PACATUL - Lucrare a lui Dumnezeu

[Jane Says]

OmBun, le-ai zice bine daca nu ar fi, printre randuri, atata obida, care nu stiu cat de dumnezeiasca este. Nu ne putem compara cu altii si nici pe altii nu-i putem compara intre ei. Ca vedem noroiul de pe maini insa nu stim ce e in sufletul acelui om.

Daca nu ar mai fi ispita nu s-ar mai mantui nimeni, parca asa sta scris. Deci ispitele trebuie sa vina.
In acelasi timp stim ca nimeni nu e fara de pacat in afara lui Dumnezeu, deci constiinta imaculata nu exista decat in sfera patologicului, a unei groaznice mandrii.
Problema cu pacatele mari, de moarte, e ca te indatoreaza foarte mult lui Dumnezeu, si daca in timp ce plangem ne gandim ca 'ia uite la ce masuri cu lacrimi am ajuns, in urma acelui pacat', deja cred ca ne-am surpat toata pocainta si ca am cazut in mandrie.

Nu pacatele mari ne fac sfinti ci modul de a ne raporta la pacate, punct. Un sfant a fost si acela care, calcand din neatentie peste un cuib de pasarele si omorandu-le (deci nu un pacat enorm, pana la urma), a regretat atat de mult crima incat a umblat ani de zile descult ca sa isi pedepseasca piciorul cu care ucisese niste creaturi ale lui Dumnezeu.