Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 90

Lauda cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Psalmul acesta este nescris deasupra, dar înţelegem că ne învaţă nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu. Că Fericitul David, văzînd de departe cu ochi duhovniceşti cele pentru Fericitul Iezechia - cum, nădăjduind spre Dumnezeu, el a stricat oastea Asirienilor - a zis Psalmul acesta învăţîndu-i pe toţi oamenii cîtă dobîndă de bunătăţi au a nădăjdui spre Dumnezeu; pe care, povăţuindu-se prin cîntarea aceasta, fiecare se roagă a o dobîndi, întemeind a sa viaţă pe nădejdea către Mîntuitorul.
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
Cel ce – zice – se bizuie dumnezeieştii Pronii va dobîndi păzirea de la Dumnezeul cerului, şi pe Acesta Îl va avea cetate tare şi întemeiere nejefuită. Şi cînd, purtînd pavăza aceasta a ajutorului dumnezeiesc, se va păzi nerănit, atunci va zice:
2 Zice-va lui Dumnezeu: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul.
Că, avînd întemeiată nădejdea întru Dînsul, Îl va numi ocrotitor, şi purtător de grijă şi cetate nesurpată.
3 Că El te va izbăvi din cursa vînătorilor şi de cuvîntul tulburător.
De aici dar, rosteşte cuvintele către însuşi cel ce a crezut, şi îi dă cutezare, zicînd că Dumnezeu îl va arăta pe dînsul mai înalt nu numai decît vrăjmaşii cei vădiţi, ci şi decît bîntuitorii şi decît cei care măiestresc pe ascuns năpădirea. Că prin „cursă” a arătat pîndirile cele ascunse, iar pe „cuvîntul tulburător” Simmah l-a zis: „cuvînt de defăimare”. Şi unii ca aceştia sînt cei ce cos minciuni şi clevetiri, însă prin nădejdea în Dumnezeu mulţi s-au făcut mai înalţi decît ei: aşa a scăpat de cursele acestea marele Iosif, răbdînd clevetirea prea-curviei; aşa a dobîndit ajutorul de sus minunata Susana. Şi nu numai atunci, ci pînă în vremea de acum am auzit şi am cunoscut că s-au mîntuit miriade[COLOR=#800080][1][/COLOR]nenumărate.
4 Cu spatele Său te va umbri pe tine, şi sub aripile Lui vei nădăjdui.
Că Dumnezeu Se va face înainte-luptător al tău şi te va acoperi de cel ce îţi dă război. Şi a pus acest stih din metafora celor ce stau în frunte la război şi acoperă cu spatele pe cei din urmă. Iar „aripi” numeşte lucrările purtării de grijă, şi a pus cuvîntul folosind asemănarea păsărilor, pentru că şi acelea îi acoperă pe pui cu aripile lor. Aşa a numit Fericitul Moisi purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „I-a păzit pe dînşii – zice – ca lumina ochiului, cum îşi acoperă vulturul cuibul său şi puii săi.” Aşadar: Întinzîndu-Şi aripile, i-a primit pe dînşii şi i-a ridicat pe umerii Săi. Aceasta a zis şi Stăpînul către Ierusalim: „De cîte ori am voit să adun puii tăi, în ce chip găina îşi adună puii, şi nu aţi vrut.”
5 Cu armă te va înconjura adevărul Lui,
Fiindcă mai sus a pomenit cuvînt tulburător şi mincinos, după cuviinţă a făgăduit aici că adevărul se va face într-armarea lui.
nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6 de lucrul ce umblă întru întuneric, de întîmplare şi de dracul cel de amiază.
Prin dumnezeiasca nădejde îi vei birui nu numai pe vrăjmaşii cei simţiţi, ci şi pe cei gîndiţi, şi vei scăpa de pîndirile ce năvălesc asupră-ţi noaptea şi de năpădirile de fiecare zi ale vrăjmaşilor. Şi, avînd îndrăzneală, ca unul ce eşti păzit de Dumnezeu, vei scăpa de grijă, şi nici întru amiază te vei îngrija, ci vei fugi de pîndirile dracilor, dobîndind ajutorul cel de sus. Iar pe „drac de amiază”, l-a pus după socoteala celor mulţi, şi este cu putinţă ca pînditorii şi bîntuitorii oamenilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce aceştia au mîncat şi s-au săturat[COLOR=#800080][3][/COLOR], să alerge asupra lor ca spre un vînat gata şi să-i biruiască cu lesnire pe cei lipsiţi de purtarea de grijă de sus.
7 Cădea-va despre latura ta o mie, şi zece mii de-a dreapta ta, şi spre tine nu se vor apropia.
8 Însă cu ochii tăi vei căuta, şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Zeci de mii, mulţime, cum am mai zis.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]dracii

