Cum ne influenteaza credinta,viata proprie?

[Z.Lidia]

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.

În prealabil postat de Z.Lidia

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.

Cu siguranta credinta iti schimba viata. Poate faptul ca ajungi sa iti schimbi viata prin credinta, sperie pe unii nehotarati, care vor sa-si pastreze stilul de viata de pana atunci.

[ory]

În prealabil postat de Anca-Miha

Cu siguranta credinta iti schimba viata. Poate faptul ca ajungi sa iti schimbi viata prin credinta, sperie pe unii nehotarati, care vor sa-si pastreze stilul de viata de pana atunci.

Mai degraba numesc eu asta ambiguu,pentru ca aceasta credinta poate sa-ti schimbe viata si intr-un sens negativ,nu neaparat pozitiv,atunci cand din esenta ei se pierde "dreapta socoteala",iar aceasta dreapta socoteala se realizeaza numai...stand sa socotesti,nu doar aplicand vorbe si cuvinte furate din viata unor oameni a caror viata nu ne-o putem inchipui decat atat de vag,fiindca aceasta este mult mai curata decat putem noi sa o propovaduim...prin simtire.(adevarata simtire pioasa).
Se pare ca majoritatea au inteles ce-am vrut sa spun,nu putem sa ne pretindem credinciosi numai comparandu-ne cu calugarii,viata mireneasca,respectiv credincioasa,trebuie neaparat sa se adapteze la stilul ei specific,care nu este nici pe departe similara cu viata si conceptul monahal.Dupa cum se observa,doar cei f.tineri,cei habotnici,sau cei batrani tind sa asculte mai cu precadere de viata monahala,tocmai pentru ca nu au o viata sociala incarcata,ci una simpla bazata pe lucruri marunte care nu au cum sa intre in contradictie cu o similaritate monahala,o viata fara responsabilitatile posibilelor pacate(sex,responsabilitati financiare,responsabilitati profesionale,etc).
Nu putem la infinit sa invocam Sfintii intr-o viata sociala pe care o cunoastem prea bine si care trebuie adusa la rangul de pace,la rangul tolerantei si atasamentului,la rangul echilibrului si conformarii spirituala atat cat tine de competenta acestuia,nu mai mult decat se vrea ea insasi.Fiindca viata sociala este traita printre oameni si trebuie tratat cu mare atentie acest aspect...mai presus de ideologia sihastra.Nu ne dam seama,mai ales cei f.apropiati de biserica,ca tocmai relatia cu cei din jur si intelegerea acesteia reprezinta fundamentul credintei pe care o desfasuram,putem sa postim,putem sa mergem la biserica,putem sa ne nevoim cat vrem,dar daca punem acestea mai presus de relatia cu semenii,daca prin aceste convingeri lezam pe cei din jur,ai judecam aspru pe cei din jur,nu-i toleram pe cei din jur,nu intelegem si caracterul celor din jur care nu este musai sa ne semene,atunci totul este in zadar,atunci aceasta reprezinta mai degraba un egoism,iar egoismul nu trebuie sa fie sinonim cu "credinta".

Indiferent cum ne ducem viata in mijlocul lumii, in cele duhovnicesti uneori e nevoie si de putin egoism. Dintre doua rele sa alegem raul cel mai mic, iar intre doua virtuti, sa o preferam pe cea mai mare. Cand vedem ca toti cei din lume ne cinstesc, inseamna ca trebuie sa ne punem intrebari, caci s-ar putea sa nu fim si pe placul lui Dumnezeu.

E corect, de exemplu, sa tinem seama numai de colegii de serviciu? Daca ei isi iau card, sa-mi iau si eu? Daca ei isi vor lua si alte documente electronice, sa-mi iau si eu?

Sa nu cadem in extrema de a-i supraestima pe cei din jur in detrimentul lui Dumnezeu. Pana la urma, cred ca a fi un bun crestin in mijlocul lumii reprezinta un act de curaj. Uneori aceiasi oameni care la inceput ne privesc cu rezerve ne urmeaza exemplul.

Parintele Lavrentie de Cernigov recomanda sa fim prudenti atunci cand ne aflam in grupuri in care anumite persoane ne pot influenta in rau. Deci pana la urma tot la noi si la mantuirea noastra ne gandim. Chiar daca suntem in lume, am vrea sa ne salvam pielea nu numai pielea, ci si sufletul.

