Despre manie

[Lavrentiu]

În prealabil postat de Marius22

Cred cu tarie ca rugandu-L pe Dumnezeu sa ne daruiasca "inima infranta si smerita" vom dobandi si blandetea. Mania omului bland si smerit cu inima se indreapta numai catre diavol si lucrarile acestuia, nu si catre semeni.

Sunt din pacate o seama de situatii in lume in care suntem foarte ispititi dinspre manie, mai ales in situatii "iuti", in care trebuie sa iei o decizie repede. Aveti de-a face cu astfel de situatii?

Adica mi se pare foarte greu sa te linistesti in timpul serviciului, de exemplu, daca acel serviciu este foarte dinamic, presupunand "agitatie".

Multumesc pentru raspunsurile tuturor.

[Marius22]

În prealabil postat de Lavrentiu

Sunt din pacate o seama de situatii in lume in care suntem foarte ispititi dinspre manie, mai ales in situatii "iuti", in care trebuie sa iei o decizie repede. Aveti de-a face cu astfel de situatii?

Adica mi se pare foarte greu sa te linistesti in timpul serviciului, de exemplu, daca acel serviciu este foarte dinamic, presupunand "agitatie".

Multumesc pentru raspunsurile tuturor.

Toti avem de-a face cu mania. Cred ca in astfel de situatii trebuie sa fim mai "iuti" decat situatia insasi sau decat mania. Si nu este lucru usor. Si mai greu este sa rezisti intr-un mediu agitat, care, in general, prilejuieste irascibilitatea, nervoziatatea, mania...

[heaven]

Era o vorba simpla si foarte adevarata: "Cine te enerveaza te controleaza!" :)

[Fani71]

În prealabil postat de heaven

Era o vorba simpla si foarte adevarata: "Cine te enerveaza te controleaza!" :)

Frumos si sintetic spus!

Dar ma intrebam, in ce scriam mai inainte, daca petru o persoana inca imperfecta, care a avut o educatie ipocrita, cand parintii ii ziceau mereu ca trebuie sa para bun, nu sa fie,
nu este un stadiu poate bun sa mai rabufneasca in loc sa incerce mereu sa se controleze? Daca isi cere si iertare pe urma?
Ce ziceti? ce i-ati spune?

[cris]

În prealabil postat de Fani71

Frumos si sintetic spus!

Dar ma intrebam, in ce scriam mai inainte, daca petru o persoana inca imperfecta, care a avut o educatie ipocrita, cand parintii ii ziceau mereu ca trebuie sa para bun, nu sa fie,
nu este un stadiu poate bun sa mai rabufneasca in loc sa incerce mereu sa se controleze? Daca isi cere si iertare pe urma?
Ce ziceti? ce i-ati spune?

Pare ca propui inlocuirea unei ipocrizii cu alta. Sunt teste psihologice? Mi se pare ca nu au legatura cu credinta, cu smerita cugetare, cu sfatul unui duhovnic.... Greseala principala a acestui mod de abordare este ca se bazeaza pe puterile proprii. Pentru un credincios harul si Biserica trec inainte si intai te bazezi pe puterea lor si cauti sa te apropii de ele. Esential este ca de fiecare data sa incerci sa faci tot ce poti ca sa se adauge harul pentru implinire, pentru reusita in controlul maniei.

[Fani71]

În prealabil postat de cris

Pare ca propui inlocuirea unei ipocrizii cu alta. Sunt teste psihologice? Mi se pare ca nu au legatura cu credinta, cu smerita cugetare, cu sfatul unui duhovnic.... Greseala principala a acestui mod de abordare este ca se bazeaza pe puterile proprii. Pentru un credincios harul si Biserica trec inainte si intai te bazezi pe puterea lor si cauti sa te apropii de ele. Esential este ca de fiecare data sa incerci sa faci tot ce poti ca sa se adauge harul pentru implinire, pentru reusita in controlul maniei.

