Libertatea crestinilor

[andreicozia]

În prealabil postat de elizabeta

Cand fac un pacat, ma simt ingreunata, amarata, inrobita, in lanturi...
Imediat dupa ce ma spovedesc, greutatea lanturilor dispare, ma simt ca si cum mi-as fi recapatat libertatea...

Sa nu uitam totusi ca acest fel de eliberare de pacat este o sabie cu doua taisuri. Pentru pacatele grele mai ales suntem responsabili si in fata legii. Indiferent de cit de usurati devenim in urma spovadei nu suntem absolviti de pedeapsa justitiei umane.

Eu nu cred ca ti-ar conveni ca cineva care sa zicem ca te-a violat sa fie absolvit de pacatul agresiunii si a violului doar TRECIND pe la un Duhovnic si citind citeva acatiste.

[elizabeta]

În prealabil postat de andreicozia

Sa nu uitam totusi ca acest fel de eliberare de pacat este o sabie cu doua taisuri. Pentru pacatele grele mai ales suntem responsabili si in fata legii. Indiferent de cit de usurati devenim in urma spovadei nu suntem absolviti de pedeapsa justitiei umane.

Eu nu cred ca ti-ar conveni ca cineva care sa zicem ca te-a violat sa fie absolvit de pacatul agresiunii si a violului doar TRECIND pe la un Duhovnic si citind citeva acatiste.

I-am iertat pe medicii care m-au adus in situatia in care sunt acum... si crede-ma, nu e putin lucru...

[Noesisaa]

Cred ca in Jurnalul Fericirii am citit lucrul asta: Handel sau Haydn a fost intrebat de ce muzica lui religioasa este atat de vesela in loc sa fie ceremonioasa si solemna. Raspunsul a fost ca de cate ori se gandeste la Dumnezeu il cuprinde bucuria.

Parerea mea este ca un crestin este cu adevarat liber doar atunci cand se poate bucura in Hristos, cand bucuria sau veselia nu i se par pacate, cand urmarea lui Hristos nu inseamna o serie de reguli care trebuie urmate, cand viata nu mai arata ca un sir lung de pacate, cand fericirea se poate citi pe fata, etc..fiindca un om fericit nu poate fi decat liber.

[geo.nektarios]

Omul liber şi responsabil

ØSubiectul responsabilităţii nu poate fi decât o persoană.
ØChiar şi persoana poate fi iresponsabilă sub puterea unor forţe coercitive care depăşesc capacitatea ei de apărare psihologică şi de „reacţie cerebrală”.
ØResponsabilitatea cere două condiţii esenţiale:
·să fii în deplinătatea facultăţilor raţiunii,
·să fii liber pe acţiunile tale.
ØLibertatea este aproape sinonimă cu
·responsabilitatea persoanei faţă de propriile sentimente şi cu
·puterea, capacitatea de a le gestiona.
ØPersoana umană, în virtutea conştienţei şi a capacităţii de reflecţie autonomă, e responsabilă de propria gândire, acţiune şi simţire întrucât e conştientă de sine şi de posibilităţile de a-şi recunoaşte propriile nevoi, sentimente şi dorinţe şi de a le gestiona responsabil în raport cu sine şi cu celălalt.
ØResponsabilitatea umană se fondează pe libertate. Între ele există un raport de reciprocitate, unitate şi intercondiţionare.
ØUn act responsabil este:
·voluntar adică o lucrare ce derivă din voinţă cu cunoaşterea deplină a scopului;
·co-respunzător maturităţii şi libertăţii personale;
·imputabil (discutabil) moralmente;
·liber.
ØExistă o deosebire, uneori foarte subtilă, între un act voluntar şi un act aparent liber.

