poezii crestine

[Liafar]

După ce-a făcut Pământul şi pe toate le-a zidit,
Dumnezeu, Treimea Sfântă, sus, în Cer, s-a sfătuit:
Hai să facem din ţărână om, fiinţă gânditoare,
Înzestrat cu chip divin şi a Noastră-asemănare !

După ce l-a plăsmuit şi-i suflară duh de viaţă,
În Eden l-a pus stăpân şi pe Eva a-i fi soaţă.
Poruncind, le-a zis Stăpânul: Din toţi pomii să mâncaţi
Numai unul e oprit, de el nu v-apropiaţi !

Dar n-au ascultat porunca cei ce-au fost întâi zidiţi
Şi din Rai, Adam şi Eva, fost-au iute izgoniţi.
Supărat le-a zis Stăpânul: Tu Adame fii rob muncii,
Iar tu Eva fii plecată şi-in durere să-ţi naşti pruncii !

Dar din mila Sa cea mare pentru om, pentru zidire,
Le-a promis că prin femeie se va face izbăvire.
Mii de ani au aşteptat oamenii proorocia
Ca o maică şi fecioară să îl nască pe Mesia.

Dintre-atâtea miliarde de femei ce au trăit
Pe acest Pământ pe care Creatorul l-a clădit,
Numai una dintre ele a fost vrednică să nască
Pe Acel născut din Tatăl, pe Hristos - salvarea noastră.

Cum să nu o fericească pe Preasfânta Născătoare
Toate neamurile lumii ce au fost şi sunt sub soare ?
Căci, aşa, fagăduinţa, dată lui Adam în Rai,
S-amplinit prin Maica Sfântă şi-am scăpat de-un veşnic vai.

Nu doar neamurile toate pe Pământ o fericesc,
Ci tresaltă şi se-nchină tot soborul îngeresc.
Toţi în cânt şi bucurie o numesc Împărăteasă
Pe Maria, Maica Sfântă, ce-i a Tatălui aleasă.

Cu dor mare heruvimii, duhuri sfinte şi curate,
Când Te văd, Măicuţă Sfântă, bat din aripile toate.
Bucuroşi şi serafimii, în iubirea lor zeloasă,
Deschizânu-şi mari toţi ochii, te privesc ca pe-o crăiasă.

Gavriil, cerescul sol, aducând un crin în dar,
Îţi grăieşte: Precurată, plină eşti de sfântul har.
Tu între femei Marie binecuvântată eşti,
Venerată şi de oameni, şi de oştile cereşti !

Pe Preasfânta Născătoare şi natura o cinsteşte,
Pentru care se îmbracă cu flori dalbe şi-nverzeşte.
Florile înmiresmate, colorate după soi,
Spun: Măicuţa e o floare mai frumoasă decât noi !

Lacrima Măicuţii Sfinte, floarea care ne uimeşte
Cu parfumul ei de ceară, lăcrimând uşor grăieşte:
Sunt o floare minunată ce pe oameni îi vestesc
Că Măicuţa plânge-ntruna pentru neamul omenesc !

Dar şi Mâna Maicii Sfinte înflorită-n pragul serii,
Ce întrece în mireasmă tot mirosul primăverii,
Strigă tare din grădină, de iubirea ei aprinsă:
Mâna Maicii Preacurate către voi mereu e-ntinsă !

Păsărelele din cântec se opresc cu dor s-asculte
Vocea blândă şi duioasă, glasul Maicii noastre Sfinte.
Fulgii jucăuşi de nea, spun şi ei cu glas vioi:
Mai curată şi mai albă eşti Măicuţă decât noi !

Salcia mereu plecată spune, vrând să Ţi se-nchine:
Eşti Măicuţă Preacurată mai smerită decăt mine !
Râul, marea şi oceanul, dealul, muntele, câmpia,
Tainic strigă căte lume: Fericiţi-o pe Maria !

Soarele trecând pe cale, luminând strălucitor,
Când Te vede, Maică Sfântă, se ascude după nor
Şi de-acolo strigă tare, cu a razelor cuvinte:
Sunt orbit de strălucirea aurei Măicuţii Sfinte !

În nespusa lui iuţeală fulgerul învins îţi spune:
O, Marie, Maică Sfîntă, eşti mai iute decât mine !
Când copiii Tăi te cheamă să le vii în ajutor,
Când Te roagă şi-Ţi zic mamă, mă întreci în al Tău zbor !

Ploaia ce nu conteneşte ca să cadă pe câmpii
Spune tristă şi tăcută: Pentru toţi ai Tăi copii,
Pentru neamurile toate, pentru neamul Tău cel sfânt,
Verşi mai multe lacrimi Maică decât mine pe Pământ !

Focul straşnic scânteind, înteţit într-o făclie,
Spune tare: Mă simt ars de iubirea Ta, Marie !
Vântul ce călătoreşte peste munte, peste mare,
Şi el spune: Fericită eşti Preasfântă Născătoare !

O, Măicuţă Preacurată, visul pământesc străbun,
Tu eşti cel mai nobil suflet, tu eşti tot ce-a fost bun
Ce-a putut ca să ofere lumea, cei de pe Pământ,
Cerului, Lui Dumnezeu, Creatorului Cel Sfânt.

Venerându-Te pe Tine, noi cei care Te iubim,
Ce-Ţi purtăm recunoştinţă şi din inimi mulţumim,
Slavă, cinste şi-nchinare Îi aducem ne'ncetat
Dumnezeului Cel Mare, Celui care ni Te-a dat !

... mai multe pe www.popasduhovnicesc.ro