Salvati Romania!

Am asteptat un timp sa se mai calmeze lucrurile. Ce s-ar intampla daca n-am avea puterea sa ne calcam pe mandrie si sa spunem "NU!". Sau macar... "Nu acum!" Daca vrem sa cautam, gasim un munte de "chichite". Dar sa dovedim, ce? Ca suntem infailibili? Dar e vizibil de la distanta ca suntem toti - fara exceptie - foarte slabi si plini de vanitate.
Am crezut despre mine ca iert si uit! Nu-i adevarat! De iertat, iert, intr-adevar, dar odata in plus mi-am dovedit mie ca "nu uit", fiindca pentru niste sicane mai vechi (pe care nu le-am inteles deloc la vremea aceea, din partea cuiva care se declara "bun prieten") am "atacat" cand l-am vazut pe altul in locul meu. Nici nu stiu daca luam de fapt apararea cuiva, sau izbucneam fiindca mocnea in mine mai demult dorinta sa "platesc".
In seara asta la predica de dupa slujba de seara, preotul a vorbit printre altele de cat de mult se inmultesc ispitele in perioada postului. Statistic, cele mai multe certuri si divorturi apar in aceasta perioada, cand parca nimeni nu se mai intelege cu nimeni, in ciuda rugaciunilor sau a postului in sine. Abia acum ar trebui sa-i intelegem pe bietii calugari sau pusnici, care se nevoiesc departe de "lumea dezlantuita" si cu toate aste sunt rau incercati de diavol, care poate "sensibiliza" orice slabiciune. Dumnezeu ingaduie asta si nu trebuie sa ne intrebam noi "de ce?" Noi doar trebuie sa veghem si sa ramanem calmi, macar pana trece furtuna si pana mai scade din nivelul adrenalinii. Am fost si eu tulburat si imi inchipui ce a simtit bietul Cristi... Pe de alta parte imi spuneam: "Las' ca-i bine asa, sa vada si el ce inseamna atunci cand cineva "te ia la palme" pe nepusa masa! Macar daca am reusi sa intelegem ceva din asta. Daca nu noi, cei in cauza, macar cei care privesc de pe margine.
Apelul final este oricum acelasi: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" Sau: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!"
Noapte buna, romani, oriunde v-ati afla!

P.S. - Poate n-am fost prea clar: Cristi, iarta-ma, te rog, omule! Suntem supusi greselii si mai calcam in gropi din cand in cand!

[cristiboss56]

În prealabil postat de OmuBun

Am asteptat un timp sa se mai calmeze lucrurile. Ce s-ar intampla daca n-am avea puterea sa ne calcam pe mandrie si sa spunem "NU!". Sau macar... "Nu acum!" Daca vrem sa cautam, gasim un munte de "chichite". Dar sa dovedim, ce? Ca suntem infailibili? Dar e vizibil de la distanta ca suntem toti - fara exceptie - foarte slabi si plini de vanitate.
Am crezut despre mine ca iert si uit! Nu-i adevarat! De iertat, iert, intr-adevar, dar odata in plus mi-am dovedit mie ca "nu uit", fiindca pentru niste sicane mai vechi (pe care nu le-am inteles deloc la vremea aceea, din partea cuiva care se declara "bun prieten") am "atacat" cand l-am vazut pe altul in locul meu. Nici nu stiu daca luam de fapt apararea cuiva, sau izbucneam fiindca mocnea in mine mai demult dorinta sa "platesc".
In seara asta la predica de dupa slujba de seara, preotul a vorbit printre altele de cat de mult se inmultesc ispitele in perioada postului. Statistic, cele mai multe certuri si divorturi apar in aceasta perioada, cand parca nimeni nu se mai intelege cu nimeni, in ciuda rugaciunilor sau a postului in sine. Abia acum ar trebui sa-i intelegem pe bietii calugari sau pusnici, care se nevoiesc departe de "lumea dezlantuita" si cu toate aste sunt rau incercati de diavol, care poate "sensibiliza" orice slabiciune. Dumnezeu ingaduie asta si nu trebuie sa ne intrebam noi "de ce?" Noi doar trebuie sa veghem si sa ramanem calmi, macar pana trece furtuna si pana mai scade din nivelul adrenalinii. Am fost si eu tulburat si imi inchipui ce a simtit bietul Cristi... Pe de alta parte imi spuneam: "Las' ca-i bine asa, sa vada si el ce inseamna atunci cand cineva "te ia la palme" pe nepusa masa! Macar daca am reusi sa intelegem ceva din asta. Daca nu noi, cei in cauza, macar cei care privesc de pe margine.
Apelul final este oricum acelasi: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!" Sau: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!"
Noapte buna, romani, oriunde v-ati afla!

