Despre Sabat

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Nu putem percepe cum erau, dar tu şti cu siguranţă cum erau...
Afirmaţia literală: „seară a fost (cu orele următoare ale nopţii), dimineaţă a fost (cu ceasurile care au urmat ale zilei), ziua întâi” este în mod clar o descriere a unei zile astronomice, adică, o zi cu durata de 24 de ore. Ea este echivalentul compusului ebraic de mai târziu „seară-dimineaţă” din Daniel 8,14, pe care KJV a tradus-o „zile”, aici însemnând zile profetice, şi a cuvântului grecesc al lui Pavel, nuchthemeron, tradus „o noapte şi o zi” (2 Corinteni 11,25). De aceea, evreii care nu au pus niciodată la îndoială înţelesul acestei expresii, începeau ziua la apus şi o sfârşeau la începutul apusului următor (Levitic 23,32; Deuteronom 16,6). În plus, limbajul poruncii a patra nu lasă nici o umbră de îndoială că seara şi dimineaţa raportului creaţiunii sunt părţi componente ale unei zile terestre. Porunca aceasta, referindu-se în cuvinte clare la săptămâna Creaţiei, declară: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit” (Exod 20,11).

Tenacitatea cu care unii se agaţă de ideea că zilele creaţiei au fost lungi perioade de timp, chiar mii de ani în cea mai mare parte, îşi găseşte explicaţia în faptul că ei încearcă să facă raportul inspirat al Creaţiei să fie în acord cu teoria evoluţiei. Geologii şi biologii i-au învăţat pe oameni să creadă că această istorie timpurie a pământului cuprinde milioane de ani, în care formaţiunile geologice se formau, iar speciile de vieţuitoare evoluau într-un ritm lent. Pretutindeni pe paginile sale sfinte, Biblia combate această teorie a evoluţiei. Credinţa într-o creaţie divină şi instantanee, ca rezultat al cuvintelor rostite de Dumnezeu, stă în deplină opoziţie faţă de teoria susţinută de majoritatea oamenilor de ştiinţă şi de mulţi teologi de astăzi, că lumea şi tot ce este în ea a ajuns la fiinţă prin procesul lent al evoluţiei care a durat ere nenumărate.

Un alt motiv pentru care mulţi comentatori declară că zilele Creaţiei au fost lungi perioade de timp este că ei leapădă Sabatul zilei a şaptea. Un cunoscut comentator exprimă gândul acesta astfel:
„Durata zilei a şaptea în mod necesar determină lungimea celorlalte şase.... Odihna sabatică a lui Dumnezeu este înţeleasă de cei mai buni interpreţi ai Scripturii ca dăinuind de la sfârşitul Creaţiei până în ceasul de faţă, aşa încât consecvenţa cere ca şi cele şase zile anterioare să fie considerate nu de scurtă durată, ci de durată nedefinită” (Pulpit).
Acest fel de raţionament se mişcă într-un cerc. Din cauză că Sabatul zilei a şaptea, atât de clar definit în Scriptură ca o zi de odihnă ce vine săptămânal este respins în felul acesta, despre ziua a şaptea a săptămânii se declară că a durat până în timpul de faţă. Pe temeiul acestei explicaţii nebiblice, durata celorlalte zile ale Creaţiei este şi ea extinsă. Interpretarea sănătoasă nu are nici o simpatie faţă de acest fel de raţionament şi insistă în a da un înţeles literal textului, urmând exemplul divinului Interpret al Cuvântului care a respins fiecare atac al vrăjmaşului declarând: „Stă scris” (Matei 4,4.7.10).

Scripturile vorbesc clar despre şapte zile ale Creaţiei (Exod 20,11) şi nu de perioade de durate nedefinite. Suntem, aşadar, obligaţi să declarăm sus şi tare că ziua întâi a Creaţiei, indicată de expresia în ebraicã: „seară a fost, dimineaţă a fost, ziua întâi”, a fost o zi de 24 de ore.



Tu crezi că afli o justificare a acestei interpretări în cuvintele lui Petru: „Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani” (2 Petru 3,8). Faptul că textul acesta nu poate fi folosit pentru a determina lungimea zilelor Creaţiei este evident când se citeşte restul versetului, „şi o mie de ani sunt ca o zi”. Contextul cuvintelor lui Petru lămureşte că el doreşte să sublinieze faptul că Dumnezeu poate să lucreze fără a fi legat de timp. Creatorul poate să facă într-o zi lucrarea unei mii de ani, iar o perioadă de o mie de ani, un timp îndelungat pentru aceia care aşteaptă să se împlinească judecăţile lui Dumnezeu, poate fi considerată de El ca numai o singură zi. Psalmul 90,4 conţine aceeaşi idee.
Dumnezeu este în afara timpului - cum zici - dar Scriptura este exprimarea gândurilor lui Dumnezeu în limbaj omenesc pentru oameni, în consecinţă când Moise notează în raportul Creaţiei "zile" nu poate fi vorba de ere ori perioade galactice.



Este ciudat cum în Facerea înţelegi figurat, aruncând în derizoriu întregul act al Creaţiunii; iar în simbolul euharistic înţelegi literal, transformând frumuseţea Cinei Domnului într-un festin canibalic.

Nicaieri nu zice ca zilele din creatie sunt zile 24 h.Asta cu atat mai mult cu cat ciclu de zi noapte si timp asa cum este astazi nu putea exista cel putin pana in "ziua" a treia cand a facut Dumnezeu soarele si luna.Fara timp nu exista timp, evident,si fara soare si luna.Petru cand vorbeste de echivalentul unei zile cu o mie de ani sau echivalentul unei mii de ani cu o zile , vorbeste in contextul creatiei.Tot el zice cu 2 versete mai in urma:

Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă,

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Danut7

Nicaieri nu zice ca zilele din creatie sunt zile 24 h.Asta cu atat mai mult cu cat ciclu de zi noapte si timp asa cum este astazi nu putea exista cel putin pana in "ziua" a treia cand a facut Dumnezeu soarele si luna.Fara timp nu exista timp, evident,si fara soare si luna.Petru cand vorbeste de echivalentul unei zile cu o mie de ani sau echivalentul unei mii de ani cu o zile , vorbeste in contextul creatiei.Tot el zice cu 2 versete mai in urma:

Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă,

Petru vorbeşte despre aparenta întârziere a judecăţii lui Dumnezeu atunci când spune de zi/mii de ani şi nu de zilele Creaţiei. Dacă interpretezi aşa haotic versetele, poţi demonstra orice. Ca şi omul, Scriptura schinguită îţi zice ce vrei tu.

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Petru vorbeşte despre aparenta întârziere a judecăţii lui Dumnezeu atunci când spune de zi/mii de ani şi nu de zilele Creaţiei. Dacă interpretezi aşa haotic versetele, poţi demonstra orice. Ca şi omul, Scriptura schinguită îţi zice ce vrei tu.

Nu are rost sa ne mai "certam" pe baza Scripturii ca oamenii fara de minte, eu vad un lucru tu vezi alt lucru si ce vrei tu sa vezi.Din punct de vedere al logicii ce zi-noapte era fara soare si fara luna?Si ce timp a fost pana sa fie facut soarele?Vorbeste undeva de zilele creatiei ca fiind 24 de ore?Nicaieri.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Danut7

Nu are rost sa ne mai "certam" pe baza Scripturii ca oamenii fara de minte, eu vad un lucru tu vezi alt lucru si ce vrei tu sa vezi.Din punct de vedere al logicii ce zi-noapte era fara soare si fara luna?Si ce timp a fost pana sa fie facut soarele?Vorbeste undeva de zilele creatiei ca fiind 24 de ore?Nicaieri.

Dacă n-ar fi fost zile de 24 de ore, ci milenii, nu s-ar fi folosit expresiile seară-dimineaţă, ori zi. De ce încerci să înţelegi tot altceva decât scrie în Biblie?
Dumnezeu a "setat" ziua terestră la 24 de ore, nu S-a lăsat influenţat de Soare în stabilirea timpului precum noi, oamenii. A creat Soarele şi rotaţia pământului în jurul lui după cum a vrut, nu după legile hazardului.

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Dacă n-ar fi fost zile de 24 de ore, ci milenii, nu s-ar fi folosit expresiile seară-dimineaţă, ori zi. De ce încerci să înţelegi tot altceva decât scrie în Biblie?
Dumnezeu a "setat" ziua terestră la 24 de ore, nu S-a lăsat influenţat de Soare în stabilirea timpului precum noi, oamenii. A creat Soarele şi rotaţia pământului în jurul lui după cum a vrut, nu după legile hazardului.

De unde a fost seara si dimineata inainte de crearea soarelui si a luni.Si erau ele(ziua si noaptea) la fel cum sunt acum?Nu am zis ca sunt milenii sau ere, ci ca sunt perioade de timp necunoscute , numite zile.Ce era noaptea si ziua pana in ziua a treia cand s-a facut soarele si luna?

Cum ai fi vrut sa le lase Dumnezeu evreilor scris?Le-a lasat asa atat lor cat si oamenilor ca sa le fie mai simplu sa inteleaga, conceptele astea.Nu multi erau oameni scoliti pe vremuri.A lasat asa ca sa inteleaga si omul simplu.Crezi ca daca le vorbea despre gravitatie,timp si alte legi ale universului si legi fizice, s.a.m.d ar fi inteles toata lumea?

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Danut7

De unde a fost seara si dimineata inainte de crearea soarelui si a luni.Si erau ele(ziua si noaptea) la fel cum sunt acum?Nu am zis ca sunt milenii sau ere, ci ca sunt perioade de timp necunoscute , numite zile.Ce era noaptea si ziua pana in ziua a treia cand s-a facut soarele si luna?

Cum ai fi vrut sa le lase Dumnezeu evreilor scris?Le-a lasat asa atat lor cat si oamenilor ca sa le fie mai simplu sa inteleaga, conceptele astea.Nu multi erau oameni scoliti pe vremuri.A lasat asa ca sa inteleaga si omul simplu.Crezi ca daca le vorbea despre gravitatie,timp si alte legi ale universului si legi fizice, s.a.m.d ar fi inteles toata lumea?

Le-a vorbit şi despre asta, nu aceasta e problema. Aşa cum am mai explicat, Dumnezeu e cel ce a stabilit durata zilei, chiar înainte de a crea Soarele. Crezi ca a creat Soarele şi apoi S-a minunat de ce a ieşit şi S-a apucat să-l măsoare? Hai să fim serioşi...

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Le-a vorbit şi despre asta, nu aceasta e problema. Aşa cum am mai explicat, Dumnezeu e cel ce a stabilit durata zilei, chiar înainte de a crea Soarele. Crezi ca a creat Soarele şi apoi S-a minunat de ce a ieşit şi S-a apucat să-l măsoare? Hai să fim serioşi...

ce erau ziua si noaptea pana in "ziua" a treia ?

[Danut7]

În prealabil postat de tricesimusseptimus

Acurateţea explicaţiilor tale lasă de dorit. Mai întâi de toate, verbul Shabath nu are doar sensul de "a înceta", "a termina". Pentru aceasta există verbul chadal (Gen.11,8 şi 41,49 ca să dau doar două exemple). Shabath are mai ales sensul de a se odihni.

Cât priveşte termenul Sabbatismos din Evrei 4,9, acesta are o situaţie mai specială ce n-a fost discutată încă pe acest topic, oricât de stufos a devenit el.
Cuvântul sabbatismos nu apare în altă parte, nici în Biblie, nici în literatura veche până în secolul al II-lea; cu o singură excepţie posibilă: Plutarh în Moralia 166A. Prin urmare, unii au tras concluzia că scriitorul epistolei către Evrei a creat acest cuvânt atunci când a scris pasajul acesta.

Sabbatismos şi sabbatizo sunt variantele greceşti ale substantivului ebraic shabbath şi respectiv ale verbului înrudit, shabath, iar înţelesul celui din urmă poate să arunce lumină asupra sensului celui dintâi. Shabbath apare de 101 ori în Vechiul Testament, unde de obicei înseamnă „Sabat” –ziua a şaptea a săptămânii– sau „săptămână”, o perioadă de şapte zile delimitată de Sabate succesive. Acest cuvânt este folosit şi pentru anul sabatic (Levitic 25,6; 26,34.43; 2 Cronici 36,21). Verbul shabath apare de 70 de ori, de 7 ori cu referire la odihna de Sabat şi de 63 de ori cu referire la alte feluri de odihnă. În ce priveşte acest ultimul sens, vezi Geneza 8,22; Iosua 5,12; Neemia 6,3; Plângeri 5,14; Isaia 14,4; 24,8; 33,8. Sensul de bază al verbului shabath este de „a înceta”, „a se odihni”. Uneori cuvântul face referire la odihna Sabatului săptămânal. Dar substantivul shabbath, derivat de la shabath, se referă de obicei la odihna Sabatului săptămânal, precum şi la perioada de timp delimitată de Sabate succesive, adică săptămâna (Leviticul 23,15), şi la anii sabatici (cap. 26,35; etc.). Se poate observa, de asemenea, că shabbathon, care este simplul shabbath cu terminaţia on, este folosit cu privire la Ziua Ispăşirii (Leviticul 16,31; 23,32), la anul sabatic (Leviticul 25,4.5), la Sărbătoarea Trâmbiţelor (Leviticul 23,24), şi la prima şi ultima zi a Sărbătorii Corturilor (Leviticul 23,39) – precum şi pentru Sabatul zilei a şaptea.

