Cor, strana, cantarile preotilor

[caminaris]

la biserica unde ma duc a venit de putin timp un preot f tanar, si are o voce extraordinar de frumoasa, dar nu atat vocea este inaltatoare cat trilurile alea pe care le face cand prelungeste cuvantul. si simti ca le face fara nici-un efort. pur si simplu asa ii vin datorita evlaviei pe care o are. se stie ca preotii proaspat hirotoniti au f mult har, se pogoara harul asupra lor din belsug si daca stiu sa-l pastreze sunt o incantare in orice fac.
dar mai este acolo si un tanar care il vad de doar o luna-doua care are o voce groaznica prin comparatie. adica un sunet un pic gajait de parca tunzi polistiren. dar saracu isi da seama si canta asa pierit ca abia il auzi. iar din cand in cand i se sugruma vocea de emotie si uite asa te impresioneaza trairea lui interioara.
cand nu-mi place cum se canta imi dau seama cat de pacatos sunt eu ca nu merit nici macar sa aud o slujba mai frumoasa.
am fost o data la catedrala si acolo canta toata lumea (era de Pasti, multa lume si multi stiau slujba pe de rost!) , acolo nu te codeai sa canti ca oricum nu ti se distingea glasul intre atatea altele. Dar era asa de frumos cand canta toata lumea! Asa ar trebui sa fie peste tot. Sa cantam noi, participantii, pentru ca te simti implinit la sfarsitul slujbei. Parca simti ca ai facut si tu ceva, insignifiant e adevarat, dar "ceva" acolo, pentru Cel ce S-a rastignit pentru tine. Plus ca suna inaltator o astfel de cantare din zeci sau sute de piepturi.
Insa cea mai frumoasa cantare tot de la un cor am auzit-o. Pur si simplu iti dadeau lacrimile. Iti atingea inima! Nu puteai sa stai in biserica, ieseai afara ca-ti era rusine sa incepi sa plangi acolo de fata cu oamenii. Asta a fost la Curtea de Arges. Cine n-a fost acolo sa se duca. Cand am intrat in biserica manastirii mi-a iesit din piept un suspin (credeam ca sunt singur) incat o maica de acolo care se ruga intr-un colt se ridicase sa fuga. se uita la mine ca la extraterestri. e de o frumusete extraordinara! Parca eram in RAI