Eminescu ateu?

[ory]

Eu nu cred ca Eminescu este(a fost)ateu,ca avut si acesta momente de deznadejde,este normal,fiecare dintre noi le avem,poate,la un moment dat,doar ca acesta le asternea si pe hartie pentru poporul pentru care si traia,oferindu-le geniul din sine prin sacrificiul dedicarii literaturii.
Nu este usor a fi poet,mai ales cand "ai ceva a spune",vorba lui...
Sub o alta forma,strofele amintite pot fi interpretate ca o intriga si repulsie fata de oamenii fatarnici ce au inventat religia,in sensul ca au imprumutat-o,doar pentru a supune pe cei umuli,doar in scopuri meschine si asupritoare de suflete si trupuri.Pana la urma o poezie poate fi interpretabila,dar se stie ca Eminescu ura foarte mult fatarnicia si ierarhia mereu ipocrita si tot mai avara,care impartea lumea intr-un mod evident in saraci si bogati,in asupriti si asupritori.
Nu avea cum sa fie ateu atata timp cat a scris mai multe poezii in virtutea credintei,decat in decaderea acesteia,sau mai degraba in decaderea celor care se folosesc de ea ca,fara sa o adopte in inima lor.

[mihailt]

Iata niste versuri interesante din rugaciunea unui dac:
"El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii"

E un pic mai ciudata ultima strofa:
"Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!"

Aci pare ca Eminescu cere lui Dumnezeu sa ii intrerupa existenta sufletului sau.
Dar poate nu am inteles eu bine.

[mihailt]

Imi pare rau de diacritice:

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii!

Ultima strofa e mai ciudata:

"Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma"