Tendinta

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Exista si sfinti care s-au sfintit (adica, s-au unit cu Dumnezeu) altfel decat prin asceza extrema (in sensul de renuntare la placere, cum o intelegi aici, daca nu ma insel): martirii, si oameni casatoriti, de exemplu.
Placerea in sine NU este negativa.

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Traditie1

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

Frate traditie, eu credeam ca se face asceza tocmai de dragul ascezei si se face rugaciune tocmai de dragul rugaciunii,pt. folosul lor ,al amindurora ! ori dumneata tocmai asta contrazici. Pai facind rugaciune si asceza inveti sa renunti si sa alungi alte lucruri care te impiedica si te tulbuta. Tocmai, asceza se face de dragul si de folosul ascezei !
Nu crezi ca ar trebui sa revi asupra postarii ?

[Traditie1]

Nu înteleg ce vrei sa spui dar nu consider ca trebuie sa revin. Asceza si rugaciunea se împletesc într-o singura activitate. Prin asceza înteleg întoarcerea de la lume, de la împrastierea în activitati, gesturi, nu niste exercitii cum ar fi o perioada de postire.

[andreicozia]

În prealabil postat de Traditie1

Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

.

Hmmm, atunci cum ramine cu Sfintul Stefan cel mare care chefuia, umbla cu femei, girla si reteza capete intr-o veselie...deci distractiile se tineau lant...da se si spovedea la Sihastrul sau din cind in cind insa revenea la ceea ce facea mai sus.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

Nu stiu d ece vorbesti de distractie aici. Era vorba de placere.

Sfintenia NU este identica cu renuntarea. Sfintenia este unirea cu Dumnezeu, unica sursa a sfinteniei. La Dumnezeu se poate ajunge pe diverse cai.
Asceza Nu inseamna numai renuntare. Inseamna si renuntare, dar si jertfa in sens mai larg.
Sigur, nu este vorba de asceza de dragul ascezei, aici sunt de acord cu tine.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Nu stiu d ece vorbesti de distractie aici. Era vorba de placere.

Sfintenia NU este identica cu renuntarea. Sfintenia este unirea cu Dumnezeu, unica sursa a sfinteniei. La Dumnezeu se poate ajunge pe diverse cai.
Asceza Nu inseamna numai renuntare. Inseamna si renuntare, dar si jertfa in sens mai larg.
Sigur, nu este vorba de asceza de dragul ascezei, aici sunt de acord cu tine.

Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.

Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.

Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.

Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.

Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane

Hai sa revenim la primul mesaj din acest topic, sa nu divagam. Tu spui ca ar trebui ca o femeie care alapteaza si simte o dulceata, o 'placere', sau doi oameni casatoriti care s eiubesc si simt bucurie si 'o dulceata' (de asta vorbea Anna), ar trebui sa isi infraneze aceste 'dulceti', sau 'bucurii lumesti?

Pentru um om credincios nu exista nimic pur lumesc. Patima inseamna tocmai asta, absolutizearea unui lucru prin despartirea lui de Dumnezeu. Daca traim lucrurile ca niste oameni iubitori de Dumnezeu, aceste lucruri nu mai sunt lumesti, si nu sunt in nici un caz patimi.
Patilma orbeste si robeste, aceste bucurii ne fac viata frumoasa si ne mangaie, ajutandu-ne sa ii multumim lui Dumnezeu; ajutandu-ne si sa traim mai cu rabdare momentele grele si suferintele, de care oricum vom avea parte si fara sa ne straduim.

[Marius22]

Sfantul Serafim de Sarov ii intampina pe toti cei ce veneau la el prin urmatoarele cuvinte: "Hristos a inviat, bucuria mea!". Minunat sfant, minunate cuvinte!

Nu poate exista comuniune adevarata si prin urmare o reala bucurie a intalnirii, fara vestirea evenimentului Invierii. Altfel, ce sens ar avea relatiile noastre, prieteniile noastre sau casniciile, daca nu ar dainui in vesnicie. Ma pot bucura deplin de celalalt numai stiind ca moartea a fost desfiintata, ca ea nu mai are putere nici asupra lui si nici asupra mea.

Aceasta bucurie trebuie sa se manifeste in raporturile dintre mama si copil, dintre soti, dintre prieteni si chiar dintre straini. Crestinismul nu este religia posacilor, a "fetelor smolite", a celor cu "cenusa in cap", a "mormintelor varuite" sub pretext de despatimire.

