Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Psaltirea proorocului si imparatului David este, dintre cartile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citita carte in randul credinciosilor nostri. Psalmii sunt rugaciuni de lauda a lui Dumnezeu si, in acelasi timp, rugaciuni de pocainta. Ei exprima framantarile din sufletul omului, poate mai bine decat oricare alte texte sfinte si, in aceeasi masura, recunosc in fata lui Dumnezeu pacatosenia oamenilor, dar si parerea lor de rau, si dorinta de indreptare. Psaltira este o carte dramatica. E cartea fiecarui suflet "necajit si dosadit ", cum se spune in limbaj vechi romanesc. Fiecare se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi lectura, ca sa n-o mai lepezi din mana. Simti ca e cartea ta, cartea credintei tale, a caderilor tale. Simti insa ca e si cartea sperantelor tale. E cartea impacarii cu Dumnezeu. Psaltira este o carte - miracol. Izbavirea de vrajmasi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. In popor exista o vorba : " Te pun la Psaltire ! ". Adica voi citi Psaltirea, cu speranta ca Dumnezeţ va lamuri lucrurile. Caci ea se citeste cu umilinta si speranta si, dupa lectura ei, vine lamurirea si se infaptuieste dreptatea lui Dumnezeu.
Psaltirea se citeste mult de catre credinciosii ortodocsi. Psalmii sunt mangaietori. Indeamna la pocainta, ne face mai buni, mai credinciosi, mai atenti fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea pacatelor, se recunoaste slabiciunea firii omenesti si se cere intarirea in lupta cu ispitele si cu diavolul. Psalmii se citesc in orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz si suparari si , intotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu dupa citirea lor.Toti psalmii sunt atat de potriviti sufletului omenesc, incat par a fi rugaciunea inimii fiecaruia din cei care citesc. Citirea Psaltirii este un act de pocainta, fiind prescrisa de duhovnici ca mijloc de curatire si iertare, prin forta pe care o au psalmii, de a intoarce spre fapta buna, spre cainta. Exista manastiri in care Psaltirea se citeste incontinuu in biserica , lectura ei fiind socotita act de trezvie si pocainta pentru obste.

[patinina34]

În prealabil postat de cristiboss56

psaltirea proorocului si imparatului david este, dintre cartile canonice ale vechiului testament, poate cea mai citita carte in randul credinciosilor nostri. Psalmii sunt rugaciuni de lauda a lui dumnezeu si, in acelasi timp, rugaciuni de pocainta. Ei exprima framantarile din sufletul omului, poate mai bine decat oricare alte texte sfinte si, in aceeasi masura, recunosc in fata lui dumnezeu pacatosenia oamenilor, dar si parerea lor de rau, si dorinta de indreptare. Psaltira este o carte dramatica. E cartea fiecarui suflet "necajit si dosadit ", cum se spune in limbaj vechi romanesc. Fiecare se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi lectura, ca sa n-o mai lepezi din mana. Simti ca e cartea ta, cartea credintei tale, a caderilor tale. Simti insa ca e si cartea sperantelor tale. E cartea impacarii cu dumnezeu. Psaltira este o carte - miracol. Izbavirea de vrajmasi este una dintre cererile dese ale psaltirii. In popor exista o vorba : " te pun la psaltire ! ". Adica voi citi psaltirea, cu speranta ca dumnezeţ va lamuri lucrurile. Caci ea se citeste cu umilinta si speranta si, dupa lectura ei, vine lamurirea si se infaptuieste dreptatea lui dumnezeu.
Psaltirea se citeste mult de catre credinciosii ortodocsi. Psalmii sunt mangaietori. Indeamna la pocainta, ne face mai buni, mai credinciosi, mai atenti fata de dumnezeu si fata de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea pacatelor, se recunoaste slabiciunea firii omenesti si se cere intarirea in lupta cu ispitele si cu diavolul. Psalmii se citesc in orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz si suparari si , intotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui dumnezeu dupa citirea lor.toti psalmii sunt atat de potriviti sufletului omenesc, incat par a fi rugaciunea inimii fiecaruia din cei care citesc. Citirea psaltirii este un act de pocainta, fiind prescrisa de duhovnici ca mijloc de curatire si iertare, prin forta pe care o au psalmii, de a intoarce spre fapta buna, spre cainta. Exista manastiri in care psaltirea se citeste incontinuu in biserica , lectura ei fiind socotita act de trezvie si pocainta pentru obste.

psaltirea este leacul cel mai bun pentru mine mare necaz!!!!!!!!!!!!!!!

