Forumul nostru II (sau de ce se judeca ortodocsii unii pe altii)

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

A trebuit sa ma intrerup, ca mai am si alte treburi.
Revin, pentru ca mai am ceva de spus.

@glykys - multumesc pentru vorbele frumoase si blande si pentru interventia pe langa Zaharia.

Vroiam sa mai spun ca sunt f.surpinsa de un lucru. Multe lume, chiar si glykys spune aici despre credinta (cea ortodoxa in speta) ca nu este comoda, frumoasa, "nu este o placinta dulce si insiropata".
Mai inati ca nu pricep de ce nu poate fi asa, ca Dumnezeu nu ne cere sa nu mai fim oameni.
Pe urma tocmai aceia care din cate par cel putin o duc cel mai usor si n-au probleme spun asta? Pai tocmai ca la ei care citesc toata ziua carti de religie greoaie (au timp, rabdarem creierul si sufletul liber de oboseala si probleme), le vin copiii usor, fara probleme (din Cer cum s-ar spune) si mai ales...fara sex, pot trai fara mancare fericiti si sanatosi, nu au dureri, pot sta ore intregi in biserica, sculati de la 6 dimineata, in picioare (ca bancile sunt interzise), etc. sa nu ai continui. Care au duhovnici si preoti minunati, agape si petreceri la biserica, catehism, reviste, etc.
Tocmai aceia imi spun mie ca e grea credinta. pai pentru ei se pare ca este floare la ureche, parfum de tei.
Pentru mine si altii ca mine, sau mai rau, aflati in boli si grele incercari, acolo atunci cum este credinta, va intreb eu? E usoara, comoda?
De aceea si tocmai asta va intreb mereu: cum faceti voi insiva sa va fie asa, nu ce spun dogmele si Sfintii parinti si altii. Voi cum faceti?
Nimeni nu mi-a raspuns vreodata cum reuseste sa se imprtaseasca in fiecare duminic si chiar mai des si in acelasi timp sa munceasca, sa nu manance mai nimic si sa nu traiasca cu sotul/sotia.
Lucruri din astea practice as vrea sa aflu si sa invat. Ca eu nu reusesc, nu pot.Eu ma stradui sa le impac pe toate: si pe mine, si pe sot, si pe Dumnezeu si pe altii de langa mine sa-i ajut, si pe preot.
Si deja m-am terminat, nu mai pot.

Glykys, asta vreau eu de la Zaharia, Tine, Cristiboss si altii. Lasati-ma cu acea invataura si traditie teoretica, cu dogme. Eu trebuie sa traiesc si sa ma descurc in viata. Cum fac (fara a supara nici pe Dumnezeu nici pe oamenii din jurl meu)?

Măi Sofia , m-ai zăpăcit efectiv de la un timp ! Cu toate că nu am mai intervenit direct în discuţie cu tine, mă pomeneşti mai peste tot, de parcă îmi faci vesnica pomenire . Nu ştiu efectiv ce să mai cred despre tine , vorbesc extrem de serios, mai serios ca niciodată. De când sunt pe forumul ăsta , n-am pomenit atâta încăpăţânare şi tulburare la cineva, plus că ai reuşit să agiţi mai tot forumul , creând tabere , discordie şi multă tulburare. Te rog să mă scuzi , dar asta faci sistematic de la un timp , transmiţi agitaţia şi neliniştea ta , mai la toată lumea. Îţi convin răspunsurile mieroase , cu iz de zaharină, giugiulelile verbale , iar când cineva ( indiferent cine ) încercă să schimbe tonul , devii irascibilă şi supărăcioasă . Chiar tu care condamni duritatea şi judecata, devi dură şi judeci la MAXIM . E o întreagă brambureală în mintea ta în cele mai multe cazuri , deschizi topice peste topice, te pierzi printre ele, pierzi şirul ideilor, uiţi de unde ai pornit şi unde vrei să ajungi , amesteci userii . . . .Cred , pentru sufletul tău, era mult mai bine de discutai pe privat, pe mess. , pe comunitate, formându-ţi un cerc de prieteni , cu care lămureai o parte din frământările tale. Îţi garantez 100% că nici după 10 ani de stat pe forum nu vei fi mulţumită şi lămurită după felul tău de a fi , plus că mulţi de pe aici din cauza ta o să dea în diabet , în nevroze şi în alte cele. Te rog să mă înţelegi aşa cum trebuie, fără mânie, fără supărare ! Cristian

În prealabil postat de cristiboss56

Măi Sofia , m-ai zăpăcit efectiv de la un timp ! Cu toate că nu am mai intervenit direct în discuţie cu tine, mă pomeneşti mai peste tot, de parcă îmi faci vesnica pomenire .

Mi-a placut replica asta Cristi, tu esti exemplul viu al romanului care face haz de necaz.

[MariS_]

Sofia draga, nu trebuie sa te superi. Incearca sa privesti lucrurile
si din celalalt unghi de vedere. Poate ca Dumnezeu doreste sa ne
mai smereasca putin si atunci ne trimite cate un dus rece...

