Impartasit de Craciun si 1 Ian. - post de sarbatori?

[Fani71]

În prealabil postat de Noesisaa

Fani, cred ca problema este ca in ortodoxie, din cate inteleg eu, nu este o deosebire de jure ca in teologia catolica intre pacate mortale si pacate usoare care se pot ierta si fara a le mentiona la spovedanie, ci orice pacat este pacat, si pacatul cel mai mare este cel care te stapaneste, nu? Poate ca este altfel, dar asa am inteles eu?

Adica orice crestin isi poate da seama ca pacatele desfranarii, avortul, uciderea, furtul si altele sunt pacate grave care trebuie marturisite. Dar care sunt pacatele usoare? Daca am spus o minciuna pe ici pe colo, este pacat grav sau usor? Daca am incalcat eu stiu ce regula, gen o femeie intra in biserica la ciclu (si stiu multe femei la care chestia asta li se pare de o importanta desavarsita) este pacat grav sau nu? Daca am avut un argument pe o tema gospodareasca cu sotul/sotia/mama/tata, este pacat grav sau nu? Daca am lipsit (o) duminica de la biserica, este pacat grav sau nu? Sigur, toate depind de circumstante, dar in general, lumea habar nu are de chestiile astea.

Si fiindca in teorie un crestin obisnuit care nu prea se intereseaza serios de credinta, nu stie sa deosebeasca intre un pacat care il separa complet de harul lui Dumnezeu si unul care subrezeste relatia lui cu Dumnezeu, sau poate treaba asta ar necesita prea mult efort de cateheza, care, sincer, multi preoti nu prea se inghesuie sa o faca la modul plenar, si atunci se recurge la a impartasi credinciosii cat se poate de repede dupa spovedanie si sa nu se mai permita impartasirea din nou cu aceeasi spovedanie.

Foarte bun contraargument.. La fel si cel al lui Andrei.
Aveti dreptate ca la ortodocsi nu sde face aceasta distinctie intre pacate si ca orice pacat poate fi'de moarte', adica sa ne desparta de Dumnezeu, chiar unul mic, daca este cel care ne chinuie pe noi si daca nu facem efortul sa ne dezbaram de el.

Eu, din nou, dadeam argumentul istoric: asa faceau crestinii in primele secole, pana sa apara monahismul care a introdus forma de spovedanie actuala, amestecata cu o discutie duhovnicieasca si cu sfaturi, canoane etc. La inceput, se facea spovedania, publica de altfel, numai pentru aceste pacate mari pe care toata lumea le stie. Si toata lumea care nu era sub aceste pacate se impartasea, incercand sa se vindece de pacat in general, fara sa recurga la spovedanie pentru asta.
Deci, aceasta diferenta era facuta de crestinii din primele 3 secole, totusi, atat in orient cat si in occident. Eu nu zic, de altfel, ca ar trebui sa revenim la aceasta forma, dar ne-am putea totusi orienta dupa ea macar partial.

Acum, trebuie sa recunosc ca ai sau aveti dreptate ca este foarte greu pentru un crestin sa isi dea seama cat de grave sunt pacatele care il supara.
(Insa daca este foarte greu, ar insemna ca nu ar trebui sa incercam, macar?)

Aici nu as avea de zis decat ca cei care sfatuiesc impartasania deasa si fara spovedanie de fiecare data in general o sfatuiesc pentru crestini despre care au parerea ca sunt destul de inaintati duhovniceste ca sa poata discerne intre pacate, sa poata sa isi dea seama cand este cazul sa se spovedeasca si cand pot sa se impartaseasca si asa. Si acestora in general le dau o regula de spovedanie, de ex. sa vina macar odata la 40 de zile (sau mai des sau mai rar, depinde). La aceste intervale creinciosul poate sa iii ceara sfatul duhovnicului pentru pacatele sale, sa auda si parerea lui despre ele si lupta impotriva lor. Nu este nevoie sa le auda de fiecare data cand se impartaseste, mai ales ca pacatele care ne supera cel mai mult de obicei se repeta des..

Mi se pare ca a spune ca un crestin nu ar fi niciodata capabil de acest discernamant, sau nu ar trebui nicioadata sa i se dea puterea de a-l exercita, ne aduce din nou la tema libertatii crestinului. Mi se pare ca, daca gandim asa, ii vom considera pe crestini vesnic minori, care trebuie vesnic sa intrebe preotul pentru orice gand si fapta.
Este adevarat ca este bine sa ne bazam si pe mintea altuia, nu numai a noastra, insa a ne baza numai pe mintea altuia in discernerea pacatului mi se pare o exagerare periculoasa.