Cele mai frecvent întâlnite piedici în calea actelor voluntare şi responsabile:
ØSila (violenţa, constrângerea) - poate fi:
oabsolută şi totală – faptele săvârşite în aceste condiţii nu atrag după ele responsabilitatea;
orelativă sau parţială – actele sunt culpabile dacă era posibilă împotrivirea şi nu s-a opus o rezistenţă suficientă;
osilă psihică – aparent fără cauze externe, dar care constă într-o obsesie sau constrângere internă, determinată de condiţiile de viaţă în care trăieşte persoana respectivă.
ØFrica:
oE cel mai puternic obstacol în cale libertăţii umane.
oProvine din zona emoţionalului, este o emoţie primară, o stare emoţională cu care ne naştem, emoţie care poate înrâuri în mod hotărâtor reacţiile organismului pe latura exterioară (de execuţie).
oAre o mare influenţă asupra voinţei.
oDupă cauza care o provoacă poate fi: internă (anxietate, angoasă, panică) sau externă (cauzată de pericole vizibile, iminente)
oDupă gravitate, frica poate fi: grea sau uşoară.
oDepinde de structura sufletească a persoanei, de structura emotivă, în special.
ØIgnoranţa:
oe definită ca „neştiinţa sau lipsa de cunoaştere a unor lucruri pe care de fapt cel în cauză ar trebuie să le cunoască”;
oe mai degrabă un impediment cultural şi cognitiv;
oculpabilitatea ignoranţei depinde atât de neglijenţa sau delăsarea subiectului, cât şi de însemnătatea obiectului faţă de care se manifestă.
ØPatimile:
oSunt dependenţe psihologice şi chiar somatice ale omului devenit pasiv.
oDin punct de vedere psihologic sunt fie:
§Stări patologice ale unor sentimente care pun stăpânire pe sufletul omenesc,
§Fie sentimente obsesive care silesc omul să acţioneze numai în direcţia lor.
oDin punct de vedere moral, sunt pofte puternice îndreptate spre anumite bunuri senzoriale care pot provoca o desfătare şi care uneori se opun exercitării libere a voinţei omeneşti. Ex.: ura, supărarea, gelozia, disperarea, groaza, etc.
ØDeprinderile:
oSunt elemente ce provin din zona voinţei: „Acte voluntare la origine, prin repetare, ajung să se execute cu mai mare precizie şi uşurinţă şi fără control conştient, ceea ce înseamnă pentru persoana care le posedă o cruţare de energie şi timp, precum şi câştigarea dispoziţiei de a acţiona în acelaşi împrejurări, întotdeauna la fel.”
oFaptele făcut din deprinderile rele sunt culpabile, deoarece deprinderile au fost dobândite în mod conştient.
oDacă subiectul se sileşte să dea voinţei sale o direcţie opusă celei a deprinderii rele, chiar dacă deprinderea biruie, fapta este involuntară, ceea ce diminuează culpabilitatea şi responsabilitatea.
ØAlte influenţe:
oParticularităţile specifice;
oInfluenţa sistemului hormonal;
oInfluenţa constituţiei somatice, temperamentale;
oTulburări mintale;
oSugestia hipnotică;
oInfluenţa mediului fizic şi social;
oVârsta, sexul, rasa etc.

[geo.nektarios]

Responsabilitatea existenţială: apelurile vieţii şi răspunsurile omului
ØFrankl (supra-vieţuitor a patru lagăre de exterminare): „A fi om, persoană, înseamnă a decide de fiecare dată ce să faci cu tine însuţi, iar aceasta însemnă, la rândul său, a-ţi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni şi ale propriei conduite.”
ØFiecare om are un loc şi o misiune în lume, ceea ce i se cere este doar să le descopere.
ØOmul poate descoperi un sens în fiecare şi în orice situaţie de viaţă, chiar şi în cele mai dificile şi lipsite de orice speranţă, prin:
oTrăirea a ceea ce este valoros (natura, arta, relaţia etc.).
oCrearea de valori (materiale, artistice, spirituale).
oSuportarea a ceea ce este de neînlăturat, de neschimbat (boală, pierderea celor dragi, etc.).
oPrin atitudinea de a-şi fi credincios sieşi şi de a se putea privi în faţă.
ØA fi responsabil de propria viaţă, de tine însuţi, înseamnă:
oA-ţi da seama de propria importanţă, de ceea ce „s-a investit în tine” pentru a răspunde în mod serios apelurilor vieţii.
ØDecizia îţi aparţine: poţi opta pentru:
oO viaţă autentică, plină de sens, sau
oTe poţi irosi într-un simulacru existenţial, tu fiind sursa propriului eşec, nu împrejurările, condiţiile exterioare.
oDacă anumite condiţionări sunt greu de depăşit sau chiar de nedepăşit, faptul de a-ţi trăi viaţa în mod real şi responsabil îţi aparţine în exclusivitate.
ØFrankl: Trebuie să-i învăţăm pe cei disperaţi că, de fapt important nu este ce aşteptăm noi de la viaţă, ci, în doar ce aşteaptă viaţa de la noi! Nu noi căutăm sensul vieţii, ci simţim că suntem permanent întrebaţi ca oameni, întrebări puse în fiecare zi şi în fiecare moment, cărora trebuie să le răspundem exact nu doar în:
oMeditaţii, fantasme, imaginaţie,
oCuvinte, declaraţii, lozinci, promisiuni,
oCi printr-o acţiune corectă, cu un comportament corect.
ØFrankl: „Motivat de voinţa de sens, omul, în faţa condiţionărilor de orice tip, dincolo de a le obiectiva în virtutea capacităţii de autodistanţare, este capabil de a recunoaşte în ele probleme de rezolvat şi sarcini de îndeplinit pentru propria formare.”
ØÎntr-o asemenea perspectivă, omul trebuie să acţioneze în existenţa sa:
oNu pentru a realiza plăcerea (Voinţa de plăcere, Freud).
oNici puterea (Voinţa de putere, Adler),
oNici măcar pentru realizarea de sine,
oCi pentru a urma o împlinire de sens (Voinţa de sens, Frankl).
ØFrankl: Omul este responsabil
onu numai pe orizontală, „faţă de…„: viaţă, normele de convieţuire socială, propria conştiinţă morală ca produs social, ci
omai ales pe verticală, „faţă de Cineva personal”, înaintea Căruia răspundem nu doar pentru „păcatele” noastre, ci mai ales de ceea ce am devenit şi am împlinit din „talantul”, sensul, rostul nostru existenţial.
ØDin nefericire, interpretarea religioasă accentuează o viziune moralist negativă asupra responsabilităţii omului, apăsând pe culpabilitatea înaintea lui Dumnezeu faţă de păcate comise sau chiar pe necesitatea mântuirii mai curând decât pe responsabilitatea pozitivă (actuală), existenţial vocaţională şi axiologică a omului, pe cerinţa de a-şi cultiva talantul personal într-o viaţă trăită plenar şi responsabil în Prezenţa lui Dumnezeu. Multe păcate nu sunt decât consecinţe nefaste ale unor frustrări existenţiale sau deficienţe în planul realizării personale.

