Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 117


Aliluia.

Şi aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulţumire după întoarcerea din Babilon şi după ce toţi cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, şi adunaseră încă şi alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia şi a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potriveşte cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care - goniţi fiind de mulţi stăpînitori şi stăpîniţi, de noroade şi de povăţuitori de noroade, de împăraţi şi voievozi, fiind vîrtejiţi în vîrteje, şi munciţi şi pătimind necurmate feluri de morţi – care, zic, s-au arătat mai înalţi decît cei ce le dădeau războiul. Aşadar darul Duhului a pus înainte învăţătura cîntării de laudă şi unora, şi altora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudaţi pe bunul Dăruitor al bunătăţilor! - că are veşnică mila Sa, şi de-a pururea o dăruieşte celor ce au trebuinţă.
2 Să zică şi casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui!
3 Să zică şi casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui!
Pomenindu-i pe aceştia după osebirea lor, face pomenirea de obşte pentru credincioşii din neamuri:
4 Să zică dar toţi cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Toţi, lăudaţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! - şi cei ce vă trageţi din Israil şi vă făliţi cu buna-credinţă strămoşească, şi cei învredniciţi între dînşii de preoţie, şi cei ce sînteţi din multe feluri de neamuri, dar v-aţi izbăvit de păgînătatea strămoşilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, şi aduce tuturor multe şi felurite faceri de bine şi dăruieşte mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învaţă mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
5 Din necaz am chemat pe Domnul, şi m-a auzit întru desfătare.
Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile şi îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis şi în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea.
6 Domnul este mie ajutor, şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
7 Domnul îmi este mie ajutor, şi eu voi privi asupra vrăjmaşilor mei.
Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmaşilor şi nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întăreşte socoteala cea bine-credincioasă:
8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om.
9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri.
Că El este bun, şi de oameni iubitor, şi voitor de cele bune şi puternic a lucra ceea ce voieşte, şi are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt şi stricăcioşi cu firea, şi schimbători cu socoteala, şi de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, şi voind să le ajute celor nedreptăţiţi, nu pot; şi, măcar de şi stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, şi chiar împărăţia este la oameni stricăcioasă şi ajunge la puţină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor şi a cere dumnezeiescul ajutor.
10 Toate neamurile m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrşire[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările şi primejdiile de la cei necredincioşi, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, şi ei, şi Iudeii i-au biruit pe împotrivă-luptători.
11 Înconjurînd, m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Iar Simmah, aşa: „Înconjuratu-m-au pe mine şi iarăşi m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele şi au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora.
12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul
Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, aşa s-au ispitit aceştia a jefui dulceaţa bunei-credinţe cea unită cu mine.
şi s-au aprins ca focul în spini,
Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuieşte mărăcinii degrab şi cu lesnire.
dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Şi, nădăjduind acestea, s-au înşelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu şi printr-Însul am dobîndit biruinţa.

[patinina34]

