Citat:
În prealabil postat de eodor nastasa
Si acum, as vrea sa intreb un catolic, de ce papa are scris pe "caciula"(nu stiu cum ii zice) lui ca este loctiitorul lui Dumnezeu pe Pamant ? Nu cumva sare calul ? Cristos nu a zis ca lasa un
loctiitor or un locotenent de a-L sau, a zis ca lasa o Biserica, corect ii ?
|
Corect. Iar cel care conduce Biserica în chip nevăzut este Cristos. Prin urmare, cel care o conduce în chip văzut este locțiitorul lui Cristos.
Democrație o fi existând în lume. În Biserică nu e democrație. Biserica Catolică este armata lui Cristos pe pământ. Biserica Universală, fiind condusă de papa, papa este vicarul (sau locotenentul, dacă vreți) lui Cristos. Biserica locală, fiind condusă de episcop, episcopul este vicarul lui Cristos în dieceza (eparhia) sa, așa cum generalul este vicarul Regelui în divizia sa. Nici chiar parohiile nu sunt democrații. Sunt conduse de preotul paroh, care este Cristos în parohia sa. Suntem soldații lui Cristos și activăm în companii, care sunt parohiile. Șefului companiei îi spunem "căpitan", care vine de la "cap". Prin urmare, capul parohiei, căpitanul ei, este preotul paroh.