Conştiinţă morală, culpabilitate şi responsabilitate morală
Conştiinţa psihologică
ØEste capacitatea persoanei umane de a se percepe în propria individualitate unică şi irepetabilă; este discernământul psihologic, faptul de a fi conştient de sine.
ØSe formează în timpul vârstei evolutive prin interacţiunea dintre tendinţele interne ale subiectului şi condiţionările externe din mediul ambiental până la libertatea de a alege şi capacitatea de a fi responsabil de alegerile făcute.
ØEste nucleul stabil în jurul căruia se va structura eul ca centru unificator, coordonator şi propulsor al alegerilor operante după criterii de valoare.
Conştiinţa morală

ØPresupune existenţa conştiinţei psihologice şi este chiar această conştiinţă ajunsă la un grad maxim de diferenţiere, la un mod de a fi în lumea valorilor.
ØEste un fel de loc lăuntric, un fel de busolă de orientare pentru sine şi în raport cu ceilalţi, o instanţă lăuntrică, centrul de referinţă care ghidează persoana în alegerile sale.
ØEste o funcţie a persoanei şi pentru persoană, nu este o voce a firii, ci a persoanei.
ØOrdinea morală există nu pentru că persoana se conformează firii, ci pentru că firea se personalizează în persoana care vorbeşte cu Dumnezeu.
Culpabilitatea

• Sentimentul de culpă, de vină:

Øface parte din sănătatea psihologică şi morală a persoanei;
Øeste un factor stimulativ în dezvoltarea personalităţii şi a simţului datoriei şi responsabilităţii;
Øeste un mecanism de protecţie a persoanei pentru a nu fi lezată prin devieri şi scăderi ale demnităţi morale
Øşi un paznic al standardului etic care nu permite inconsecvenţe, oscilaţii morale peste limitele admisibilului.
ØSuferinţa produsă de sentimentul de vină poate fi un punct de plecare în atitudinea responsabilă a omului faţă de propria viaţă şi moralitate în raport cu sine şi cu ceilalţi.

• Sentimentul de culpabilitate:

ØEste de origine nevrotică şi semnul unei retardări etice.
ØÎngrădeşte libertatea lăuntrică şi frânează dezvoltarea persoanei.
Responsabilitatea morală
ØPresupune un comportament responsabil, autentic moral, rezultat dintr-o decizie matură, liberă şi responsabilă. Un om moral autentic nu face răul pentru că nu-l face, ci pentru că face binele şi pentru că nu are nevoie de „motive” să nu facă răul.
ØPresupune:
olibertate de voinţă – eul este sursa creatoare de dorinţe şi de decizii, dar nu e constrâns să le manifeste nici de condiţii exterioare, nici de impulsuri lăuntrice.
oşi libertate de acţiune – care se manifestă acolo unde dorinţa şi decizia survenite nu întâmpină dificultăţi în calea realizării lor.

[anna21]

A spus Maica Siluana asta?
Hmm, niciodata nu mi-a placut abordarea analitica a psihicului uman.
E asa de seaca.. Adica intai trebuie sa "ucizi" subiectul ca sa-l poti diseca si analiza "obiectiv".
Dar dupa ce-l diseci nu vei gasi viata in el (evident).