![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
16. Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare nu toți care au ieșit din Egipt, prin Moise?
17. Și împotriva cui a ținut mâine timp de patruzeci de ani? Au nu împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? Evrei 3 11. Pentru aceasta îmi voi lua înapoi grâul la vremea lui și mustul la timpul lui și-Mi voi lua lâna și inul cu care ea își acoperă goliciunea ei. 12. Și acum voi descoperi goliciunea ei în ochii iubiților ei și nimeni nu va putea s-o scape din mâna Mea. 13. Și voi face să încetez toate desfătările ei, sărbătorile și lunile noi și zilele de odihnă și toate prăznuirile ei. Osea 2 13. Nu mai aduceți daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă și adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăși prăznuirea voastră e nelegiuire! 14. Urăsc lunile noi și sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge! Isaia 1 11. Și le-am dat legile Mele, le-am arătat rânduielile Mele, prin care omul, care le va ține, va trăi. 12. De asemenea le-am dat și zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine și ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfințitorul lor. 13. Însă casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu; după legile Mele n-a umblat și a lepădat rânduielile Mele, pe care omul trebuie să le împlinească, ca să trăiască prin ele, și zilele Mele de odihnă le-au călcat. Atunci Eu am gândit să revărs asupra lor mânia Mea în pustiu, ca să-i pierd.Iezechiel 20 6. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este și Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduințe. 7. Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea; 8. Ci Dumnezeu îi mustră și le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda, testament nou, 9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea și Eu i-am părăsit - zice Domnul. Evrei 8 22. Căci scris este că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă și altul din femeia liberă. 23. Dar cel din roabă s-a născut după trup, iar cel din cea liberă s-a născut după făgăduință. 24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, și răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui; 25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră. Galateni 4 16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină și se face o ruptură și mai rea. 17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă și burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună. Matei 9 Acum cercetati voi, care este odihna in care nu au intrat Evreii si cand a venit? |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
"56. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat." (Ioan 8) |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Mai exact cand?
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre".
Ziua care ne-a adus Mantuirea este Duminica,poti sa fi macar in viata ta sincer odata si sa recunosti? Last edited by Danut7; 18.11.2009 at 12:53:12. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dumnezeu hotărăște din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoșați inimile voastre". |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
"Ziua" care ne-a adus mântuirea, este ziua mântuirii, iar aceasta nu este o zi calendaristică, ci ziua în care L-am acceptat pe El.
|
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Unde vezi tu duminica intr-un text unde nu exista?Cum reusesti acest lucru? Cine e cel care se invirtoseaza acum? Omule eu am plecat din ortodoxie tocmai pentru ca explicatiile care mi-sau dat si le-am citit au pe alocuri amestec de adevar cu alte exprimari fortate. Sa-ti fie clar .Eu respect ortodoxia in tot ce a facut pt romani ,dar nu pot fi de acord partea ei de ingaduire cu ce e pagin. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez | Savonarola | Sfinti Parinti (Patrologie) | 15 | 20.07.2013 14:28:48 |
| Limba ebraica a VT. Aplicatie pentru cuvantul Sabat. | AdrianAamz | Din Vechiul Testament | 9 | 08.02.2011 11:02:02 |
| Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei | tigerAvalo9 | Generalitati | 34 | 02.12.2010 16:37:16 |
| Despre ziua de sabat a adventistilor | Iustin32 | Secte si culte | 747 | 04.06.2009 16:32:12 |
|
|