Mi-e frica ca ma duc in iad

[doarunom]

În prealabil postat de windorin

Sfantul Siluan Athonitul a auzit de la Hristos cuvintele: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."

Sa ne vedem vrednici de iad, datorita neiubirii noastre, insa sa nu incetam a nadajdui in dragostea si mila lui Dumnezeu fata de noi. Asa ca, cui ii este frica de iad, sa nu fuga de el, ci sa se vada vrednic de iad, spre a nu avea partasie cu el.

Sfantul Ioan Carpathiul (daca nu ma insel) spunea: "Saracia imbratiseaza pe cel care se teme de ea." Tot asa, este si cu iadul: iadul imbratiseaza pe cel care ajunge sa se gandeasca numai la el, pierzand din vedere dragostea si purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Vrem sa-I aratam lui Dumnezeu ca iubim lumina? Sa ne nevoim spre aceasta, sa inmultim rugaciunea si sa postim cat putem. In acelasi timp, sa iubim pe oameni si sa fim slujitorii lor.

Si iadul va ramane doar cu mainile intinse spre noi.

Multumesc, frumos ai scris :) Dumnezeu sa te binecuvanteze!

Heaven, am un ego cat casa, de mic copil am fost o fire mai colerica si am sarit ca arsa daca cineva 'indraznea' sa ma deranjeze...
Iubesc nespus de mult natura si animalele numai ca pe oameni nu pot sa ii inteleg... asta incerc eu sa fac, sa-i iubesc si pe ei precum ma iubesc pe mine insumi (pe mine ma iubesc prea mult, de asta cred ca nu pot renunta la mine).
Credinta puternica nu am caci daca as avea macar cat un bob de mustar as misca si muntii precum spune mantuitorul nostru Iisus Hristos...
patinina34, ai punctat bine, la mine mai mult sunt mofturi decat incercari.. am sa incerc sa postesc si sa ma rog mai des.

[windorin]

În prealabil postat de doarunom

Iubesc nespus de mult natura si animalele numai ca pe oameni nu pot sa ii inteleg... asta incerc eu sa fac, sa-i iubesc si pe ei precum ma iubesc pe mine insumi (pe mine ma iubesc prea mult, de asta cred ca nu pot renunta la mine).

Citind ce ai scris mai sus, mi-a venit in minte un pasaj din cartea "Quo vadis":

"De cand am ajuns sa cunosc oamenii, am inceput sa iubesc animalele."

Este o ispita. Si pe mine ma incearca.
Problema este ca degeaba iubim totul, daca nu-l iubim pe om.
Omul este cea mai mare nenorocire su uraciune din lume, dar si cel mai minuna lucru cu putinta.

Omul este zidit spre a deveni "templu al Duhului Sfant".

[doarunom]

În prealabil postat de windorin

Citind ce ai scris mai sus, mi-a venit in minte un pasaj din cartea "Quo vadis":

"De cand am ajuns sa cunosc oamenii, am inceput sa iubesc animalele."

Este o ispita. Si pe mine ma incearca.
Problema este ca degeaba iubim totul, daca nu-l iubim pe om.
Omul este cea mai mare nenorocire su uraciune din lume, dar si cel mai minuna lucru cu putinta.

Omul este zidit spre a deveni "templu al Duhului Sfant".

Mare adevar ai grait! Inainte cand era ceva mai ratacita, credeam ca daca iubesc natura si animalele voi fi pe placul lui Dumnezeu, dar dupa un timp citind mai multe din vorbele intelepte ale sfintilor, mi-am dat seama ca asta nu ma schimba cu nimic, si ca raman acelasi om uracios si egoist. Prima carte care m-a indreptat a fost " Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie".. nici acum nu stiu cumde ma apucasem sa o citesc, mai ales ca ma amagisem cu multe povesti new age-iste frumos impodobite. Trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii mai mult decat pe apropiati, ca aici se va vedea adevarata noastra iubire.

[heaven]

În prealabil postat de doarunom

Mare adevar ai grait! Inainte cand era ceva mai ratacita, credeam ca daca iubesc natura si animalele voi fi pe placul lui Dumnezeu, dar dupa un timp citind mai multe din vorbele intelepte ale sfintilor, mi-am dat seama ca asta nu ma schimba cu nimic, si ca raman acelasi om uracios si egoist. Prima carte care m-a indreptat a fost " Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie".. nici acum nu stiu cumde ma apucasem sa o citesc, mai ales ca ma amagisem cu multe povesti new age-iste frumos impodobite. Trebuie sa ii iubim pe dusmanii nostrii mai mult decat pe apropiati, ca aici se va vedea adevarata noastra iubire.