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Deci după ce s-au îngreunat şi au prins a moţăi.

[patinina34]

În loc de „latura ta”, Simmah şi Achila au pus: „marginea ta”. Şi zice că: De ar ieşi mulţimi nenumărate din dreapta şi din stînga ta, nu vei avea nici o vătămare, dar pe aceia îi vei vedea surpîndu-se de dumnezeiasca rană. Acest lucru s-a făcut şi în vremea Iezechiei, că 18 miriade şi 5 mii[COLOR=#800080][1][/COLOR]de Asirieni au fost omorîţi fără unelte de război. Aşa s-a întîmplat şi în vremea lui Ghedeon, aşa - în vremea lui Ionatan, şi în vremea lui Iosafat şi în vremea Proorocului Elisei.
9 Că - Tu, Doamne, nădejdea mea: Pe Cel Preaînalt ai pus scăpare ţie.
Zice: Şi vei dobîndi această purtare de grijă dacă vei nădăjdui spre Dumnezeu şi Îl vei face scăpare pe Dînsul. Şi lipseşte alcătuirii cuvîntului acest „ai zis Tu, (Doamne, nădejdea mea)”, că aceasta este osebirea scripturii celei prooroceşti, iar mai mult a Psalmilor. Dar, cu toate acestea, urmarea face arătată noima cea îndoielnică: Fiindcă, de vreme ce nădăjduieşti – zice - spre Dumnezeu, şi pe Dînsul Îl chemi spre ajutor şi de la Dînsul dobîndeşti purtarea de grijă:
10 Nu vor veni către tine rele, şi bătaie nu se va apropia întru lăcaşul tău,
Vei fi mai înalt decît năpădirile diavoleşti şi nu vei primi vătămare de acolo. Aşa a îngrădit împrejur dumnezeiescul dar casa lui Iov, şi martor este vrăjmaşul, care strigă: „Au nu Tu i-ai îngrădit împrejur cele din lăuntru şi cele din afară ale casei lui?” Şi, de vreme ce l-a slobozit şi acela şi-a arătat răutatea, şi Dreptul Judecător l-a încununat pe purtătorul de biruinţă nevoitor.
11 că Îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească întru toate căile tale.
Aceasta a zis-o şi în Psalmul 33: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe dînşii.” Am auzit încă şi pe Patriarhul Iacov zicînd: „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine din toate relele.” Şi marele Avraam, încurajînd pe robul său, a zis: „Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său înaintea feţei tale, şi vei lua muiere fiului meu, lui Isaac, de acolo.” Deci de pretutindeni ne învăţăm că prin Înger îi păzeşte Dumnezeul tuturor pe cei ce nădăjduiesc întru Dînsul.
12 Pe mîini te vor ridica, ca nu cîndva să împiedici de piatră piciorul tău.
Vei dobîndi de la dînşii toată purtarea de grijă, ca să nu ţi se întîmple nici o mică vătămare de undeva. Pentru că, prin pomenirea pietrei, a arătat micimea vătămării. Iar acest „pe mîini te vor ridica” e în loc de: Te vor duce de mînă, te vor povăţui, îţi vor aduce tot felul de ajutor.
13 Vei călca pe aspidă şi pe vasilisc, şi vei încăleca peste leu şi peste balaur.
Vrînd să arate stăpînirea asupra a tot felul de răutate, a pomenit fiarele cele prea-puternice şi prea-amare. Astfel, prin „leu” şi „balaur” a însemnat tăria, că fiarele acestea sînt puternice foarte; iar prin „aspidă” şi „vasilisc” a arătat răutatea cea desăvîrşită, că aceea sloboade în lăuntru venin purtător de moarte, iar acela vatămă şi cu vederea[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Şi totuşi, mulţi din cei ce au crezut lui Dumnezeu au biruit fiarele acestea: aşa, minunatul Daniil a legat gurile leilor; aşa, dumnezeiescul Pavel nu a fost vătămat de viperă; şi, ca să zic în scurt, să alergăm înapoi către cele vechi: aşa, Noe, petrecînd împreună cu fiarele, s-a păzit nevătămat; aşa, nenumăraţi alţii, îmbrăţişînd viaţa cea pustnicească şi vieţuind cu fiarele împreună, au biruit vătămarea acestora prin nădejdea în Dumnezeu.
14 Că spre Mine a nădăjduit, şi-l voi izbăvi pe el, acoperi-l-voi pe el, că a cunoscut numele Meu.
15 Striga-va către Mine, şi îl voi auzi pe el.
Dumnezeul tuturor a zis acestea învăţîndu-ne care este este rodul nădejdii, că zice: Fiind el îngrădit cu nădejdea în Mine, îl voi izbăvi de pînditorii cei văzuţi şi nevăzuţi. Pentru aceasta îl voi păzi pe dînsul, şi-l voi acoperi, şi, grăind el, îi voi auzi şi-i voi primi rugăciunea.
Cu dînsul sînt în necaz,
Măcar de ar şi cădea în vreo ispită, voi fi împreună cu dînsul şi-i voi aduce îndestulata mîngîiere.
scoate-l-voi pe dînsul şi îl voi proslăvi.
Şi nu numai că îl voi slobozi pe dînsul de cele de scîrbă, ci îl voi şi face vestit.
16 Cu lungime de zile îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea.
Şi îi voi dărui lui să ajungă întru adînci bătrîneţi, şi mai-nainte îi voi arăta mîntuirea ce îl aşteaptă în viaţa viitoare. Pe acestea le-a dobîndit şi Fericitul Iezechia, şi foarte mult se potriveşte lui acest „Scoate-l-voi pe dînsul, şi-l voi proslăvi pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea”: că, cerînd adăogire de viaţă, a primit 15 ani, iar din pierderea Asirienilor a cîştigat multă strălucire, Încă şi toţi cei ce nădăjduiesc întru Dumnezeu vor dobîndi tot felul de bunătăţi, după cum ne învaţă istoriile vechi şi după cum mărturisesc cele văzute acum.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]185 000

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Se spune că dihania numită „vasilisc” are şi privirea înveninată.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 91

Psalmul cîntării în ziua sîmbetei.

Sîmbăta legiuia nelucrare, dar nu pe toată, căci sporea mult lucrarea duhovnicească, porunca fiind să zăbovească întru rugăciuni şi întru laude şi să-I aducă îndoite jertfe lui Dumnezeu. Aşadar Legeaporuncea pentru sîmbătă încetarea de ostenelile trupeşti. Tot aşa, fiindcă e slobodă de grijile acestea, şi viaţa ce va să fie s-a numit după cuviinţă „odihnă”. Pentru aceasta strigă şi Fericitul Pavel: „Să ne sîrguim a intra în odihna Lui!”, şi iarăşi: „Apoi, de lipsă este sîmbetirea norodului lui Dumnezeu.” Şi - de vreme ce Psalmul mai-nainte grăieşte cinstea drepţilor şi pedeapsa nedrepţilor, iar acestea se vor face întru încetarea aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR]- după cuviinţă a primit această scriere-deasupra.
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cînta numelui Tău, Preaînalte,
2 a vesti de dimineaţă mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea,
Zice: Folositor şi cîştigător lucru este a Te lăuda noaptea şi în fiecare zi pe Tine, Făcătorul de bine, şi a povesti ale Tale faceri de bine, şi iubirea de oameni ce o ai către noi şi adevărul îndreptat asupra celor nedrepţi. Că, folosind adevărul, îi munceşti pe aceia după dreptate, iar pe noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, ne învredniceşti de purtare de grijă.
3 în psaltire cu zece strune, cu cîntare din alăută.
Cu asemenea unelte de cîntare obişnuiau a cînta lui Dumnezeu. Deci zice că: Lovind întru organele legiuite şi făcînd cîntarea de laudă a limbii, cu dreptate este a-Ţi aduce Ţie laudă de mulţumită.
4 Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura Ta, şi întru lucrurile mîinilor Tale mă voi bucura.
Că, văzînd zidirile Tale şi negrăitele iconomii, mă bucur, şi mă veselesc şi, de dulceaţa sufletului, îmi pornesc limba spre cîntarea de laudă.
5 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, foarte s-au adîncit gîndurile Tale!
Iar Simmah, aşa: „foarte adînci sînt gîndurile Tale”, iar Achila şi Teodotion: „s-au adîncit”. Pentru că lucrurile Tale – zice – sînt mari şi minunate (că pe acest „cît” l-a pus întinzător), iar înţelepciunea Ta are adînc neajuns, căci care minte este putincioasă să cerceteze pricinile Proniei Tale? Însă noi îi învăţăm aceasta pe cei ce nu ştiu, iar cei lipsiţi de minte şi care au pierdut cuvîntarea nici nu voiesc a o şti, nici nu suferă a se învăţa de la alţii. Că acestea adaugă:
6 Bărbatul nebun nu va cunoaşte, şi cel nepriceput nu va pricepe acestea,
Pe acestea le-a zis cu deosebire: că cel ce boleşte la minte şi este lipsit de pricepere nu cunoaşte nimic dintru acestea, dar nici nu voieşte să audă ceva despre ele.
7 cînd au răsărit păcătoşii ca iarba şi s-au ivit toţi cei ce lucrează fărădelege, ca să piară în veacul veacului.
Pe acest „s-au ivit”, Achila l-a zis: „au înflorit”. aşa încă şi Simmah. Şi zice: Cei fără de minte nu au voit să priceapă că lucrătorii nelegiuirii s-au ivit din pămînt, şi au înflorit asemenea ierbii şi, după buna-norocire de acum, vor lua pieirea cea veşnică. Că, chemîndu-se doriţi şi fericiţi pe sine-şi, vor vedea degrabă al loru-şi sfîrşit cel de trei ori ticălos.
8 Iar Tu prea-înalt eşti în veac, Doamne.
9 Că, iată, vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri, şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea.
Că aceia se vor veşteji şi se vor strica asemenea ierbii, iar Tu ai stăpînirea asupra tuturor, ca Cel ce eşti mai înalt decît toţi, şi supui sub pedepse pe cei ce sînt ţinuţi de nebunie.
