Barbatul crestin si ispitele femeii - de data asta

Anna, nu stiu de ce te-ai ambalat asa ca am facut si eu un comentariu la cele postate de tine. Mi-a spus cineva mai demult ca este f. important intr-o familie sa se faca cat mai multe lucruri impreuna. Este practic si foarte de folos si ma gandeam ca ar fi bine sa stie si altii, ca ar fi frumos ca sotii sa-si inceapa ziua impreuna, nu unul in pat si altul la munca. Poate si sotul tau ar fi placut surprins sa vada ca iti pasa de el un pic mai mult.

În prealabil postat de mirelat

Anna, nu stiu de ce te-ai ambalat asa ca am facut si eu un comentariu la cele postate de tine. Mi-a spus cineva mai demult ca este f. important intr-o familie sa se faca cat mai multe lucruri impreuna. Este practic si foarte de folos si ma gandeam ca ar fi bine sa stie si altii, ca ar fi frumos ca sotii sa-si inceapa ziua impreuna, nu unul in pat si altul la munca. Poate si sotul tau ar fi placut surprins sa vada ca iti pasa de el un pic mai mult.

În prealabil postat de mirelat

si eu plec la lucru relativ devreme, pe cand sotul meu inca mai doarme, dar sincer, nici prin cap nu-mi trece sa-l mai si sarut daca doarme beton si nu vine macar pana la usa sa ma petreaca, ...

In unele familii e mai important cum se sfarseste ziua!
Si nu stiu cat este de practic, si de ce dai sfatul mai departe, daca nici tu nu il folosesti. Ideea in sine e buna, dar nu se poate aplica oricand si oriunde; poate doar in concediu...
Un Post binecuvantat si tie, Mirela!

În prealabil postat de Miha-anca

Si nu stiu cat este de practic, si de ce dai sfatul mai departe, daca nici tu nu il folosesti.

poftim?! ideea era sa se foloseasca "somnorosii" !

În prealabil postat de mirelat

poftim?! ideea era sa se foloseasca "somnorosii" !

Cand dam un sfat, care se vrea folositor, bine e ca mai intai sa ne transpunem in situatia celui, pe care il sfatuim... ca sfatul pe care il dam sa reflecte dragostea noastra pentru aproapele. Altfel, la ce bun sa-l mai dam...

[Jane Says]

Apropo de facut lucruri impreuna..

Sotul meu nu intelege unele lucruri pe care le fac, dar are bunavointa. Ma duce la Biserica, vine la Liturghie, ma asteapta cand ma spovedesc si uneori o face si el, tine post etc, spunand insa ca nu-i sunt clare motivatiile :) Dar mai mare decat intelegerea (ca nici eu inteleg in adevaratul sens as cuvantului ce fac) e practica. Am impresia ca s-a apropiat mai mult de credinta si practica atunci cand l-am rugat sa ma ajute cu ceva, de la caratul colacilor pentru parastas, la aprinsul candelelor si scris pomelnice si alte mici lucruri care i-au cerut o implicare concreta. S-a trezit astfel cu ceva "sfant" (adica destinat lui Dumnezeu intr-o forma sau alta) in mana, avand deci o responsabilitate imediata si nu a mai putut fi indiferent, ci a avut o reactie de seriozitate si evlavie. De unde la inceput intreba "inca o candela?? dam foc la casa?", a ajuns sa se mire cand nu-s aprinse si chiar sa ia uneori atitutine.

Am realizat ca e si asta o cale de-a-l implica in.. cum sa zic, ortodoxie, si de-a-l apropia de asemenea gesturi fara sa ii siluiesc cumva discernamantul sau sa-l fortez la lucruri pentru care nu e pregatit. Cred mult in "learn by doing", pentru ca oricum teoria fara practica e tinichea rasunatoare, ca o conserva goala.

Si cel mai important e ca inclusiv in situatiile astea, functionam impreuna si nu sunt numai eu in spatiul acesta sufletesc al credintei, ci are si el o sarcina, un rol, simtind ca mi-e de folos (in mod evident) si ca, intr-un fel vag, neprecizat, face in acelasi timp ceva pentru Dumnezeu.

