cum stii ca el/ea e alesul/a?

[glykys]

Florinna, este un barbat care te iubeste si te respecta? asta conteaza in primul rand. E om credincios si are un caracter curat? Incearca sa nu mai faci comparatii cu prima iubire... imi inchipui ca altfel iubesti la 16 ani si altfel la 33. Roaga-te lui Dumnezeu sa iti arate daca el este persoana potrivita! Sfaturile Sophiei sunt bune de aplicat... cerceteaza terenul, gandeste-te bine, nu zice nimeni sa va casatoriti maine, dar nici peste nu stiu cat timp! E bine ca nu esti indragostita orbeste de el si, fiind mai matura, poti analiza toate aspectele. Take your time! Si roaga-te!

[Ioana-Andreea]

cere un semn.

[valeria89]

sophia nu toti au norocul tau, adica si eu am fost cu un baiat cu care aveam multe in comun, semanam, gandeam la fel, era totul ok si totusi el a plecat....
deci, degeaba sunteti ca 2 frati gemeni daca Dumnezeu vrea sa iti dea ceva diferit....
oricum prin multa rugaciune, Dumnezeu ne va ajuta.
Doamne ajuta!

[naomy]

in legatura cu subiectul dezbatut,
eu de exemplu sunt cu o persoana de 1 an si 5 luni, si ne intelegem foarte bine, e tipul de persoana cu care eu chiar asi face pasul de a ma casatori, unica problema e ca el e catolic. am discutat cu el si nu vrea sa treaca la religia mea , ortodoxa
de fapt eu sunt intr-o mare dilema , chiar nu stiu ce sa fac.
am vb cu un preot si mi-a zis ca nu e nici o problema , se fac multe casatorii mixte, pe de alta parte pr Ilie Cleopa in scrierile lui spune cu totul altceva......................................
chiar nu stiu ce sa fac

[Jane Says]

În prealabil postat de anna

Intrebarea este: ce pot face eu constructiv (daca lucrurile sunt asa dramatice cum povesteste Casiana)

Sa evadezi si tu cu el, cred, pentru ca daca fiecare-si gaseste evadarea singur, in alta parte.. Si nu in trecut neaparat, "sa retraim ce-a fost" ci si chestii noi, nu stiu. Eu cred ca oamenii cand vor sa ia distanta de ceva (ma duc sa ma plimb) de fapt vor sa ia distanta de rolurile pe care situatia respectiva le impune. Ex, nu sunt satul/a de tine, dar vreau o pauza de la rolul de sot/tata/angajat si as vrea sa fiu eu insami pentru cateva ore. Ideea e sa-si dea seama ca libertatea si sa fie el insusi - chiar si dupa standarde liberale :P - nu e unde nu esti tu ci ca asta se poate si impreuna cu tine si ca nu e nevoie sa adopte fata de tine un discurs de genul "totul e ok" pentru ca asta e singurul acceptabil date fiind rolurile voastre.
Poate sa mergeti amandoi undeva, faceti ceva, pescuiti, jucati sah, ce-o fi. Fara copii.. si cu gandul ca amandoi va regasiti nu doar in postura de soti/parinti ci si de evadati (caramaderia si complicitatea aceea care surade uneori cand amandoi alegeti sa nu raspundeti unei rude sacaitoare, de ex, nu e cel mai zen exemplu dar undeva in directia aceea a feelingului).

[casiana]

Ma simt “defecta” si ciudata de cate ori mi se zice, aici pe forum, ca nu pot iubi...pt ca nu e deloc asa. Poate acum vad putin tulbure, e posibil sa fi disparut ceva din capacitatea mintii mele de a mai percepe iubirea, dar am iubit, am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta. Intr-adevar sunt momente in care as vrea sa uit asta. Momente in care as vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut pt ca nu pot accepta ca oameni care s-au iubit ajung uneori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat..

