Citat:
În prealabil postat de MariS_
Draga Anca, iubirea de Dumnezeu, asa cum foarte bine ai "citat-o"
si tu mai sus, ramane o simpla abstractie fara iubirea de aproapele.
Iubirea de Dumnezeu se IMPLINESTE prin iubirea de aproapele, altfel
ramane formala. Suntem plini de formalisme, mai adaugam unul?
Iubirea ta nu ajunge direct la Dumnezeu, ci numai prin aproapele.
Jertfa ta, care e expresia cea mai directa a iubirii, se face catre
aproapele, si numai prin aproapele ajunge la Dumnezeu. Dumnezeu
nu are nevoie de jertfa noastra, ci aproapele e cel ce are nevoie.
De aceea toate cate le facem aproapelui sunt considerate ca le
facem Lui Hristos. Hristos nu spune sa-mi dati mie sa mananc, sa
beau, etc., ca nu are nevoie de asa ceva, ci aproapele are nevoie.
De aceea mantuirea noastra sta in relatia cu aproapele, ca altfel
ne-am putea mantui si singuri.
Iertare.
|
Draga MariS, nu sunt sigura ca ai dreptate in aceasta privinta. Sunt acum sub influenta lecturii despre calugarii manastirii Pecersca, a Pesterilor de la Kiev. Viata lor dedicata exclusiv lui Dumnezeu in prima parte, cea de nevointa, nu i-a lipsit mai incolo de sfintire. Am citit ca si in alte manastiri calugarii nu trebuie sa faca milostenie, caci si aceasta se face abia dupa ce se ajunge la deosebirea duhorilor, deci nu la intamplare. Milostenia este insa permisa oricand mirenilor.
Problema mea mare nu e lipsa dragostei pentru aproapele, care e aproape imposibila, atata timp cat citesti Scriputurile si scrierile Sfintilor Parinti; ci mai degraba dragostea prost inteleasa pentru aproapele, acordandu-i, din nestiinta, suport in cele rele, in loc de cele bune si idolatrie, dragoste fara discernamant.
Cine zice ca Il iubeste pe Dumnezeu, dar refuza sa aiba mila, se minte pe sine. Dar nici a avea mila fara rugaciune nu se poate. Nici credinta fara fapte, nici fapte fara credinta.