Problema nu este ca iubesti natura si animalele pentru ca si ele sunt creatie divina si reprezinta frumosul pe care Dumnezeu ni L-a lasat spre pastrare.
Problema este ca in toate trebuie sa existe ECHILIBRUL.Cei ce spun ca iubesc oamenii,in schimb dispretuiesc o floare sau necuvantatoarele,in egala masura cu cei ce spun ca iubesc natura,animalele,dar nu si oamenii,sunt,in opinia mea,niste oameni nu iubesc pe nimeni de fapt cu adevarat.
Spui ca te iubesti prea mult,dar nu poti renunta la tine.Oare,la tine?Nu,iti spun eu,la Ego nu poti renunta.
O serie de contradictii pe care le-am putut observa:ai spus ca ai crezut ca iubind animalele si natura vei fi pe placul lui Dumnezeu.Lucrurile astea vin direct din suflet,natural,iubirea o simti pur si simplu,nu o ai pentru a fi pe placul cuiva,fie El si Dumnezeu.Intelegi ce iti vorbesc?Sfortarile tale vin din rational,cand acest rational ar trebui abandonat undeva si sa iti lasi sufletul realmente liber sa simta.Atunci vei vedea si de unde pornesc aceste trairi negative-orgoliu,furie extrema.Prin detasare vei vedea ca ele nu vin de la suflet,ci din ego si le vei putea controla mult mai usor.
Imi spui ca te iubesti pe tine...oare?
As putea discuta mult mai multe cu tine si m-as bucura sa o fac.Iti voi trimite id-ul meu de messenger pe privat si daca vei simti vom vorbi.

[doarunom]

În prealabil postat de heaven

Problema nu este ca iubesti natura si animalele pentru ca si ele sunt creatie divina si reprezinta frumosul pe care Dumnezeu ni L-a lasat spre pastrare.
Problema este ca in toate trebuie sa existe ECHILIBRUL.Cei ce spun ca iubesc oamenii,in schimb dispretuiesc o floare sau necuvantatoarele,in egala masura cu cei ce spun ca iubesc natura,animalele,dar nu si oamenii,sunt,in opinia mea,niste oameni nu iubesc pe nimeni de fapt cu adevarat.
Spui ca te iubesti prea mult,dar nu poti renunta la tine.Oare,la tine?Nu,iti spun eu,la Ego nu poti renunta.
O serie de contradictii pe care le-am putut observa:ai spus ca ai crezut ca iubind animalele si natura vei fi pe placul lui Dumnezeu.Lucrurile astea vin direct din suflet,natural,iubirea o simti pur si simplu,nu o ai pentru a fi pe placul cuiva,fie El si Dumnezeu.Intelegi ce iti vorbesc?Sfortarile tale vin din rational,cand acest rational ar trebui abandonat undeva si sa iti lasi sufletul realmente liber sa simta.Atunci vei vedea si de unde pornesc aceste trairi negative-orgoliu,furie extrema.Prin detasare vei vedea ca ele nu vin de la suflet,ci din ego si le vei putea controla mult mai usor.
Imi spui ca te iubesti pe tine...oare?
As putea discuta mult mai multe cu tine si m-as bucura sa o fac.Iti voi trimite id-ul meu de messenger pe privat si daca vei simti vom vorbi.

Nu m-am exprimat eu prea bine, rectific: "credeam ca daca iubesc numai natura si animalele"... ca voiam sa fiu sau nu pe placul lui Dumnezeu nu cred ca imi pasa prea tare de nu vedeam de lipsurile mele si crezand ca iubesc natura voi deveni un om mai bun... dimpotriva, eram ca un copil egoist care tinea de o jucarie si daca mi-o lua cineva, era capat de lume. Traiam efectiv numai pentru mine, voiam sa tin fericirea doar pentru mine fara a o mai imparti si cu altii... aici se vede adevaratele intentii... natura as iubi-o la nesfasit, de multe ori am simtit ca si cum raiul era pe pamant, dar nu ma gandeam ca sunt oameni afara pe strada care stau in frig si nu au ce manca.. credeam ca toti ar putea sa simta aceeasi fericire... de iubit ma iubesc dar in sensul egoist.. ma tin pe mine doar pentru mine, daca intelegi ce vreau sa spun.

[doarunom]

Pardon... se vad adevaratele intentii...nu exista optiunea edit la postari?

Asa cum spunea iubitul nostru Parinte Ilie Cleopa sa avem tot timpul vietii noastre gandul la moarte.Aceasta gandire si stare va face simtita intodeauna calatoria noastra prin viata si ca orice calatorie are un inceput si sfarsit.Viata noastre incepe de cand ne nastem si se termina la moarte.Daca am traim numai in desfatari lumesti,asa cum "exprima" si Silvestar,ne apropiem mintea de iad inca din aceasta viata lumeasca.Treptat timpul trece lin,asemeni unei adieri fara a-si face simtita prezenta sa si deodata ne trezim in pragul mortii inrobiti de pacate.Sa fugim asadar de toate acelea ce ne pot pricinui sufletului nostru intinare.Patimile si pacatele inrobesc sufletul nostru inconjurat cu zeci de lanturi inchise cu lacate bine ferecate si ne tarasc spre iad,pentru a ne izbavi si a rupe aceste legaturi si uneltiri a le vrajmajului sa alergam cu toata fiinta noastra la rugaciune si la Dumnezeu.Asa cum alergi la unul din parinti sau bunici cand te afli intr-un necaz si suparare si stii ca vei afla ocrotire,asa e si cu Dumnezeu ne apara si ne pazeste de tot ce e rau.

Post usor si cu folos duhovnicesc!