![]() |
![]() |
|
#4
|
|||
|
|||
![]()
Impresionant martiriu!
Cu harul lor sa intareasca credinta noastra! Amin! Constantin Brancoveanu (balada) "Într-o joi de dimineață, Zi scurtării lui din viață Brâncoveanu se scula Fața-i blândă își spăla Barba-i albă își piptăna La icoane se-nchina Pe ferestre-apoi căta Și amar se spăimânta: "Dragii mei coconi iubiți, Lăsați somnul, vă treziți Armele vi le gătiți Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat, Ieniceri cu tunuri mari, Ce sparg ziduri cât de tari". Bine vorba nu sfârșeau Turcii-n casă nevăleau Pe toți patru mi-i prindea Și-i decea de-i închidea La Stambul, în Turnul Mare Ce se-nalță lângă mare, Unde zac fețe domnești Și soli mari împărătești. Mult acolo nu zăcea Că sultanu-i aducea Lângă foișorul lui, Pe malul Bosforului. "Brâncovene Constantin, Boier vechi si domn creștin Adevăru-i c-ai chitit Pân' a nu fi mazilit Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție, Că, de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut Făr' a ști de mine teamă, Făr' a vrea ca să-mi dai seamă ?" "De-am fost bun, rău la domnie Dumnezeu singur o știe. De-am fost mare pe pământ Cat-acum de vezi ce sunt !" "Constantine Brâncovene, Nu-mi grăi vorbe viclene, De ți-e milă de copii Și de vrei ca să mai fii Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească !" "Facă Dumnezeu ce-o vrea, Chiar pe toți de ne-ați tăia Nu mă las de legea mea ! Facă Dumnezeu ce-o vrea, Chiar pe toți de ne-ați tăia Nu mă las de legea mea !" Sultanul din foișor De-te semn la Imbrohor. Doi gealați veneau curând Săbiile fluturând Si spre robi dacă mergeau Din coconi își alegeau Pe cel mare și frumos Și-l puneau pe scaun jos Și pala-i repezea Capul iată-l reteza, Brâncoveanu greu ofta Și din gură cuvânta: "Doamne, fie voia Ta !" Gealații iarăși mergeau Și din doi își alegeau Pe cel gingaș, mijlociu Cu păr neted și gălbiu Pe scaun îl punea Și capul îi reteza. Brâncoveanu greu ofta Și din gură cuvânta: "Doamne, fie voia Ta !" Sultanul se minuna Și cu milă se-ngâna: "Brâncovene Constantin, Boier vechi si domn creștin Trei coconi tu ai avut Din trei, doi ai pierdut Numai unul ți-a rămas Cu zile de vrei să-l las Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească !" "Mare-i Domnul Dumnezeu Creștin bun m-am născut eu Creștin bun a muri vreu. Mare-i Domnul Dumnezeu Crestin bun m-am născut eu Crestin bun a muri vreu. Taci, drăguță, nu mai plânge Că-n piept inima-mi se frânge Taci și mori în legea ta Că tu ceru-i căpăta !" Imbrohorul se-ncrunta Gealații se-nainta Si spre blândul copilaș Dragul tatii fecioraș La pământ îl arunca Și zilele-i ridica. Brâncoveanu greu ofta Și cu lacrimi cuvânta: "Doamne, fie voia Ta !" Apoi el se-ntuneca Inima-i se despica Pe copii se arunca Îi bocea, îi săruta Și turbând, apoi striga: "Alelei, tâlhari păgâni Alelei, feciori de câni, Trei feciori eu am avut Pe toti trei mi i-ați pierdut ! Dar-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu, Să vă ștergeți pe pământ Cum se șterg norii de vânt. Să n-aveți loc de-ngropat Nici copii de sărutat !" Turcii crunt se oțeleau Și pe dânsul tăbărau: "Câini turbați, turci, liftă rea De-ați mânca și carnea mea Să știți c-a murit creștin Brâncoveanu Constantin ! Să stiți c-a murit creștin Brâncoveanu Constantin !" |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfintii Martiri Brancoveni | cozia | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 26 | 27.02.2014 17:23:06 |
Soc la Manastirea Brancoveni ! ! ! . . . | cristiboss56 | Generalitati | 268 | 18.12.2010 16:14:15 |
Toti pot fi martiri | andreicozia | Secte si culte | 28 | 21.05.2010 22:22:36 |
Opinia Avocatului Cezar Axinte de la Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni | camiann | Generalitati | 0 | 06.02.2009 11:49:54 |
Sfintii Martiri Brancoveni | Laurentiu | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 17.08.2008 21:59:40 |
|