MANTUIREA IN TARA STRAINA

- Acuma liniştea despre care spuneţi dvs. că e nevoie pentru realizarea noastră spirituală este, este în noi, să ştiţi. Vă puteţi bucura de sistemul economic în care trăim şi de libertăţile democratice. Nu trebuie un totalitarism ca să ne realizăm noi spiritual sau întotdeauna o persecuţie. Vă puteţi bucura de toate câte Dumnezeu Le-a dat, Le-a creat. Nu judecaţi capitalismul american prea rău. Este o societate de consum, însă progresul lor... progresul lor de consum este risipa: cu cât se aruncă la coşurile de gunoi în Statele Unite poate România să-şi refacă economia în câţiva ani. Există o anumită raţiune: ca să dea de lucru la oameni; dând de lucru la oameni, aceştia cumpără. Cumpărând, producţia creşte, şi aşa mai departe. Ei au descoperit un mod de a fi, care nu este capitalist. Să ştiţi, americanul nu e capitalist pentru că există un fel socialism bazat pe trusturi. Dacă eşti muncitor la Ford, de exemplu, la Ford te îmbraci, îţi dă şi maşină din 2 în 2 ani, o schimbi, acolo şi salariul ţi-l consumi. Pentru că Ford nu face numai automobile. Au şi magazin de cumpărături, şi de îmbrăcăminte, şi de toate, şi caută să-l ţină pe om înăuntrul acestui sistem, dar nu e aşa ca să spui că adună banul undeva, cum înţelegem noi capitalismul clasic; şi-i pune în buzunar şi câţiva trăiesc bine şi ceilalţi nu. Preşedintele de la Ford, care nu mai este Ford, un nepot de-al lui Ford care-i al 5-lea director pe acolo, deschide nu numai fabrici de maşini. Ei fac sateliţi, ei fac lucruri extraordinare, computere, toate lucrurile astea le fac şi tot banul circulă. Nu găseşti un capital undeva. Când spui că anul trecut, de exemplu, General Motors a câştigat sau are un plus de 10 bilioane ăla nu-i păstrat nicăieri, n-o să găseşti niciodată banii ăia. Banii ăia sunt, circulă mereu în producţie şi de producţia asta se folosesc cei care lucrează acolo. Ce să vă spun că aproape toţi sunt acţionari. Adică un muncitor spune: „fabrica mea”, nu spune: „fabrica lui Domnu Cutare”. Deci nu este un capitalism obişnuit, este un socialism de fapt, dar este altfel structurat, pe vârfuri, nu ca în comunism. Şi chiar şi agricultura acolo este o industrie. Nu poţi să faci, mai mult de 3000 de ha, nu poţi lucra că trebuie să îţi întreţii familia, maşinile. Dar maşinile acelea le cumpără de la cineva. Se asociază între ei. Totul este o industrie. Nu e banul, un ban care să spui: e al meu, la bancă, am atâtea: 300 000 de dolari la bancă. Nu, nu sunt oameni care ţin atâta la bancă. Cumpără acţiuni, intră banii în circulaţie, astfel trebuie înţeles capitalismul american. Însă, aici m-aţi întrebat, să revin acuma la răspuns: cum poţi să trăieşti în societatea asta capitalistă şi totuşi să te ocupi de mântuirea sufletului? Eu cred că nu se contrazic unele cu altele. Trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce Dumnezeu a creat, dar în acelaşi timp Dumnezeu ne-a făcut oameni ca să producem, să muncim, să trăim din munca noastră. Desigur veţi ajunge şi dvs. la un timp când rezultatul muncii vă va da posibilitate să trăiţi, să trăiţi într-un mod cuviincios. Deja au început: curăţenie văd că este, au început oamenii, că nu puteţi să trăiţi izolaţi.