OK! Ai dreptate, Zaharia. Eu chiar nu vad de ce te necajesti atat de mult. Tii neaparat sa ma pui la zid si sa-mi arati cat sunt eu de pacatos fata de tine. Dar nici nu neg asta. Iar pentru cei 9 ani de strainatate (din care 7 singur, fara familie), nu stiu ce sa-ti spun... E greu sa dau socoteala cuiva... Am crezut ca Dumnezeu si Mantuitorul sunt acei care mi-au cerut la vremea aceea socoteala si am platit cu varf si indesat. Sunt pacatele vietii mele si, sincer, nu cred ca privesc pe nimeni.
In rest, iarta-ma; sunt doar lucruri stiute de toti si urmate dupa puterea credintii fiecaruia. Nu-i nimic nou inafara doar de ura cu care-ti privesti semenii. Sufletul omului si raportarea lui la credinta, sunt probleme intime si nu trebuiesc trambitate. Pentru fiecare va veni o zi cand va trebui sa dea socoteala pentru faptele lui si nu pentru ale altora. Si cand ma gandesc ca tu faci toate astea numai pentru a arata celorlalti calea cea dreapta pe care n-o neaga nimeni!... Cu cine te lupti si de ce nu cauti alta modalitate de a convinge? Cu cat stai mai "drept", cu atat te pierzi si cu cat esti mai smerit, cu-atat te vei ridica. Intotdeauna avem cate ceva de invatat, chiar si de la cei pe care-i consideram iremediabil pierduti. Eu nu am pretentia sa te invat pe tine, pentru ca tu chiar stii ce-i bine si ce nu. Diferenta este ca nu te poti stapani, iar asta este pacatul vietii tale. "Care-i cel mai greu pacat?" a fost intrebat Parintele Cleopa. "Pacatul cel mai greu este acela care nu ti-l poti stapani - a raspuns - iar diavolul intra acolo unde gaseste el locul mai slab!" Marirea de sine este tot un pacat. Daca il constientizezi sau nu, daca te indrepti sau nu, cum te indrepti... e doar problema ta. Nimeni nu cred ca are dreptul sa te judece, exceptie facand atunci cand tu te faci - cu de la sine putere -judecatorul tuturor!
Si inca ceva: as dori sa incheiem dialogul asta din care nu stiu daca are cineva ceva de castigat. Eu nu vreau sa dovedesc nimanui cat sunt de bine-vazut de Dumnezeu. Ma doare totusi ca sunt improscat cu noroi care se pretinde a fi bine aghezmuit! Oricum durerea ramane, si vai de cel care-o provoaca! Inca o data iarta-ma daca ti-am pricinuit vreo tulburare si - ceea ce e cel mai important - te-am tratat pana acum ca pe un om normal! Daca vei continua in acelasi stil tendentios, inseamna ca la tine este o problema de sanatate si Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

Parintele Paisie de la Sihla Ii multumea lui Dumnezeu cand ii trimitea cate un om care sa-l smereasca, atragandu-i atentia unde greseste. Poate ca ar trebui ca intentia celui care scrie si a celui care citeste sa fie aceea de a osandi pacatul, nu pe pacatos. Nu trebuie sa ne menajam orgoliile. La Judecata, pe cine ne vom razbuna daca acum nu putem suferi nici cea mai mica atentionare sau critica. Sa ne gandim cum obtin fratii nostri din manastiri smerenia (cei care o obtin): prin rabdare, prin autoosandire. In fata pacatului nu putem fi smeriti, insa.

Ortodocsii ar fi bine sa se ajute efectiv intre ei, indemnandu-se la fapte bune, cat se mai poate. Poate ca va veni timpul cand nu vom mai putea comunica pe acest forum si nici pe altele si ne va parea rau de fiecare cuvant spus la suparare.

A-i spune cuiva, cu dragoste, ca greseste e un lucru bun. Caci daca-l lasam pe cineva sa greseasca, tacerea noastra poate fi considerata un pacat. Si totusi este scris si ,, Nu judecati, ca sa nu fiti judecati." Poate e bine sa cantarim de fiecare data din ce avem mai mare folos duhovnicesc: daca tacem sau daca vorbim. Dar asta inseamna deja sa avem discernmant duhovnicesc. Spre acesta merita sa tindem cu totii. Dintre doua rele sa-l alegem pe cel mai mic, iar dintre doua virtuti, pe cea mai mare. Doamne ajuta.

Istorioara relatata de OmuBun o stiu si eu. Era vorba despre trei pustnici care locuiau pe o insula si, nestiind sa se roage, spuneau asa: ,,Noi trei, Voi Trei, miluiti-ne pe noi." Spunand astfel, ei se rugau , de fapt, Preasfintei Treimi, deci respectau dogma in felul lor. Un episcop viziteaza insula cu scopul de a propovadui crestinismul acolo. Ii invata ,,Tatal nostru", convins ca face o fapta foarte buna, dar ei, nestiind sa scrie, uita rugaciunea.

Atunci, unul dintre pustnici alearga pe mare sa-l ajunga pe episcopul care se indeparta cu barca spre corabie din largul marii, ca sa-i ceara sa-i repete rugaciunea. Cata smerenie! Ajunsese la masuri inalte si alerga pe mare pentru a afla inca o rugaciune. In ceasta istorioara, se evidentiaza puterea rugaciunii inimii. Episcopul, cand l-a vazut ca alearga pe mare ca Iisus, i-a spus sa se roage in continuare cum s-a rugat si pana acum, ca ii este de ajuns. Deci rugaciunea inimii este rugaciune intre rugaciuni.

De curand am ascultat o marturie audio a parintelui Sofian si asa am inteles mai bine mesajul Acatistului Rugul Aprins, care este dedicat si acestei rugaciuni.

Multumesc mult, antoniap, pentru interventia ta. Chiar era necesara si ma bucur ca si ceilalti pot afla varianta buna a acestei povestioare. Si iti multumesc si pentru sfatul subtil pe care mi l-ai dat! Mi-l insusesc si-o sa tin cont de el.
O intrebare: marturia audio de care vorbesti era de la radio sau o inregistrare ce poate fi gasita pe net? Mi-am facut o mica "fonoteca" cu astfel de "binecuvantari spirituale" si mi-ar placea sa o adaug si pe aceasta.

Chiar pe site-ul Crestinortodox.ro se poate asculta ,,Despre Rugul Aprins"'. Intri direct pe site, apoi in dreapta sus intri pe,,Audio'', iar dupa aceea cauti ,,Predici audio mp3. Gasesti acolo o comori duhovnicesti adevarate. Cauti apoi ,,Sofian Boghiu'' si apoi ,,Despre Rugul Aprins''. Doamne ajuta. Nu ma pricep sa preiau de acolo fisierele audio si sa le postez aici. Totusi incerc.

Parintele Sofian Boghiu

[anna21]

În prealabil postat de antoniap

Istorioara relatata de OmuBun o stiu si eu. Era vorba despre trei pustnici care locuiau pe o insula si, nestiind sa se roage, spuneau asa: ,,Noi trei, Voi Trei, miluiti-ne pe noi." Spunand astfel, ei se rugau , de fapt, Preasfintei Treimi, deci respectau dogma in felul lor. Un episcop viziteaza insula cu scopul de a propovadui crestinismul acolo. Ii invata ,,Tatal nostru", convins ca face o fapta foarte buna, dar ei, nestiind sa scrie, uita rugaciunea.

Atunci, unul dintre pustnici alearga pe mare sa-l ajunga pe episcopul care se indeparta cu barca spre corabie din largul marii, ca sa-i ceara sa-i repete rugaciunea. Cata smerenie! Ajunsese la masuri inalte si alerga pe mare pentru a afla inca o rugaciune. In ceasta istorioara, se evidentiaza puterea rugaciunii inimii. Episcopul, cand l-a vazut ca alearga pe mare ca Iisus, i-a spus sa se roage in continuare cum s-a rugat si pana acum, ca ii este de ajuns. Deci rugaciunea inimii este rugaciune intre rugaciuni.

De curand am ascultat o marturie audio a parintelui Sofian si asa am inteles mai bine mesajul Acatistului Rugul Aprins, care este dedicat si acestei rugaciuni.

Stiam si eu povestea (eu stiam de doi pe o insula.. in fine), dar cred ca poate fi inteleasa gresit: pe ei SMERENIA i-a ridicat, nu o rugaciune originala!
De fapt cred ca povestea apare intr-o carte cu povestiri despre smerenie, adunate de parintele Savatie Bastovoi.
In nici un caz nu se sustine ca putem sa ne rugam cum credem noi ignorand invatatura bisericii.

(aici nu te critic pe tine.. vorbesc la modul general :) )

În prealabil postat de anna21

Stiam si eu povestea (eu stiam de doi pe o insula.. in fine), dar cred ca poate fi inteleasa gresit: pe ei SMERENIA i-a ridicat, nu o rugaciune originala!
De fapt cred ca povestea apare intr-o carte cu povestiri despre smerenie, adunate de parintele Savatie Bastovoi.
In nici un caz nu se sustine ca putem sa ne rugam cum credem noi ignorand invatatura bisericii.

SMERENIA. Citind inca o data si inca o data, nu se poate sa nu te infioare si sa nu-ti scape o lacrima printre gene. Acelasi sentiment il traiesc aproape in fiecare duminica la Sfanta Liturghie, cand parintele spune: "Ale Tale, dintru ale Tale, Tie-Ti aducem de toate si pentru toate!' iar noi incepem sa cantam "Pe Tine Te laudam!..." Cred ca in aceasta smerenie se inmagazineaza toata frumusetea credintei noastre ortodoxe, toata bucuria si pacea care se asterne peste sufletul fiecaruia care primeste Sfantul mir, iar mai apoi Sfanta anafura!
Ma simt neputincios si trist fiindca, desi ne numim cu totii ortodocsi, nu stiu cati accepta sa vina duminicile la biserica si astfel sa poata simti aceasta stare care aproape nu poate fi descrisa in cuvinte!...