![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Credinta fara fapte bune este moarta.Cu acest lucru pentru unii aparent banal de a accepta sa ne inchinam chipului, fiarei si in realitate diavolului i-a ispitit satana pe cei alesi de vre-o 5000 de ani incoace. A inceput cu evreii care au iesit din Egipt care au fost pedepsiti prin aceea ca le-au ramas oasele in pustiu, a continuat cu poporul evreu care a fost dus in robie. Crezi ca ei nu aveau credinta? Aveau deoarece vazusera cu ochii lor minunile lui Dumnezeu. A incercat Satana pe Insusi MAntuitorul sa-l ispiteasca prin asta dar n-a reusit si a continuat si in timpul crestinismului si v-a continua pana la sfarsitul lumii. Spun Sfintii Parinti ca aceia care vor fi pecetluiti cu semnul fiarei nu vor mai putea face Sfanta Cruce. Sa ne freasca Dumnezeu de asemenea vremuri!
In cartea Pelerinul Roman se spune ca Antihrist v-a scoate diavoli din morminte iar cei inselati vor crede ca a inviat mortii dar cei care nu vor fi inselati vor vedea ca sunt diavoli. In viata Sfantului Vasile cel Mare dar si in Minunile Maicii Domnului se povesteste despre niste persoane care au acceptat sa se lepede de credinta si sa isi vanda sufletul Diavolului dar prin rugaciunea acestora li s-au intors aceste inscrisuri. Desigur ca au alergat la Biserica lui Hristos dar la sfarsitul lumii bisericile vor fi deschise numai spre amagire. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Da sa ne fereasca insa sa ne fereasca si de Ignoranta! Cum isi imaginau ei oare ca nu mai poti sa-ti faci cruce. Si cit de limitat poti fi cind crezi ca crucea trebuie neaparat fauta cu mina( dreapta sau stinga)? Ce se intimpla cu cei care n-au miini din accidente, sa zicem? Gata sunt pierduti?\ De ce nu poti face cruce cu limba in gura?..sau daca ti-a smuls-o antihristul de ce nu ti-ai face-o cu mintea? Care-i diferenta, poti sa-mi spui? Si acum bisericile pot fi deschise spre amagire daca preotul care slujeste are doua fetze, nu?...si atunci te intreb, ce legatura are Biserica-n sine cu icoanele sfinte la care poti sa continui sa te rogi cu ce face preotul vindut in particular. Ce treaba am eu cu el si cu fatarnicia si pierzania lui? cu ce afecteaza faptul ca el a devenit un slujitor al intunericului cu moastele si icoanele la care eu pot continua linistit si cu SPOR sa ma rog. La o adica multi nu au avut preoti si credinta a mers inainte! De ce dintr-o data toate caramizile bisericii devin spurcate din cauza unui suflet amarit, n-am inteles????? |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
despre sfarsitul lumii | biturica25 | Generalitati | 135 | 19.12.2013 00:22:25 |
Sfarsitul lumii ironizat! | UNNOOM | Generalitati | 11 | 20.12.2012 17:45:26 |
Vine Sfarsitul lumii? | mihailt | Generalitati | 23 | 29.11.2012 22:56:32 |
sfarsitul lumii | costi21 | Din Noul Testament | 23 | 07.09.2009 16:53:57 |
|