Ortodoxie în Europa

Intrarea asta în Europa e o chestiune care poate fi şi periculoasă şi foarte bună; depinde cum o poţi înţelege. Dar veţi ajunge la un standard european de viaţă economică. Însă viaţa spirituală este cu totul alta: trebuie să te cunoşti pe tine însuţi. Sunt oameni în America, oameni care au funcţii importante, executivi de companii; ăştia sunt cei mai importanţi; nu există compania lui Vasile sau a lui Gheorghe, aşa ceva nu există; dar există „board of directors”, adică mai mulţi directori şi ăia conduc, sunt oameni acolo care sunt foarte religioşi, religioşi nu în sensul că sunt informaţi sau se duc la biserică, dar sunt mistici-religioşi. Deci nu vă împiedică cu nimica să trăiţi cu Dumnezeu, în relaţie cu Dumnezeu şi să vă bucuraţi de toate câte Dumnezeu a creat. Iar prin munca dvs. le dezvoltaţi şi le înmulţiţi pentru că Adam lucra în Paradis împreună cu Dumnezeu. De aceea şi omul în societate trebuie să producă, să lucreze împreună cu Dumnezeu şi atunci Dumnezeu este satisfăcut. Dar Adam nu producea pentru interesele lui. Pentru că aşa l-a făcut Dumnezeu pe om să creeze. Şi creaţia în societate se plăteşte, sigur: fiecare avem talentele noastre şi avem ramurile în care ne dezvoltăm, şi colaborarea între ele este viaţa socială. Nu e imposibil. Un lucru să nu uitaţi: în orice situaţie staţi, să nu îl uitaţi pe Dumnezeu! Am văzut aici tramvaiele că fac gălăgie în partea asta, sirenele de la fabrică, toate zgomotele astea industriale în care trăim noi, să vedeţi ce este în New York, New York-ul este pentru mine cel mai bun deşert în care un Sfânt Părinte se poate realiza. Că nimeni nu te cunoaşte. Este atâta lume pe stradă, este un furnicar, încât nimănui nici nu-i pasă: poţi să îţi pui o pălărie ţuguiată, poţi să mergi desculţ, să atârne o coadă după tine, nu se uită nimeni la tine. Pentru că nu-i interesează. Într-o mulţime, de aia, şi New York-ul are totuşi nişte Sfinţi, să ştiţi. Are părinţi, are călugări, are...E posibil pentru că asta este altă dimensiune. Este dimensiunea aceea a coborârii în noi, de care am vorbit înainte, a explorării universului din noi. Şi atunci, în ciuda zgomotelor astea din afară, există o linişte şi o pace a minţii şi a sufletului. Poate să fie cât de mare gălăgia în afară, dar dacă tu ai pace în tine, asta-i de altă natură pacea în noi. A spus Iisus: „Pacea Mea v-o dau vouă”, n-a spus pacea de la Versailles sau pacea de la Paris, a spus: „Pacea Mea v-o dau vouă!”. El e Pacea Lumii. Deci dacă Îl avem pe Iisus în noi, nu vă fie frică. Nu vă fie frică de nici un zgomot din afară. Pentru că acelea au natura lor şi înţelegerea lor. De multe ori sunt prea multe. Şi dacă avem pace în noi, va fi linişte şi în afară. Depinde prin ce perspectivă priveşti.

