Parintele Constantin Sarbu

[C.tin]

...avem preţioasa mărturie a părintelui Calciu, care l-a găsit atunci când şi el fusese trimis în acelaşi loc cu domiciliu obligatoriu: "Nu cunoşteam pe nimeni. Jandarmul m-a dus la preotul satului, Constantin Sârbu. Nu pentru că m-ar fi cunoscut sau l-aş fi cunoscut, ci pentru că, am înţeles atunci, el primea pe oricine. Avea o căsuţă din lut cu o tindă şi o cameră. Pereţii erau acoperiţi cu icoane şi când a deschis uşa să mă primească, aerul mirosea a tămâie. Am înţeles că se rugase, că această casă era locuită de îngeri. […] Ciudat, el nu ţinea predici, nu mă îndemna să mă rog, nu se arăta nici un fel a fi bigot, dar inima mea era în sărbătoare cu el.
[…] «Să vii Duminică la biserică», mi-a spus părintele despărţindu-se de mine. Nu era nevoie să mă invite. O biserică adevărată, cu icoane, cu miros de tămâie şi cu un preot în odăjdii slujind liber, nu în taină şi cu frică, aşa cum erau slujbele în închisoare, era tot ce dorea sufletul meu. Văzusem biserica. Era o clădire de lut, ca oricare altă casă din sat, dar cu o mică turlă şi un clopot. […] Interiorul bisericii era sărac şi foarte sever, aproape biserică de catacombe. O lumină aurie intra pe fereastră dinspre miazăzi şi părintele slujea luminat de această aură. Se mişca încet, hieratic, cu vocea lui mică şi domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic.