil postat de delia31

Rugaciunea unui copil trist

“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul.

Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu.
Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute.

Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă.
Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine… Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic.
Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

Draguta poza :)

Nu stiu cine a scris acest material,insa nu inclin nici spre cealalta extrema aceia in care copiii sunt centrul atentiei,al universului,al buricului.
Cum adica sa nu-l intrerupa nimeni cand vb?Dar cine se crede copilul acela,vreo personalitate?
Copiii trebuiesc iubiti dar trebuie sa-si cunoasca si lungul nasului!

În prealabil postat de Yasmina

Draguta poza :)

Nu stiu cine a scris acest material,insa nu inclin nici spre cealalta extrema aceia in care copiii sunt centrul atentiei,al universului,al buricului.
Cum adica sa nu-l intrerupa nimeni cand vb?Dar cine se crede copilul acela,vreo personalitate?
Copiii trebuiesc iubiti dar trebuie sa-si cunoasca si lungul nasului!

Cu totul de acord, draga Yasmina!
Psihopatii de azi sunt fostii copii rasfatati de parintii egoisti si iresponsabili.

[Ekaterina]

În prealabil postat de delia31

Rugaciunea unui copil trist

“Doamne, în seara asta, te rog ceva special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul.

Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu.
Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute.

Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează… Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă.
Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine… Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic.
Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

Aceasta rugaciune reflecta o realitate dura. Cata tristete poate sa simta un copil atunci cand vede ca orice altceva merita atentie, in timp ce el este ignorat. Copilul are nevoie de dragostea si afectiunea parintilor, are nevoie sa fie ascultat si inteles, sa fie ajutat atunci cand il incoltesc temeri.

Am vazut de multe ori aceasta tendinta a desconsiderarii persoanei, evidentiata in faptul ca omul prefera sa se uite la televizor in loc sa caute si sa pretuiasca prezenta unei alte persoane. Oare de ce?

Pentru ca e mai comod.
E mai comod sa credem ca avem intimitatea asigurata, cand, de fapt nici nu stim ce este ea (deoarece o confundam cu sexul sau cu dragalaseniile dulcici).
Intimitatea e o cucerire, pentru obtinerea careia e nevoie sa dam jos toate mastile, incet, incet.
Televizorul ofera o alternativa calduta pentru a ne refugia in lumi unde responsabilitatea noastra este nula. Eventual ne imaginam ca suntem implicati (imaginatia si avatarurile ei...) in mijlocul evenimentelor.
Pe cand intimitatea e o confruntare reala. Cu noi si limitele noastre, cu disponibilitatea de a jertfi iubitor etc.

Eu am aruncat televizorul la ghena acum 3 ani, primind imediat eticheta de diliman, "doar" pentru ca fiul meu cel mic isi pierduse si acuitatea vizuala si o parte din minti stind ore-n sir la televizor (inclusiv noaptea, pe ascuns).
Astazi sunt multumit si multumesc lui Dumnezeu pentru ca am facut, fie si in ceasul al 12-lea, acel gest.