Ispita de dreapta, ispita de stanga

[Mihnea Dragomir]

Mândria nu este ispită de dreapta. Ispitele de dreapta sunt cele care merg în sensul credinţei, pe care însă o deviază. Ca aceea despre care e vorba în primul post.

Când mă cred mai deştept ca şeful meu şi îl sap să îi iau locul, greşeala mea este de stânga. Când, dimpotrivă, socotesc că şeful este prea îngăduitor cu mine şi nu merit nici măcar poziţia pe care o ocup în firmă, socotind deci că locul meu este să mătur în birou, ceea ce şi mă apuc să fac uitând pentru ce mă plăteşte şeful, iată-mă într-o eroare de dreapta.

Veţi observa imediat că erorile de dreapta sunt MULT mai rar întâlnite în practică. Avem înclinaţie naturală spre contestare, mândrie, invidie, dezordine. Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

[coralina]

Multumesc pentru raspunsuri!
Mihnea, frumos si elocvent ceea ce ai scris, bine exemplificat de asemenea.

[carmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

Poti exemplifica, te rog?

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie? Sau atunci cand cartim impotriva situatiei grele in care suntem, considerand ca meritam ceva mai bun?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de carmina

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie?

Da ! Exact ! "Prea multă smerenie" e ispită de dreapta. Dacă privim lucrurile cu atenţie, vom vedea că nu e vorba (numai) de o eroare de cantitate a smereniei, ci de o deviere a ei. Smerenia creştină nu este smerenie-de-dragul-smereniei, ci golire de noi înşine pentru a-I face loc Domnului.

Numai virtuţile teologale (cele 3) sunt absolute, adică fără factor de limitare. Ele Îl privesc pe Dumnezeu. Celelalte sunt virtuţi mediane. Poţi greşi din prea multă smerenie (eroare de dreapta) sau din prea puţină smerenie (eroare de stânga). Poţi greşi din prea multă ascultare (eroare de dreapta) ori din prea puţină (eroare de stânga). Poţi fi prea bând ori prea aspru, prea prudent ori prea puţin prudent etc.
Dar nu poţi greşi iubindu-L prea mult pe Dumnezeu, nu poţi greşi sperând prea mult în Salvare ori crezând prea mult în El.

Poti exemplifica, te rog?

Aţi exemplificat deja aici:

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?

Caz tipic de ispită de dreapta. Dacă am auzit cu urechile noastre formula de dezlegare, dacă preotul nostru este preot, iar noi am respectat precondiţia unei bune spovezi: căinţa sinceră şi hotărârea de a nu mai păcătui, atunci trebuie să fim mai siguri că Dumnezeu nu ne va aminti de acele păcate decât suntem de lumina Soarelui.

[carmina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Smerenia creştină nu este smerenie-de-dragul-smereniei, ci golire de noi înşine pentru a-I face loc Domnului.

Cuvintele aceastea tradeaza omul deprins sa priveasca in interiorul sau. Oriunde s-ar situa.
Multumesc pt.rabdare si raspunsuri. Dar, carmen si nu dv.