Marii calugari/duhovnici - de unde stiu sa sfatuiasca asupra problemelor laice?

Vezi, Fani, ce dulce glasuire are Sf. Ioan Gura de Aur? Nu ca in textul in engleza despre necuratia femeii... Nu degeaba i se spune Gura de Aur.
De fapt in general Sfintii scriu atat de frumos incat vorbele lor merg direct la inima noastra.

[Noesisaa]

Ancah, o fi glasuirea dulce, singura problema este ca Sf Ioan Gura de Aur nu a vorbit romaneste niciodata. :D Foarte probabil ca pentru cineva care il poate citi in original, si varianta romaneasca si cea in engleza suna la fel de fals si de nedulce.

Ma gandeam mai ales la modul de adresare, nu neaparat la dulceata limbii romane.

[Fani71]

În prealabil postat de Anca-Miha

Vezi, Fani, ce dulce glasuire are Sf. Ioan Gura de Aur? Nu ca in textul in engleza despre necuratia femeii... Nu degeaba i se spune Gura de Aur.
De fapt in general Sfintii scriu atat de frumos incat vorbele lor merg direct la inima noastra.

Adica, vrei sa spui ca nu era autentic textul ala? Nu ai incredere in mine, hm? ;-)
Pai era poate alt stil de text, nu era o predica, era o interpretare (homilie), deci un text destinat a fi citit, nu spus cu voce tare, banuiesc. Exista si la sf. Ioan Gura de aur diverse stiluri.
Dar eu cred ca nu conteaza asa mult stilul aici, conteaza ce spune. Stilul e cireasa de pe tort.

[Fani71]

Vroiam sa il gasesc pe acelasi ca sa comparati care suna mai frumos ;-) dar am gasit altceva, tot despre discutia noastra:

[2.] Ver. 3. “Let the husband pay the wife the honor8888 τιμὴν: rec. text. εὐνοίαν. [The latest editors adopt the reading ̓ὀφειλην. C.] due to her: in like manner the wife the husband.”
Now what is the meaning of “the due honor? The wife hath not power over her own body;” but is both the slave and the mistress of the husband. And if you decline the service which is due, you have offended God. But if thou wish to withdraw thyself, it must be with the husband’s permission, though it be but a for short time. For this is why he calls the matter a debt, to shew that no one is master of himself but that they are servants to each other.
When therefore thou seest an harlot tempting thee, say, “My body is not mine, but my wife’s.” The same also let the woman say to those who would undermine her chastity, “My body is not mine, but my husband’s.”
Now if neither husband nor wife hath power even over their own body, much less have they over their property. Hear ye, all that have husbands and all that have wives: that if you must not count your body your own, much less your money.
(…)

[3.] Ver. 5. “Defraud ye not one the other, except it be by consent.”
What then can this mean? “Let not the wife,” says he, “exercise continence, if the husband be unwilling; nor yet the husband without the wife’s consent.” Why so? Because great evils spring from this sort of continence. For adulteries and fornications and the ruin of families have often arisen from hence. For if when men have their own wives they commit fornication, much more if you defraud them of this consolation. And well says he, “Defraud not; fraud” here, and “debt” above, that he might shew the strictness of the right of dominion in question. For that one should practice continence against the will of the other is “defrauding;” but not so, with the other’s consent: any more than I count myself defrauded, if after persuading me you take away any thing of mine. Since only he defrauds who takes against another’s will and by force. A thing which many women do, working sin rather than righteousness, and thereby becoming accountable for the husband’s uncleanness, and rending all asunder. Whereas they should value concord above all things, since this is more important than all beside.
We will, if you please, consider it with a view to actual cases. Thus, suppose a wife and husband, and let the wife be continent, without consent of her husband; well then, if hereupon he commit fornication, or though abstaining from fornication fret and grow restless and be heated and quarrel and give all kind of trouble to his wife; where is all the gain of the fasting and the continence, a breach being made in love? There is none. For what strange reproaches, how much trouble, how great a war must of course arise! since when in an house man and wife are at variance, the house will be no better off than a ship in a storm when the master is upon ill terms with the man at the head. Wherefore he saith, “Defraud not one another, unless it be by consent for a season, that ye may give yourselves unto prayer.” It is prayer with unusual earnestness which he here means. For if he is forbidding those who have intercourse with one another to pray, how could “pray without ceasing” have any place? It is possible then to live with a wife and yet give heed unto prayer. But by continence prayer is made more perfect. For he did not say merely, “That ye may pray;” but, “That ye may give yourselves unto it;” as though what he speaks of might cause not uncleanness but much occupation.

