Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[Tzantzarika]

În prealabil postat de Noesisaa

Tzantzarika, nu iti mai fa atatea probleme. Ce a fost a fost, nu te mai poti intoarce, cel mai bine uita-te la viitor. Nu va opreste nimeni sa va casatoriti religios daca vreti, si extraordinar de bine ar fi ca sa va casatoriti. Atunci de abia ai sa te simti usurata cu adevarat fiindca de abia atunci nu ai sa mai traiesti in pacat. Si eu cunosc o persoana foarte de treaba si foarte draga mie care a divortat si s-a casatorit, si a divortat din nou. Important este sa inveti din greseli, si sunt sigura ca ai invatat, si sa o iei inainte.

Multumes mult - est draguta - am vazut si postarea anterioara. Asa gandesc si eu - dar cand ajung si citesc ca totul s-a terminat si sotul meu va ramane vesnic acel barbat... ma apuca disperarea.

[Noesisaa]

În prealabil postat de Tzantzarika

Multumes mult - est draguta - am vazut si postarea anterioara. Asa gandesc si eu - dar cand ajung si citesc ca totul s-a terminat si sotul meu va ramane vesnic acel barbat... ma apuca disperarea.

Pacat ca nimeni nu aduce citatul din NT care spune ca in imparatia lui Dumnezeu nu va mai fi nici barbat, nici femeie, nici casatoriti, nici necasatoriti...Practic nu stie nimeni cat de vesnica e casatoria cu o persoana...

Cat despre partea cu cerutul in casatorie...te cred ca te temi ca daca faci primul pas ai sa fii intr-o dilema -- daca el spune ca nu vrea, ce ai sa faci, ai sa continui sa traiesti cu el asa, sau ai sa te desparti? Dar pana la urma de ce nu ar fi de acord? In special daca este pentru linistea ta, fiindca ma gandesc ca ai incercat macar sa ii expui ce te framanta? Si da, daca tot locuiti impreuna, de ce sa nu va luati?Si pana la urma puteti sa faceti si un acord prenuptial in legatura cu averea fiecaruia, in caz ca partea materiala este o problema.
Intr-adevar, am auzit ca barbatii, daca ating o anumita varsta si daca nu mai vor copii sunt mai reticenti in ceea ce priveste casatoria. Dar daca il iei incetul cu incetul, oare nu s-ar putea? Nu trebuie sa faceti cine stie ce fast, masa mare multi invitati, etc. E de ajuns sa aveti cativa prieteni in jur si pe copiii tai (lui) si atat.

Nu cred ca e bine sa il iei cu "ori ne cununam ori ne despartim." Intreaba=l intai ce parere are, vezi unde e. E posibil ca el sa aiba gandul asta de mult, dar cum barbatii sunt un pic mai delasatori din fire, tot amana sa vorbeasca cu tine, sau pur si simplu ii e groaza de tam tamul pe care il poate implica o casatorie.. Poate ca daca faci tu un mic pas in directia asta, o sa faca si el cativa.

[Tzantzarika]

El a fost primul care a zis "sa ne luam". Partea materiala e oarecum o problema - dar nu pentru mine pentru ca eu nu sunt materialista. Eu am posibilitati materiale mult mai mari ca ale lui si familia mea l-a acuzat la un moment dat ca e vanator de zestre. Eu nu cred asta.
Nu i-am spus niciodata de framantarile mele - nu vroiam sa-l sperii sa creada ca a dat de vreo habotnica.
Dar asa e - trebuie sa discut cu el si sa-i spun ce ma framanta si sa vad incotro o ia.
Din pacate in familia mea e o traditie atee - parintii mei nu sunt cununati, fratele meu nu e cununat desi traieste de 13 ani cu aceeasi femeie....
Eu sunt singura mai "ciudata" din familie. Si pentru ca am terminat o facultate - lumea spune ca n-ar trebui sa fiu atat de religioasa - ca ar trebui sa fiu mai realista. Oarecum la noi in familie se considera ca religia este opiul saracului si de cate ori ma vad ca ma rog sau ca merg la biserica se gandesc ca am innebunit.

Si in nici un caz n-as face nunta cu tam tam - amandoi avem copii destul de mari (mai ales el) ar fi caraghios sa ne purtam ca doi adolescenti. Si eventual sa-mi pun rochie alba cu lamaita.

[Tzantzarika]

Cand l-am cunoscut eram intr-o perioada in care credeam a oricum datorita divortului sunt vesnic condamnata si nici nu mai intram in biserica. I-am spus de la inceput ca nu ma intereseaza casatoria. Ce m-a legat de el - a fost starea de liniste si siguranta pe care o am cand sunt langa el. Cateodata noaptea am vise inspaimantatoare si sunt foarte speriata si agitata si visez ca el vine si-mi pune mana pe dupa umeri - si in acel moment spaima imi trece.
Oricat de grea si stresanta a fost o zi cand intra pe usa si imi zambeste stiu ca totul o sa fie in regula pentru ca el e langa mine. Si poate ca astea suna a dependenta - dar... am nevoie de el.

[Fani71]

În prealabil postat de Tzantzarika

Cand l-am cunoscut eram intr-o perioada in care credeam a oricum datorita divortului sunt vesnic condamnata si nici nu mai intram in biserica. I-am spus de la inceput ca nu ma intereseaza casatoria. Ce m-a legat de el - a fost starea de liniste si siguranta pe care o am cand sunt langa el. Cateodata noaptea am vise inspaimantatoare si sunt foarte speriata si agitata si visez ca el vine si-mi pune mana pe dupa umeri - si in acel moment spaima imi trece.
Oricat de grea si stresanta a fost o zi cand intra pe usa si imi zambeste stiu ca totul o sa fie in regula pentru ca el e langa mine. Si poate ca astea suna a dependenta - dar... am nevoie de el.

