Sotia cea impodobita

[georgeval]

Naturaletea este a firii, nu este ceva strain firii, pe cand "artificiile sau accesoriile" sunt straine firii de aceea fac nota discordanta. Am avut surpriza sa ma intalnesc cu o persoana care dimineata nu a avut timp sa se machieze, devenise o persoana fara masca, parca avea o alta "identitate". Cutremurator sa ne ascundem naturaletea sub o asemnea masca.

[windorin]

În prealabil postat de georgeval

Naturaletea este a firii, nu este ceva strain firii, pe cand "artificiile sau accesoriile" sunt straine firii de aceea fac nota discordanta. Am avut surpriza sa ma intalnesc cu o persoana care dimineata nu a avut timp sa se machieze, devenise o persoana fara masca, parca avea o alta "identitate". Cutremurator sa ne ascundem naturaletea sub o asemnea masca.

Ai dreptate, George.
Si eu ma intristez pentru omul care cauta sa fuga cat mai mult de tot ceea ce este natural.

P.S. Raman surprins de aceia care isi rezerva aproape de ora, dimineata, spre a se aranja trupeste (fardat, etc.).
Eu abia imi fac putin timp sa ma inchin, cand de fiecare data ma trezesc greu.

[georgeval]

În prealabil postat de windorin

Ai dreptate, George.
Si eu ma intristez pentru omul care cauta sa fuga cat mai mult de tot ceea ce este natural.

P.S. Raman surprins de aceia care isi rezerva aproape de ora, dimineata, spre a se aranja trupeste (fardat, etc.).

Asa este. Timpul pentru frumusetea trupeasca incomparabil cu cel pentru rugaciune- poate ptr unele persoane chiar lipseste rugaciunea, uitand ca acolo unde inceteaza rugaciunea incepe pacatul.

[windorin]

În prealabil postat de georgeval

Acolo unde inceteaza rugaciunea incepe pacatul.

Multumesc pentru acest cuvant bun. Sa luam aminte, cu totii.

[georgeval]

Si eu l-am primit- dar din dar se face rai- mai ales in vremea postului-cand rugaciunea trebuie sa ne fie hrana, sau cum spune Sfantul Grigorie Teologul- "rugaciunea ca o respiratie duhovniceasca" pentru sufletul nostru cel insetat.

[Marius22]

Traim vremea in care operatiile estetice au ajuns la mare cautare si cinste. Vremea in care artificialul, contrafacutul vrea sa treaca drept autentic si chiar pe post de etalon. Omul se instraineaza de el insusi, de latura sa profunda. Ce ramane din el? Imaginea. Ea este tot ceea ce conteaza astazi caci se poate vinde. Ea este cel mai usor de schimbat si, mai mult, pe seama ei, poti scoate o caruta de bani.

Inteleg oarecum. Asa se intampla atunci cand ajungi sa ai suficienti bani, incat sa nu mai ai grija zilei de maine. E trist totusi, ca pe unii, banii, ii lipsesc si de grija vietii viitoare.

[windorin]

Sunt persoane care isi doresc sa fie simple si modest imbracate, insa din rusine fata de cei de aproape nu fac aceasta.

Oare cat de mult conteaza parerea acelora de langa noi, fata de cum ne imbracam si aratam ?! Curati sa fim, atata tot.
De ne vom rusina acum cu simplitatea si modestia, si Hristos se va rusina de cat de "manjiti" ne va gasi la a Doua Venire.

[Ecaterina Cojoca]

În prealabil postat de georgeval

Naturaletea este a firii, nu este ceva strain firii, pe cand "artificiile sau accesoriile" sunt straine firii de aceea fac nota discordanta. Am avut surpriza sa ma intalnesc cu o persoana care dimineata nu a avut timp sa se machieze, devenise o persoana fara masca, parca avea o alta "identitate". Cutremurator sa ne ascundem naturaletea sub o asemnea masca.