- Părinte Roman, dar de multe ori suntem puşi în situaţia să lucrăm în nişte companii sau fabrici, sau alte instituţii care promovează, spre exemplu, patimile din oameni: consumarea, consumul. De exemplu o fabrică de arme sau, poate nu chiar aşa de rău o companie care promovează nişte produse care se vând pentru că oamenilor le plac. Şi nu le sunt de folos musai, dar le plac, sunt conform patimilor lor. Rămâi în acea companie şi îţi vezi de pacea pe care ţi-o dăruieşte Hristos sau pleci de acolo?
- Nu, aici se pune un caz de conştiinţă. Cauţi cât se poate să te izbăveşti de acea companie şi să nu mai lucrezi, adică să nu mai lucrezi pentru trezirea patimilor omului şi menţinerea lor, cum este alcoolul sau sigur că nu există o companie de droguri, că alea le fac pe ascuns, dar alcool şi ţigări, şi toate lucrurile astea, caută să nu lucrezi dacă poţi acolo. Să ştiţi că în America se fumează mai puţin ca în România, nici în aeroport, nu se fumează pe aeroport, nu se fumează nici în nici un restaurant, nicăieri. Din instituţiile publice, dacă e fumător, trebuie să se ducă afară, undeva departe...Nu pentru că e o patimă care îţi îngreunează mântuirea. Nu la asta se gândesc. Ei se gândesc la igienă şi la sănătate. Dar totuşi, aşa fac. Conştiinţa lor le dictează ca pe fiecare ţigară americană să se scrie că nu-i bine să se fumeze. Şi atunci, sigur, te mulţumeşti, dar asta nu depinde de dumneata care lucrezi acolo, depinde de directorii fabricii, sau depinde în ultimă instanţă de guvern cum priveşte; dacă guvernul are nevoie de bani şi incită patimile oamenilor: alcoolismul şi tutunul, ca să facă, dacă este în regia statului şi să facă bani pe asta, nu este vina dvs. Dvs. lucraţi acolo ca să aveţi un salariu pentru familie, şi să vă întreţineţi copiii şi familia. Fă-ţi rugăciunea, când te duci acolo dimineaţa şi spune: „Doamne ştiu că asta e, dar nu depinde de mine, depinde de cei care au făcut fabrica, de cei care aprobă, aprobă produsul acesta; nu depinde de bietul muncitor care lucrează acolo ca să îşi întreţină familia”. Nu vă simţiţi chiar aşa vinovaţi şi nu vă acuzaţi. Sigur nu o să lucrezi într-o casă de prostituţie acuma ca să câştigi bani. Aia sigur că depinde de tine. Şi aici într-o oarecare măsură depinde de tine, dacă poţi să găseşti altă ocupaţie, caută să te eliberezi din fabrica asta să te duci undeva unde conştiinţa dumneatale va fi împăcată.
- Părinte, eu vreau să vă întreb acum un lucru care îi priveşte pe preoţi. Cum se poate hotărî un tânăr, dacă a absolvit Teologia, dacă e bine să fie preot sau nu? Deci care e măsura după care ar trebui să judece lucrul ăsta?
- Eu nu cred că mulţi Părinţi. Mă uit la Sinodul românesc, ce tânăr este! Faţă de mine sunt nişte copii cu Harul lui Dumnezeu. Sigur că le sărut mâinile şi picioarele la toţi că sunt arhierei. Dar mă bucur în inima mea că Biserica întinereşte. Şi aveţi arhierei foarte capabili. Şi mulţi din ei sunt foarte duhovniceşti. Am vizitat câteva episcopii acuma. Aveţi călugări ca părintele Teofil, pe care Dumnezeu să îl ţină, este un mare duhovnic. Aveţi alţi duhovnici prin Moldova, sunt călugări duhovnici. Dar vă spun, nu depinde de duhovnic, să fie sfânt ca dumneata să te mântuieşti. Fă-te preot şi slujeşte altarului, slujeşte Sfintele Taine cu credinţa că Duhul Sfânt vine în Sfintele Taine şi lucrează pentru mântuirea oamenilor. Şi te mântuieşti. Duhovnicia nu este o aventură. Sigur am avut duhovnici mari: părintele Arsenie Boca, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian...Sigur că Dumnezeu nu i-a ţinut tot timpul pe pământ că sunt oameni şi trebuie să moară. Dar să te uiţi în fiecare preot, că ceea ce trebuie pentru mântuirea sufletului are fiecare preot care este hirotonisit de un arhiereu şi are harul lui Dumnezeu. Nu vă uitaţi la slăbiciunile oamenilor pentru că asta ar fi un protestantism. Harul Domnului nu lucrează în Sfânta Liturghie şi în Sfintele Taine prin, sau după, vrednicia preotului, ci lucrează pentru mântuirea oamenilor. Vrednic, nevrednic, oamenii se mântuiesc prin el. Asta este Biserica şi asta este Ortodoxia şi trebuie să ţinem de lucrul acesta. Nu trebuie să ne protestantizăm, să pretindem acuma că fiecare trebuie să fie un părinte Cleopa. Nu, pentru mărturisire şi împărtăşire vă duceţi la oricare preot care are Harul lui Dumnezeu. „O, zice, dar nu mă duc la ăla, ăla e mai glumeţ, glumeşte, eu vreau un duhovnic mai sfânt”. Gradul de sfinţenie numai Dumnezeu îl ştie. Dumnezeu a sfinţit preoţi pentru mântuirea poporului. Şi dumneata faci parte din popor atâta timp cât nu eşti preot. Şi harul preotului din altar este pentru mântuirea ta. Deci să credem în Harul Domnului şi în Sfintele Taine. Biserica este sacramentală. Biserica ortodoxă şi cea catolică, cel puţin aceste două biserici, sunt sacramentale, iar oamenii se mântuiesc prin Sfintele Sacramente, prin Sfintele Taine.
Articol preluat de aici:
http://www.revistalumeacredintei.ro/..._sinucigas.htm

