Il uram pe dumnezeu incat vrem sa-l rastignim?

[iustin10]

Multe din cele care le spui tu le facem inconstient.Oare sunt mai putin eficiente?
Trebuie sa vreau explicit cu mintea sa descarc tot raul?De ce sa dau curs mintiii mele bolnave? De ce sa nu lupt mereu cu ea?E drept ca raul e mai tare ca mine,dar nu as putea ca simultan sa accept si raul din mine,dar sa vreau si binele?A dori binele e o ispita?>

[iustin10]

Azi iar m-am surprins urandu-L pe Dumnezeu.Pe motive de nimic,doar ca nu pot sa imi fac eu placerile vietii.
O fi buna marturisirea asta in public?
Daca as fi ateist,as avea o scuza,caci ei macar nu cunosc pe Dumnezeu(si anume mila Sa)
Dar eu implinesc vorba :"M-au urat fara temei!"

Acum referitor la topic,as rastigni oare pe Domnul ,chiar daca am momente de ura?Stiu ca IL rastignesc cu pacatele mele.Dar chiar sa IL urasc atat de tare,incat sa cer rastignirea Sa? Chiar atat de departe duce ura noastra?

[windorin]

"Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine." (Romani 7, 19-20)

Lupta cu pacatul e semnul cel mai evident al faptului ca Il iubim pe Dumnezeu, chiar daca aceasta nu se vede inca foarte clar in faptele noastre. Domnul ne cere ca mai intai de toate sa vrem. Cand vrem sincer, Domnul plineste neputintele noastre.