Anna m-a impresionat si ce ai povestiti tu. Presupun ca la tine nu a fost asa chiar din prima zi de casatorie. La mine asa a fost de la inceput. Nu m-am putut bucura de nimic. Ma gandeam la inceput sa incerc sa mimez fericirea, in felul asta poate l-as fi facut pe el sa se simta bine, dar apoi mi-am dat seama ca nu exista tristete mai mare decat cea pe care o simti cand descoperi falsul... si l-as fi ranit mult procedand asa.
Eu nu am libertatea sotului tau si nici nu sunt in stare sa procedez asa..nu plec/vin acasa cand si cum vreau. Sotul meu e dependent de mine (a si recunoscut asta), noi tot timpul suntem impreuna. Saptamana aceasta l-am rugat sa nu vina dupa mine la serviciu, i-am zis ca vreau sa vin pe jos pt ca s-a facut f frumos afara si vreau sa ma plimb putin. In fata blocului m-am asezat pe o banca, eram singura, imi era bine, dar tot am inceput sa plang la gandul ca trebuie sa urc si il gasesc acolo..am plans pana am pierdut notiunea timpului si a coborat dupa mine ingrijorat ca mi s-a intamplat ceva de nu mai ajung acasa...

F des simt ca nu imi face nimic mai rau decat prezenta lui langa mine (poate cu asta nu ma pot obisnui de fapt). Daca l-as vedea mai rar, sau daca ar avea un serviciu ceva mai solicitant decat al meu si eu as fi cea care l-as astepta seara acasa nu invers cum se intampla acum, poate daca as avea macar o ora pe zi in care sa fiu singura acasa, poate situatia nu ar mai fi asa impovaratoare.

De curand l-am intrebat daca i-ar fi mai bine fara mine, daca ne-am separa (fara sa divortam) pentru o perioada sau chiar pentru totdeauna si am trai asa, dar reactia lui a fost oarecum asa cum ma asteptam... a inceput sa planga si sa-mi zica ca nu poate fara mine, ca are nevoie de mine si ca vrea sa-i fiu alaturi. Nu stiu daca sa ma despart de el este cea mai inteleapta decizie, dar ma tem ca situatia asta incomoda se prelungeste degeaba si pt mine si pt el. Dar daca lui ii este mai bine sa ma aiba alaturi (chiar si in starea in care sunt ) cum as putea sa-l parasesc? Imi e mila, mi se rupe sufletul la gandul ca ar putea suferi candva cu aceeasi intensitate cu care o fac eu acum.

Ma simt izolata de viata pe care as vrea sa o am, lipsita de vitalitate, fara urma de entuziasm, niciun strop de liniste si fericire...doar indolenta si deteriorare... si mi-e f greu sa sper ca ruptura care s-a produs intre noi ar mai putea fi vreodata sudata.

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Multumesc celor care ziceti o rugaciune pentru mine, multumesc pentru toate sfaturile bune. Ma rog lui Dumnezeu si Maicii Sale sa ma lumineze si sa ma ajute sa depasesc toate aceste probleme, sa ies cu bine din situatia in care sunt acum.

Poate toate astea imi sunt de folos..poate trebuie sa am rabdare si sa nu caut folosul acum..dar nu stiu daca sau cat o sa mai rezist.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de casiana

Ma simt “defecta” si ciudata de cate ori mi se zice, aici pe forum, ca nu pot iubi...pt ca nu e deloc asa. Poate acum vad putin tulbure, e posibil sa fi disparut ceva din capacitatea mintii mele de a mai percepe iubirea, dar am iubit, am iubit din tot sufletul, cu toata fiinta. Intr-adevar sunt momente in care as vrea sa uit asta. Momente in care as vrea sa nu fi simtit, sa nu fi trait, sa nu fi crezut pt ca nu pot accepta ca oameni care s-au iubit ajung uneori sa cunoasca suferinte interioare de neimaginat..

Anna m-a impresionat si ce ai povestiti tu. Presupun ca la tine nu a fost asa chiar din prima zi de casatorie. La mine asa a fost de la inceput. Nu m-am putut bucura de nimic. Ma gandeam la inceput sa incerc sa mimez fericirea, in felul asta poate l-as fi facut pe el sa se simta bine, dar apoi mi-am dat seama ca nu exista tristete mai mare decat cea pe care o simti cand descoperi falsul... si l-as fi ranit mult procedand asa.
Eu nu am libertatea sotului tau si nici nu sunt in stare sa procedez asa..nu plec/vin acasa cand si cum vreau. Sotul meu e dependent de mine (a si recunoscut asta), noi tot timpul suntem impreuna. Saptamana aceasta l-am rugat sa nu vina dupa mine la serviciu, i-am zis ca vreau sa vin pe jos pt ca s-a facut f frumos afara si vreau sa ma plimb putin. In fata blocului m-am asezat pe o banca, eram singura, imi era bine, dar tot am inceput sa plang la gandul ca trebuie sa urc si il gasesc acolo..am plans pana am pierdut notiunea timpului si a coborat dupa mine ingrijorat ca mi s-a intamplat ceva de nu mai ajung acasa...