13 Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.
Acestea se potrivesc şi acelora, şi acestora: că şi aceia ar fi pătimit pieirea cea desăvîrşită, de nu ar fi dobîndit dumnezeiescul dar, şi aceştia ar fi căzut întru păgînătate, de nu i-ar fi proptit pe ei dumnezeiasca faptă bună.
14 Tăria mea şi lauda mea este Domnul, şi S-a făcut mie spre mîntuire.
Deci pe Dînsul Îl avem şi putere, şi biruinţă, şi izvor al cîntării de laudă: că, de la Dînsul dobîndind bunătăţile, Îi aducem lauda cu inimă bună.
15 Glas de bucurie şi de mîntuire - în corturile drepţilor:
Că, izbăvindu-se după biruinţă de lipsurile mai dinainte, erau întru veselie şi întru bună-cuvîntare, lăudîndu-L pe Dumnezeu.
Dreapta Domnului a făcut putere,
16 dreapta Domnului m-a înălţat,
„Dreaptă” - după cum de multe ori am zis – numeşte lucrarea cea bună. Şi, bine făcînd, ei nu scriu biruinţa asupra loru-şi, nici nu se bizuiesc la a loru-şi sîrguinţă şi putere, ci strigă că au dobîndit-o pe aceasta de la dumnezeiescul dar.
dreapta Domnului a făcut putere!
17 Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.
Deci: După ce am dobîndit ajutorul cel de sus şi m-am făcut mai înalt decît moartea, îi voi învăţa dumnezeieştile faceri de bine şi pe cei ce nu le ştiu, iar celor ce le ştiu le voi aduce aminte, şi cu pomenirea acestora voi aprinde dragostea către Dînsul.
18 Certîndu-mă, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.
A slobozit să năpădească asupra mea cele scîrbicioase, părinteşte certîndu-mă, dar a risipit norul cel întristător al acestora şi cu totul m-a slobozit de vătămarea lor.
19 Deschideţi mie porţile dreptăţii, şi, intrînd într-însele, mă voi mărturisi Domnului!
„Porţi ale dreptăţii” nu numeşte porţile Bisericii, ci feluritele chipuri ale faptei bune, că prin acelea este cu putinţă a lăuda pe Dumnezeul tuturor după vrednicie. Şi, prin cele adăugate, a arătat acest lucru mai descoperit, dînd răspuns şi zicînd:
20 Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.
Aşa i-a zis Domnul şi tînărului care ceruse să înveţe calea vieţii veşnice: „Poruncile le şti? Să nu curveşti, să nu furi, cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta, să iubeşti pe vecinul tău ca pe sine-ţi!” În acest chip şi Stăpînul S-a numit pe Sine-Şi „uşă”, ca un povăţuitor şi dascăl al faptei bune, că zice: „Eu sînt uşa oilor, dacă cineva va intra prin Mine, intra-va, şi va ieşi şi păşune va afla.” Aceasta a zis proorocescul cuvînt şi aici: „Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.”
21 Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
Deci: Te laud pe Tine, Cel ce ai primit rugăciunea mea şi mi-ai dat mîntuire.
22 Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
Iudeii nu pot alătura acest stih la altcineva decît la Hristos, măcar de s-ar neruşina de nenumărate ori! Că, deşi peste seminţiile despărţite de demult a domnit Zorobabel, stăpînirea lui nu a ţinut multă vreme. Iar Stăpînul Hristos a împreunat cei doi pereţi care stăteau departe unul de altul - zic adică pe aceia care au crezut şi din Iudei, şi din neamuri, pe cei ce slujeau păgînătăţii şi pe cei ce trăgeau jugul Legii– adunîndu-le pe cele despărţite întru una, pe care le-a înjugat şi a încheiat dintru amîndouă o singură Biserică, asemănîndu-Se unui unghi care leagă împreună doi pereţi. Deci aceasta e „piatra” pe care, ziditori fiind de demult fariseii şi saducheii, au lepădat-o şi au răstignit-o preoţii şi cărturarii, dar ea s-a făcut „în capul unghiului”, ori, după Simmah: „din colţul unghiului”. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru „piatra” aceasta încă şi prin Isaia Proorocul: „Iată, pun în Sion piatră aleasă, de mult preţ, din marginea unghiului, cinstită întru temeliile lui, şi tot cel ce crede întru dînsa nu se va ruşina.” Aceasta a zis şi Fericitul Pavel: „... zidindu-vă pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, fiind piatră din colţul unghiului Însuşi Iisus Hristos.” Şi Fericitul Daniil a văzut „piatra” aceasta tăindu-se fără de mîini, învăţîndu-se naşterea cea neîmpărtăşită de nuntă a Fecioarei; şi a văzut-o pe aceasta zdrobind chipul, adică deşertăciunea vieţii, şi munte mare făcîndu-se şi acoperind toată lumea.[COLOR=#800080][2][/COLOR]

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu exagerare

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iată tîlcuirea visului lui Nabucodonosor: „O, împărate! Tu priveai şi, iată, un chip! Acest chip era peste măsură de mare, şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui era grozavă. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pîntecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut. Tu priveai şi, iată, o piatră desprinsă nu de mînă a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărîmat. Atunci au fost sfărîmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul, şi au ajuns ca pleava de pe arie vara, şi vîntul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pămîntul.
Iată visul, iar tîlcuirea lui o vom spune înaintea împăratului. Tu, împărate al împăraţilor - căruia Dumnezeul cerului i-a dat împărăţia, puterea, tăria şi mărirea, şi în mîinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi i-a dat stăpînire peste toate - tu eşti capul de aur. Şi după tine se va ridica o altă împărăţie mai mică decît a ta, apoi o a treia împărăţie, de aramă, care va stăpîni peste tot pămîntul. Şi o a patra împărăţie va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărîmă şi zdrobeşte totul, aşa şi ea va sfărîma şi va preface totul în pulbere ca fierul care face totul bucăţi. Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că va fi o împărăţie împărţită, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că împărăţia va fi parte tare, parte şubredă. Şi, după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. Iar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerului va ridica o împărăţie veşnică, ce nu va fi nimicită niciodată şi care nu va fi trecută la alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate aceste împărăţii şi singură ea va rămîne în veci, după cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mînă, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Marele Dumnezeu a dat de ştire împăratului ceea ce va fi în viitor, visul este adevărat şi tîlcuirea lui neîndoielnică.
Atunci, împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pămînt, şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a dat poruncă să-i aducă jertfe şi tămîieri. Răspuns-a împăratul către Daniel, şi a zis: Cu adevărat că Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpînul împăraţilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să descoperi această taină" (Daniil 2:31,47).
Şi proorocia s-a împlinit întocmai, fiindcă după împărăţia a toată lumea a Babilonienilor a urmat aceea a Asirienilor, apoi a Machidonienilor şi, în sfîrşit, aceea a Romanilor, cea mai tare, după care toate au fost biruite de împărăţia duhovnicească a Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, adică de Biserica Lui cea veşnică.