[MarinaAlca]

Adeseori drumul strainatatii este drumul singuratatii si al indurarii. Acest drum schimba viaţa ta, a familiei tale, a prietenilor tai .....
În ţară, plecarea peste graniţe era un vis cu un gust deosebit şi o mireasmă anume care învăluia băncile şcolii.
Plecarea, pentru tine, a fost o aspiraţie, o sfidare, o fugă, o ieşire din obişnuit.
Astăzi,te despart de acel vis, ani îndelungaţi, vis ce a devenit realitate într-o bună zi.
Fericirea, bucuria, speranţa iti aşterneau la vremea aceea, drumul străinătăţii, cu petale de trandafiri. La fiece greutate materială, la fiece cădere de sănătate, la fiece problemă datorată înstrăinării, te gândesti să te întorci în patrie si de fiecare dată iti spui „mă întorc acasă, căci mi s-a urât de străinătate şi de singurătate".
Trenul vieţii a trecut insa şi din popas în popas s-au împlinit o parte din visurile tale măreţe, diplome mari şi prestanţă financiară. Cu toate acestea, continui să privesti cu ochi plini de duioşie la locurile natale, la ţinutul strămoşilor. Iti este dor de ţărâna din care ai venit şi în care te vei întoarce.
Pentru tine, străinătatea este o ghilotină care desparte capul de trup şi inimă. Inima a rămas agăţată acolo, în patrie, iar mintea se perpeleşte aici din pricina inimii. Acest trup ciopârţit este aruncat de colo colo de valuri puternice cărora nu li se poate ţine piept. Sunt valuri de buimăceală. O luptă zilnică, o bătălie neîncetată în care mintea biruie etapă după etapă şi te pironeşte în străinătatea care s-a preschimbat, cu trecerea vremii, într-o a doua patrie.
Sărbătorile sunt acum prilejuri lipsite de bucurie. Atunci, simti cel mai mult singurătatea, iar înstrăinarea îşi întinde şi mai mult rădăcinile şi dă la iveală amurgurile ei. Iti scormonesti vechile răni fără să te mai doară. În serile acelor sărbători, iti strângi valizele cu amintiri şi pleci în călătorie cu gândul către hârtie.
Emigrezi către ţara ta, în închipuire, ca să petreci sărbătorile cu familia si prietenii. Este cu neputinţă ca o bandă cu amintiri şi câteva cuvinte să iti domolească arşiţa dorului.
În dimineaţa unei sărbători, pe când rumegi amintiri din copilărie, iti vine în minte cum se aduna familia pentru rugăciune, cum veneau rudele în vizită, apoi, dulciurile, jocurile şi cadourile… După ce vorbesti cu ai tai, în dimineaţa sărbătorii, urându-le cele bune, simţi cum înţepăturile despărţirii te copleşesc şi te lasi pradă plânsului, cu toată fiinţa ta. Sărbătoarea are încă urme în viaţa familiilor de romani ramasi in tara, însă pentru tine, sărbătoarea este doar un prilej ca să ridici steagurile coborâte în bernă pe zidirile singurătăţii şi înstrăinării tale.
Toate ploile căzute în străinătate nu pot spăla colbul mâhnirii adunat ca urmare a despărţirii, şi toate zăpezile nu pot preschimba negrul tristeţii într-un alb strălucitor. Înstrăinarea nu este numai a trupului, ci şi a spiritului şi inimii. Aici este cu neputinţă întoarcerea la vremea copilăriei, căci omul învaţă să vorbească în primii săi ani de viaţă şi nu poate rămâne copil toată viaţa.
Si brusc te imbolnavesti….esti internat în spital... Te trezesti din nou singur, fără tată, fără mamă, fără fraţi… Lacrima şi oftatul sunt singurii tovarăşi… Cât de grea este boala ca străin! După ce a trecut perioada gravă, simţi din ce în ce mai tare nevoia de familie şi de rude. Ii suni pe ai tai şi le spui de hotărârea de a te intoarce. Reacţia lor e zguduitoare! Simţi din vorbele lor că întoarcerea ta este o adevărată problemă. Nefiresc, au început sa dea nenumărate telefoane, căutând sa afle cauzele hotărârii tale. Si brusc, descoperi importanţa întoarcerii tale. Şi iti dai seama că ai fost precum o pasăre migratoare ce căuta căldura şi nu a dat decât peste frig. Si afli că prin plecarea ta, ai căzut din cuib, într-o mare de nenorociri şi grozăvii, iar acum esti precum o clădire coşcovită din care se desprind pietrele odată cu trecerea timpului. Nu vor mai rămâne din tine decât nişte ruine. După aceasta, te hotărâsti să nu te mai gândesti vreodată la întoarcere. Azi, în pragul vârstei de….. ani, constati că esti dependent de străinătate şi că rămânerea aici este singura opţiune care ti se oferă. Bunurile pe care le-ai strâns pentru a duce o viaţă mai prosperă în ţară ti-au măcinat tinereţea şi vigoarea, şi după cât se pare, vei cheltui totul pentru redobândirea celei din urmă. Simti că mirosul succesului pe care îl cauti încă, vine dintr-un loc care a fost tot timpul sub ochii tăi, căci pare ca te învârti într-un cerc vicios fără de oprire. Zilele sunt la fel, una precum cealaltă, trenul vieţii se duce fără să se oprească în vreo gară să se odihnească. Trecutul a devenit un vis cu amintiri ce nu mai pot fi retrăite. Viitorul este o năluca a speranţelor ce nu pot fi atinse. Între vis şi nălucă, se pierd zilele vieţii care îşi plâng pieirea. Tu esti unul dintre îndureraţii străinătăţii... unii dintre prietenii tăi s-au topit printre straini, alţii au rămas între două ceruri şi două mări, ale căror corăbii sunt lovite de valuri de sentimente de teamă, de uimire, de nelinişte, de dor de ţară, de rătăcire pe tărâmurile străinătăţii.

