"Mă bucur şi mereu mă voi bucura"

[Traditie1]

Ory, obiectivul ascezei nu este golirea de sine ci umplerea de Dumnezeu. Pentru aceasta, ascetul cauta sa renunte la orice se pune între el si Dumnezeu.

Nici urmarea propriilor dorinte nici asceza în sine nu sunt sanatoase.

Daca îti traiesti viata, asa cum îndemni, treptat sufletul se goleste de capacitatea de a fi fericit, poate ca si facultatile sufletesti, ratiunea si simturile, slabesc în acuitatea lor pentru ca spiritul se transforma în lucrurile pe care le consuma. Consumi materie, te materializezi.

Evanghelia vorbeste de lepadarea de sine, de luarea crucii, umblarea pe calea strâmta si atrage atentia ca alternativa este pierzarea. Dar toate acestea nu trebuie facute oricum. Daca renuntam la ceva fara a înlocui cu nimic, se întâmpla ce spui tu. Dar daca renunti numai la lucrurile care te împiedica sa fii în rugaciune, atunci viata ta îsi gaseste un echilibru mai bun pentru ca scapi de oscilatiile între bucurie si angoasa specifice vietii de urmare a propriilor placeri.

Lipsindu-ne de micile placeri ale vietii, de micile carari spre care alergam zilnic, ca bezmeticii, carari banale ce par a nu duce nicaieri, riscam sa devenim mult prea constienti de propriile temeri, astfel incat sa ajungem imuni la acele placeri, dar foarte activi la autodistrugere si denigrarea propriului sens lumesc.

Iata ca ai intuit ceva adevarat: oprirea din zburdarea lumeasca aduce o adunare a mintii, a regasire de sine care e mai de pret ca orice, dupa cuvântul Mântuitorului (Ce-i va folosi omului sa câstige lumea daca-si pierde sufletul?).

În aceasta stare de trezvie, de control al propriei fiinte, Duhul Sfânt poate aduce în memorie pacatele din trecut, nu doar sub forma fizica sub care s-au petrecut ci mai ales în sensul gândurilor si deciziilor, sensul miscarilor inimii, calcarea de constiinta prin care sufletul nostru a murit putin câte putin cu fiecare pacat. Pocainta nu e lucrata de om ci de Duhul Sfânt în cei ce petrec în trezvie si El nu poate lucra în cei ce zburda fiindca mintea acelora e mereu plina de gânduri si preocupari lumesti.


Îndemnurile la a fi fericiti din evanghelii si epistole nu sunt niste porunci. Sfântul Pavel vorbea de fericirea pe care o simte cel care împlineste poruncile Domnului si care este aceeasi cu fericirea din vesnicie, fiindca viata de acum este începutul vesniciei.

[cristiboss56]

Aşa cum am arătat şi la începutul acestui topic, siguranţa drumului pe care merge şi credinţa în Dumnezeu fac din Sfântul Apostol Pavel unul dintre cei mai optimişti oameni.
Nici umbră de îndoială, nu îşi pune întrebări când suferă , priveşte cu detaşare când este lăudat. De fapt, a şti că fiecare încercare îţi este spre mântuire este dătător de nădejde. Atunci când ni se spune că cel mai rău la gust medicament este necesar pentru vindecare îl primim cu plăcere. Încercarea are acel gust amar, iar atunci când apare trebuie să o acceptăm ca pe un tratament, sau să învăţăm pe cât putem acest lucru, să nu fim pe cât posibil nişte bolnavi îndărătnici .

[windorin]

In viata fiecarui sfant (cazul de fata, Sfantul Pavel) exista un moment anume, o intalnire de nedescris cu Dumnezeu, iar aceasta nu mai poate fi uitata toata viata. Abia dupa acea intalnire, omul nu mai poate uita dragostea lui Dumnezeu, indiferent de cele prin care este randuit sa treaca.

Sfantul Siluan Athonitul spune neincetat: "Cel ce a simtit dragostea lui Dumnezeu sau prezenta Duhului Sfant in el, acela nu-L mai poate uita niciodata si nemangaiat se va simti alaturi de orice, in afara de Dumnezeu."

Apostolul Pavel L-a intalnit pe Hristos. Sfantul Siluan L-a intalnit pe Hristos. Fiecare sfant L-a intalnit pe Hristos, in mod vizibil sau in inima lui. Pana la aceasta intalnire, omul poate cadea usor prada indoielilor, slabiciunilor si oboselii.

Cunosc pe cineva care a scris niste foi.
In ele scrie: "La un moment dat, rugaciunea mi s'a oprit brusc. Am zis: Aici erai, Doamne!" Din acel moment, si dintr'altul de mai inainte, acel om nu si'a mai putut reveni din dragostea de Dumnezeu si dintr'o bucurie neincetata.

Abia intalnirea constienta cu Dumnezeu aduce cu sine bucuria neincetata.

[cristiboss56]

"În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi ; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii , e drept , vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire , ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei ; ceilalţi însă - din zavistie - vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele. Da ce este ? Nimic altceva decât că, în tot chipul , fie din făţărie , fie în adevăr , Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur şi mereu mă voi bucura . Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos, după aşteptarea şi nădejdea mea că întru nimic nu voi fi ruşinat, ci , întru toată îndrăzneala, precum totdeauna, aşa şi acum, Hristos va fi preaslăvit în trupul meu, fie în viaţă, fie prin moarte".
Bucuria Sfântului Pavel este slujirea Mântuitorului şi nădejdea Mântuirii. În fond baza credinţei noastre Ortodoxe : slujirea lui Hristos şi nădejdea Mântuirii noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi un Post Binecuvântat ! +