[patinina34]

23 De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.
Şi dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!
„Zi făcută de Dumnezeu” o numeşte pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă[COLOR=#800080][1][/COLOR], că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfinţiţilor Apostoli să meargă şi să înveţe toate neamurile. Şi zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că - de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina şi întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptăţii. Încă şi zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, şi în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile şi seminţele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi - lumina, şi a numit lumina „zi”. Deci după cuviinţă a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăţilor.
25 O Doamne, mîntuieşte! O Doamne, sporeşte!
În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea şi fă nouă lesnicioasă şi bine-călătorită calea care duce către Tine!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică Duminica, prima zi a Facerii.

[patinina34]

26 Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!
Şi pruncii l-au adus Stăpînului glasul acesta, spre mustrarea celor ce se apucau să înveţe pe alţii dumnezeieştile cuvinte, dar nu voiau a cunoaşte înţelesul lor cel adevărat. Că, numindu-L „samaritean” pe Stăpînul cărturarii şi fariseii, pruncii Îl mărturiseau că este Însuşi Cel binecuvîntat. De asemenea, încă şi „osana” se află întru proorocia aceasta, căci pe acel „mîntuieşte” l-am aflat pus la Evreu„osana”. Şi, de aici, şi Fericitul Ioan Botezătorul, povăţuindu-i pe ai săi ucenici către adevăr, întreba prin aceia pe Domnul: „Tu eşti Cel ce vine, ori să aşteptăm pe altul?” Şi, Domn fiind, întru numele Domnului a venit, cum a zis şi către Iudei: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu, şi nu M-aţi primit; altul va veni întru numele său, şi pe acela[COLOR=#800080][1][/COLOR]îl veţi primi.” Şi, binecuvîntat fiind, este Fiu al Celui binecuvîntat, după cum Îl întreba şi arhiereul: „Tu eşti Fiul Celui binecuvîntat?”
V-am binecuvîntat pe voi din casa Domnului.
Cei ce au biruit zic îndrăgitorilor Săi acestea: Aducem vouă blagoslovenia „pietrei” acesteia, care s-a făcut casă a Dumnezeu-Cuvîntului celui dintru dînsa. Că zice: „Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi.” Şi Domnul a zis către Iudei: „Stricaţi voi biserica aceasta, şi Eu în trei zile o voi zidi pe dînsa.”[COLOR=#800080][2][/COLOR]
27 Dumnezeu este Domnul, şi S-a arătat nouă.
Aici, a bogoslovit[COLOR=#800080][3][/COLOR]arătat pe Stăpînul Hristos: că - pe Cel numit mai sus „piatră”, şi după aceea „Binecuvîntat” şi cum că „vine întru numele Domnului” - L-a numit şi „Domn” şi „Dumnezeu” care S-a arătat şi a dăruit mîntuire celor ce au crezut întru Dînsul.
Tocmiţi sărbătoare întru cele dese, pînă la cornurile altarului!
Deci adunaţi-vă toţi şi săvîrşiţi praznic prea-mare, prăznuind a voastră mîntuire, încît mulţimea, strîmtorîndu-se, să ajungă pînă la altar. Pentru că a pus această zicere: „întru cele dese”, în loc de: „fiind îndesiţi şi strîmtorîndu-se cu mulţimea”.
28 Dumnezeul meu eşti Tu, şi mă voi mărturisi Ţie; Dumnezeul meu eşti Tu, şi Te voi înălţa.
Pe Tine Te ştiu Dumnezeu, pe Tine Te ştiu Stăpîn, pe Tine, Făcătorul meu de bine, Te voi lăuda în toată viaţa mea.
Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
29 Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Mai întîi pe sine-şi pornindu-se, ca pe nişte cu adevărat mai întîi-rînduiţi spre slavoslovie decît alţii, le poruncesc apoi şi celorlalţi să-L laude pe Stăpînul cel bun, ca pe Cel ce cu adevărat dăruieşte izvoarele milei cu îndestulare tuturor. Însă ni se cuvine a şti că şi celor ce erau înconjuraţi de neamurile acelea li se potrivea să ştie pe Cel ce avea să odrăslească dintru dînşii după trup şi să dăruiască tuturor mîntuirea, că aşa s-ar fi făcut mai cutezători împotriva celor ce veneau asupră-le, mîngîindu-se cu credinţa blagosloveniei ascunse întru dînşii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică pe Antihristul, pe care în aceste zile cele mai de pe urmă, Creştinii, Iudeii şi păgînii, înfrăţiţi întru „pacea” şi „armonia” aşa-numitului „Ecumenism”, l-au şi primit întru inimile lor.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de trupul Mîntuitorului şi de de Învierea Lui.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]a teologhisit