P.S. - Poate n-am fost prea clar: Cristi, iarta-ma, te rog, omule! Suntem supusi greselii si mai calcam in gropi din cand in cand!

Te-am iertat frate ! Te-am iertat ! Iartă-mă şi tu pe mine !

Iată că mai avem trei zile şi ajungem la finalul celor 4o de citire a Psaltirii.Deoarece ideia de a citi Psaltirea a fost a mea îmi permit să vă sugerez un mod de încheiere a acestei rugăciuni care cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu multe ispitiri am reuşit să o facem.

Toţi acei care doresc se pot alătura nouă sâmbătă,indiferent de oră şi putem citi ps.142(Doamne auzi rugăciunea mea...)şi rugăciunile de la sfârşitul Psaltirii (Pomelnicul) iar duminică să dăm un pomelnic la Sf.Liturghie la bisericile şi mănăstirile unde mergem cât mai mulţi(ex"Milueşte Doamne şi mântuieşte pe binecredinciosul popor român pe bâtrâni,pe tineri pe săraci,pe cei bolnavi,pe cei plecaţi prin lume ...şi pe mine împreună cu familia mea).
Dumnezeu să le dăruiască multe bucurii şi împliniri în viaţa duhovnicească şi uşurarea necazurilor celor care s-au rugat dar şi celor care se vor ruga de acum încolo.
Doamne ajută.

Deja a trecut? Eu ma gandeam ca o tinem asa pana in sambata Pastelui. Probabil voi continua totusi pana atunci, nu ca sunt mai cu motz, ci fiindca s-au intamplat atat de multe ca nu pot sa spun ca este de-ajuns, cel putin pentru mine. M-as simti ca si cum, dupa aceste 40 de zile, as incinge un gratar in gradina, sa simta toti vecinii ca pentru mine s-a terminat postul Pastelui!...
Nu stiu cum a fost pentru voi, dar cu mine s-au intamplat multe lucruri ciudate. Am inceput plin de entuziasm, iar pe zi ce trecea, parca eram mai agitat, mai sensibil, parca toate imi erau potrivnice, vedeam in fiecare doar defecte, iar calitatile le tratam cu superficialitate, cautam un fel de pace fortata mai ales cu cei foarte apropiati mie si parca si ei la randul lor nu mai vedeau la mine decat greseli pe care le exagerau si faceau din ele o adevarata drama... Totul a culminat cu venirea lui Danion Vasile in oras, cand si lui ii gaseam "nod in papura". Ciudat era ca parca cel ce facea toate astea, nu eram chiar eu; aveam un soi de vanitate si chiar rautate de care in mod normal nu ma stiam capabil... Nu ma mai intelegeam eu cu mine, si eram un zbucium continuu.
Desi fusesem dupa primele doua saptamani de post la spovedit si impartasit, dupa aceste evenimente, am stat cateva zile si mi-am reanalizat intreaga viata, incepand cu varsta de 5 ani, apoi, am mers la duhovnic sa-mi dea dezlegare sa merg la manastire la un staret mai in varsta ca am multe de lamurit cu viata mea. Parintele nu numai ca nu s-a suparat, dar m-a binecuvantat si mi-a urat sa-mi fie de folos si sa fiu cu toate simturile deschise, fiindca multe vor capata un rost odata cu hotararea aceasta.
Batranul staret m-a ascultat cu rabdare mai bine de jumatate de ora cum faceam bilantul vietii mele, fara sa leg pacatele mele de alte persoane ca si cum ceilalti se faceau vinovati de tot ce facusem eu rau in viata...