[cristiboss56]

Cel mai potrivit mod de a-si arata crestinul respectul si dragostea fata de Dumnezeu este respectarea poruncilor Lui. Cunoastere poruncilor divine nu este suficienta pentru dobandirea mantuirii, ci este nevoie si de aplicarea lor, in practica de zi cu zi. Cuviosul Ioan Sinaitul ii indeamna pe crestini : " Sa ne sarguim a invata cele dumnezeiesti mai degraba, prin sudoare si prin osteneala, si nu prin cuvantul simplu. "
In scrierile Parintilor Bisericii, sunt prezentate trei categorii de credinciosi, din punct de vedere al maturizarii duhovnicesti : robii , naimitii si fiii, sau cei liberi. In categoria robilor , se incadreaza credinciosii care respecta poruncile divine, de frica de a nu fi pedepsiti de Dumnezeu. Dar adevarata frica a crestinului trebuie sa fie lipsa comuniunii cu Dumnezeu. Ioan Gura de Aur invata ca "cel ce are simtire si minte, deja a rabdat gheena cand se desparte de Dumnezeu, fiindca starea dinaintea lui Dumnezeu este mai infricosatoare decat pedeapsa. " Cei care respecta poruncile lui Dumnezeu, pentru a fi rasplatiti, sunt considerati asemenea slujitorilor năimiti, considera Sf. Maxim Marturisitorul.Dar si aceasta categorie nu dovedeste suficienta maturizare duhovniceasca. Năimitii, asemenea robilor, se misca la nivelul legii si nu simt libertatea harului. Virtutea lor nu este dezinteresata si iubirea de Dumnezeu nu le-a cuprins viata .

[cristiboss56]

As dori sa stiu care sunt cauzele tristetii, ca scadere duhovniceasca sau pacat, si care sunt mijloacele spirituale care o pot birui.
In orice caz, crestinismul este o religie a bucuriei, nu una a tristetii. "Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse" - zicea parintele Arsenie ; sau "Intristarea usuca oasele"- se scrie in pildele lui Solomon. Intristarea trebuie inlaturata, adica trebuie sa ai intodeauna constiinta ca nu e bine sa fii trist, ca Dumnezeu nu iubeste tristetea , ci iubeste bucuria. "Acestea vi le-am spus, ca bucuria mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" ( Ioan 16,24 ) ; "Iarasi ma veti vedea si se va bucura inima voastra nimenea n-o va lua de la voi " ( Ioan 16,22) ; "Acum sunteti tristi, dar intristarea voastra se va preface in bucurie" ( Ioan 16,20) - zice Domnul Hristos ; sau dupa Inviere cand S-a intalnit cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, i-a intrebat: "De ce sunteti tristi ?" ( Luca , 24,17 ). Deci Domnul Hristos nu iubeste tristetea. Si atunci, stiind acestea, cauti din toate puterile, cate le ai , sa nu ramai in intristare si sa ceri de la Dumnezeu dar de bucurie.

[costel]

Nu locul te mantuie, ci purtarea si vointa. Adam era in rai, ca intr-un port, si s-a inecat (Facere 3, 1-24); Lot era in Sodoma, ca pe mare, si s-a mantuit (Facere 19, 16); Iov statea pe gunoi si s-a indreptatit (Iov 2, 8), iar Saul era in mijlocul bogatiilor si si-a pierdut imparatia - si pe cea de aici si pe cea de dincolo. Nu te poti apara spunand: "Nu pot sa fiu si in lume, inconjurat de treburi si sa ma si mantui".... Ce faci, omule? N-ai fagaduit zicand: "Avem catre Domnul", cand preotul a spus: "Sus sa avem mintea si inimile"? Nu ti-i teama, nu te rusinezi sa fii gasit mincinos in acel ceas infricosator? (Sf. Ioan Gura de Aur, Din ospatul Stapanului)

[cristiboss56]

Fraţii mei, gândindu-mă la sfâşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârsitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 100. Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie, sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi. Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea cea veşnică. Cu ce mă duc ? Cu ce am pus în traistă ! Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus sticla cu vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţa de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă ? Ce ai pus, nu ? Aceea şi găseşti.
Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorbă bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au necăjit, ca să le facă Dumnezeu bine, nu rău ; dacă nu am pomenit numele diavolului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit dumnezeieştile Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin. Toate le vom găsi dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic. De aceea Hristos a spus : Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme ! Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Asta-i lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas şi ce am să iau cu mine ? Îngerul păzitor care m-a îndemnat să fac bine, şi faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine şi prin vămi, şi la Hristos, şi la judecată. Deci , fraţii mei , sunteţi un grup de oameni, nu ştiu de unde aţi apărut. Hotărât , ingerul vostru v-a adus aici. Aţi auzit o predică. Am voit să vă spun şi eu ceva, să spuneţi şi la alţii. Fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune.

[costel]

"Eu va vorbesc despre duhovnici, dar iata cum ma prezint eu ca duhovnic: mare, mic si de nimic. Mare, pentru cei ce ma asculta, mic, pentru cei ce nu ma asculta si de nimic, pentru cei ce ma ocolesc".

[Imogene]

"Daca privesti un camp sau o gradina de la inaltime, totul va parea frumos, cu florile si verdeata sa. Coborand un nivel mai jos, vei vedea o tulpinita golasa. Dar nici aici nu se afla izvorul vietii, ci mai jos, in pamant, unde radacinile strambe, intortocheate, intr-o bezna deplina, cauta hrana pentru acele frumoase frunze si flori. Aici nu mai e nimic placut ochiului, ba, dimpotriva, e si murdar, si inestetic.
La fel si monahismul, spunea parintele Ioan, doar de la inaltime si din afara este frumos; insasi nevointa calugariei este grea si trece adesea prin mizerie, iar cea mai mare parte a vietii monahicesti este o lupta continua pe crucea patimilor pacatoase."

"Parintele le vorbi despre smerenie. Pana si azi tin minte comparatia: spicul cu boabe pline isi pleaca incetisor capul, pe cand cel pustiu se avanta in sus: astfel e si cu omul vanitos."