Sabbatizo este folosit de şapte ori în Septuaginta, o dată cu privire la Sabatul zilei a şaptea (Exodul 16,30), o dată cu privire la alte sabate (Leviticul 23,32), şi de cinci ori cu privire la odihna pământului în anul sabatic (Leviticul 26,34.35; 2 Cronici 36,21). În Septuaginta, la Exodul 16,30; Leviticul 23,32; 26,34.35, sabbatizo vine de la cuvântul ebraic shabath. Aşadar ideea fundamentală exprimată de sabbatizo în Septuaginta este aceea de odihnă sau încetare a muncii sau a altei activităţi. De aceea, folosirea cuvintelor înrudite greceşti şi ebraice dă de înţeles faptul că substantivul sabbatismos poate să însemne fie „odihna” de Sabat, fie pur şi simplu „odihnă” sau „încetare”, într-un sens mai general. În felul acesta, un studiu lingvistic al cuvântului sabbatismos din Evrei 4,9 nu clarifică dacă aici se face referire la „odihna” săptămânală de Sabat sau pur şi simplu „odihnă” sau „încetare”, într-un sens general. Numai contextul poate decide asupra acestei probleme, context de care cu obstinaţie faceţi excepţie şi tu, şi ovidu-s.

Se pare că scriitorul Epistolei către Evrei foloseşte cuvintele katapausis şi sabbatismos, mai mult sau mai puţin, ca sinonime:

1. Din cauză că Iosua nu a putut să-i conducă pe israeliţi la „odihna” spirituală (katapausis, v. 8), rămâne un sabbatismos (v. 9) pentru creştini. Logic, înseamnă că ceea rămâne este aceeaşi cu ceea ce trebuie să se înceapă. Faptul că Iosua nu l-a condus pe Israel la „odihna” spirituală, nu ar fi un motiv pentru creştini să nu ţină Sabatul.

2. Din v. 1 şi v. 6 este clar că ceea ce rămâne pentru poporul lui Dumnezeu în timpurile NT este katapausis; în v. 9 se spune că rămâne un sabbatismos. A declara că ceea ce rămâne pentru „poporul lui Dumnezeu” este Sabatul săptămânal, înseamnă că Sabatul săptămânal este lucrul la care Iosua nu a reuşit să-l conducă pe Israel.

3. Faptul că în Septuaginta, Biblia bisericii primare, katapauo (Geneza 2,2.3; Exodul 20,11) şi sabbatizo (Exodul 16,30; Leviticul 23,32) sunt folosite unul în locul altuia pentru Sabatul zilei a şaptea, tinde să înlăture sugestia că scriitorul, în Evrei 3,4, ar fi intenţionat să facă o distincţie între aceste forme substantivale.

Se poate observa faptul că iudeii de pe timpul lui Pavel, creştini sau necreştini, erau minuţioşi în ţinerea poruncii a patra. Fără îndoială că, scriindu-le iudeilor, autorul acestei epistole n-a considerat necesar să le dovedească faptul că păzirea Sabatului „rămâne”. Dacă în urma acestei extinse argumentaţii (care începe la cap. 3,7) apostolul ajunge la concluzia că Sabatul rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, atunci se pare că el este vinovat de un non sequitur, deoarece concluzia aceasta nu decurge logic din argumentaţie. N-ar fi existat nici un motiv pentru un efort atât de elaborat de a-i convinge pe iudei să facă ceea ce făceau deja – ţineau Sabatul. În plus, în timpurile apostolice Sabatul zilei a şaptea era ţinut de toţi creştinii, atât dintre iudei cât şi dintre neamuri, şi orice argument pentru a dovedi valabilitatea Sabatului în acea perioadă de început a bisericii creştine, ar fi fost fără rost. În plus, se poate observa că secţiunea alcătuită din cap. 3 şi 4 începe cu invitaţia de a privi „la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, adică Iisus” (cap. 3,1) şi se încheie cu îndemnul călduros „să ne apropiem cu deplină încredere” de El „ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (cap. 4,16). Ce legătură ar putea exista între o extinsă argumentare, menită să arate că Sabatul rămâne obligatoriu pentru biserica creştină şi tema declarată a cap. 3 şi 4 – lucrarea lui Hristos ca Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc – este într-adevăr neclar.