10 Şi se va înălţa ca al inorogului cornul meu
Iar noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, văzînd pierzarea vrăjmaşilor Tăi, ne vom făli întru Tine, ca cei ce ne-am izbăvit de înşelăciunea multor dumnezei şi, primind arma Crucii ca un „corn” asupra patimilor şi a dracilor, ne închinăm Ţie, Celui ce eşti Dumnezeu cu adevărat. Pentru că aici iarăşi l-a adus în mijloc pe inorog, ca, printr-un singur corn, să arate un singur Dumnezeu: că, precum jivina aceea a luat de la fire un corn numai, aşa şi ucenicii bunei-credinţe se închină doar unei Dumnezeiri.
şi bătrîneţele mele - în untdelemn gras.
Iar Simmah, aşa: „învechirea mea, ca un măslin bine înfrunzit.” Că – zice - voi înflori şi voi lepăda bătrîneţele, asemănîndu-mă cu măslinul cel înflorit. Şi, după Cei 70: „Ca de nişte untdelemn mă voi îngrăşa de dulceaţă.”
11 Şi a privit ochiul meu întru vrăjmaşii mei, şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea va auzi urechea mea.
Pe acest „a privit”, şi Simmah, şi Teodotion, şi Evreull-a zis: „va privi”, fiindcă cele zise sînt proorocii ale celor ce aveau să fie. Dar, după obicei, Cei 70 le-au tălmăcit ca pe nişte făcute, arătînd şi în acest chip negrăirea împotrivă şi adeverirea proorociei. Că, precum este cu neputinţă ca cele făcute să nu fie făcute, aşa este cu neputinţă ca proorocia Duhului să rămînă neîmplinită. Deci zice: Voi vedea sfîrşitul cel chinuit al celor nedrepţi şi-i voi auzi pe toţi vestindu-l. Şi, minunîndu-se de dreptatea pedepsei, desparte aşa: „şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea”. Aici se cade a pune soroc, apoi a adăuga: „va auzi urechea mea”, adică: Pe mulţi voi auzi povestind pieirea celor ce trăiesc întru fărădelege şi îmi măiestresc nenumărate rele.
12 Dreptul ca finicul va înflori, şi ca cedrul din Liban se va înmulţi.
Deci: După ce au înflorit asemenea ierbii, păcătoşii s-au stins degrabă şi s-au stricat, iar dreptul va urma desimea, fierbinţeala şi hrănirea cedrului, şi a finicului înălţime şi rodire. Şi amîndoi aceşti copaci trăiesc şi rămîn prea-mult, avînd trebuinţă de vreme spre creştere. La fel se întîmplă şi cu fapta bună, care răsare cu multă osteneală şi cu multă vreme, dar, după ce se ridică la înălţime, aduce rod copt şi prea-dulce, şi celui ce o are îi dăruieşte destul acoperămînt şi-l răsădeşte în casa lui Dumnezeu ca întru un Rai dumnezeiesc. Că aceasta o zice mai descoperit prin cele de aici înainte, grăind:
13 Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori.
Şi – zice – cei care s-au asemănat unor asemenea copaci au săditor pe Dumnezeu, iar rai - dumnezeiasca Biserică.
14 Încă se vor înmulţi întru bătrîneţe unse şi bine pătimind vor fi,
15 ca să vestească cum că drept este Domnul Dumnezeul nostru, şi nu este nedreptate întru Dînsul.
Iar Simmah, aşa: „Chiar bătrîni fiind, vor aduce roadă. Graşi şi bine înfrunziţi vor fi, vestind că: Drept este Domnul, Cel ce mă îngrădeşte pe mine, şi nu este nedreptate întru Dînsul.” Că, primind desăvîrşirea făgăduită în viaţa ce va să fie, mai mult rod şi gras Îi vor aduce lui Dumnezeu, lăudînd dreapta Lui hotărîre. Pentru că, văzînd arătată atunci iconomia ascunsă acum, se vor minuna de înţelepciunea lui Dumnezeu şi-I vor lăuda dreptatea. Că „bătrîneţe” a numit desăvîrşirea, cum şi noi îl numim desăvîrşit pe cel îmbătrînit, iar nesăvîrşit pe cel tînăr. Deci prin „bătrîneţe” a arătat desăvîrşirea ce va să fie, întru care rodul dreptăţii va rodi mult înmulţit, şi dreptatea lui Dumnezeu se va face arătată tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]a lucrării trupeşti

