Nu-mi place cum suna... intreb doar ...

Daca Iisus nu a murit si nu a inviat, atunci (zice Apostolul Pavel) sa mancam si sa bem, caci ca maine vom muri si noi.
Daca am fi amenintati de moarte iminenta (sa zicem de un criminal feroce) si un prieten s-ar lupta punandu-si viata la risc pentru noi, desigur ne-am cutremura. Stim toti ce e razboiul macar de la televizor. Dar eu voi adauga: desi nevrednic, eu am trait sa vad copii mergand sa-i impuste armata "patriei" in '89 si o spun fara sa-mi para bine: fratilor, aproape am facut pe mine de frica. Iar unii din ei se duceau la moarte parca era vreo sarbatoare ! De cate ori moare un drept pentru lume, de atatea ori e liturghie. De cate ori e liturghie, Iisus moare si invie. Si cum spunea parintele Steinhardt "n-a facut cu ochiul de pe cruce 'stati linistiti, ne vedem duminica'" Nu si-a dat voie cu firea dumnezeiasca sa-si usureze sarcina umana. Deci vazand pe cel mai puternic prieten al firii umane, Dumnezeu omul, intrand la cel mai infricosator razboi, cu cel mai cumplit dusman, cum sa nu ne gandim "nu si-a usurat cu nimic misiunea, ca unul dintre noi a dus-o". Iata deci frica. Frica aceasta l-a facut pe Petru sa se lepede. Frica aceasta a cutremurat zidirile neinsufletite. Nu e nimic nefiresc, desi e un sacrificiu suprafiresc. Si e cu atat mai extraordinar cu cat chiar si cel mai ticalos om de azi maine ar putea, de dragul unui dusman (!) sa-si puna viata in primejdie. Exista ingeri in ierarhia serafimilor care sunt atat de aproape de Dumnezeu incat se confunda aproape cu vapaia si lumina Lui SI TOTUSI NICIUNUL DIN ACESTIA NU POATE SUFERI PENTRU O CAUZA DREAPTA. De aceea nu numai noi, ci si ei, de cate ori se actualizeaza jerfa, privesc cu teama si cu cutremur.