Atotstiinta lui Dumnezeu

[costel]

Dumnezeu se cunoaste pe Sine intr-un mod deplin. Referitor la cunaosterea lumii, mi-a palcut ce a spus parintele Staniloae: "Dumnezeu fiind infinit, cunoasterea Sa trebuie sa fie infinita. Dar noi nu putem intelege o cunoastere infinita in act. Dumnezeu cunoaste fiintele umane ca limitate si dezlimitandu-se in acelasi timp." E minunat ca parintele a legat cunoasterea de iubire. De aici reiese ca Dumnezeu nu ne cunoaste ca pe niste obiecte.

[georgeval]

Acest text din parintele Staniloae este extraordinar. Face chiar disticntia dintre act si potenta.
"Dumnezeu cunoaste pe cel smerit, pe cel ce se deschide Lui, dar aceasta cu*noastere este pe de alta parte umplerea aceluia de iubirea Sa, de energiile Sale necreate, de prezenta Sa creatoare de viata, de complexitatea tot mai bogata a vietii ceea ce are ca urmare inaltarea aceluia. S-ar parea ca Dumnezeu cunoaste pe acei care, deschizandu-se Lui, primesc prezenta Lui in ei. El cunoaste astfel pe altii, cunoscandu-se simultan pe Sine in prezenta Sa si in roadele prezentei Sale in ei. El vrea sa dea tuturor din ale Sale si deci sa-i cunoasca pe toti. El asteapta aceasta cunoastere a lor de catre Sine, pentru ca asteapta ca ei sa primeasca ceva din ale Sale, si sa rodeasca ceea ce primesc prin iubirea lor. Dar nu da sau nu se da cu sila. Deci s-ar parea ca nici nu cunoaste cu sila. Pentru ca cunoasterea lui Dumnezeu e insotita de darul pe care il harazeste, sau de iubirea Lui roditoare, sau ii urmeaza lui si primirii lui si relatiei de afectiune care se produce astfel intre subiectul creat si Dumnezeu pentru ca cunoasterea insasi e un dar, e o prezenta care se introduce in cel cunoscut, dar numai cand prezenta aceasta e primita de buna voie. Pe cei ce nu se deschid si nu infloresc intr-o spontaneitate afectuoasa, sub iubirea impli*cata in dar, Dumnezeu ii cunoaste poate teoretic sau ca posibilitate nerealizata, dar nu prin participarea lor reala la El insusi, si prin participarea Sa la viata lor con*creta sau in actualizarea lor".