Rotunjimea Pamantului in Biblie

[mihailt]

http://www.scara.ro/art.php?id=scara7&&art=23
"Parintilor si fratilor si iubiti credinciosi,
Fiindca slujesc cu nevrednicie mâine Liturghia, m-am gândit ca e bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim si cu cântari, si cu cuvinte sau cu predici, ca sa nu para prea lunga.
Mâine, Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare din Rasarit praznuieste trei sarbatori: Anul Nou, Taierea împrejur cea dupa trup a lui Hristos Mântuitorul si Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Si pentru ca mâine nu se poate cuprinde într-o predica tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta sa ma ocup într-o mica parte din predica de însemnatatea anului nou.
Cum s-a ajuns la noi, românii, sa se praznuiasca anul nou la 1 ianuarie? Iata prin ce împrejurari s-a ajuns la aceasta si ce însemnatate are anul nou.
Sa stiti, fratilor si parintilor, ca Dumnezeu a facut lumea aceasta primavara si a terminat-o, cum ati auzit, în sase zile. Dar vinerea aceea, când s-a terminat lumea, era în ziua de 14 martie, când era luna plina. Asa dogmatiseste dumnezeiescul Parinte Ioan Damaschin. Nu se stia pe atunci ce-i acela calendar, ca nici nu era zidit omul, sau dupa ce l-a zidit, omul era deocamdata în rai.
Dupa marturia unor teologi, Adam si Eva au stat sapte sute de ani în rai, iar altii zic ca numai sapte zile, sau saptezeci; altii ca sapte ani.
Toti sunt pentru cifra sapte, dar nu se stie exact cât au stat ei în rai. Lui Dumnezeu, când a facut lumea cu cuvântul, nu I-au trebuit ciocane si hârlete si sapa si mistrie ca sa o faca; „El a zis si s-au facut. El a poruncit si s-au zidit” (Psalmii 148, 5). Dar a pus lumii acesteia niste legi vesnice; toate se rotesc cu atâta precizie în ceasul universului, se învârtesc cu o precizie de înspaimânta si pe îngeri, nu numai pe oameni. Pentru ce? Pentru ca e lucrul lui Dumnezeu Atottiitorul. Si când a facut Dumnezeu lumea, soarele era la zenit, adica în mijlocul cerului. Dar stihiile lumii facute de El, pamântul, si cerul, si soarele, si luna, si stelele nu au stat nemiscate nici o clipa, ci mereu se misca. Toate se misca în cerc, ele vesnic se întorc de unde au plecat. Asa se misca stelele, asa soarele si luna, asa toate planetele si tot ce a facut Dumnezeu. Tuturor le-a pus lege sa se miste si totodata sa nu se miste la întâmplare, ci cu mare rânduiala. Încât s-au uimit si cei mai învatati oameni ai lumii din antichitate, si au cunoscut pe Dumnezeu din zidiri, fara sa-L cunoasca din Scripturi. Si au strigat: „Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale!”. Asa a fost mai apoi cazul si cu Isaac Newton, cu Kepler si cu ceilalti mari astronomi, care din singura miscarea universului au înteles ca este o mâna, este un centru de îndrumare care le poarta pe acestea cu atâta precizie.
Miscarea regulata în cerc a stelelor ne da calendarul. Dar prin ce l-a întemeiat Dumnezeu în chip deosebit? L-a întemeiat prin cei doi ochi ai lumii: soarele si luna. Dupa ei a facut sa se orienteze toata suflarea, pâna la sfârsitul lumii. Si ati auzit ca se vorbeste în Pascalie de crugul soarelui si de crugul lunii. Ce este crugul soarelui? Este un ciclu de 28 de ani, de când soarele porneste de la punctul lui si face atâtea rotatii în fiecare an, încât ajunge în 28 de ani exact la locul de unde a pornit. Iar ciclul lunar este de 19 ani. Luna merge în jurul pamântului de 13 ori într-un an, dar în jurul soarelui, are nevoie de 19 ani, pâna ajunge de unde a pornit, si iara, si iara, si iara… Astfel, ciclul lunar are 19 ani, iar ciclul solar e de 28 de ani. Si pâna ce luna înconjoara soarele de 19 ori, soarele face ocolul cerului în 28 de ani. Înmulteste pe hârtie 28 cu 19; cât da? 532 de ani. Acesta e ciclul mare pascal, dupa care s-a întocmit Pascalia de Sfântul Chiril al Alexandriei, si a lui Dionisie cel Mic, si a altor paschologi.