Pai eu nu propuneam nimic. Ziceam ceva ce mi-a spus cineva apropiat si pentru mine era un fel nou de a aborda lucrurile. Nu cred ca e vorba de o noua ipocrizie, ci de o dare pe fata a raului din tine in anumite momente, alternativa fiind sa nu reusesti sa le stapanesti prin rugaciune, ci numai sa le refulezi, adica sa ramai in planul psihologic. Mai vreau sa adaug ca persoana respectiva a fost catolica candva, a fost educat de iezuiti, si la ei se punea in acea epoca mare accent pe un anumit gen psihlogizant de spiritualitate.
Oricum, va multumesc tuturor pentru raspunsuri.

[cris]

În prealabil postat de Fani71

Pai eu nu propuneam nimic. Ziceam ceva ce mi-a spus cineva apropiat si pentru mine era un fel nou de a aborda lucrurile. Nu cred ca e vorba de o noua ipocrizie, ci de o dare pe fata a raului din tine in anumite momente, alternativa fiind sa nu reusesti sa le stapanesti prin rugaciune, ci numai sa le refulezi, adica sa ramai in planul psihologic. Mai vreau sa adaug ca persoana respectiva a fost catolica candva, a fost educat de iezuiti, si la ei se punea in acea epoca mare accent pe un anumit gen psihlogizant de spiritualitate.
Oricum, va multumesc tuturor pentru raspunsuri.

Rabufnirea poate veni doar in mod "natural", adica nu poti fi de acord cu ea , dar este mai bine, chiar necesar sa fie considerata sinceritatea o valoare mai inalta decat abtinerea fatarnica, totusi tendinta trebuie sa fie spre smerita cugetare, spre a ierta pe cel ce te supara , pentru ca si tie iti iarta Dumnezeu fara sa meriti, si mai ales a rabda pentru Hristos supararile de la oameni. Controlul imediat prin rugaciune este dependent de taria credintei, adica de obicei nu reuseste daca te gandesti sa TE CONTROLEZI TU INSUTI. Harul te poate linisti, daca esti smerit.

[patinina34]

În prealabil postat de Fani71

Frumos si sintetic spus!

Dar ma intrebam, in ce scriam mai inainte, daca petru o persoana inca imperfecta, care a avut o educatie ipocrita, cand parintii ii ziceau mereu ca trebuie sa para bun, nu sa fie,
nu este un stadiu poate bun sa mai rabufneasca in loc sa incerce mereu sa se controleze? Daca isi cere si iertare pe urma?
Ce ziceti? ce i-ati spune?

Cazul despre care vorbesti tu este, hai sa zicem in afara bisericii...de ce?...pentru ca daca o persoana tine minte raul, insa se abtine a spune ceva atunci pe loc, si educatia sa nu-i permite sa atentioneze persoana care a provocat raul, atunci sigur ca acel sentiment de razbunare incolteste incetul-cu-incetul si intr-o zi va rabufni intr-un fel sau altul...parerea mea, este ca acela ce tine minte raul, in forma asta, nu a aavut educatie religioasa de mic copil( scuzabil, deoarece nu este vina lui) insa a avut posiblitatea ca adult, sa aleaga, deci sa-si formeze o educatie religioasa, deaorece mijloacele de inofrmare sint foarte bine dotate la ora asta, in zilele noastre, adica.

Deci este prima faza a nevinovatiei, urmata de vinovatie la perioada maturitatii.


Tu inc apui problema ca persoana respectiva a rabufnit, apoi si-a cerut iertare!
Pai, draga mea aici trebuie vazut ce si cum, deoarece putea sa-i taie capul, apoi sa se penteasca amarnic, nu? a cerut iertare? cui?

Insa ideea este ca in general, omul care cere iertare, vine iertat, daca aceasta vine din suflet.
Si apoi mai este un caz: judecata de acum sau judecata de apoi?
Depinde, cel care a savirsit, pe care o prefera, si apoi depinde si de Dumnezeu pe care i-o ofera!