Am descoperit astfel ca exista si canoane adevarate si cu aceasta ocazie am primit si eu unul care totusi nu mi se pare foarte drastic, judecandu-ma pe mine insumi. Marea majoritate a pacatelor le spusesem deja anterior duhovnicilor la vremea respectiva, fie ca era in Londra, fie in tara. Pe unele nu stiam daca le-am spus, iar altele din copilarie, probabil nu le-am spus niciodata, avand in vedere ca prima data m-am spovedit la 26 de ani cand toti credeau ca dau coltu, iar mintea mea de-atunci, rumega intr-un fel cu totul eronat notiunea de pacat!... Totusi, cu exceptia primei spovedanii cand am primit agheazma mare, si inainte de castorie tot agheazma mare, toti preotii nu s-au sfiit sa-mi dea dezlegare la Sfintele Taine, desi... nu s-ar fi cuvenit, mai ales ca nu prea stiam ce-i acela un canon...
Intoarcerea de la manastire a fost unica. Nu eram vesel, nu eram trist, nu eram nimic! Parca toate simturile imi erau in stare latenta, ca intr-o semi-paralizie. Eram singur in masina si mergeam ca hipnotizat sau teleghidat. Nu stiu daca am depasit sau am fost depasit, nu stiu prin ce localitati am trecut, nu-mi amintesc decat ca mergeam mecanic, fara graba, respecatand instinctiv toate legile lumii, ca si cum nici nu mai conduceam eu, ci altcineva... Iar pacea aceea din suflet nu poate fi descrisa in cuvinte... Aveam sentimentul ca in acel moment sunt la o raspantie de drum si parca asteptam un semn de undeva sa mi se spuna, "Hai, ca ai terminat cu cele lumesti!" Nimic nu mi s-ar fi parut ciudat si in orice caz n-ar fi existat nici o unda de regret. Eu, in acel moment, nu-mi mai apartineam mie, ci altei lumi pe care nu o cunoscusem pana atunci, dar despre care citisem de atatea ori privitoare la altii care au suferit chinuri groaznice cu seninateate pe chip, sau chiar au primit moartea, fara nici o sfiala. Probabil cam asa se manifesta harul Duhului Sfant si imi pare rau ca nu a tinut la acea intensitate decat o zi. Da, a avut loc o schimbare profunda (probabil ati sesizat ca de o vreme nici n-am mai scris pe forum, fiindca ma tem de mult mai multe acum), dar ca sa ramai in acea stare, probabil ar trebui sa te rupi cu totul de lumea inconjuratoare si sa traiesti undeva izolat, tu singur cu rugaciunile tale... De aceea spuneam ca nu-mi vine sa renunt la ceea ce faceam pana acum, chiar si dupa trecerea celor 40 de zile.
In orice caz, indiferent cate rugaciuni facem si in ce scop, cred ca cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi este sa ne oferim o perioada de meditatie cu noi insine, avand in fata cateva indreptare de spovedanie, sa scriem pe hartie tot ceea ce am uitat sau n-am inteles sau din jena n-am spus niciodata duhovnicului, iar mai apoi, cautat pe cineva care sa stie si ce e rugaciunea adevarata si sufletul si slabiciunea, sa inteleaga daca te caiesti sau poate te mandresti cu palmaresul pacatelor tale, asteptandu-te ca Dumnezeu sa te bata pe umar si sa-ti faca complice cu ochiul!...

Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe cei ce-L cauta, si sa le dea intelepciunea de a descoperi drumul spre a-L gasi cu adevarat!

În prealabil postat de OmuBun

Deja a trecut? Eu ma gandeam ca o tinem asa pana in sambata Pastelui. Probabil voi continua totusi pana atunci, nu ca sunt mai cu motz, ci fiindca s-au intamplat atat de multe ca nu pot sa spun ca este de-ajuns, cel putin pentru mine. M-as simti ca si cum, dupa aceste 40 de zile, as incinge un gratar in gradina, sa simta toti vecinii ca pentru mine s-a terminat postul Pastelui!...
Nu stiu cum a fost pentru voi, dar cu mine s-au intamplat multe lucruri ciudate. Am inceput plin de entuziasm, iar pe zi ce trecea, parca eram mai agitat, mai sensibil, parca toate imi erau potrivnice, vedeam in fiecare doar defecte, iar calitatile le tratam cu superficialitate, cautam un fel de pace fortata mai ales cu cei foarte apropiati mie si parca si ei la randul lor nu mai vedeau la mine decat greseli pe care le exagerau si faceau din ele o adevarata drama... Totul a culminat cu venirea lui Danion Vasile in oras, cand si lui ii gaseam "nod in papura". Ciudat era ca parca cel ce facea toate astea, nu eram chiar eu; aveam un soi de vanitate si chiar rautate de care in mod normal nu ma stiam capabil... Nu ma mai intelegeam eu cu mine, si eram un zbucium continuu.
Desi fusesem dupa primele doua saptamani de post la spovedit si impartasit, dupa aceste evenimente, am stat cateva zile si mi-am reanalizat intreaga viata, incepand cu varsta de 5 ani, apoi, am mers la duhovnic sa-mi dea dezlegare sa merg la manastire la un staret mai in varsta ca am multe de lamurit cu viata mea. Parintele nu numai ca nu s-a suparat, dar m-a binecuvantat si mi-a urat sa-mi fie de folos si sa fiu cu toate simturile deschise, fiindca multe vor capata un rost odata cu hotararea aceasta.
Batranul staret m-a ascultat cu rabdare mai bine de jumatate de ora cum faceam bilantul vietii mele, fara sa leg pacatele mele de alte persoane ca si cum ceilalti se faceau vinovati de tot ce facusem eu rau in viata...
Am descoperit astfel ca exista si canoane adevarate si cu aceasta ocazie am primit si eu unul care totusi nu mi se pare foarte drastic, judecandu-ma pe mine insumi. Marea majoritate a pacatelor le spusesem deja anterior duhovnicilor la vremea respectiva, fie ca era in Londra, fie in tara. Pe unele nu stiam daca le-am spus, iar altele din copilarie, probabil nu le-am spus niciodata, avand in vedere ca prima data m-am spovedit la 26 de ani cand toti credeau ca dau coltu, iar mintea mea de-atunci, rumega intr-un fel cu totul eronat notiunea de pacat!... Totusi, cu exceptia primei spovedanii cand am primit agheazma mare, si inainte de castorie tot agheazma mare, toti preotii nu s-au sfiit sa-mi dea dezlegare la Sfintele Taine, desi... nu s-ar fi cuvenit, mai ales ca nu prea stiam ce-i acela un canon...
Intoarcerea de la manastire a fost unica. Nu eram vesel, nu eram trist, nu eram nimic! Parca toate simturile imi erau in stare latenta, ca intr-o semi-paralizie. Eram singur in masina si mergeam ca hipnotizat sau teleghidat. Nu stiu daca am depasit sau am fost depasit, nu stiu prin ce localitati am trecut, nu-mi amintesc decat ca mergeam mecanic, fara graba, respecatand instinctiv toate legile lumii, ca si cum nici nu mai conduceam eu, ci altcineva... Iar pacea aceea din suflet nu poate fi descrisa in cuvinte... Aveam sentimentul ca in acel moment sunt la o raspantie de drum si parca asteptam un semn de undeva sa mi se spuna, "Hai, ca ai terminat cu cele lumesti!" Nimic nu mi s-ar fi parut ciudat si in orice caz n-ar fi existat nici o unda de regret. Eu, in acel moment, nu-mi mai apartineam mie, ci altei lumi pe care nu o cunoscusem pana atunci, dar despre care citisem de atatea ori privitoare la altii care au suferit chinuri groaznice cu seninateate pe chip, sau chiar au primit moartea, fara nici o sfiala. Probabil cam asa se manifesta harul Duhului Sfant si imi pare rau ca nu a tinut la acea intensitate decat o zi. Da, a avut loc o schimbare profunda (probabil ati sesizat ca de o vreme nici n-am mai scris pe forum, fiindca ma tem de mult mai multe acum), dar ca sa ramai in acea stare, probabil ar trebui sa te rupi cu totul de lumea inconjuratoare si sa traiesti undeva izolat, tu singur cu rugaciunile tale... De aceea spuneam ca nu-mi vine sa renunt la ceea ce faceam pana acum, chiar si dupa trecerea celor 40 de zile.
In orice caz, indiferent cate rugaciuni facem si in ce scop, cred ca cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi este sa ne oferim o perioada de meditatie cu noi insine, avand in fata cateva indreptare de spovedanie, sa scriem pe hartie tot ceea ce am uitat sau n-am inteles sau din jena n-am spus niciodata duhovnicului, iar mai apoi, cautat pe cineva care sa stie si ce e rugaciunea adevarata si sufletul si slabiciunea, sa inteleaga daca te caiesti sau poate te mandresti cu palmaresul pacatelor tale, asteptandu-te ca Dumnezeu sa te bata pe umar si sa-ti faca complice cu ochiul!...

Dumnezeu sa-i binecuvinteze pe cei ce-L cauta, si sa le dea intelepciunea de a descoperi drumul spre a-L gasi cu adevarat!

Mă bucur nespus pentru tine!
Din propria experienţă am învăţat că e bine atunci când ai trăiri speciale să nu le prea spui nimănui căci atâta aşteptă vrăjmaşul să vină să-ţi fure tot ce ai lucrat bun şi să-ţi pună în suflet în loc de bucurie şi linişte tulburare şi chiar deznădejde.
Dumnezeu să te răsplătească pentru ideia de a face o rugăciune pentru ţară.Ar fi bine să continuăm în toate posturile aşa cum bine sugera cineva.