Poate merge si cu altii, poate ati incercat si voi, imi pare rau cand aud de soti necredinciosi, sincer habar nu am cum m-as fi descurat intr-o asemenea situatie. Poate stiind Dumnezeu ca-s lucru slab, ca nu am perseverenta, si ca mai repede cad in lene si deznadejde, mi l-a dat pe acesta sa ne ajutam unul pe altul, desi nu-l meritam.

[anna21]

În prealabil postat de Jane Says

Apropo de facut lucruri impreuna..

Sotul meu nu intelege unele lucruri pe care le fac, dar are bunavointa. Ma duce la Biserica, vine la Liturghie, ma asteapta cand ma spovedesc si uneori o face si el, tine post etc, spunand insa ca nu-i sunt clare motivatiile :) Dar mai mare decat intelegerea (ca nici eu inteleg in adevaratul sens as cuvantului ce fac) e practica. Am impresia ca s-a apropiat mai mult de credinta si practica atunci cand l-am rugat sa ma ajute cu ceva, de la caratul colacilor pentru parastas, la aprinsul candelelor si scris pomelnice si alte mici lucruri care i-au cerut o implicare concreta. S-a trezit astfel cu ceva "sfant" (adica destinat lui Dumnezeu intr-o forma sau alta) in mana, avand deci o responsabilitate imediata si nu a mai putut fi indiferent, ci a avut o reactie de seriozitate si evlavie. De unde la inceput intreba "inca o candela?? dam foc la casa?", a ajuns sa se mire cand nu-s aprinse si chiar sa ia uneori atitutine.

Am realizat ca e si asta o cale de-a-l implica in.. cum sa zic, ortodoxie, si de-a-l apropia de asemenea gesturi fara sa ii siluiesc cumva discernamantul sau sa-l fortez la lucruri pentru care nu e pregatit. Cred mult in "learn by doing", pentru ca oricum teoria fara practica e tinichea rasunatoare, ca o conserva goala.

Si cel mai important e ca inclusiv in situatiile astea, functionam impreuna si nu sunt numai eu in spatiul acesta sufletesc al credintei, ci are si el o sarcina, un rol, simtind ca mi-e de folos (in mod evident) si ca, intr-un fel vag, neprecizat, face in acelasi timp ceva pentru Dumnezeu.

Poate merge si cu altii, poate ati incercat si voi, imi pare rau cand aud de soti necredinciosi, sincer habar nu am cum m-as fi descurat intr-o asemenea situatie. Poate stiind Dumnezeu ca-s lucru slab, ca nu am perseverenta, si ca mai repede cad in lene si deznadejde, mi l-a dat pe acesta sa ne ajutam unul pe altul, desi nu-l meritam.

Cred ca fiecare are ce-i este de folos.
Eu ma stiu pe mine cat de mandra sunt.. daca as fi avut sot credincios as fi fost culmea "perfectiunii", zic si eu, nu stiu.
Dar sotul meu NU este credincios si-mi arata (intamplator, desigur) de multe ori ca este mult mai dedicat altora, ca are generozitatea sufleteasca etc.. lucruri pe care eu nu le am, oricat ma straduiesc. Eu nu fac nici un bine, mai dau si eu o pomana acolo si-mi pare ca fac mare branza... el a salvat oameni de la moarte (era chirurg in Rom, aici are alta specialitate medicala). Lucrurile astea nu-mi par intamplatoare si-mi dau de gandit.

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)

[florin1966]

În prealabil postat de anna21

Cred ca fiecare are ce-i este de folos.
Eu ma stiu pe mine cat de mandra sunt.. daca as fi avut sot credincios as fi fost culmea "perfectiunii", zic si eu, nu stiu.
Dar sotul meu NU este credincios si-mi arata (intamplator, desigur) de multe ori ca este mult mai dedicat altora, ca are generozitatea sufleteasca etc.. lucruri pe care eu nu le am, oricat ma straduiesc. Eu nu fac nici un bine, mai dau si eu o pomana acolo si-mi pare ca fac mare branza... el a salvat oameni de la moarte (era chirurg in Rom, aici are alta specialitate medicala). Lucrurile astea nu-mi par intamplatoare si-mi dau de gandit.