http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf112.iv.xx.html

[Fani71]

Textul tradus in engleza:

"You see how many forms of uncleaanliness there are. The woman in childbed is unclean. Yet God made childbirth and the seed of copulation. Why then is the woman unclean, unless something further is intimated? He [Moses] intended to produce piety in the soul, and to deter it from fornication... But these things now are not required of us. But all [attention] is transferred to the soul.

este tradus pe romaneste asa:

Să vedem acum câte feluri de necuraţii sunt.
Femeia lăuză, zice, este necurată. Dar, oare de ce? Spune-mi! Oare nu Dumnezeu a făcut sămânţa şi naşterea? De ce, dar, femeia lăuză este necurată, dacă nu cumva lasă a se înţelege aici altceva. Aşadar, ce este aici? Dumnezeu a sădit în om evlavia, şi de aceea sufletul său a fost îndepărtat de desfrânare.

Ultima fraza nu suna tocmai la fel. Sunt curioasa cum e originalul.
Iti place, Anca? ;-)

[Fani71]

Pardon, am uitat: era din http://www.ioanguradeaur.ro/627/omilia-iii-tit/

[Fani71]

Sa ma scuzati, cred ca ultima fraza din textul englez este cea de dupa paranteza (care nu figura in textul englez, prescurtat, de unde (...))

(Dacă aceea care a născut este necurată, atunci cu atât mai mult cea care desfrânează. Dacă acela care se apropie de femeia sa nu este atât de curat, cu atât mai mult cel ce se apropie de una străină. Dacă acela care a luat parte la înmormântarea cuiva este necurat, zice, apoi cu atât mai mult este necurat cel ce a luat parte la omor şi război. Şi, în fine, ar putea găsi cineva multe feluri de necuraţii, dacă ar voi să le adune pe toate,) însă nu aceasta căutăm noi acum, ci totul se rezumă la sufletul nostru.

[Fani71]

1) Unei femei nu ar trebui sa i se interzica sa intre in biserica in acele perioade, pentru ca lucrarile firii nu pot fi considerate o vina, si nu este drept ca ei sa ii ie refuzat accesul, conditia ei fiind una asupra careia nu are control. Stim ca femeia care suferea de scurgere de sange, apropiindu-se cu smerenie de Domnul, i-a atins marginea hainei, si a fost imediat vindecata de boala ei. Daca, atunci, aceasta femeie a facut bine atingand haina Domnului, de ce una care sufera de slabiciunea firii sa nu fie primita sa intre in Biserica lui Dumnezeu?

2) Si daca se va obiecta ca femeia din Evanghelie [cea cu scurgere de sange] era impiedicata de boala pe cand cealalta este impiedicata de obiceiuri, atunci aminteste-ti, frate, ca tot ce suferim in acest trup muritor prin infirmitatea firii sale este lasat de Dumnezeu in mod drept de la caderea omului. Caci foamea, setea, frigul si oboseala provin din infirmitatea aceasta a firii noastre. Iar noi cand cautam hrana impotriva foamei, bautura impotriva setei, racoare impotriva arsitei, imbracaminte impotriva frigului, si ne odihnim impotriva oboselii, incercam doar sa gasim un remediu pentru slabiciunea noastra. Deci daca femeia care, fiind bolnava [de scurgere de sange], a facut un lucru de lauda atingand haina Domnului, atunci de ce nu poate fi admis asemenea lucru fiecarei femei care indura slabiciunea naturii femeiesti?

3) Unei femei, deci, nu ar treui sa i se interzica sa primeasca taina Impartasaniei in acele perioade. Daca insa o femeie, dintr-un adanc simtamant de evlavie nu vrea sa se impartaseasca, aceasta este un lucru acceptabil (ingaduit). Insa daca se impartaseste, nu face nimic rau. Oamenii sinceri (cinstiti) adeseori recunosc pacate chiar cand nu au savarsit nici un pacat, deoarece o actiune nevinovata poate adeseori sa provina dintr-o vina. De exemplu, a manca nu este un pacat, dar starea foamei provine din pacatul lui Adam; la fel, ciclul lunar al femeii nu este pacat, deoarece firea este cea care il cauzeaza. Insa stricaciunea firii noastre se vede chiar cand nu avem nici o intentie sa facem raul, si aceasta stricaciune provine din pacat; deci noi am putea recunoaste judecata pe care pacatul a adus-o peste noi. Insa sa primeasca un om care a pacatuit pedeapsa nebinevenita pentru pacatul sau.
Deci, daca o femeie dupa ce a chibzuit dupa cuvinta nu vrea sa se apropie de sfintele Taine ale Trupului si Sangelui Domnului in timpul menstruatiei, nu trebuie sa fie obligata. Insa daca este impinsa de dragoste cucernica fata de sfintele taine, sa le primeasca asa cum cere sfanta traditie, sa nu fie descurajata sa faca aceasta.