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 92

Laudă cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Şi Psalmul mai-nainte vesteşte schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut şi neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot aşa şi într-acelaşi chip: căci nu împărăţeşte pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăţia, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna şi, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulţi aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cunoştinţa de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce ştiau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Şi L-am văzut pe El, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Naşterea din Fecioară, şi după Crucea suferită de bună voie şi după Înălţarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviinţă strigă Proorocul: „Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Aşa zice şi către Tatăl Său: „Părinte, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultaţi-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învăţat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Şi cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, şi încinge brîu şi se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, şi întărită de adevărul dumnezeieştii cunoştinţe de Dumnezeu şi izbăvită de înşelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăţiei, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea şi veşnică împărăţia. Şi pentru împărăţie a zis şi în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea şi neprefacerea Lui ne-a învăţat în Psalmul 101, în care zice: „Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor împuţina.” Că, deşi Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărţit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Fiinţă este a Preacuratei Treimi, o Împărăţie şi o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli şi pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceştia au adus oamenilor toată adăparea, ca nişte rîuri. Aşa i-a numit pe dînşii şi Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărţi şi va primi adăparea. Aşa a zis şi Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea şi-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieştile dogme în vremea călătoriilor lor. Şi „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-şi astfel calea, după cuviinţă frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori şi au făcut lor învăţătura neostenicioasă şi fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălţările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare şi opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot aşa, şi cînd dulcea şi buna de băut învăţătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată şi amară a lumii, s-a făcut furtună şi undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o prooroceşte şi Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine şi se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălţimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuşi Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, şi ea a stat întru linişte, şi s-au domolit undele ei şi s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, aşa: „Prea-mare este întru înălţime Domnul.” Şi foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, şi prea-înalt, şi Domn şi Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalţi” numeşte pe Patriarhii cei mari, şi pe Prooroci, şi pe Sfinţiţii Apostoli şi pe toţi cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit şi mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinţii Tăi Prooroci, şi adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă şi adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puţin nu e cu putinţă a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice şi mai bun decît toate bunătăţile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, şi statornică şi veşnică, fiindcă acestea sînt potrivite şi cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioşilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfinţenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului şi a săvîrşi sfinţenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veşnic.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 92