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)

intre cu se declara unii si cum sunt cu adevarat de cele mai multe ori sunt mari diferente. unii se declara credinciosi din mandrie iar altii necredinciosi din smerenie . nu fac aluzie la nimeni ci doar imi exprim o parere .
nu fac binele pe care voiesc dar fac raul pe care nu voiesc

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Dar hai sa-ti spun lucrul fenomenal.. imi spune lucruri f adevarate (ma lasa cu gura cascata). Acum doua zile mi-a spus din senin ca eu imi iubesc pacatele!
Aseara mi-a spus ca-mi fac prea multe probleme cu ce fac si cum fac.. ca lucrurile sunt mult mai simple: Dumnezeu se uita la intentia cu care facem ceva, iar actiunea in sine este mai putin importanta.
Deci, vezi, si de la un necredincios ai mari surprize (el tot necredincios se declara, dar a simtit nevoia sa-mi dea sfaturi si s-a gandit la felul in care lucreaza Dumnezeu!)

Sunt foarte de acord cu sotul tau (nu vreau sa zic, personal, ci ca idee ;-)). Iar personal, cred ca tu te stresezi cam prea tare cu eventualele tale pacate. Asta numai din cate te cunosc de pe forum, bineinteles.

Noi din fericire culcam copilul la 7, 7,30, ca altfel chiar nu stiu cand am mai avea timp un pic de noi. Nu stiu cum o sa fie cand o veni al doilea.. sper sa doarma de la inceput mai bine ca primul dar vom vedea.
Cat despre sculatul la aceeasi ora, chiar ca nu mi se pare important pentru armonia unui cuplu. Unii au nevoie de mai mult somn, altii de mai putin, somunul este important pentru echilibrul psihic. Iar momente de petrecut impreuna se pot gasi oricand, nu trebuie sa facem reguli generale. Noi de ex. nu luam niciodata micul dejun impreuna pt simplul motiv ca sotul meu nu ia micul dejun.

Scuze pt off topic dar m-a interesat aspectul asta casnic al discutiei ;-).

În prealabil postat de Jane Says

Apropo de facut lucruri impreuna..

Sotul meu nu intelege unele lucruri pe care le fac, dar are bunavointa. Ma duce la Biserica, vine la Liturghie, ma asteapta cand ma spovedesc si uneori o face si el, tine post etc, spunand insa ca nu-i sunt clare motivatiile :) Dar mai mare decat intelegerea (ca nici eu inteleg in adevaratul sens as cuvantului ce fac) e practica. Am impresia ca s-a apropiat mai mult de credinta si practica atunci cand l-am rugat sa ma ajute cu ceva, de la caratul colacilor pentru parastas, la aprinsul candelelor si scris pomelnice si alte mici lucruri care i-au cerut o implicare concreta. S-a trezit astfel cu ceva "sfant" (adica destinat lui Dumnezeu intr-o forma sau alta) in mana, avand deci o responsabilitate imediata si nu a mai putut fi indiferent, ci a avut o reactie de seriozitate si evlavie. De unde la inceput intreba "inca o candela?? dam foc la casa?", a ajuns sa se mire cand nu-s aprinse si chiar sa ia uneori atitutine.

Am realizat ca e si asta o cale de-a-l implica in.. cum sa zic, ortodoxie, si de-a-l apropia de asemenea gesturi fara sa ii siluiesc cumva discernamantul sau sa-l fortez la lucruri pentru care nu e pregatit. Cred mult in "learn by doing", pentru ca oricum teoria fara practica e tinichea rasunatoare, ca o conserva goala.

Si cel mai important e ca inclusiv in situatiile astea, functionam impreuna si nu sunt numai eu in spatiul acesta sufletesc al credintei, ci are si el o sarcina, un rol, simtind ca mi-e de folos (in mod evident) si ca, intr-un fel vag, neprecizat, face in acelasi timp ceva pentru Dumnezeu.

foare frumos si de folos tot ce ai scris, multumiri.

În prealabil postat de Miha-anca

Cand dam un sfat, care se vrea folositor, bine e ca mai intai sa ne transpunem in situatia celui, pe care il sfatuim... ca sfatul pe care il dam sa reflecte dragostea noastra pentru aproapele. Altfel, la ce bun sa-l mai dam...

in general vorbind, de acord cu ce zici.

dar ca discutie pe caz, nu inteleg care-i problema ta ref. la sfatul dat de mine. doar ti-am spus ca eu plec la munca dimineata, deci, in ce situatie vrei sa ma transpun, aceea de a dormi fara griji pana tarziu??