Mila de sine

[cris]

În prealabil postat de cristiboss56

Să ne fie şi milă de noi înşine , de cât de repede cădem în păcate, de cât de slabi suntem. Să ne fie milă de noi şi de dorinţa noastră de izolare nefirească faţă de cei din jur. Spun toate astea , căci efectiv mă îngrozesc citind la Topicul cu Sf. Impărtăşanie, la Topicul Preotul, la Topicul ultim despre post, şi-mi dau seama că efectiv trebuie să avem milă de noi înşine, de stâlcirea şi deformarea noastră, de-nveninarea noastră, de rătăcirile noastre. Mila de tine însuţi, naşte lacrima ce recunoaşte păcătoşenia noastră fără de sfârşit. Să ne fie milă de noi, de cum am ajuns şi de cea ce suntem. Să avem acest minim realism !

Iertare, aceste formulări se pot înţelege mai mult ca o încurajare a celor care nu se pocăiesc. Mila este de folos celor care prin prea multa mustrare de sine ar cădea în deznădejde. Dar şi atunci este mila faţă de alţii, de semeni. Mila de NOI, este o trăire NUMAI a sfinţilor, care se jertfesc din voia lui Dumnezeu ca reprezentanţi ai unei comunităţi, CURAŢI de orice păcat, după pilda Domnului. Mila de tine insuţi naşte lacrimile rele, care te împiedică de la adevărata lepădare de păcat. Mai degrabă cele descrise ar trebui să ducă la îndemnarea spre frica de Dumnezeu şi astfel spre trezirea din neştiinţă sau nepăsare faţă de păcate dintre cele mari, pe care cei ce le fac sigur NU se vor mântui, dacă nu se pocăiesc, dar le va fi din ce în ce mai greu.