Laudă cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Şi Psalmul mai-nainte vesteşte schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut şi neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot aşa şi într-acelaşi chip: căci nu împărăţeşte pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăţia, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna şi, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulţi aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cunoştinţa de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce ştiau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Şi L-am văzut pe El, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Naşterea din Fecioară, şi după Crucea suferită de bună voie şi după Înălţarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviinţă strigă Proorocul: „Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Aşa zice şi către Tatăl Său: „Părinte, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultaţi-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învăţat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Şi cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, şi încinge brîu şi se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, şi întărită de adevărul dumnezeieştii cunoştinţe de Dumnezeu şi izbăvită de înşelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăţiei, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea şi veşnică împărăţia. Şi pentru împărăţie a zis şi în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea şi neprefacerea Lui ne-a învăţat în Psalmul 101, în care zice: „Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor împuţina.” Că, deşi Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărţit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Fiinţă este a Preacuratei Treimi, o Împărăţie şi o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli şi pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceştia au adus oamenilor toată adăparea, ca nişte rîuri. Aşa i-a numit pe dînşii şi Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărţi şi va primi adăparea. Aşa a zis şi Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea şi-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieştile dogme în vremea călătoriilor lor. Şi „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-şi astfel calea, după cuviinţă frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori şi au făcut lor învăţătura neostenicioasă şi fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălţările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare şi opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot aşa, şi cînd dulcea şi buna de băut învăţătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată şi amară a lumii, s-a făcut furtună şi undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o prooroceşte şi Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine şi se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălţimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuşi Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, şi ea a stat întru linişte, şi s-au domolit undele ei şi s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, aşa: „Prea-mare este întru înălţime Domnul.” Şi foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, şi prea-înalt, şi Domn şi Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalţi” numeşte pe Patriarhii cei mari, şi pe Prooroci, şi pe Sfinţiţii Apostoli şi pe toţi cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit şi mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinţii Tăi Prooroci, şi adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă şi adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puţin nu e cu putinţă a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice şi mai bun decît toate bunătăţile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, şi statornică şi veşnică, fiindcă acestea sînt potrivite şi cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioşilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfinţenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului şi a săvîrşi sfinţenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veşnic.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 93

Psalmul lui David, întru o a patra a sîmbetei. Nescris deasupra la Evrei.

Este arătat că alţii au pus scrierea-deasupra, iar nu Proorocul, şi nici cei ce l-au tălmăcit pe acesta dintru început. Iar pricina Psalmului este aceasta: mulţi din Iudei - şi boieri, şi împăraţi - au iubit nelegiuirea, şi scoteau hotărîrea judecînd cu nedreptate şi îndrăzneau ucideri, vînzînd sîngele celor nevinovaţi pentru daruri. Pe aceştia i-a prihănit şi Fericitul Isaia, zicînd: „Ascultaţi, domnii Sodomei... ”, şi iarăşi: „Boierii tăi sînt nesupuşi, iubind darurile, căutînd răsplătire, nejudecîndu-i pe sărmani şi neluînd aminte la judecata văduvelor.” Şi nu i-a prihănit numai, ci i-a şi sfătuit: „Judecaţi sărmanului şi faceţi dreptate văduvei!” Şi Fericitul Avacum a făcut această prihănire şi, aducîndu-I rugăciune lui Dumnezeu, zicea: „Vei face pe oameni ca pe peştii mării şi ca pe nişte tîrîtoare ce nu au povăţuitor, şi cel necredincios mănîncă de tot pe cel drept.” Tot aşa prihăneşte nedreptatea acestora şi minunatul Eremia, şi încă şi ceilalţi Prooroci. Mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii prooroceşti, dumnezeiescul David a scris Psalmul ca oamenii din vremile acelea să dobîndească folosul prin cîntarea de laudă ce se făcea în dumnezeiasca Biserică. Şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi pedeapsa celor ce trăiesc întru răutate. Şi închipuie Psalmul despre faţa celor ce s-au hrănit şi s-au crescut întru buna-credinţă care le-au pătimit pe acestea de la nedrepţii aceia.
Dumnezeul izbîndirilor, Domnul, Dumnezeul izbîndirilor cu îndrăzneală a stătut.
Iar în loc de acest „cu îndrăzneală a stătut”, Achila a zis: „arată-Te”. Aşa încă şi ceilalţi tălmăcitori. Şi zice: Te rog pe Tine, Dumnezeul tuturor, şi Stăpînul şi Cel ce ocîrmuieşti zidirea şi aduci pedeapsa cea vrednică asupra celor nedrepţi, să mă auzi şi să-mi primeşti rugăciunea.
2 Înalţă-Te, Cel ce judeci pămîntul, răsplăteşte răsplătirea celor mîndri!
Arată tuturor înălţimea stăpînirii Tale şi surpă sprînceana celor trufaşi, învăţîndu-i prin lucru că Tu eşti al lumii Judecător.
3 Pînă cînd păcătoşii, Doamne, pînă cînd păcătoşii se vor făli?
4 Pînă cînd vor spune şi vor grăi nedreptate toţi cei ce lucrează fărădelege?
Nu se roagă ca cei fără de lege să pătimească pierzare, ci să nu stăpînească, pentru ca stăpînirea să nu le fie îndemn către nedreptate.
5 Pe norodul Tău, Doamne, l-au împilat, şi moştenirea Ta au necăjit.
6 Pe văduvă şi pe sărman au ucis, şi pe nemernic l-au omorît.
Tot felul de nedreptăţi se îndrăznesc de dînşii – o Stăpîne! – şi pentru stăpînire se trufesc şi folosesc cuvinte nedrepte. Iar lucrările lor sînt mai grele decît cuvintele, că cele lipsite de soţi şi cei ce tînguiesc sărmănia părinţilor lor zac înaintea lor ca un vînat gata, iar cei ce din neamuri s-au apropiat la Legealui Dumnezeu şi au dorit să petreacă după legile Tale pătimesc de la dînşii junghierea cea nedreaptă. Că pe aceştia i-a numit „nemernici”.
7 Şi au zis: Nu va vedea omul, nici va pricepe Dumnezeul lui Iacov!
Zice: Iată întinderea păgînătăţii, căci le îndrăznesc pe acestea nesocotind că-i priveşti şi că porţi grijă de lucrurile omeneşti. Şi nu aşa prost este adăugat acest „Dumnezeul lui Iacov”, ci spre creşterea mustrării, că - cunoscînd multă purtare de grijă a lui Dumnezeu împrejurul norodului: cea prin Prooroci, cea prin Preoţi, cea în război, cea în vreme de pace - nu se înfricoşează de Dumnezeul tuturor ca de Cel ce îi vede.
De aici înainte, le aduce lor sfătuire şi dojenire, nu numai celor ce într-acea vreme boleau cu unele ca acestea, ci şi celor ce pînă acum stăpînesc într-acest fel:
8 Înţelegeţi dar, cei fără de minte întru norod! Şi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă vreodată!
Deci: O nebuni! – tîrziu cîndva voiţi a cunoaşte şi a vă învăţa firea lucrurilor! Că asemenea pînzei de păianjen este starea vieţii de acum.
9 Cel ce a zidit urechea au nu aude? Sau Cel ce a zidit ochiul au nu priveşte?
Foarte cu siloghism[COLOR=#800080][1][/COLOR] a adus lor învăţătura, că zice: Cel ce a zidit ochiul din tină şi i-a dăruit lui lucrarea cea văzătoare; şi, de asemenea, a făcut urechile şi le-a dăruit simţirea cea auzitoare, nu vede El, nici nu aude? Oare Ziditorul acestora este lipsit de lucrarea pe care o dăruieşte altora?