Si de ce am luat istoria asa de departe? Ca sa vedeti cum a ajuns anul nou la noi. Deci, când s-au facut primele calendare din epoca straveche, pe timpul lui Irod, împaratul Ninivelor, ei nu se orientau, ca noi, dupa calendare cu 12 luni, ca nu stiau. Ei asteptau miscarea astrelor ceresti, a crugului soarelui sau al lunii si stiau ca a trecut un an din crugul soarelui si doi si trei si la 29 de ani va fi împlinit ciclul mare solar sau crugul soarelui, cum îl numeau ei. Si când luna se va întoarce de 19 ori, va fi împlinit ciclul mare luni-solar al lor.Mai târziu s-a mai desteptat lumea. Asa vechii chaldei, popor mai vechi decât evreii, au fost mari astronomi. Ei au împrumutat mult civilizatiei egiptenilor si persilor, apoi acestia elinilor si asa mai departe, pâna a ajuns în partile noastre, ale Europei. Aceia au observat si alte miscari pe cer, nu numai miscarile soarelui si ale lunii, si treptat au început sa alcatuiasca un fel de calendar pe pamânt, dupa calendarul cerului sau dupa calendarul soarelui sau al lunii solare.
Calendarul ceresc fiind opera lui Dumnezeu, nu ramâne nici o iota în urma si nu poate sa se clinteasca, pentru ca zice: „porunca a pus si nu va trece” (Psalmii 148, 6). El nu poate sa ramâna în urma. Iar calendarele facute de oameni au fost mii pâna acum, ba poate zeci de mii. În fiecare epoca, dupa mintea din acel timp: au fost calendare de umbra, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului, cum a fost Ramses si altii. Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pilda asirienii. Unele se conduceau dupa calendare fructifere; când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de doua ori pe an, socoteau ca s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care a functionat sute de ani. Caci Nilul se revarsa periodic, de doua ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la ecuator, se revarsa uneori mai înainte de doua luni, alta data mai în urma si asa mai departe. Ei stiau ca atunci când s-a facut orezul, sau s-a revarsat Nilul de doua ori, e anul nou.
Dar stiinta n-a fost multumita cu calendare din acestea. Si nici nu trebuia sa fie, sau sa se ia dupa lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea, oamenii au vrut sa faca alte calendare, mai bune, ca sa se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care l-a facut Atottiitorul Dumnezeu. Primii care au început sa faca aceste calendare au fost egiptenii. Ei au facut prima data calendarul de 12 ani, macar ca luna avea câte 28-30 de zile si calendarul lor era mai scurt decât calendarul de acum, anul având numai 354 de zile.
Poporul iudeu – care a fost în robia egiptenilor 430 de ani – când a iesit din robie a împrumutat calendarul egiptean, caci altul mai bun nu se gasea în acea vreme, si l-au folosit pe el 1500 de ani, pâna la împaratul Iuliu Cezar, cu circa 44 de ani înainte de venirea Mântuitorului. Dar pâna la acea data calendarul folosit ramasese foarte mult în urma. De aceea romanii, vrând sa-si faca un calendar mai bun, au trimis – pe vremea lui Iuliu Cezar – pe Iulian Sosigene în toate partile lumii, sa vada care calendar e mai aproape de calendarul ceresc, care se potriveste mai mult cu calendarul dumnezeiesc.
Si acela fiind însarcinat de împaratul Iuliu Cezar, a cercetat toate calendarele de pe valea Nilului, din Palestina, de prin Africa, si tot pe al evreilor l-a gasit mai aproape, fiindca era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile si sase ceasuri fata de miscarile astrelor de pe cer. Deci i-a mai adaugat 11 zile si sase ceasuri. Din anul de 354 de zile s-a facut calendarul de 365 de zile. Si la patru ani, înmultind cele sase ceasuri care treceau în plus în fiecare din acesti ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Asa s-a nascut anul bisect, adica trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect) de 366.
La început toate popoarele, respectând traditia dupa care începutul lumii a fost în martie, de atunci începeau anul, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii, si evreii, si romanii. Mai apoi romanii au adaugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.
Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie luau impozitele de la popor, schimbau pe dregatori, plateau salariile la salariati, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivitati, iar cu acest prilej faceau mare zarva de cântece si jocuri, cum le vedeti pâna acum. Ca de la romani si de la pagâni vin obiceiurile acestea de-a umbla din poarta în poarta si a fluiera si a cânta si a face câte si mai câte. Ca nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele pagâne, caci romanii le-au împrumutat de la egipteni, egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt crestinesti, ci pagânesti, fiindca si noi ne tragem din popoare pagâne, caci si romanii si dacii au fost popoare pagâne.
Dar lumina credintei lui Iisus Hristos a stralucit la Roma si în Imperiul Roman din sudul Dunarii, iar de acolo a trecut si la daci, dincoace de Dunare, mai ales dupa ce Dacia a fost cucerita de Traian si multime de colonisti din Peninsula Balcanica au inundat tara stramosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunare si a început sa înfloreasca aici Biserica lui Hristos. Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de 1 ianuarie. Si asa se fac în aceasta zi petreceri în loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Obiceiurile acestea au trecut de la ei la noi, cum le vedeti pâna astazi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi, românii, sa praznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.