Barbatul crestin si ispitele femeii - de data asta

[Jane Says]

În prealabil postat de Miha-Anca

Ispite nu sunt doar lucrurile cu care ne luptam, ci si cele pe care le dorim, le acceptam le asteptam cu nerabdare, cu gandul la "dulceata" pe care ne-o produc simturilor. Acestea sunt dintre cele mai rele, caci daca nu obisnuim sa ascultam de Ingerul nostru pazitor, cadem, de cu greu ne mai ridicam... daca ne mai ridicam.

Cu astea e foarte greu, pentru ca trebuie sa ajungi sa nu mai vrei fixul lucrul pe care il doresti..

[ory]

Oooo ! Exact Anca, dar cu sens invers spun eu.
Cat de bine ai exprimat tu cum sta treaba cu placerea asta omeneasca, deci constat cu aceiasi placere ca stii sa simti, ca esti om de intelegi, nu doar o enciclopedie religioasa la purtator . Sper ca nu ai luat si aceasta frumoasa definire de pe vre-undeva !
Da, insa eu spun ca plecerea asta complexa si absolut formidabila pe care ai adus-o in vedere....este formidabila, nu rivala cu noi insine si principiile care ar trebui sa duca spre curatire . Pai, de unde mergi spre curatie ? Din acest formidabil botez de cunoastere al vietii care este placerea insasi, sub diferite aspecte si culori .
Nu stiu ce ne-am face fara placere, nu stiu cum am supravietui fara placerea pornita din atatea simturi cu care acest Maret Dumnezeu ne-a inzeastrat.
Nu este nevoie sa simt placere doar la rugaciune ca sa mi se activeze stimulii serotoninei, ci este nevoie doar sa simt satisfactia lucrurilor care ma anima, care-mi dau forta pentru existenta.
Eu nu detasez placerea de conceptul Dumnezeu, fie ea si pur fireasca si pacatoasa, daca se situeaza in ograda acelei conduite cat de cat morale-crestine, atunci sunt fericita ca sunt om si ca pot simti aceasta placere, n-as da-o pentru nimic in lume.
Placerea ne invata multe lucruri despre noi insine, ne invata multe lucruri despre cei de langa noi, trebuie sa o acceptam ca pe cea mai evidenta forma de supravietuire si de intrupare a valorilor.
Anca, nu suntem perfecti si nici nu suntem meniti sa murim perfecti, iar daca ai uitat sau arunci cu noroi in amintirea clipei atat de intense in care te coplesea placerea de-a saruta omul pe care-l iubeai, sau omul la care visai, ca poate nu aveai voie sa-l iubesti....atunci, probabil ca ai uitat ca esti om.
Desi am trecut de prima tinerete, desi sunt casatorita, desi am fost cam exigenta la viata mea cu aspectul acesta al placerii, mizand adesea pe ce " trebuie " si nu pe ce " vreau ", sunt fericita ca nu mi-am pierdut acest simt si uneori chiar ma zbat ( in sinea mea ) in toata grandoarea pe care ai exprimat-o tu mai sus, din pacate cu dispret.

[Jane Says]

Eu nu detasez placerea de conceptul Dumnezeu, fie ea si pur fireasca si pacatoasa, daca se situeaza in ograda acelei conduite cat de cat morale-crestine, atunci sunt fericita ca sunt om si ca pot simti aceasta placere, n-as da-o pentru nimic in lume.

Daca noi in viata aceasta ne pregatim pentru urmatoarea, (sau pentru adevarata viata, as putea spune), daca Iisus Hristos a zis ca nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Fiul, si ca, cine vrea asta, sa isi ia crucea sa si sa-L urmeze, cred ca atasandu-ne atat de mult de placerea efemera din viata aceasta (si inca si de aia pacatoasa), nu vom fi compatibili cu starea de rai de dincolo, unde vor fi serotonine doar de natura duhovniceasca si toate simturile noastre vor fi transfigurate :)

Am citit ca asceza nu este un scop ci un mijloc de a ne curata, de a ne elibera de lanturile acestei lumi, de placerile care ne imprastie mintea si sufletul, facandu-ne mai "subtiri" pentru lumea de dincolo. Placerile grosiere din viata aceasta nu-si au corespondent dincolo, nu vor mai putea fi satisfacute, si daca am fost atat de puternic atasati de aceasta "grandoare", o sa fim foarte nefericiti dupa moarte, cand obiectul atasamentului nostru va fi inexistent. Grandoarea de dincolo e cu totul diferita.

Daca ai chef, sa citesti - chiar si in treacat, - Plansurile lui Efrem Sirul, ca lamureste mai bine starea in care traim si in ce hal este aceasta despartita de starea in care ar trebui sa fim.

[ory]

Da, frumoase povesti !
Din pacate le povestim atat de des, fara sa le bagam, in realitate, in seama, incat au devenit povesti nemuritoare care nu mai au putinta de-a exprima ceva, de-a razbate intr-o lume atat de adormita sufleteste,....amortita de nepasare.

În prealabil postat de ory

Da, frumoase povesti !
Din pacate le povestim atat de des, fara sa le bagam, in realitate, in seama, incat au devenit povesti nemuritoare care nu mai au putinta de-a exprima ceva, de-a razbate intr-o lume atat de adormita sufleteste,....amortita de nepasare.

Sunt de acord in totalitate cu acest mesaj al tau. Citeste-l cat mai des, ca spui bine, ce spui.Dar nici mantuirea nu este obligatorie. E in functie de cat e de constient fiecare si cat se straduieste in aceasta privinta. Din pacate acum radem si ne bucuram, iar acolo vom plange, caci este "scrasnirea dintilor".

[anna21]

În prealabil postat de ory

Da, frumoase povesti !
Din pacate le povestim atat de des, fara sa le bagam, in realitate, in seama, incat au devenit povesti nemuritoare care nu mai au putinta de-a exprima ceva, de-a razbate intr-o lume atat de adormita sufleteste,....amortita de nepasare.

Pai, Jane Says: Citeste Efrem Sirul!
Te zguduie chiar daca ai fi de piatra!