Marina draga mea, sa lasam tristetea la o parte si sa privim partea plina a paharului - intotdeauna ea exista, trebuie numai sa o descoperim. Sa credem cu tarie ca Dumnezeu ne iubeste si ne ocroteste oriunde am fi, trecatori pe acest pamant.

iti plac caprioarele? uite am gasit un baby deer, il cheama Bambi.

IEU NU CRED IN ASA CEVA.

cum sa se mintuiasca omul fara biserica fara crestini langa el in fiecare duminica ?SI CALUGARU SE DUCE LA BISERICA ceDACA STA IN CHILIE APROAPE MEREU. Fara Sfanta Biserica si intre pagini .ca oameni care nul cunosc pe Iisus Dumnezeu sunt pagini si cumpoate s-al cunoasca mai bine decat prin SFANTA BISERICA.

ieU mas intoarce imediat dintre acei oameni fara Dumnezeu la mine in tara sau intro tara care are biserica ortodoxca. Acolo nu ie mintuire

[heaven]

Credinta si iubirea de Dumnezeu nu tin de locul in care te afli.Domnul este omniprezent si se afla mai ales in sufletele noastre,ale fiecaruia.
Georgepacuraru,ma iarta de indrazneala,dar, daca tot ai invatat sa utilizezi internetul si te consideri in masura sa iti dai cu parerea la tot felul de subiecte, fa un minim de efort si invata sa scrii cat de cat corect gramatical.Crede-ma ca niciodata nu e prea tarziu si ti-o spun cu toata prietenia.
Mesajele tale sunt o adevarata tortura pentru cei care incearca sa le descifreze...
Toate cele bune!