[Fani71]

În prealabil postat de ory

Mai degraba numesc eu asta ambiguu,pentru ca aceasta credinta poate sa-ti schimbe viata si intr-un sens negativ,nu neaparat pozitiv,atunci cand din esenta ei se pierde "dreapta socoteala",iar aceasta dreapta socoteala se realizeaza numai...stand sa socotesti,nu doar aplicand vorbe si cuvinte furate din viata unor oameni a caror viata nu ne-o putem inchipui decat atat de vag,fiindca aceasta este mult mai curata decat putem noi sa o propovaduim...prin simtire.(adevarata simtire pioasa).
Se pare ca majoritatea au inteles ce-am vrut sa spun,nu putem sa ne pretindem credinciosi numai comparandu-ne cu calugarii,viata mireneasca,respectiv credincioasa,trebuie neaparat sa se adapteze la stilul ei specific,care nu este nici pe departe similara cu viata si conceptul monahal.Dupa cum se observa,doar cei f.tineri,cei habotnici,sau cei batrani tind sa asculte mai cu precadere de viata monahala,tocmai pentru ca nu au o viata sociala incarcata,ci una simpla bazata pe lucruri marunte care nu au cum sa intre in contradictie cu o similaritate monahala,o viata fara responsabilitatile posibilelor pacate(sex,responsabilitati financiare,responsabilitati profesionale,etc).
Nu putem la infinit sa invocam Sfintii intr-o viata sociala pe care o cunoastem prea bine si care trebuie adusa la rangul de pace,la rangul tolerantei si atasamentului,la rangul echilibrului si conformarii spirituala atat cat tine de competenta acestuia,nu mai mult decat se vrea ea insasi.Fiindca viata sociala este traita printre oameni si trebuie tratat cu mare atentie acest aspect...mai presus de ideologia sihastra.Nu ne dam seama,mai ales cei f.apropiati de biserica,ca tocmai relatia cu cei din jur si intelegerea acesteia reprezinta fundamentul credintei pe care o desfasuram,putem sa postim,putem sa mergem la biserica,putem sa ne nevoim cat vrem,dar daca punem acestea mai presus de relatia cu semenii,daca prin aceste convingeri lezam pe cei din jur,ai judecam aspru pe cei din jur,nu-i toleram pe cei din jur,nu intelegem si caracterul celor din jur care nu este musai sa ne semene,atunci totul este in zadar,atunci aceasta reprezinta mai degraba un egoism,iar egoismul nu trebuie sa fie sinonim cu "credinta".

Ceea ce spui tu mi se pare de domeniul bunului simt sau 'delasineintelesului', si e trist ca trebuie spus, intr-un fel... Sa ma ierte cei care nu sunt de acord.

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Daca avem intr-adevar acest fel de a FI, atunci ne vom da seama unde e cazul sa NU ne adaptam la mediul inconjurator, asa cum acei crestini de la inceputuri cu toata aceasta adaptare la mediu refuzau sa se inchine la idoli.
Dupa parerea mea, a avea sau nu carduri electronice nu are nimic de a face cu a fi crestin sau nu, de exemplu. Este pur si simplu un mijloc practic de a plati in societatea contemporana, care ne poate scuti de eforturi inutile, Antoniap.
Iar a tine post este o asceza interioara, un mod de a trai nepunand mancarea ca obstacol pentru duh, nu respectarea unor reguli si atat.

[Marius22]

În prealabil postat de Fani71

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Este un citat minunat. Epistola catre Diognet este un exemplu graitor in ceea ce priveste raportul dintre credinta si viata al crestinilor din primele secole. Acestia nu pierdeau niciodata din vedere "dubla lor cetatenie": cea pamanteasca si cea cereasca (partasi ai Imparatiei Cerurilor inca de aici). Tocmai acest ethos care rezulta din acest mod de a vedea lucrurile ne lipseste astazi. Uitam ca nu avem aici cetate statatoare si nu o mai cautam pe cea viitoare.

[ory]

În prealabil postat de Fani71

Ceea ce spui tu mi se pare de domeniul bunului simt sau 'delasineintelesului', si e trist ca trebuie spus, intr-un fel... Sa ma ierte cei care nu sunt de acord.