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 118

Aliluia.

Dumnezeiescul David a trecut prin multe şi felurite schimbări ale lucrurilor: căci a şi fugit de vrăjmaşi, dar a şi gonit pe vrăjmaşi; a şi căzut întru mîhnire, dar a şi avut iarăşi mai veselă viaţă; a şi alergat pe calea cea dumnezeiască, dar s-a şi poticnit călătorind, şi iarăşi dumnezeieştilor legi a urmat. Deci a adunat toate acestea în Psalmul de faţă şi, împreunînd unele cu altele rugăciunile aduse de dînsul lui Dumnezeu în fiecare vreme, a pus înainte oamenilor o dăscălie aducătoare de folos, învăţîndu-i cum este cu putinţă a isprăvi fapta bună cea lucrătoare. Şi nu se leneveşte nici cu predanisirea dogmelor, ci adaugă lîngă învăţăturile morale şi dăscălia pentru acelea, încît Psalmul de faţă ajunge să-i desăvîrşească întru fapta bună pe cei ce o doresc, şi să-i ridice către sîrguinţă pe cei ce trăiesc întru trîndăvire, şi să-i mîngîie pe cei mîhniţi, şi să pună în bună rînduială pe cei lenevoşi şi – zicînd cu un cuvînt - să pună tot felul de vindecare peste pătimirile cele de multe feluri ale oamenilor.
Fericiţi – cei fără prihană în cale,
Îi fericeşte pe cei ce călătoresc pe calea cea împărătească şi nu se abat nici în dreapta, nici în stînga de la poruncile Legii. Şi ne învaţă cine sînt aceştia:
care umblă în legea Domnului.
Cei ce petrec ca aceştia sînt neprihăniţi, căci „cale” numeşte viaţa, că toţi călătorim pe aceasta, din naştere pînă la îngropare.
2 Fericiţi – cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dînsul,
Tîlcuind Psalmul al 18-lea, am zis cu ce deosebeşte „legea”, şi „mărturiile”, şi „îndreptările”, şi „judecăţile” şi „poruncile”, dar vom aduce aminte în scurt cele zise: „lege” o numeşte pe cea dată de Dumnezeul tuturor prin dumnezeiescul Moisi; iar „porunci” şi „rînduiri” - iarăşi pe aceeaşi, ca cele ce sînt poruncite şi rînduite împărăteşte; o numeşte „îndreptări”, ca ceea ce poate să îndrepteze pe cel ce le isprăveşte; şi „judecăţi”, ca pe aceea ce arată dumnezeieştile hotărîri şi vrednicele răsplătiri, fie ale celor ce vieţuiesc după Lege, fie ale celor fără de lege; iar „mărturii” - ca pe ceea ce mărturiseşte şi arată sub ce fel de pedepse se vor supune cei ce o calcă. Deci şi aici fericeşte pe cei ce cearcă totdeauna mărturiile lui Dumnezeu şi Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima. Însă lucrul acesta nu este al fiecăruia, ci al celui ce a ajuns la însuşi vîrful faptei bune, pentru că unul ca acesta nu-şi împarte mintea între Dumnezeu şi grijile lumeşti, ci se dăruieşte pe sine-şi lui Dumnezeu cu totul.
3 că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
Şi în Psalmul dintîi a făcut despărţirea aceasta, pentru că şi acolo, după ce a fericit pe cel ce „cugetă ziua şi noaptea în LegeaDomnului” şi a arătat şi rodul cugetării, a adăugat: „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa!” Deci şi aici, după ce a fericit pe cei fără prihană, ne învaţă cum că lucrătorii nelegiuirii şi-au gătit loru-şi altă cale şi au părăsit Legeaînfiptă şi aşezată de Dumnezeu.
4 Tu ai poruncit ca să păzească foarte poruncile Tale.
Stăpînul porunceşte aceasta şi prin Lege, şi prin Prooroci, şi prin Sfinţitele Evanghelii. Şi toată dumnezeiasca Scripturăeste plină de o asemenea aşezare de lege, că nu porunceşte a le păzi aşa prost, ci „a le păzi foarte”, adică cu tot dinadinsul.
5 O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzească îndreptările Tale!