Cresdinta si IUBIREA lui DUMNEZEU trebuie sa creasca in om ca un copacel si copacelu trebue udat din cind in cind cu SMERENIE si ASCULTARE si unde se stropeste sufeltu omului mai tare cu SFINTENIE decat la BISERICA?

cum sa stai tu om in tari pagine fara MASLU, fara IMPARTASANIE, fara TAINE poate faci un copil, poate Doamnefereste moare cineva din familie poate ai nevoe de un BOTEZ!!

cine te MIRUIESTE la LITURGHIE?Unde e DUHOVNICUL cand esti in tara de straini fara BISERICA????

IISUS OMUL a reusit cu greu sa stea in desert 40 de zile sal ispiteasca dracii, ca pe IISUS DUMNEZEU nu poate wsal ispiteasca ca ie frica de el si fuge. CE te face pe dumneata sa crezi ca un om ratacit intre straini fara BISERICA oricit de credincios ar fi el nu risca MULT?

Nu e mai BINE sa vina inpoi in TARA sa aiva si el BISERICA lui la care sa se duca?

eu scriu asa ca am avut o boala cand eram mic si la minen cap sE fac cuvintele corect da cand le pun pe hartie mai greseSC! asa a zis domnu doctor si din cauzasta nu mam dus mult la scoala ca copii ma bateau si ma jicneau radeau de boala mea dar eu iam iertat pe toti demult ca nu am ranchiuna cu nimenea. Sdtiu ca lumea nu mantelege mereu cda va rog frumos duamna sa nu mai cititi ce zic daca va oboseste scrisul meu, nue prima oara cand sunt certat asa ca scriu dar eu mam obisnuit cu oamenii si nu mai pun la sulfet.

va multumecs

[heaven]

Imi pare rau pentru asta si intentia mea nu a fost sa te jignesc si nici nu am avut pretentii de scris academic (pana la urma si dintre noi mai suntem care facem greseli),ci, sa fie cat de cat inteligibil.
In schimb,am vazut ca internetul il poti utiliza,deasemenea consideri ca esti apt sa iti dai cu parerea in privinta anumitor subiecte,desi,poate nu esti mereu in masura sa o faci,de aceea m-am gandit ca un minim de efort ai putea depune sa incerci sa inveti sa scrii cat de cat corect.Si,dovada ca nu sunt foarte departe de adevar: in posturile precedente ai folosit cuvantul "ieu" in loc de "eu",iar in ultima ta postare l-ai utilizat corect.Deci,se poate,draga Georgepacuraru!
Eu spun sa ai mai multa incredere in tine pentru ca poti mai mult decat crezi!
Revenind la subiect:ce am subliniat eu este faptul ca aceasta credinta si iubire de Dumnezeu se afla in sufletul omului,indiferent unde s-ar afla el.
Viata spirituala a cuiva este mai ales o traire interioara.Daca aceasta depinde exclusiv de exteriorul persoanei,atunci,nu stiu daca o mai putem numi viata spirituala.
Te intreb: cum iti explici ca atatia sfinti au trait in pustie,in pesteri ori,altii au mers prin lumea intreaga si,totusi,nu s-au indepartat nicidecum de Dumnezeu?Pentru ca nu aveau cum:traiau cu Dumnezeu in suflet si in cuget!

[Fani71]

Sunt de acord, heaven.
As adauga ca mai peste tot in lume exista biserici ortodoxe. Poate doar in tari ca Arabia Saudita sau Afganistan sa nu existe.