F des simt ca nu imi face nimic mai rau decat prezenta lui langa mine (poate cu asta nu ma pot obisnui de fapt). Daca l-as vedea mai rar, sau daca ar avea un serviciu ceva mai solicitant decat al meu si eu as fi cea care l-as astepta seara acasa nu invers cum se intampla acum, poate daca as avea macar o ora pe zi in care sa fiu singura acasa, poate situatia nu ar mai fi asa impovaratoare.

De curand l-am intrebat daca i-ar fi mai bine fara mine, daca ne-am separa (fara sa divortam) pentru o perioada sau chiar pentru totdeauna si am trai asa, dar reactia lui a fost oarecum asa cum ma asteptam... a inceput sa planga si sa-mi zica ca nu poate fara mine, ca are nevoie de mine si ca vrea sa-i fiu alaturi. Nu stiu daca sa ma despart de el este cea mai inteleapta decizie, dar ma tem ca situatia asta incomoda se prelungeste degeaba si pt mine si pt el. Dar daca lui ii este mai bine sa ma aiba alaturi (chiar si in starea in care sunt ) cum as putea sa-l parasesc? Imi e mila, mi se rupe sufletul la gandul ca ar putea suferi candva cu aceeasi intensitate cu care o fac eu acum.

Ma simt izolata de viata pe care as vrea sa o am, lipsita de vitalitate, fara urma de entuziasm, niciun strop de liniste si fericire...doar indolenta si deteriorare... si mi-e f greu sa sper ca ruptura care s-a produs intre noi ar mai putea fi vreodata sudata.

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Multumesc celor care ziceti o rugaciune pentru mine, multumesc pentru toate sfaturile bune. Ma rog lui Dumnezeu si Maicii Sale sa ma lumineze si sa ma ajute sa depasesc toate aceste probleme, sa ies cu bine din situatia in care sunt acum.

Poate toate astea imi sunt de folos..poate trebuie sa am rabdare si sa nu caut folosul acum..dar nu stiu daca sau cat o sa mai rezist.

Casiana, iti poti imagina cum ar fi daca el si-ar schimba atitudinea...sa nu te mai ia de la servici, sa nu te mai sune...si sa te lase pur si simplu singura asa cum iti doresti?

E posibil ca tu sa fii iritata acum de faptul ca nu iti respecta dorinta de a mai fi si tu cu tine insati...si asta pentru ca a devenit foarte previzibila atitudinea lui.

Tu i-ai spus ca vrei pur si simplu sa ai un timp al tau, ca iti e necesar?

Intr-un fel mi se pare normala atitudinea lui, atunci cand aduci vorba de o separare...dar asta poate parea oricui ceva alarmant, si mai ales celor care sunt dependenti de prezenta celuilalt...insa daca i-ai spune clar ca vrei sa te intorci singura acasa, sau ca vrei sa iesi la cumparaturi...si ca vrei sa stai tu printre gandurile tale, nu ar incerca sa iti respecte dorinta?

Eu cred ca nici el nu stie cum sa procedeze, si chiar daca te vede suferind, plangand...cumva se simte vinovat pentru ca stie si ce anume a condus la aceasta situatie, si probabil sufletul lui isi doreste sa gaseasca o solutie, sau in sentimentul lui de protectie, ar vrea sa te inteleaga, sa iti fie aproape...sa poata cumva repara ce se poate repara. Cred ca el este optimist, si de aceea spera ca tu sa nu mai fii asa in timp...si sa revii si la starea ta de spriti de dinainte.

[casiana]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Casiana, iti poti imagina cum ar fi daca el si-ar schimba atitudinea...sa nu te mai ia de la servici, sa nu te mai sune...si sa te lase pur si simplu singura asa cum iti doresti?

E posibil ca tu sa fii iritata acum de faptul ca nu iti respecta dorinta de a mai fi si tu cu tine insati...si asta pentru ca a devenit foarte previzibila atitudinea lui.

Tu i-ai spus ca vrei pur si simplu sa ai un timp al tau, ca iti e necesar?