Odihna de care se vorbeşte aici este odihna harului,este adevărata odihnă a credinţei, odihna spirituală.

Noi intrăm în „odihna” lui Dumnezeu atunci când ne aţintim „privirile” la Iisus (cap. 3,1) şi ascultăm de glasul Său (cap. 3,7.15; 4,7), când avem credinţă în El (cap. 4,2.3) când „rămânem tari în mărturisirea noastră” (v. 14) şi când „ne apropiem … de scaunul harului (v. 16). Aceia care vor să intre în experienţa aceasta trebuie să se ferească de „o inimă rea şi necredincioasă” (cap. 3,12) şi de împietrirea inimii (cap. 3,8.15; 4,7). Ei trebuie să se străduiască să intre în „odihna” lui Dumnezeu (cap. 4,11).

Aceia care intră în „odihna” lui Dumnezeu, vor rămâne „tari în mărturisirea” lor (v. 14). Ei se vor apropia „cu deplina încredere de scaunul harului”, ca să capete „îndurare” şi să găsească „har”, ca să fie ajutaţi „la vreme de nevoie” (v. 16).


7.Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre".
8.Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi.
9.Drept aceea, s-a lăsat o ţinere de Sabat poporului lui Dumnezeu.



Sâmbăta nu este "inovaţia" Ellenei White, ci instituţia lui Dumnezeu (Facerea 2,3) şi extensia de autoritate a lui Iisus, El fiind Domn al Sâmbetei (Marcu 2,28).




Pentru afirmaţia aceasta te râd şi curcile nu numai teologii ortodocşi.

Sa inteleg ca , cuvantul Sabath sau Shabath se refera mai mult la ziua de odihna saptamanale si la aceia care este identificata cu sambata?Si ca, acest cuvant inseamna "a inceta" sau "a termina", si mai are insemnatate si ca zi de odihna?Sa inteleg ca Sabat sau Shabath , in forma greceasca Sabbaton este substantivul? Atunci "Sabatizo" este verbul acela care este si folosit in Geneza 2:2-3 cand spune "a incetat Dumnezeu" sau "a terminat Dumnezeu" ? Sa inteleg iarasi ca Shabath sau Sabbaton este folosit pentru toate praznuirile si odihnele lumesti,bun.Apoi ai zis de un alt cuvant "katapausis" care inseamna odihna s-au odihna spirituala, care apare si Evrei.Ai zis ca acest cuvant apare in septuaginta si in Geneza 2:2-3 si se refera mai ales la Odihna lui Dumnezeu.Spune-mi daca am inteles cum trebuie.Ai mai amintit si de alt cuvant grecesc care inseamna odihna si acesta este anapausis.

Cuvantul folosit de apostolul Pavel in Evrei 4:9 este Sabbatismos, care e o alta forma a cuvantului Sabbaton , si care conform lexiconului grecesc inseamna o tinere de Sabat, sau o praznuire sabatica(de tipul sabatului) si aceasta se refera la ziua de odihna care s-a lasat crestinilor.Asadar Sabbaton se refera mai mult la odihna saptamanala si pamanteasca , si la alte sarbatori de odihna pamantesti, in special la cele evreiesti si cuvantul acesta se trage din verbul din Geneza, Sabatizo.Am inteles eu corect?Si are drept inteles si impact sfarsirea lucrului.Tot la fel si cuvantul sabbatismos se refera la o praznurie lumeasca, dar nu la acelasi Sabbaton ci la una ca cea a Sabbatonului.Acest nou Sabbaton ne-a adus odihna , katapausis sau anapausis.Odihna spirituala a lui Dumnezeu , odihna din "ziua" a saptea de care vorbeste si Pavel.Corect?