Pentru aceasta – zice – mă rog să se îndrepteze cu LegeaTa calea mea, ca şi cu un dreptar, ca să pot păzi îndreptările Tale. Şi, arătînd rodul acestui lucru, adaugă:
6 Atunci nu mă voi ruşina, cînd voi căuta spre toate poruncile Tale.
Că rodul nelegiuirii este ruşinea. Aşa zice şi dumnezeiescul Apostol: „Deci atunci ce rod aveţi întru acelea de care vă ruşinaţi?” Iar cei ce plinesc toate poruncile lui Dumnezeu au îndrăzneala conştiinţei.
7 Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii cînd mă voi învăţa judecăţile dreptăţii Tale.
„Mărturisire” numeşte mulţumirea. Atunci – zice – voi putea să-Ţi aduc laudă curată, cînd voi deprinde toate judecăţile Tale şi voi vieţui după dînsele.
8 Îndreptările Tale voi păzi, să nu mă părăseşti pînă în sfîrşit!
De multe ori, dumnezeiescul dar îi lasă pe unii pentru puţină vreme, măiestrindu-le de aici folos. Aşa, marele Ilie, părăsindu-se de dumnezeiescul dar, a căzut în patima fricii, deprinzînd neputinţa firii omeneşti, însă îndată a dobîndit iarăşi dumnezeiescul dar. Aşa, dumnezeiescul Petru, lepădîndu-se, a alunecat, ci îndată l-a proptit pe dînsul Stăpînul. Iar Iuda, făcîndu-se cu totul gol de dumnezeiasca purtare de grijă, s-a făcut vînat gata al neprietenului. Şi Fericitul David s-a părăsit după păcatul acela, şi a căzut în primejdiile acelea grele, şi iarăşi a luat îndrăzneala către Dumnezeu şi a dobîndit purtarea de grijă de acolo. Iar Saul, făcîndu-se cu totul pustiu de aceasta, s-a golit de darul Duhului şi s-a înjugat cu duh rău. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să nu se părăsească „pînă în sfîrşit”, adică să nu se golească de darul ce îi poartă de grijă.
9 Întru ce îşi va îndrepta tînărul calea sa? Cînd va păzi cuvintele Tale.
Tinereţile sînt nestatornice şi iute plecate către răutate, pentru că se împresoară cu multe feluri de valuri ale patimilor. Deci au trebuinţă de povăţuitori să le povăţuiască spre limanurile îndreptării, iar acesta e lucrul osebit[COLOR=#800080][1][/COLOR]al dumnezeieştilor cuvinte, că, oprindu-le de la căile împotrivnice, acestea pot să le pună în bună rînduială şi să le povăţuiască spre calea cea dumnezeiască. Că, ceea ce este frîul şi vizitiul mînzului tînăr, aceasta se face dumnezeiescul cuvînt tinerilor.
10 Cu toată inima mea Te-am căutat, să nu mă lepezi de la poruncile Tale!
Mulţi Îl caută pe Dumnezeu, dar nu cu toată inima, că o împart pe aceasta nu numai întru griji de lucruri lumeşti, ci şi întru pofte necuvioase: şi pizmuiri, şi vicleşuguri, şi pîndiri ale celor de aproape. Iar iubitorul celor dumnezeieşti Îi afieroseşte toată mintea sa lui Dumnezeu şi o spînzură de Pronia Lui.
11 Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.
Cel ce are aur, ori argint, ori pietre scumpe nu le pune pe acestea afară, ci le ascunde în lăuntru în comori şi în cămări, ca să scape de mîinile spărgătorilor de pereţi. Aşa, şi cel ce are bogăţia faptei bune o ascunde în suflet, ca să n-o jefuiască tîlharii sufletelor prin slavă deşartă. Cuvîntul ne învaţă încă şi alta: să nu aducem dumnezeieştile cuvinte tuturor, că zice: „Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarii voştri înaintea porcilor!”
12 Bine eşti cuvîntat, Doamne! Învaţă-mă îndreptările Tale!
În loc de: Eşti blînd, şi iubitor de oameni şi vrednic a fi lăudat de toţi, pentru care Te rog să învăţ de la Tine cele ce pot să mă îndrepteze!
13 Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale.
Că, pe cele învăţate de la bunătatea Ta, îi voi învăţa şi eu pe cei ce nu le ştiu.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Este calitatea”, zicem noi azi.

