Ce credeti despre vedenii?

[lacrimi]

În prealabil postat de iustin10

e prima oara cand scrii mai putin,cristi ,e mai usor de inteles asa :)
As vrea sa te intreb:Oare a zice ca il urasti pe Dumnezeu,sau iubesti cpacatul,nu e o ispita?
Adica nu zic ca nu e reala,dar chiar trebuie sa o subliniem,si nu sa o alungam?Ispitele nu trebuiesc alungate?De ce sa le iubim?Sunt rau,o stiu,dar trebuie sa ma impac cu asta?
Asa cum imi recunosc hula fara sa o vreau,imi recunosc si dragostea de Dumnezeu,fara sa o pot atinge.

Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....

[iustin10]

În prealabil postat de lacrimi

Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....

Pai facem cu schimbul.Azi am cautat eu o raza de speranta,iar tu ai cazut in adancul nimicniciei personale.Iar in final si tu conchizi ca si mine,ca nu putem inlatura dragostea plapanda si falsa ce o avem fata de Domnul. Il uram?da.Dar dupa puterile noastre omenesti,limitate,Il si iubim.Dar ceea ce nu ne indoim si nu diminuam deloc,este ca El sigur ne iubeste.Chiar si pe noi,ai mai pacatosi de pe forum.

[lacrimi]

În prealabil postat de iustin10

Pai facem cu schimbul.Azi am cautat eu o raza de speranta,iar tu ai cazut in adancul nimicniciei personale.Iar in final si tu conchizi ca si mine,ca nu putem inlatura dragostea plapanda si falsa ce o avem fata de Domnul. Il uram?da.Dar dupa puterile noastre omenesti,limitate,Il si iubim.Dar ceea ce nu ne indoim si nu diminuam deloc,este ca El sigur ne iubeste.Chiar si pe noi,ai mai pacatosi de pe forum.

Este de neinteles si fara nici un temei faptul de a adori sa apartii lui Dumnezeu si sa actionezi in acelasi timp potrivnic voii Sale. Dorinta de a gusta din pacat.... e ceva ce nu putem invinge, oricat ne-am stradui, intr-o lume in care se pune accent pe asa ceva: comercializam lucruri care plac ochiului, sunt atat de ispititoare, chiar daca sunt daunatoare sufletului... Pacatul in cele din urma devine amaraciune, rusine, dezamagire, disperare..., chiar daca la momentul initial producea contrariul.
Domnul ne-a invatat sa cerem in rugaciune "si nu ne duce pe noi in ispita". Iar noi sa vrem de buna voie sa intram in ispita, predandu-ne cu totul ei? Intr-o lume in care oricum nu putem decat sa pacatuim si sa fim rai, invidiosi, mandri, intr-o goana dupa bani continua, nimic nu ne mai ajunge, nimic nu ne mai linisteste?....
Un Sfant Parinte spunea ca daca nu poti urma exemplul Sfintilor, atunci urmeaza exemplul camilei... si atunci vei sti ce inseamna pocainta si viata duhovniceasca. Dar putem sa urmam exemplul camilei? Putem sa ducem tot greul altora in spate, chiar daca suntem plapanzi? Oare putem urma magarul cu capul plecat, fara sa sovaim? Oare ne amintim mereu de salvatorii nostri si de oamenii voitori? Eu una nu ma simt in stare nici exemplul camilei sa-l urmez... Dar am dragostea mare a lui Dumnezeu si stiu ca acolo undeva in adancul meu exista un strop mic de dragoste pe care i-o inapoiez....