Experiența lui Fizeau ( metoda roții dințate)
În anul 1849Armand Hyppolite Louis Fizeau 1819-1896), un fizician francez, a măsurat pentru prima dată viteza luminii pe o cale neastronomică, obținând valoarea de 3,15x10 la a 8 m/s.În figura alăturată este prezentat montajul experimental folosit de către Fizeau în experiența sa.
Schema dispozitivului experimental al lui Fizeau. L: sursa de lumină,
S1: oglindă semitransparentă,
Z: roata dințată,
S2: oglindă reflectătoare și
B: observatorul. Prin
Δs este notată distanța dintre planul roții dințate (
Z) și planul oglinzii reflectătoare (
S2)
Cu ajutorul unei lentile convergente (nefigurat în imagine) lumina provenită de la sursa
L era strânsă și trimisă pe oglinda semitransparentă
S1 care o reflecta și care făcea ca în planul roții dințate să se formeze o imagine a sursei.Oglinda
S1 era o așa-numită oglindă „semiargintată”; stratul reflector al ei era atât de subțire încât numai aproximativ jumătate din lumina incidentă era reflectată, cealaltă jumătate fiind transmisă.În spatele roții dințate se afla o altă lentilă astfel ca imaginea din planul roții dințate să dea un fascicul paralel de lumină; după aceasta fasciculul trecea printr-o lentilă care focaliza lumina pe oglinda
S2. În experiența lui Fizeau distanța
Δs dintre oglinda
S2 și roata dințată
Z era de 8633 m.Când lumina întâlnea din nou oglinda
S1, o parte din ea era transmisă observatorului
B printr-o lentilă.Observatorul vedea imaginea sursei
L după ce lumina a parcurs drumul 2Δs, dus și întors.Pentru a determina timpul necesar luminii să parcurgă această distanță era nevoie ca ea să fie marcată într-un fel.Acest lucru sa realizat prin întreruperea fasciculului de lumină cu ajutorul roții dințate
Z. Timpul necesar parcurgerii distanței 2Δs era de 2Δs/c, timp în care roata dințată s-a rotit doar cu atât cât era necesar ca trenul de undă luminoasă care a scăpat printre doi dinți ai roții să ajungă înapoi în planul roții astfel ca să fie obturat de un dinte.Lumina fiind obturată de dintele roții, ea nu mai ajungea la ochiul observatorului.Viteza de rotație a roții dințate era reglabilă, asfel încât pentru o anumită turație (viteză unghiulară), observatorul nu mai vedea licăririle luminii întrerupte de roata dințată.Procedeul a constat în mărirea treptată a vitezei unghiulare ω a roții dințate până la dispariția imaginii sursei
L.Dacă se notează cu φ unghiul la centru dintre o adâncitură și un dinte al roții, timpul de rotație necesar pentru ca roata să facă unghiul φ este 2Δs/c, sau pus în ecuație:φ/ω=2Δs/c, relație din care rezultă valoarea vitezei luminii: c=2ωΔs/φ.
deci vezi a masurat corect shi i-a dat 3,15 x 10 la a 8-a m/s... in mediul aer, deci nu era nici o trecere de la un mediu la altul, ci se presupune ca airula avea aceiashi densitate, compozitzie, acolo unde a facut experimentul...
shi cum vidul complet e greu de obtinut pe asha distantze shi cum nu se stie ce mediu exista dincolo de atmosfera, nu suntem siguri ca nu apare ungi de refractie, ci eu cred ca sigur apare... shi atunci e clar ca apare un fel de unghi de refractie cu atat mai mult cu cat e clar ca urcand pe munte, atmosfera se rarifiaza, deci mediul are alte proprietatzi, astfel unghiul de refractie apare la schimbarea densitatilor, la modificarea proprietatzilor mediului... deci existand un unghi de refractzie shi pamantul fiind presupus sfera inseamna ca sistemul atmosfera+pamant ar fi ca o lentila uriasha, lucru care ar trebui sa fie observabil prin faptele pe care le-am zis in mesajul anterior: luna, soarele shi stelele ar trebui sa para tot mai mari cu cat urcam caci noi practic din cauza curburii atmosferei ne aflam in spatele unei lentile, shi lucru acesta ar trebui sa fie vizibil shi sesizabil... sa poata fi pus in evidentza, shi un alt efect ar fi reducerea serii shi diminetzii, s-ar lumina shi s-ar intuneca mai brusc... iar pe munte mai lent... lucru care este complet fals... deci pamantul nu e sfera.
06.10.2009, 15:34:09
Subiecte asemănătoare
Mod linear