(traducerea e a mea din engleza si e facuta asa mai in graba; am mai postat-o si in lata parte unde s-a vorbit de asta, o mai postez si aici pt cei care au urmarit acest thread)

Legea lui Moise
„De va avea femeia curgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa... Dacă femeii îi va curge sânge mai multe zile şi nu în timpul regulii ei, sau dacă ea are curgere mai mult decât timpul regulii ei obişnuite, atunci în tot timpul curgerii necurăţiei ei va fi necurată, ca şi în timpul regulii ei." (Levitic 15; 19, 25).
Sfinţii Apostoli au urmat învăţăturii Mântuitorului şi în această privinţă. Lovindu-se direct de problema mâncărurilor curate şi necurate, când s-au adunat în Ierusalim la primul Sinod, spre a stabili dacă legea lui Moise este obligatorie şi pentru neamuri (adică pentru oamenii de altă naţionalitate decât evreii), au hotărât că Legea Vechiului Testament este o sarcină nefolositoare, "un jug" prea greu (Fapte 15, 10) şi de aceea nu mai trebuie pusă asupra creştinilor. Pentru aceasta, dintre toate poruncile, aşezămintele, legile, legămintele şi semnele veşnice ale Vechiului Testament, au stabilit ca obligatorii următoarele:
1) ferirea de desfrânare;
2) de cele jertfite idolilor;
3) de mâncarea dobitoacelor sugrumate şi
4) de sânge (Fapte, 15, 20-29).
La acest Sinod Apostolic, Sfântul Apostol Petru, care avusese o vedenie în care Dumnezeu îl îndemnase să mănânce din animalele pe care - după Legile Testamentului Vechi - el însuşi le numise "spurcate" (Fapte, 10, 10-16), a luat cuvântul şi a susţinut - încredinţat fiind, în urma vedeniei ce i s-a arătat - că poruncile din Vechiul Testament, între care se aflau si cele privitoare la mâncăruri, nu mai trebuie ţinute în Testamentul cel Nou (Fapte, 15, 7-11).
,,Ideea necurăţiei femeii în perioada ciclului menstrual este una ce ţine de tradiţia iudaică şi de Vechiul Testament. Nicăieri în Noul Testament nu se spune că femeia este oprită de la a intra în biserică în perioada ciclului..." a spus ÎPS NIFON al Târgoviştei, ierarh care s-a pronunţat ferm în favoarea primirii femeii la Liturghie.
Nu poţi răpi omului dreptul la rugăciune.

Canonul 2 al Sf. Dionisie al Alexandriei (+264)
„Iar în privinţa femeilor, care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele fiind credincioase şi cucernice n-ar îndrăzni aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de Trupul şi de Sângele lui Hristos;
Canonul 28 al Sf. Ioan Postitorul
„Femeile cele cu scurgeri de sânge obişnuite lor, să nu se atingă de cele sfinte până în a şaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca şi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceşte pe legea veche, ba nici să se împreuneze cu bărbaţii, care să se întâmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliţi atunci."

Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)
„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune şi curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic şi necurat; că după cum zice Apostolul, „ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgeţile diavolului sunt diferite şi de multe feluri, şi pe cei mai curaţi la minte se nevoieşte a-i tulbura, şi opreşte pe fraţi de la străduinţele obişnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate şi spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru şi să întărim mintea celor mai simpli. "Toate sunt curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi conştiinţa şi toate le sunt spurcate" (Tit 1, 15).
Dar mă minunez de vicleşugul diavolului, căci fiind el stricăciune şi pieire, stârneşte gânduri la aparenţă curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să reţină pe cei străduitori de la zelul obişnuit şi mântuitor şi pentru ca să se pară că a învins în această privinţă, întrebuinţează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viaţă, ci provoacă întrebări şi flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite şi prea cucernice, ce păcat, sau necurăţie, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot aşa ca şi cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreţia ce se elimină prin nări, şi pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe şi despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viaţă.

Puteti cititot articolul pe : http://www.lacasuriortodoxe.com/article-27536774.html