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Daca avem intr-adevar acest fel de a FI, atunci ne vom da seama unde e cazul sa NU ne adaptam la mediul inconjurator, asa cum acei crestini de la inceputuri cu toata aceasta adaptare la mediu refuzau sa se inchine la idoli.
Dupa parerea mea, a avea sau nu carduri electronice nu are nimic de a face cu a fi crestin sau nu, de exemplu. Este pur si simplu un mijloc practic de a plati in societatea contemporana, care ne poate scuti de eforturi inutile, Antoniap.
Iar a tine post este o asceza interioara, un mod de a trai nepunand mancarea ca obstacol pentru duh, nu respectarea unor reguli si atat.

Exact Fani,extrem de bine ai punctat...este dureros ca ajungem sa dezbatem lucruri,de la sine intelese,de fapt,lucruri care tin de bunul simt si de o conduita etica fireasca a crestinului...a omului.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Sunt de acord ca nu urmarea unor forme exterioare sau a unor reguli este obiectivul, dar cred ca trebuie sa vedem viata de acum ca pe ceva de sacrificat, sa fim niste nebuni pentru Hristos, gata sa înfruntam opozitia întregii lumi, marginalizarea, orice suferinta si pierdere. Crestinul e un om care a murit lumii, viata de acum trebuie sa fie o moarte în fiecare clipa.

Altfel, suntem niste oameni care-si traiesc viata de acum, asa cum sunt si necredinciosii. Ma mira ca nu vedeti ce spune Mântuitorul, ca trebuie sa ne pierdem viata de acum ca s-o dobândim pe cea vesnica. Ai gasit un citat obscur care ti se pare ca-ti aproba dorinta de confort trecator si încerci sa-ti adormi constiinta cu el.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Sunt de acord ca nu urmarea unor forme exterioare sau a unor reguli este obiectivul, dar cred ca trebuie sa vedem viata de acum ca pe ceva de sacrificat, sa fim niste nebuni pentru Hristos, gata sa înfruntam opozitia întregii lumi, marginalizarea, orice suferinta si pierdere. Crestinul e un om care a murit lumii, viata de acum trebuie sa fie o moarte în fiecare clipa.

Altfel, suntem niste oameni care-si traiesc viata de acum, asa cum sunt si necredinciosii. Ma mira ca nu vedeti ce spune Mântuitorul, ca trebuie sa ne pierdem viata de acum ca s-o dobândim pe cea vesnica. Ai gasit un citat obscur care ti se pare ca-ti aproba dorinta de confort trecator si încerci sa-ti adormi constiinta cu el.

OBSCUR? Poftim? Traditie1, eu credeam ca tu ai studiat teologia sau o studiezi, sau macat ca te pricepi putin la Parinti. Epistola catre Diognet este un text PATRISTIC. Se studiaza la cursurile de patristica ('parintii apostolici').

Ne cunoastem cumva? Stii tu in ce confort trecator sau stabil traiesc eu sau doresc sa traiesc, sau altcineva care nu scrie exact ca tine? Te rog, masoara-ti vorbele.

Bineinteles ca trebuie sa 'murim lumii', dar asta nu inseamna sa nu traim in ea. Cand esti casatorit, ai copii, lucrezi, mori altfel lumii decat cand esti calugar. Despre asta era vorba aici.

Se poate trai aici 'ca si cum n-am trai' oferind tot ce traim lui Dumnezeu, traind pentru cei de langa noi, sacrificandu-ne vointa si confortul lor, slujindu-ne unii pe altii. Si daca facem toate astea ne putem si bucura si multumi lui Dumnezeu de bunurile de care ne lasa sa ne bucuram.

Cu ce spui la inceput sunt de acord, in sensul ca trebuie sa fim gata sa ne dam viata pentru Hristos si in sensul literal. Insa inainte de acesta trebuie sa invatam sa ne-o dam in viata NOASTRA, de zi cu zi, lui Hristos.

De asta era vorba, de asta vorbea Ory (sau cel putin asta implica sau asta am inteles eu).

[anita]

Din citatul respectiv se intelege ca in vremurile acelea crestinii erau smeriti.
Si acum trebuie sa ne purtam la fel ,sa nu afisam credinta ci sa o avem inauntrul nostru.Nu hainele ci comportamentul sunt cele care dovedesc ce gandim si ce simtim.Nimic cu care sa iesim in evidenta ,nimic ostentativ.