O definitie a neoprotestantului...

[Grabriella]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Si totusi, acesta nu poate fi nici un motiv de mandrie...pentru ca nu credinta e cea care ii determina sa devina crestini model neaparat, ci mai mult teama de a fi sanctionati, si exclusi din comunitate...deci e mai mult o constrangere de ordin social, decat o decizie personala si sincera...sau o schimbare permanenta a vietii pentru Dumnezeu.

Acest lucru nu poate conduce decat la concluzia, de altfel conforma cu realitatea, si nu cu imaginea idealizata a fiecarei comunitati curatate/epurate de pacatosi...si in care ar ramane doar virtuosii ( pentru ca asta ar rezulta in urma acestor masuri), ca sectarii sunt si ei oameni, care mai virtuos, care mai pacatos, care mai puternic in credinta, care mai slab...dar nicidecum asa cum am mai citit unele marturii ale unor adventisti...si care intrebau siderati: Dar de ce mai pacatuiesc ortodocsii, daca au cunoscut Cuvantul lui Dumnezeu? De ce mai fac pacate?

De aici am dedus eu, ca daca pacatul li se pare ceva atat de strain, si de indepartat de tot ceea ce inseamna cultul lor, ei or fi de acum sfinti, si cum scot un cuvant, sau arata vreun pliant...interlocutorul devine ca un inger...forever!

Mi se pare ceva foarte urat acest lucru...si pana la urma nu inteleg, oare acesti indivzi care se tot detaseaza de restul pacatosilor...in baza a ce o fac, oare tot in baza trairii lor, si credintei net superioare celorlalti?
Acum ma intreb si eu, oare ei cand pacatuiesc( ca totusi si ei sunt oameni)...nu se simt pacatosi, ci tot mai sfinti decat ceilalti, pe care i-au renegat, sau dispretuit?

Majoritatea celor nou convertiti sunt plini de iubire fata de Dumnezeu si fata de 'frati', ei cred cu tarie ca au gasit 'adevarul' deoarece nu au un alt reper.Si tocmai de aici frica de a nu se face de rusine fata de Dumnezeu si fata de oameni si implicit, fata de pacat.
Divergenta apare dintre cei foarte legalisti si care vor sincer sa traiasca dupa Cuvantul Bibliei si cei mai indiferenti sau noua generatie care refuza perceptele mai riguroase.
Din start totul este o eroare!
Cel mai mare pacat este interpretarea total necrestina a insasi definitiei CREDINTEI.

Dupa definitia lor "Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad."


Pentru ei este un deziderat pe care trebuie sa si-l insuseasca, o porunca,o fomulare mentala, deci un obiectiv de atins.Deci :"crede si vei avea, sau vei vedea.. candva". Ei citesc si recitesc Sf. Scriptura ca pe o scrisoare( testament) de la Tatal Ceresc si traiesc in asteptarea aratarii celor 'nadajduite', adica promise in aceste Testamente.Dar pentru a primii acesta comoara promisa ei stiu ca trebuie sa respecte legile si poruncile scrise.
De aici apare toata stradania si concucerta intre ei si care mai de care 'dau navala' ca sa poata merita premiul.Este ca la cursa cu obstacole, doar cel ce castiga ia premiul.De aceea se raporteaza mereu si mereu la altii si fac totul spre a fi mai buni ca ceilalti, sau spre ai ajuta si pe ceilalti sa poata alerga,ii trag dupa ei, ii motiveaza, isi conving partenerii, parintii,copii, vecinii.Sunt intr-o continua cautare si ' evanghelizare' ca si o conditie esentiala a mantuirii.

Pe cand in Ep. dupa Evrei spune:
Cap. 11

1. Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.

Deci pentru ortodocsi credinta inseamna 'INCREDINTAREA', ADEVERIREA ,DOVEDIREA celor nevazute. ADICA "REVELAREA " promisiunilor din Sfanta Scriptura, atat VechiuL cat si Noul Testament.
CE SPUI ?!?
Pai asta cu 'adeverirea' au tot incercat ideologii lor sa o dreaga, dar au dat-o in bara rau si atunci prefera sa nu aminteasca de 'profetiile' (micinoase) ale unora si altora. De aici apare si furia impotriva Sfintilor Parinti ale caror scrieri sunt la fel de vii si actuale ca la inceput, ca sa nu amintim de vietile lor cu totul exceptionale.