barfa, parere, judecata?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de anna21

Ma tot gandesc la postarea ta..
Nu stiu ce sa zic, tu spui "A marturisi adevarul in orice situatie, acelasi si la fel nu insemneaza sa fi birfitor". Dar eu nu posed adevarul, doar o fata care imi este aratata de acel om. Iar perceptia lui este afectata de proprile mele patimi.
(De aceea de multe ori cand deschid gura ma acuz implicit si pe mine).

Sunt situatii in care mi se pare f important sa nu tac, dar din experienta mea stiu ca am vorbit aproape intotdeauna degeaba.
Si atunci ma intreb daca este totusi trebuie sa tac sau nu.
Este ceva crestinesc sa-ti expui parerea (mai ales cand nu are cine sa vorbeasca)? Sau este semn de mandrie?
Eu imi invat copiii cand se refera la altii sa nu-i eticheteze. Nu admit cuvinte ca prost, mincinos, rau etc.. Ci le spun ca este un copil bun care s-a intamplat sa minta, sau nu a fost bine informat, sau nu l-a invatat mama sa se poarte etc.. (Nu stiu daca procedez corect, voi afla).

Uneori aud lupi in blana de oaie si sunt uimita ca altii nu-i recunosc drept lupi si nu-i demasca. Ma intreb.. nu spune nimeni nimic din nestiinta sau din smerenie?
Sunt datoare sa vorbesc sau dimpotriva, sa tac?

Cel mai bine este sa nu-mi spun parerea toata, pina la capat ci sa fac doar citeva consideratii.
In primul rind nu trebuie sa ne facem cunoscuta parere pe care o avem despre orice , nu trebuie sa ne agatam de orice, nu trebuie sa trepidam permanent si sa nu mai putem daca nu comentam sau nu ne spunem parerea , nu trebuie sa avem nici o atingere cu lucruri care nu ne privesc chiar daca se intimpla in preajma noastra, nu trebuie sa ne interesam si sa ,,socializam " mai mult decit este strict nevoie . Socializarea nu este ,,idea" lui D.zeu si ca atare nu trebuie sa ne intereseze draciile, nu trebuie sa nu mai poata respira lumea doar pt. ca noi nu mai putem sa tacem. Cred ca este potrivit sa ne pronuntam clar despre lucrurile care ne privesc strict sau ne ating clar,despre oamenii cu care avem contact nemijlocit si tangential ... si si aceasta doar atunci cind se simte nevoia sau se impune !
Dar a vedea un om ca minte si a spune copilului ca glumeste , ori ca vorbeste urit si ca defapt copilul nu a inteles ce spune , ca este un profitor sau un revendicativ si ca defapt copilul nu intelege ce vede... dupa parerea mea este o greseala . Eu am spus permanent copiilor ce au vazut, cum trebuie sa inteleaga lucrurile, daca au fost greseli ca este rusine sa faci voit asa ceva si ca ei nu trebuie sa faca , sa nu tolereze nici o data falsitatea, impostura, prostia, caracterul rau, proasta crestere, lipsa de dragoste fata de parinti, educatori, eroi, dragostea si respectul fata de familie, rude , traditia familiala, dragostea fata de cultura, stiinta, religie , s.a.m.d. De asemenea i-am invatat ca daca se impune sa spuna verde in fata ,,prietenilor" de conditie morala modesta cum ii vede si ca nu este un lucru meritoriu si de laudat sa ai defecte caracteriale sau de educatie

Parerea ta despre adevar este strict particulara iar dupa parerea mea , fondata pe o cunoastere incompleta .Ce adevar nu posezi tu ? Adevarul Absolut extrem de putini il posed , noi rindasii, folosim f. des adevarul relativ, ca sa zic asa, la care avem accesul neigradit. Dar sa spui ca perceptia adevarului este ,,afectata" , conditionata, de patimile tale ... ma surprinde ! Fiind un om impatimit, in principiu, vei avea o perceptie mereu ,,afectata", nereala, deformata, despre parinti, duhovnic, sot, copii , mergind pina la Hristos. Tot timpul ii vei vedea altfel decit sunt ei in realitate deoarece patimile te conditioneaza... ceea ce dupa parerea mea nu este adevarat. Probabil ca aceasta parere ai citit-o pe undeva , ea fiind f. subtire , dar mai este de lucrat la ea , pt. ca in realitate nu se intimpla asa simplist cum spui. Pe omul bun , pe un sfint , pe un om al lui D.zeu il simti si il percepi imediat si ca atare cit de impatimit ai fi, ba chiar incepi sa te siti pe tine cit ,,duhnesti" de patimi comparativ cu el .

Trebuie si sa te hotarasti daca taci sau nu . A te zbate intre ratiunea care iti spune corect ce sa faci si neputinta de a-ti tine gura inseamna sa fi neintarit in lupta cu o asemenea ispita . Este posibil ca in timp sa biruiesti.

Eu cred ca trebuie sa tacem cit mai mult posibil dar atunci cind vine timpul sa marturisim trebuie sa o facem clar, raspicat, direct, fara teama, nemintind si ne facind osanale nimanui ! Fiecare face insa cum crede de cuvinta !

