De cite feluri sint lacrimile?

În prealabil postat de costel

Am plans de multe ori plecarea celor dragi, insa am plans foarte putin caderea mea. Probabil ca atunci cand voi intemeia cu mine o relatie, precum a fost cea cu cei dragi, voi avea mai multa putere de a plange. Nu caut plansul, caut curatirea de pacat. Dar cand incepi sa faci curatenie in tine, inima iti daruieste plansul.

Bine ai spus Costel.Suntem departe de a avea o relaţie adevărată cu Dumnezeu de aceia de multe ori ne plângem de milă,plângem de neputinţă,de durerea de a ne fi fost rănită mândria (bat-o focul),plângem din invidie,de pierderea unor bunuri materiale, de suferinţe de tot soiul şi mai plângem şi pentru că avem niscai probleme psihice! Eu de acestea plâng.
Ştiu că nu sunt bune aceste lacrimi,că nu aduc folos duhovnicesc dar ele vin degrabă în sufletul meu căci sufletul doreşte să fie curat de patimile cu care eu l-am întinat.
Să ne rugăm la fiecare îngenunchere să ne dea Dumnezeu lacrimi de umilinţă lacrimi duhovniceşti care spală întinăciunea patimilor.
Să ne dea şi lacrimi curate de bucurie pentru preaplinul harului revărsat asupra noastră.

[costel]

Dorina, pentru ca Il pretuim putin pe Dumnezeu, plangem putin despartirea noastra de El.

[tigerAvalo9]

Lacrimile sunt de doua feluri:lacrimi din corp
lacrimi din suflet

[patinina34]

Interesanta optica, insa adevarate, Aline.

[zoridezi]

În prealabil postat de anne

[SIZE=2]Trebuie stiut ca lacrimile sunt un bun medicament pentru toate bolile sufletului nostru. Ele sunt de trei feluri : a) lacrimile firesti ; b) lacrimile tristetii sfinte ; c) lacrimile bucuriei lumesti sau duhovnicesti.[/SIZE]
....................
........

Anne, multumim din suflet pentru articol
Lacrimile sunt un izvor nesecat de cunoastere, pentru ca prin ele omul poate afla starea decazuta in care se afla.. iar acestea aduc cu sine multa smerenie daca sunt stoarse din inima.
Sa ne dea Dumnezeu cat mai multe lacrimi sincere ca astfel sa ne putem curati de pacate....

[anastasia2008]

LACRIMILE

Când izgonit din cuibul veşniciei,
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau, mustrându-l,
lumina, zarea,norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul.
Si omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată,
istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil, întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii,
cu-n giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici norii,
căci vezi - lumina lor mă doare."

Şi-atuncea Milostivul, într-o clipă de-ndurare,
îi dete... lacrimile.

Lucian Blaga

[mara2008]

[COLOR=#008000] Dacă am fi mai deschişi dialogului, am avea multe de învăţat unii de la alţii... Nu crezi? [/COLOR]
Intrebare,tu esti deschisa acestui dialog sincer?Poate atunci ar putea si lacrimile ce nu vor sa curga ,sa curga totusi ,si sufletului i-ar fi mai usor,ar putea din nou sa se bucure,sa curga si altfel de lacrimi ,nu crezi?

[eu-cristina83]

Lacrimile sunt vazute si nevazute-curatitoare, iertatoare, luminatoare, desavarsitoare si pazitoare.