[patinina34]

14 În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia.
Ostenitoare este calea faptei bune, dar prea-poftită celor desăvîrşiţi; pentru aceasta a şi zis Stăpînul Hristos: „Luaţi jugul Meu asupra voastră, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară.” Aceasta a zis şi proorocescul cuvînt: Avuţia mărturiilor Tale îmi este mai veselitoare decît toată bogăţia. Iar acest „întru toată bogăţia” nu este adăugat aşa prost, ci arată bogăţia de tot felul, căci multe sînt felurile bogăţiei: că unul se numeşte bogat avînd aur, iar altul argint, iar altul prea-mult pămînt, o parte răsădit, iar alta semănat; iar altul - dobitoace. Ci, cuprinzîndu-le pe toate acestea şi alăturîndu-le cu dumnezeieştile mărturii, Proorocul a zis că lui îi sînt vrednice de iubit dumnezeieştile mărturii, precum iubitorilor de bogăţie toate felurile bogăţiei.
15 Întru poruncile Tale mă voi deprinde şi voi cunoaşte toate căile Tale.
Pentru aceasta – zice – voi creşte necurmat cugetarea dumnezeieştilor Tale cuvinte şi voi face călătoria mea întru căile Tale.
16 Întru îndreptările Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale.
Voi păzi neuitată pomenirea cuvintelor Tale întru sine-mi.
17 Răsplăteşte robului Tău,
Nu oricine e vrednic să rostească cuvîntul acesta, că nimeni nu îl ridică spre răsplătire pe judecător avînd întru sine-şi rea conştiinţă, ci doar cel ce are gînduri curate grăieşte cuvîntul acesta cu îndrăzneală.
viază-mă, şi voi păzi cuvintele Tale!
Că, dobîndind ajutorul Tău, voi scăpa de moartea păcatului şi voi culege viaţa dintru cuvintele Tale.
18 Descoperă ochii mei, şi voi privi minunile din legea Ta!
Nu toţi cei ce citesc dumnezeieştile cuvinte înţeleg minunile acestora, ci doar aceia care dobîndesc strălucirea de sus, lucru pe care l-a zis şi Fericitul Pavel: „Iar cînd te vei întoarce către Domnul, se va lua de prin prejurul minţii acoperămîntul. Domnul duh este.” El însă, strălucindu-se cu dumnezeiască lumină, striga după cuviinţă: „Iar noi toţi, privind ca întru o oglindă, cu faţa descoperită, mărirea Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca din Duhul Domnului.” Şi ni se cuvine nouă a-L ruga pe Stăpînul ca, luînd acoperămîntul minţilor noastre, să ne arate puterea dumnezeieştilor cuvinte.
19 Nemernic sînt eu pe pămînt, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale!
Pe pămînt, noi nu locuim, ci nemernicim, că, puţină vreme vieţuind, ne mutăm către altă viaţă. Şi nu toţi voiesc să ştie acest lucru, ci unii se fălesc pentru bunătăţile vieţii acesteia ca şi cum ar fi statornice, iar cel pedepsit întru cele dumnezeieşti ştie vremelnicia vieţii. Deci pentru aceea se şi numeşte „nemernic” pe sine-şi şi se roagă să cunoască dumnezeieştile porunci.
20 Dorit-a sufletul meu să poftească judecăţile Tale în toată vremea.
Mulţi doresc dumnezeieştile judecăţi şi voiesc Împărăţia cerurilor, dar nu de-a pururea - că acum se mulţumesc cu cele dumnezeieşti, iar mai tîrziu urmează după patimile trupului - dar Proorocul vrea să aibă dorul acesta totdeauna.
21 Certat-ai pe cei mîndri,
Cei ce defaimă dumnezeieştile legi cad în boala trufiei şi primesc pedeapsa de la Dreptul Judecător. Şi această boală a pătimit-o Avesalom, aceasta Saul, aceasta Faraon, şi Senaherim, şi Nabucodonosor şi alţii nenumăraţi. Ştiind aceasta, Proorocul a adăugat, ca un adevărat Prooroc:
blestemaţi sînt cei ce se abat de la poruncile Tale.
Şi Legeaaduce blestemul acesta călcătorilor de Lege, că zice: „Blestemat este tot cel ce nu rămîne întru acelea care zac în Cartea Legii, ca să le facă pe ele.”
22 Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am căutat!
Nabal[COLOR=#800080][1][/COLOR]l-a ocărît pe Proorocul, numindu-l „rob fugar”; l-au ocărît pe dînsul şi Gatenii. Deci, durîndu-l pentru acestea, se roagă să i se şteargă ocările, căci a căutat dumnezeieştile mărturii. Deci graiurile acestea de faţă nu se potrivesc ocărilor grăite de Semei, că acelea s-au făcut după păcat, iar ale lui Nabal şi ale celorlalţi mai înainte de păcat.
23 Pentru că au şezut boierii şi asupra mea cleveteau,
Şi Saul, şi Avenir, şi Ahitofel şi Avesalom ocăra pe David.
iar robul Tău se învăţa întru îndreptările Tale.
Iar eu, mărturisind a Ta stăpînie, întru cugetare aveam îndreptările Tale.
24 Că mărturiile Tale sînt cugetarea mea, şi îndreptările Tale - sfaturile mele.
Că, lepădînd toată învăţătura omenească, urmez poruncilor Tale.
25 Lipitu-s-a de pămînt sufletul meu,
Prin acestea a arătat covîrşirea smereniei, că aşa a zis şi în Psalmul 35: „S-a smerit în ţărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru.”
viază-mă după cuvîntul Tău!
Nu cere viaţa aşa nehotărît, ci viaţa cea după Lege.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Nabal era un gospodar bogat, căruia David i-a cerut merinde în timpul primei sale pribegii. În loc de ajutor, hapsînul acela i-a trimis ocări, şi David l-ar fi ucis pe el şi toată casa lui, dacă soţia aceluia, Avigail, nu i-ar fi ieşit în drum, cerîndu-i iertare şi oprindu-l de la vărsare de sînge. De altfel, după moartea grabnică a lui Nabal, David avea să o ia de soţie pe acea femeie înţeleaptă (vezi Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 25).