Voi reusi sa renunt la patimi nu datorita postului sau a canonului dat de duhovnic, luate in sine, ci numai atunci cand ajung sa traiesc bucuria de a purta cu mine in vesnicie multime de persoane, iar iei, la randul lor, sa ma "odihneasca" in inimile lor.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Hai sa revenim la primul mesaj din acest topic, sa nu divagam. Tu spui ca ar trebui ca o femeie care alapteaza si simte o dulceata, o 'placere', sau doi oameni casatoriti care s eiubesc si simt bucurie si 'o dulceata' (de asta vorbea Anna), ar trebui sa isi infraneze aceste 'dulceti', sau 'bucurii lumesti?

Nu trebuie sa punem ceva înaintea lui Dumnezeu, nici relatia cu copilul sau cu partenerul. În fiecare secunda trebuie sa ne preocupe ce vrea Dumnezeu de la noi în momentul acela, ce decizie sau atitudine trebuie sa avem fata de situatia în care suntem.

Prin încercari, prin rugaciune, prin orice trebuie sa aflam voia lui Dumnezeu. Daca ne straduim, în timp ajungem sa cunoastem cum detectam ce vrea Dumnezeu sa facem. Ioan Scararul spune "Cel smerit şi ascultător nu slujeşte patimii închipuirii de sine. ...... De aceea simte înăuntru, prin iluminare, voia Domnului cum ar auzi un glas". În alta parte spune ca detectarea voii lui Dumnezeu se face în mai multe moduri, de catre cei începatori alegând acele actiuni care îi smeresc mai mult, de catre cei mai avansati alegând acele actiuni datorita carora simt o luminare interioara.

Parinti din Pateric spun ca pocainta te învata ce trebuie sa faci, adica starea de adunare launtrica dicteaza care sunt actiunile dupa voia lui Dumnezeu si care nu dupa cum aceasta adunare launtrica este înlesnita sau împiedicata de diversele actiuni.

Deci preocuparea noastra trebuie sa fie rugaciunea/pocainta neîncetata si împlinirea voii lui Dumnezeu.

Însa trebuie sa fim cu luare aminte la orice înfatisare a raului (dupa cum zice Sf. Pavel I Tes. 5, 22), la orice placere sau gând care ne pote fura pe neasteptate, dincolo de preocuparea noastra pentru cele doua de mai sus.

Cine lupta cu gândurile si-si supravegheaza miscarile inimii ajunge dupa un timp forte sensibil, atent la cele mai marunte fenomene aparute în minte sau în inima si-si înfrâneaza orice înclinare spre ceva parut patimas, ba chiar si spre ceva parut bun, stiind din experienta ca urmarile sunt nefaste.

Pentru um om credincios nu exista nimic pur lumesc. Patima inseamna tocmai asta, absolutizearea unui lucru prin despartirea lui de Dumnezeu. Daca traim lucrurile ca niste oameni iubitori de Dumnezeu, aceste lucruri nu mai sunt lumesti, si nu sunt in nici un caz patimi.
Patilma orbeste si robeste, aceste bucurii ne fac viata frumoasa si ne mangaie, ajutandu-ne sa ii multumim lui Dumnezeu; ajutandu-ne si sa traim mai cu rabdare momentele grele si suferintele, de care oricum vom avea parte si fara sa ne straduim

Deci nu conteaza ca e vorba de copil, partener sau altceva, nu avem voie sa primim senzatii de placere în inima noastra, daca ele depind de o miscare a vointei noastre spre ele.

Multe lucruri par bune omului dar nu sunt. Patimile, adica poftele, înclinatia spre placeri sunt aceleasi si la calugari si la mireni. De ce se feresc calugarii trebuie sa se fereasca si mirenii. Cei ce au femei (sau copiil) să fie ca şi cum n-ar avea (I Corinteni 7, 29).


Ce spui tu e o filozofie fara acoperire practica. La baza vietuirii crestine sta moartea fata de lume, fata de pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii. Teoretic nimic nu e necurat în sine dar ca sa nu te întinezi trebuie sa duci la extrem supravegherea launtrica.

Trebuie sa fim atenti la orice bucurie lumeasca, chiar daca nu aduce amaraciune asa cum aduc pacatele recunoscute, bucuriile trecatoare, ca si odihna trupeasca (care nici ea nu aduce amaraciune ci dimpotriva, desfatare) are un efect de îngrosare a spiritului, de scufundare în uitarea lui Dumnezeu, de crestere a atractiei patimase fata de lume, de slabire a iteresului pentru cele spirituale

În prealabil postat de Traditie1

La baza vietuirii crestine sta moartea fata de lume, fata de pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii

moartea asta de care vorbesti tu vine dintr-o ura personala fata de viata asta, pe care multi o au si o ascund sub un ideal precum Dumnezeu, rai sau nirvana.

nu multi au curaj sa accepte viata lumeasca, fiind atata de amara cum este, este mai simplu sa speri la alta dupa moarte.