Săptămâna Patimilor este specială şi destul de încărcată pentru creştinul care merge regulat la biserică şi care mai are şi serviciu. Deniile de seară ţin destul de mult.joi este Sfânta Liturghie şi dimineaţă, aşadar este benefică pentru cei mai mulţi încheierea citirii şi de catismă sâmbăta aceasta când sunt 4o de zile. Fiecare face aşa cum simte că este mai bine.

[The_Fallen]

În prealabil postat de dorinastoica14

Mă bucur nespus pentru tine!
Din propria experienţă am învăţat că e bine atunci când ai trăiri speciale să nu le prea spui nimănui căci atâta aşteptă vrăjmaşul să vină să-ţi fure tot ce ai lucrat bun şi să-ţi pună în suflet în loc de bucurie şi linişte tulburare şi chiar deznădejde.
Dumnezeu să te răsplătească pentru ideia de a face o rugăciune pentru ţară.Ar fi bine să continuăm în toate posturile aşa cum bine sugera cineva.

Săptămâna Patimilor este specială şi destul de încărcată pentru creştinul care merge regulat la biserică şi care mai are şi serviciu. Deniile de seară ţin destul de mult.joi este Sfânta Liturghie şi dimineaţă, aşadar este benefică pentru cei mai mulţi încheierea citirii şi de catismă sâmbăta aceasta când sunt 4o de zile. Fiecare face aşa cum simte că este mai bine.

Poate diavolul nu stie ca ai trairi speciale decat daca te aude vorbind despre ele sau exprimandu-ti gandurile.

În prealabil postat de The_Fallen

Poate diavolul nu stie ca ai trairi speciale decat daca te aude vorbind despre ele sau exprimandu-ti gandurile.

Din scrierile Sfinţilor Părinţi ştiu că diavolul nu ne cunoaşte gândurile ci doar Dumnezeu.care însă îi permite acestuia să ne ispitească.
Dacă cunoşti altceva poţi să ne spui şi nouă!

[Langu]

În prealabil postat de dorinastoica14

Iată că mai avem trei zile şi ajungem la finalul celor 4o de citire a Psaltirii.Deoarece ideia de a citi Psaltirea a fost a mea îmi permit să vă sugerez un mod de încheiere a acestei rugăciuni care cu ajutorul bunului Dumnezeu şi cu multe ispitiri am reuşit să o facem.

Toţi acei care doresc se pot alătura nouă sâmbătă,indiferent de oră şi putem citi ps.142(Doamne auzi rugăciunea mea...)şi rugăciunile de la sfârşitul Psaltirii (Pomelnicul) iar duminică să dăm un pomelnic la Sf.Liturghie la bisericile şi mănăstirile unde mergem cât mai mulţi(ex"Milueşte Doamne şi mântuieşte pe binecredinciosul popor român pe bâtrâni,pe tineri pe săraci,pe cei bolnavi,pe cei plecaţi prin lume ...şi pe mine împreună cu familia mea).
Dumnezeu să le dăruiască multe bucurii şi împliniri în viaţa duhovnicească şi uşurarea necazurilor celor care s-au rugat dar şi celor care se vor ruga de acum încolo.
Doamne ajută.

Iertare,nu se citeste Psaltirea pana miercuri din Saptamana Patimilor?Un prieten,fratele Ion mi-a spus ca trebuie citita pana miercuri.Si daca chiar veti forma un grup,in mod serios,care sa continue cu citire Psalmilor in toate posturile parca m-as alatura si eu,daca exista vreo posibilitate bineinteles.

În prealabil postat de Langu

Iertare,nu se citeste Psaltirea pana miercuri din Saptamana Patimilor?Un prieten,fratele Ion mi-a spus ca trebuie citita pana miercuri.Si daca chiar veti forma un grup,in mod serios,care sa continue cu citire Psalmilor in toate posturile parca m-as alatura si eu,daca exista vreo posibilitate bineinteles.

Catisma 3 dacă doreşti a citit-o o persoană foarte bolnavă care nu o mai poate citi în continuare şi va fi disponibilă.
Păi de pe data de 15 februarie până ieri sunt exact 4o de zile.Cine vrea poate citi în continuare.

[Langu]

În prealabil postat de dorinastoica14

Catisma 3 dacă doreşti a citit-o o persoană foarte bolnavă care nu o mai poate citi în continuare şi va fi disponibilă.
Păi de pe data de 15 februarie până ieri sunt exact 4o de zile.Cine vrea poate citi în continuare.

Bucuros,voi citi catisma 3,multumesc!