Marturie cutremuratoare despre martirii din Rusia comunista

[andrei_im]

In iulie 1933, un grup de oameni de stiinta s-au oprit pentru putine zile langa o tabara de concentrare, in orasul Irkuth, din Siberia. In oras nu erau locuitori, ci doar detinuti care lucrau la munca fortata in constructii. Cei mai multi erau preoti, diaconi, calugari, si cativa episcopi. In cantonamente domnea o barbarie nemaintalnita. Fara nici un motiv erau biciuiti, snopiti in bataie, li se striveau oasele, sau puteau fi impuscati. Conditiile de trai erau inspaimantatoare si cei mai multi mureau din cauza frigului groaznic si de foame.
Vremea aceea de iulie era insorita. Dupa cina, ne spune cel care descrie evenimentul, am stat pana seara tarziu la foc, discutand intre noi. Deodata am auzit strigate si bubuituri puternice din tabara vecina. Era o noapte instelata si linistita. Cat timp voi trai nu voi uita acea vale din Siberia! Dulcele nostru somn de dimineata a fost intrerupt brusc de un geamat omenesc. Ne-am trezit repede si conducatorul grupei noastre, localnic din Irkutk, a luat repede un binoclu, ceilalti au aranjat doua instrumente topografice, si ne ocupam chipurile cu treaba noastra, cand am observat o multime venind spre noi. Din cauza trupelor erau greu sa intelegem ce se intampla. Erau saizeci de detinuti si cu cat se apropiau puteam sa vedem ca toti erau scheletici, epuizati de foame, extenuati de munca, de tratamentul nemilos si inuman. Ce ne-au vazut insa ochii? Toti purtau o funie peste umar si cu ea trageau o sanie in care era un butoi plin cu fecale umane.
Paznicii care-i insoteau, evident ca nu stiau ca era o misiune stiintifica in zona taberei de concentrare. Am auzit exact cuvintele somatiei gardienilor: "Intindeti-va la pamant si nu va miscati!". Un gardian a alergat inapoi in tabara. Era clar ca ne considerau suspecti. Cineva din grup a realizat destul de repede situatia detinutilor si a zis: "Le-am prelungit viata cu inca cateva minute". La inceput n-am inteles aceste cuvinte. Dupa 15-20 de minute am fost inconjurati de un pluton de gardieni care s-au apropiat tinand armele pregatite de lupta, de parca voiau sa atace la baioneta. Comandantul plutonului si comisarul politic ne-au cerut documentele. Dupa ce le-au cercetat, ne-au explicat ca acesti saizeci de barbati au fost condamnati la moarte fiindca au avut o atitudine dusmanoasa fata de conducerea sovietica, socialista a lui Stalin. O groapa uriasa fusese deja pregatita pentru cei saizeci de detinuti. Comisarul politic ne-a cerut sa intram in corturile noastre, lucru pe care l-am si facut. Cei saizeci erau toti preoti si in dimineata aceea linistita de iulie se auzeau clar, vocile lor slabe. Privind printre crapaturile corturilor am vazut, am auzit si am experiat pe viu prezenta bisericii Sfintilor Martiri. Preotii se sarutau unul pe altul cu sarutare sfanta. Unul dintre ei si-a inaltat mainile si a strigat cu putere: "Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!". Urmarea a fost o lovitura care l-a trantit la pamant. Dupa aceea i-au impins pe toti pe marginea gropii. Un calau l-a intrebat pe unul din preoti, care statea langa groapa:
-Este ultima ta suflare. Spune, exista Dumnezeu sau nu?
Raspunsul sfintilor preoti Martiri a fost nesovaielnic si categoric:
-Da, exista Dumnezeu!
S-a auzit prima impuscatura.
Stateam si priveam din corturile noastre si inima ne batea sa ne sparga pieptul. Eram inspaimantati. A urmat a doua, a treia si dupa aceea mai multe impuscaturi. Preotii erau dusi unul si unul inainte gropii. Calaii intrebau pe marginea santului pe fiecare preot: "Exista Dumnezeu?". Raspunsul era invariabil:
-Da, exista Dumnezeu. Sau spuneau: Exista si Maica Domnului si Fiul Lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Si sfintii lui exista.
Altii ziceau:
-Da, exista si va iarta si pe voi si pe noi!
Si inainte sa apuce sa incheie fraza, se auzea impuscatura.
Am fost martori oculari, am vazut cu ochii nostri si am auzit cu urechile noastre pe cei saizeci de slujitori ai Domnului nostru Iisus Hristos in fata mortii, dandu-si sarutarea sfanta si imbratisarea iubirii, indelung rabdand si iertand, rugandu-se pentru calaii lor si pentru intregul popor rus, marturisind cu atata curaj credinta lor in Dumnezeu. Au trecut anii, au trecuta cateva decenii chiar. Acest mormant de pe ruta Ktung-Nisnie-Untisnk trebuie cautat. Nici un crestin ortodox, niciodata, nu trebuie sa-i uite pe acesti sfinti martiri care si-au dat viata pentru credinta lor ortodoxa, in iulie 1933, in apropierea orasului nelocuit, Irkutk.

CU ALE LOR SFINTE RUGACIUNI, DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-NE SI NE MANTUIESTE PE NOI! AMIN.

[gavriil]

Multe lucruri rele a facut comunismul asta este invatatura de minte ca sa nu mai repetam faptele comunismului.
Acum sint in inparatia cerului si se roaga in continuare pentru pamint si oameni si totusi oamenii eau tratat rau.Au luat jugul DOMNULUI HRISTOS care alina orce suferinta.

[Lavrentiu]

Intr-adevar cutremurator.

Din fericire pentru ei, rusii si-au canonizat martirii, chiar si pe cei foarte recenti.

Bine ar fi ca nici noi sa nu dam uitari marturiile alor nostri, la fel de cutremuratoare.

[andrei_im]

nu ii uitam nici pe sfintii nostri, dar tre sa tragem cumva si de cei de sus, sa ii canonizeze. nu ca ei nu ar fi sfinti acum... sfintenia nu incepe in momentul in care a semnat Patriarhul documentul de canonizare. dar asa ar fi frumos si placut lui Dumnezeu. nu vedeti ce duh de frica, de lasitate este acum in Biserica? mai devreme am ascultat un parinte la Trinitas, care a inceput la un mom dat sa vorbeasca de marea greseala pe care o fac cei care conduc televiziuni, care finanteaza direct spalarea asta pe creier la care suntem supusi. Si prezentatorul imediat i-a taiat macaroana, probabil avea ordine "de sus" sa nu se ia de cei de la alte televiziuni. Daca NICI MACAR ATAT nu se poate face, ce sa mai vorbim de canonizarea unor sfinti care au marturisit prin jertfa lor. daca ne e frica sa maruturisim, cum sa ii canonizam pe cei care s-au sfintit prin marturisire??
Daca vor fi canonizati sfintii romani din inchisori, nu va fi un lucru normal, firesc, va fi O MINUNE, din pacate. Sa dea Dumnezeu sa vedem minunea aceasta! Pana atunci, rugati-va, ca se bucura Hristos cand va rugati celor ce si-au dat viata pentru El. Doamne ajuta!

[heaven]

Da,dincolo de cuvinte....
Asta imi aduce aminte de vorbele unui calugar,Amfilohie parca se numeste,care spunea sa nu ne temem sa marturisim si sa luptam cu raul,caci frica nu este de la Dumnezeu.