![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, pentru cântecul tău țintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mania scrâșnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări și-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Așa, ca să bei libertatea din ciuturi și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane și zărzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Și ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, pe toate ce slobode-ți ies inainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Cat de frumoase pot fi..
|
|
#3
|
||||
|
||||
|
ALTAR ADORMIT
Danion Vasile Nu vreau să vin la înmormântarea ta, Nici la parastasurile de patruzeci de zile, De patruzeci de ani, de zeci și sute de ani, Vreau doar să știi, de-acolo de unde ești, Că după tine mai suspină cineva. Te-au lăsat așa cum ai adormit știind Că nu se pricep să te lege de Cer prin rugă crâncenă, Nici să-ți sfințească ridurile cu lacrimi de aghiazmă; Că nu-și pot pune inimile să-ți ardă la căpătâi Și că tămâia dragostei pentru tine le lipsește, Știind că fiii trebuie să se ocupe De cei adormiți , Nu cei care nu pot spune nici “Veșnică pomenire”, Știind că și ei te-au ucis. Pentru tine ne rugăm la Dumnezeul Dumnezeilor Care te va trezi când te vom iubi destul. Mi-e dor de sufletul tău, de trupul tău, De doină și de cruce, de glie, Mi-e dor de freamătul tău- Românie… |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Mihai Codreanu (1876-1957)
Iisus veni si-n casa mea-ntr-o seara: Era-ntr-un tainic si suav apus... Si-am stat in casa singur cu Iisus... Si-afara era blinda primavara. Atunci mi-a spus cu vocea Lui cea clara Ca oamenii sunt buni, desi L-au dus Sa-L bata-n cuie pe Golgota, sus, Fiindca i-a iubit din cale-afara. Si mi-a mai spus ca poate fi iertat Chiar Iuda ce-L vindu cu-n sarutat, Ca sa-si sporeasca cu treizeci argintii. Apoi, plecind, din prag mi-a spus asa: Comoara sufletului ca si-a mintii E sa iubesti, pentru-a putea ierta.
__________________
"Credința face totul posibil, dragostea face totul ușor." "Dumnezeu fiind iubire, revarsă peste toți dragostea Sa." |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Pan Halippa (1883-1979)
Priviti la fata lui umila, La singele-i nevinovat, Varsta cu-atita far-de mila De-o lume neagra de pacat. Priviti la crucea ne-ndurata, Pe care este tintuit, Si spuneti, daca v-a fost data Aceeasi jertfa de-mplinit. O, fratilor in suferinta, Rabdati si inimle sus! Caci noi avem in umilinta Ca-ntii tovaras pe IISUS.
__________________
"Credința face totul posibil, dragostea face totul ușor." "Dumnezeu fiind iubire, revarsă peste toți dragostea Sa." |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Nebiruita arma
V. Voiculescu În van luptam cu sabia mea slabă, Mă răpunea dușmanul nempăcat, Cînd Te-am chemat în ajutor și-n grabă Nebiruita-Ți armă Tu mi-ai dat. Pot tăbărî de-acum asupra-mi zbirii: Lăsându-mi, Doamne, cuget pur de prunc Mi-ai prins în mâna praștia iubirii Ca în vrăjmas cu inima s-arunc.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Te-astept: intra
V. Voiculescu Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o…și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește-ndată: Inimă făr de rost, inimă răsfățată. Crdeam că așa trebuie: Doamne, inima nu mi-e bună de nici o treabă, Prea am ținut-o-n piept numai podoabă!… N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la școală; Am cruțat-o…și mi-a rămas nepricepută, goală. Am crescut-o mai rău ca pe prințese: Nu stăruie-n nimic, nu coase, nu țese. Voinică, se plânge că obosește-ndată: Inimă făr de rost, inimă răsfățată. Crdeam că așa trebuie: poeții Să-și poarte inima mai presus de greul vieții! Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți…Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept. Să-și poarte inima mai presus de greul vieții! Dar iată, acum mi-e plină de toane si nazuri, Stă numai de dragoste, îmi face doar necazuri. Sare, s-aprinde, o apucă atacuri Ca nu-i dau raiul, scări la cer, punți peste veacuri! …Doamne, eu nu mai izbutesc s-o îndrept. Numai singur Tu de-acum poți…Te aștept. Intră, Doamne, acolo, la ea în piept.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Citate preferate, cugetari, vorbe de duh | silverstar | Generalitati | 1175 | 03.08.2016 15:54:36 |
| poezii crestine | Maria-Raluca | Generalitati | 35 | 08.04.2015 19:15:49 |
| Poezii de Pasti | laurastifter | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 21 | 02.05.2013 16:59:15 |
| Poezii de Pasti | PuiMicGeorgiana | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 0 | 19.04.2011 12:46:00 |
| Poezii crestine! | Laurentiu | Generalitati | 1 | 01.03.2007 15:31:41 |
|
|