[anna21]

În prealabil postat de zaharia_2009

Dar a vedea un om ca minte si a spune copilului ca glumeste , ori ca vorbeste urit si ca defapt copilul nu a inteles ce spune , ca este un profitor sau un revendicativ si ca defapt copilul nu intelege ce vede... dupa parerea mea este o greseala . Eu am spus permanent copiilor ce au vazut, cum trebuie sa inteleaga lucrurile, daca au fost greseli ca este rusine sa faci voit asa ceva si ca ei nu trebuie sa faca , sa nu tolereze nici o data falsitatea, impostura, prostia, caracterul rau, proasta crestere, lipsa de dragoste fata de parinti, educatori, eroi, dragostea si respectul fata de familie, rude , traditia familiala, dragostea fata de cultura, stiinta, religie , s.a.m.d. De asemenea i-am invatat ca daca se impune sa spuna verde in fata ,,prietenilor" de conditie morala modesta cum ii vede si ca nu este un lucru meritoriu si de laudat sa ai defecte caracteriale sau de educatie

Cred ca inteleg la ce te referi.
Prin ce spun corup/perturb capacitatea copilului de a dezvolta o intelegere fireasca a oamenilor si situatiilor.
Multumesc pt mesaj.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de anna21

Cred ca inteleg la ce te referi.
Prin ce spun corup/perturb capacitatea copilului de a dezvolta o intelegere fireasca a oamenilor si situatiilor.
Multumesc pt mesaj.

Ma bucur ca putem schimba pareri si ca mai ales nu ne suparam prea lesne desi stiu ca sunt suficient de direct, sau poate chiar mai mult. Uneori menajamentele exagerate mi se par nelalocul lor si pt asta incerc sa le evit cit de mult . Dar intre a spune adevarul verde in fata si exprimarea propriuzisa trebuie totusi sa existe o masura a bunului simt. Probabil ca uneori masura aceasta mi se modifica aproape involuntar . Dar oricum , daca te-ai simtit afrontata in vre un fel te rog sa ma ierti !

[iustin10]

Eu cred ca exista un principiu,crud de adevarat:
"Cu ce judecata vei judeca,cu aceiasi vei fi judecat"
Daca spui despre celalat o barfa nevinovata,vei fi judecat,dar putin.
Daca spui o acuzatie mai mare,la fel de dur vei fi judecat si tu.
Si nu vei fi judecat aici,pe lume,ci atunci cand se va face judecata!
De exemplu,aici pe forum,cineva zice altuia,"nu esti un bun crestin,esti ratacit" .Ei,exact aceleasi cuvinte,ti se vor zice si tie la judecata:'Nu esti un crestin foarte bun' .Pentru ca tu,cu putine informatii,l-ai gasit vinovat pe aproapele tau,Domnul,care are toate informatile din toate clipele vietii tale,cu siguranta te poate gasi si El vinovat pe tine.
Deci de atitudinea fata de ceilalti,depinde si atitudinea lui Dumnezeu fata de noi.
Chiar de am avea multe pacate,dar nu 'observam' greselile celorlalti,nici Dumnezeu nu va 'observa' greselile noastre multe.
Nu uitati definitia dragostei:"Crede totul,acopera totul,sufera totul"

[podolski_2]

DA iustin la fel cred si eu.

Iertam altora nestiinta, ni se va ierta si nestiinta noastra.
Iertam altora pacatele, ni se vor ierta si noua.
Iertam altora lenea si rautatea , ni se vor ierta si noua.

Caci iertarea, nu se da cand esti nevinovat, ci vinovat. Noi ii iertam pe altii fiind vinovati, dar si noi fiind vinovati inaintea lui Dumnezeu, ni se va ierta de cate ori am iertat si ce am iertat. Vom fi judecati , cu judecata noastra.


Sfantul Parinte Arsenie Boca zicea:
Prin iertarea ne stergem pacatele noastre. (nu stiu exact cuvintele dar cam asta am inteles eu)


Iar judecarea tocmai de la neiertare porneste.

[podolski_2]

anaani nu iti mai cere iertare de la mine.
nu ai gresit cu nimic.

daca cineva nu are aceiasi parere cu mine, nu inseamna ca greseste.

[glykys]

Vorbim cu usurinta de iertare, dar despre iertare nu poate fi vorba decat atunci cand exista ceva care s-a facut in paguba sau in detrimentul cuiva. Nu e de la mine, e din Jurnalul fericirii. Ma gandesc la semnatura lui Podolski: oamenii te iarta daca ai facut o crima, dar nu te iarta daca esti fericit. Pai de ce ar trebui sa te ierte niste oameni daca ai facut o crima? trebuie sa te ierte familia victimei, cei carora le-ai facut raul, nu unii care nu au nicio legatura cu ce s-a intamplat. Sau ce rau le faci oamenilor daca esti fericit? Dar asa ne simtim noi lezati cand cineva face sau spune ceva, nu neaparat impotriva noastra, ci a altora. Cum pot eu sa spun: te iert pentru ca l-ai injurat pe cutarita? cutarita trebuie sa te ierte, nu eu.

Legat de barfa... si pe mine ma roade in viata reala.... Tacerea e de aur. si discernamantul, dreapta-socoteala e o virtute rara. Despre un om se poate vorbi si de bine, si de rau, dar unii prea suntem tentati sa vedem defectele care tin de o mana de pamant si sa ignoram calitatile.