Totusi si aceste artificii pe care le mentionati tot de societate sunt impuse, o societate din care facem parte noi toti, asa ca poate ar trebui sa ne consideram, cel putin partial, responsabili pentru promovarea unor standarde absurde de frumusete. Sunt absolut de acord ca ne ascundem inutil chipurile sub masti pentru ca mai devreme sau mai tarziu, in functie de imprejurari, adevaratul "sine" sa iasa la iveala. Totusi, real vorbind, cati apreciaza frumusetea neretusata cel putin la o prima cunostinta? Naturaletea devine acceptata cand se atinge un nivel de confort, de incredere in persoanele cu care intram in contact, insa din pacate avem din in ce in ce mai putina incredere unii in altii ca sa ne permitem luxul sa fim 100% sinceri, chiar si in ceea ce priveste vestimentatia sau machiajul.

[Ecaterina Cojoca]

@ windorin: "Da, am observat si eu asta... cu cat se afla femeia intr'o functie mai inalta sau intr'o clasa sociala mai de renume, cu atat se simte parca "obligata" sa bifeze toate cerintele modei si ale lumii de astazi. Ii si place, ce'i adevarat."
Sunt si barbati la fel de vanitosi, nu numai femeile cad prada acestei "obligatii."

[mishi55]

În prealabil postat de Ecaterina Cojoca

Totusi si aceste artificii pe care le mentionati tot de societate sunt impuse, o societate din care facem parte noi toti, asa ca poate ar trebui sa ne consideram, cel putin partial, responsabili pentru promovarea unor standarde absurde de frumusete. Sunt absolut de acord ca ne ascundem inutil chipurile sub masti pentru ca mai devreme sau mai tarziu, in functie de imprejurari, adevaratul "sine" sa iasa la iveala. Totusi, real vorbind, cati apreciaza frumusetea neretusata cel putin la o prima cunostinta? Naturaletea devine acceptata cand se atinge un nivel de confort, de incredere in persoanele cu care intram in contact, insa din pacate avem din in ce in ce mai putina incredere unii in altii ca sa ne permitem luxul sa fim 100% sinceri, chiar si in ceea ce priveste vestimentatia sau machiajul.

Aceste artificii sunt impuse de societate... dar de noi depinde sa le acceptam sau nu. Daca noi ajungem sa acceptam sa ni se impuna orice, atunci... da, ajungem sa fim "responsabili pentru promovarea unor standarde absurde de frumusete". Dar daca avem curajul sa NU acceptam?

"Cati apreciaza frumusetea neretusata cel putin la o prima cunostinta?" - pai, depinde despre ce fel de oameni vorbim, depinde ce cauta acei oameni, ce asteapta de la tine.
Daca ajungi sa te fardezi numai ca sa nu pierzi aprecierea celor care te privesc, atunci, ori nu ai suficienta incredere in tine, ori vrei sa "vinzi" doar imaginea, sa iei ochii, cum s-ar zice.

Iar "luxul" de a fi 100% sinceri sta in noi, nu in cei din jurul nostru. Si a fi sincer 100% nu inseamna sa ne confesam tuturor, ci sa avem curajul de a fi noi - indiferent ca e vorba de imbracaminte, de opinii, de gusturi, de credinta etc. Daca nu suntem noi insine indiferent in fata cui stam, atunci avem o problema. Personalitatea cameleon e o problema, pentru ca ne arata ca am cazut din credinta.
Eu sunt asa cum sunt - iar ceilalti ma accepta sau nu. Dar daca eu ma ascund sub o masca impusa de societate, si ceilalti ma accepta doar datorita acestei masti, atunci asta nu-mi aduce fericirea, pentru ca persoana acceptata nu sunt eu, ci un personaj aiurea.
Eu sunt asa cum sunt, si trebuie sa fiu asa cum sunt, ca sa vad cine ma accepta si cine nu. Si atunci, cei care ma accepta devin prietenii mei, apropiatii sufletului meu, iar ceilalti raman doar colegi, vecini, rude, cunostinte, cu care comunic la nivel de "Buna ziua", si atat.