[patinina34]

26 Căile mele le-am vestit, şi m-ai auzit, învaţă-mă îndreptările Tale!
Am arătat Ţie toate faptele mele, Stăpîne, şi n-am suferit a se tăinui de Tine nimic dintru ale mele. Pentru aceasta, caută la rugăciunile mele, şi Te rog să mă înveţi cu de-adinsul îndreptările Tale!
27 Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale, şi mă voi deprinde întru minunile Tale!
Ca să lucrăm fapta bună după dumnezeiasca Legeavem trebuinţă de dumnezeiască pricepere: cel ce unelteşte iubirea de oameni, adică face milostenie, să nu caute către mărirea deşartă; cel ce urmează viaţa pustnicească să nu vîneze laudă omenească, cel înfrînat să nu întrebuinţeze înfrînarea din pricina ruşinii înverşunării, ci pentru dorul faptei bune. Deci după cuviinţă se roagă Proorocul să dobîndească dumnezeiască pricepere, ca să afle calea îndreptării.
28 Dormitat-a sufletul meu de trîndăvie, întăreşte-mă întru cuvintele Tale!
Deasa şi necurmata năpădire a păcatului slăbănogeşte de multe ori întinderea şi tăria gîndurilor, şi face pe nevoitori să obosească şi cu mîhniciune lucrează ceea ce se cheamă „trîndăvie”. Şi sufletul, moleşindu-se, primeşte somnul, iar somnul aduce moartea; pentru aceea se roagă Proorocul să se întemeieze şi să se întărească. Şi aceasta a zis şi întru alt Psalm: „Luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte!” – „moarte” numind păcatul.
29 Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte!
30 Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale n-am uitat.
Şi rugăciunea aceasta este de trebuinţă, că ni se cuvine nouă a cere de la Dumnezeul tuturor să ne abatem de la calea nedreptăţii, şi să alegem călătoria adevărului şi să purtăm neuitată pomenirea mărturiilor Lui.
31 Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi!
Nu a zis: „urmat-am”, aşa prost, ci: „lipitu-m-am”, adică: N-am depărtat de acestea gîndul meu nici pentru puţină vreme. Şi caută să culeagă rodul unui asemenea aşezămînt, ca să nu ia cercare de nici o ruşine.
32 Pe calea poruncilor Tale am alergat cînd ai desfătat inima mea.
Este trebuinţă de amîndouă: şi de a noastră sîrguinţă, şi de Pronia lui Dumnezeu, că nici dumnezeiescul dar nu se dă celor ce nu au bună sîrguinţă, nici firea omenească nu poate să isprăvească fapta bună fără ajutorul de sus. Aceasta ne învaţă şi Proorocul: Am alergat fără de împiedicare pe calea poruncilor Tale cînd am luat de la Tine lesnirea drumului - că „desfătare” a numit lesnirea. Şi aiurea zice: „Întru necaz m-ai desfătat.” Şi iarăşi: „Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit urmele mele.”
33 Lege pune-mi mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi căuta pe dînsa totdeauna!
Pe acest „lege pune-mi”, Simmah l-a zis: „arată-mi”, iar Achila şi Teodotion: „luminează-mi”. Totdeauna – zice – am trebuinţă de luminarea şi de punerea Ta de lege, ca să cunosc calea îndreptărilor Tale şi să călătoresc pe aceasta fără împiedicare.
34 Înţelepţeşte-mă, şi voi cerca legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea!
Şi Domnul a poruncit să cercăm Scripturile, dar cei ce le cearcă au trebuinţă de strălucirea de sus ca să afle cele căutate şi să le păzească pe cele vînate de dînşii.
35 Povăţuieşte-mă în cărarea poruncilor Tale, că aceea am voit!
Nu aşa prost cere să se facă povăţuitor al lui Dumnezeul tuturor, ci arătînd dorirea călătoriei.
36 Pleacă inima mea la mărturiile Tale, şi nu la lăcomie!
Firea apelor e să se prăvălească la vale şi, dacă i se deschide drum, acolo se duce toată; aşa şi firea oamenilor, deschizînd diavolul calea către păcat, s-a povîrnit către rău. Deci foarte potrivit se roagă Proorocul să i se plece inima spre dumnezeieştile mărturii şi să fugă de cercarea aplecării spre cealaltă parte.
37 Întoarce ochii mei, ca să nu vadă deşertăciune,
Şi deşertăciune este tot lucrul necîştigător şi nefolositor, iar unele ca acestea sînt toate lucrurile vieţii ce par a fi veselitoare. Aşa le numeşte pe dînsele şi înţeleptul Solomon: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune!” Şi - povestind în ce chip a zidit case, şi a sădit grădini şi a gătit scăldători de ape - a adăugat: „Şi, iată, toate - deşertăciune şi voire a duhului.” Deci Proorocul se roagă să i se plece ochii minţii către altă privire şi să nu se îndulcească de deşertăciunea celor de faţă.
în calea Ta viază-mă!
Dă-mi să petrec după legile Tale!
38 Pune robului Tău cuvîntul Tău întru frica Ta!
Zice: Arată-mă întărit întru cuvintele Tale, păzindu-mă nerăsturnat cu frica Ta! - în loc de: Să stea asupră-mi frica Ta, înfricoşîndu-mă şi nelăsîndu-mă să mă abat de la cuvintele Tale!
39 Ia ocara mea pe care am bănuit-o, că judecăţile Tale sînt bune!
Iar Achila, în loc de: „am prepus”, a zis: „m-am sfiit”, la fel şi Teodotion, iar Simmah: „de care mă tem”. Iar „ocară” o numeşte aici pe cea făcută de păcat, că de aceasta se sfia, şi se temea şi trăia viaţă cu bănuială. Pentru aceasta nu a adăugat, după obicei: „judecăţile Tale am căutat”, ori: „le-am păzit”, ci a zis: „judecăţile Tale sînt bune”. Că Dumnezeu nu doar îi îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce păcătuiesc, ci şi făgăduieşte mîntuire celor ce se căiesc - că „judecăţi” numeşte dreptele hotărîri ale lui Dumnezeu.
40 Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta mă viază!
Mie, celui ce doresc, dăruieşte-mi viaţa cea întru dreptate!
41 Şi să vină peste mine mila Ta, Doamne,
Că toţi sînt lipsiţi de dumnezeiasca iubire de oameni, chiar cel ce a ajuns la însuşi vîrful prea din vîrf al faptei bune are trebuinţă de aceasta totdeauna.
mîntuirea Ta, după cuvîntul Tău!