Intr-un fel mi se pare normala atitudinea lui, atunci cand aduci vorba de o separare...dar asta poate parea oricui ceva alarmant, si mai ales celor care sunt dependenti de prezenta celuilalt...insa daca i-ai spune clar ca vrei sa te intorci singura acasa, sau ca vrei sa iesi la cumparaturi...si ca vrei sa stai tu printre gandurile tale, nu ar incerca sa iti respecte dorinta?

Eu cred ca nici el nu stie cum sa procedeze, si chiar daca te vede suferind, plangand...cumva se simte vinovat pentru ca stie si ce anume a condus la aceasta situatie, si probabil sufletul lui isi doreste sa gaseasca o solutie, sau in sentimentul lui de protectie, ar vrea sa te inteleaga, sa iti fie aproape...sa poata cumva repara ce se poate repara. Cred ca el este optimist, si de aceea spera ca tu sa nu mai fii asa in timp...si sa revii si la starea ta de spriti de dinainte.

I-am propus la inceput sa nu ma duca la serviciu, nici sa vina sa ma ia de acolo ca ma descurc si singura.. nu a fost de acord motivand prin faptul ca vrea sa aiba grija de mine tot timpul...o sa incerc sa-i mai explic inca o data ca uneori am nevoie de timp si spatiu doar pentru mine, dar am o banuiala ca se teme sa nu ma piarda daca nu e tot timpul langa mine.

E destul de neindemanatic in incercarea lui de a ma ajuta, dar nici eu nu stiu sigur cum as putea proceda daca intr-o zi ni s-ar shimba rolurile.

Nu stiu cum sa fac sa nu ma mai las afectata de toate astea pt ca daca ma uit la ce am scris aici pe forum nici nu ma recunosc..asta nu sunt eu... Simt ca alunec usor pe o panta pe care nu m-am vazut vreodata. Incerc sa smulg radacina starii mele de deprimare si desi dau de ea,nu reusesc.. ar fi mai multe explicatii, mai multe motive, dar ce imi e din ce in ce mai clar e ca ma aflu intr-o depresie. Starea mea proasta e alimentata doar de faptul ca ma simt tot timpul subjugata. Cand am si eu o zi mai buna sau mi se intampla ceva bun tot timpul ma gandesc ca nu va fi niciodata totul intreg si ca bucuria nu va fi nicicand deplina.

Nu imi gasesc voiosia de alta data si nici macar nu am puterea sa zambesc si sa fiu placuta cand ma intalnesc cu oameni cu care alta data aveam o relatie, fie ea chiar si doar o conversatie, buna.

[anamaria.lupu]

În prealabil postat de casiana

Daca as avea certitudinea ca lucrurile, in timp, se vor schimba in bine,daca as sti ca vom putea trece peste aceste obstacole m-as inarma cu mai multa rabdare, m-as ruga si as astepta marea minune..dar daca ea nu se va intampla niciodata? Daca toate incercarile mele de a resuda ruptura dintre noi vor fi in zadar?

Iubita mea,reciteste ce am pus intre ghilimele mai sus! din aceste vorbe se vede neincrederea ta in divinitate,pierderea credintei.TE inteleg ca disperarea care te-a cuprins iti intuneca vederea si nu vezi scaparea,dar pastreaza-ti in inima credinta in Dumnezeu.Oare tu nu stii ca suferintele iti spala pacatele si te curatesc pentru a intampina ulterior fericirea? Te rog sa ai incredere totala in Dumnezeu si in Maica Domnului,carora spui ca te rogi.Nu te ruga fara credinta in suflet.Roaga-te pentru solutia salvatoare ca si cum ti s-a oferit deja si dupa credinta ta,iti va fi oferita de Dumnezeu.
Dupa credinta omului se da! Vino la biserica,vino la MAslu,sa vezi ce usurare iti umple sufletul.
Toate cele bune,Doamne-ajuta!

[cori_marib]

Cum sa nu existe iubire la 33 de ani? Din contra,ea poate fi mai profunda si mai matura ca la 20.Eu cred ca alesul il recunosti dintr-o mie,il simti pur si simplu din privire,din glas.Dar tu il cunosti cat de cat? n-ai gasit nicio calitate care sa te faca sa-l pastrezi? nu mai analiza si nu-ti pune intrebari,eventual discuta orice gand sau framantare cu duhovnicul tau. Iti doresc numai bine,minte luminata si sanatate!