Draga Tzantzarica, si eu as spune cum ti-au spus si altii sa ai incredere ca Dumnezeu iarta si daca iarta atunci iarta cu atat mai mult urmarile deciziilor pripirte din prima tinerete, luate in necunostinta de cauza (eductie atee, mediu ateu si poate usuratic, necunoasterea sensului Tainei etc). Si da, 'refacerea vietii' este posibila tocmai pentru ca Biserica Ortodoxa recunoaste acest lucru, recunoaste ca omul mai poate gresi si nu il condamna vesnic pentru o greseala (chiar si pentru una mai grava ca a ta!). Din cate zici ai avut toate motivele, si crestineste vorbind, sa divortezi - din moment ce sotul tau nu se ocupa de tine si de copii si numai tu te-ai straduit sa salvezi casnicia. Nu numai adulterul sau bataia este motiv de moarte a dragostei, mai sunt si altele...
Orcium, asta apartine trecutului, acum cred ca ar fi bine sa privesti in viitor, si sa incerci sa te casatoresti cu cel care este langa tine si care spui ca il simti ca pe un om solid, care te ocroteste si isi poate asuma responsabilitati pentru tine. daca chiar asa este, cred ca nu se va opune sa se casatoreasca cu tine.

As mai spune ceva ce mi se pare (dar poate ca ma insel) ca nu ti-a mai spus nimeni mai sus.
Pocainta nu e acelasi lucru cu sentimentul de compatibilitate si remuscarile vesnice (sa nu mai suporti sa intri in biserica, sa ai cosmare si altele asemenea). Pocainta ar trebui sa fie asa: iti recunosti greseala (hai sa zicem, partea ta de greseala, in cazul tau), te arunci la picioarele lui Hristos, te spovedesti in fata preotului, si pe urma traiesti iertarea lui Dumnezeu. O primesti, si nu te mai ingrijorezi, te lasi in bratele Lui. Stiind bineinteles ca ti-a iertat multe, dar tocmai de aceea iubindu-l si tu mai mult. De aici poate ve i mare folos pentru tine, o smerenie si o dragoste pe care nu le-ai fi avut poate daca Dumnezeu nu te-ar fi iertat. Cupabilitatea este intr-un fel un semn ca nu ai acceptat inca iertarea lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile. Nu te ingrijora. Ai incredere in prima ta intuitie, cea care ti-a trimis preoti 'ingaduitori', cum zici, cand ai alergat la Biserica. Stie Dumnezeu ce face...
Unii ti-au recomandat sa te duci la un dohovnic sporit duhovniceste. Oricat de sporit sau nesporit ar fi cel care te-a spovedit, el are harul preotesc, deci Dumnezeu te-a iertat cu ajutorul lui. Asa ca nu te mai ingrijora, nu iti mai fa crize de constiinta. Insa poate foloseste sa vorbesti cu alti oameni induhovnoiciti sau cu oameni cu experienta si inteligenti ca sa incerci sa-ti dai seama ce greseli ai facut poate si tu, de a murit dragostea, cum ziceai, ca sa nu le mai repeti.

Mi-am dat si eu cu parerea.. Sa mai ierti daca ce am spus nu foloseste.

Doamne ajuta! Putere, curaj si mai ales: nadejde si parce, Dumnezue ne iubeste si ne vrea binele.

[Fani71]

.. pardon, cu compatibilitate, ci culpabilitate am vrut sa zic. ;-)

[AltulDesigur]

Tzantzarika, parerea mea e ca undeva minti si incerci sa ne pacalesti. Se vede ca minti prin incercarea disperata de a arata cat de nefericita ai fost tu, cum incerci sa pui presiune pe cei din jur luand atitudinea defensiv-autocompatimitoare si spunand jumatati de adevar. Parerea mea e ca iti meriti soarta, roaga-te mult, incearca sa vezi TOT adevarul si dupa aceea cere iertare. Spovedania nu e o discutie cu psihologul de serviciu....
Dar el, ex-sotul, el cu ce a gresit? Cu faptul ca era din greseala langa o femeie care de fapt se culca cu altcineva? Nu cred in ruptul capului ca ai plecat de-acasa pentru...nimic. Concubinul era deja acolo.
Nu cred ca ai copii, familia nu e atee, dimpotriva, si Moldova..eee Moldova e mare.Eu cred ca tu iti inselai sotul inca inainte de a fi divortata. Ce te-a impiedicat sa faci pasul atata timp fost tocmai lasitatea ta.
Sunt convins ca ai plecat de-acasa fara sa-i zici nimic, ai disparut pur si simplu la o prietena...
Nu cauta sfaturi, cauta-te pe tine.

[BogdanF2]

În prealabil postat de Tzantzarika

Din pacate in familia mea e o traditie atee - parintii mei nu sunt cununati, fratele meu nu e cununat desi traieste de 13 ani cu aceeasi femeie....
Eu sunt singura mai "ciudata" din familie.

Dupa cum ar spune Cuviosul Paisie Aghioritul, faptul ca provii dintr-un asemenea mediu iti da niste circumstante atenuante, precum si acces mai usor la ajutorul lui Dumnezeu, pentru a te indrepta.

De fapt orice om este ajutat foarte mult de Dumnezeu la inceput, atunci cand incepe sa se indrepte. Abia dupa aia, cand mai creste duhovniceste, da si de ispite mai grele, dupa "puterea" lui.

Bogdan.