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Raţionament deductiv compus din trei părţi, în urma căruia cea de a treia judecată (concluzia) se deduce din prima (premiza majoră), prin mijlocirea celei de a doua (premiza minoră). Deci: dacă ochiul este pentru vedere, şi dacă a fost zidit de Dumnezeu, atunci negreşit că Dumnezeu este înzestrat cu vedere.

[patinina34]

10 Cel ce pedepseşte neamurile nu va mustra?
Zice: Adică supune sub pedepse neamurile – care nu au primit nici Lege, nici nu s-au îndulcit de învăţătură proorocească - şi nu va mustra nelegiuirea voastră?
11 Cel ce învaţă pe om cunoştinţa,
Şi apoi, El a zidit cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]firea oamenilor, iar prin cele ce se văd în zidire şi prin cele ce se fac în fiecare zi dă încă mai multă cunoştinţă.
Domnul, cunoaşte gîndurile oamenilor că sînt deşarte.
Nu numai că vede şi aude, ci ştie încă şi gîndurile noastre, cele ce cugetă lucruri mincinoase pentru Pronia Lui.
Aşa, dîndu-le acelora tămăduirea potrivită, aduce celor nedreptăţiţi îndestulată mîngîiere, şi închipuie cuvintele într-acest chip, ca mai adevărat să o lucreze pe dînsa.
12 Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el.
Că mulţi s-au obişnuit a-i numi ticăloşi pe cei ce îmbrăţişează buna–credinţă şi se depărtează de nedreptate. Iar eu îi numesc pe dînşii doriţi şi fericiţi, ca pe unii ce se iscusesc întru învăţătură şi culeg folosul dumnezeieştii Legi.
13 Ca să-l îmblînzeşti pe el în zilele cele rele,
Că cel ce primeşte puţină certare în viaţa aceasta de acum va avea mai blînd divanul[COLOR=#800080][2][/COLOR]ce va să fie. Că „zi rea” a numit munca cea veşnică.
pînă ce se va săpa păcătosului groapă.
Că cei ce au îmbrăţişat nelegiuirea se vor da pedeapsei celei necurmate: că, precum celui căzut în groapă adîncă îi este cu neputinţă a ieşi dacă nu-l ajută nimeni, aşa este cu neputinţă a scăpa de munca cea veşnică, de nu ar vrea aceasta dumnezeiasca iubire de oameni.
14 Că nu va lepăda Domnul norodul Său, şi moştenirea Sa nu o va părăsi,
„Moştenire” l-a numit nu numai pe Israil, ci mai ales pe norodul cel din neamuri. Că pentru acela a zis Fericitul Moisi: „Şi s-a făcut partea Domnului norodul lui Iacov, Israil – funia moştenirii Lui”; iar pe norodul cel nou, pe care Dumnezeul cel din Dumnezeu L-a cîştigat Lui-Şi prin moartea Sa de bună voie, dumnezeiescul Apostol îl numeşte „împreună-moştenitor”, că El hotărăşte nou aşezămîntşi parte adevărată pe aceia pe care i-a zidit prin baia celei de-a doua naşteri. Încă şi în viaţa aceasta de acum dumnezeiescul norod va dobîndi cuviincioasa purtare de grijă, ca cel ce s-a făcut moştenire şi norod al Lui.
15 pînă ce dreptatea se va întoarce la judecată.
Va dobîndi această purtare de grijă pînă ce se va arăta dreptatea lui Dumnezeu făcînd judecata tuturor oamenilor. Şi cuvîntul însemnează înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru şi lepădarea Iudeilor. Fiindcă „dreptate” L-a numit pe Însuşi Stăpînul Hristos, că El S-a numit şi Soare al dreptăţii, şi pentru Dînsul a zis Fericitul Pavel: „S-a dat nouă înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, şi sfinţenie şi izbăvire.” Deci - pomenind purtarea de grijă a lui Dumnezeu, şi zicînd că „Domnul nu va lepăda pe norodul Său şi nu va părăsi moştenirea Sa”, dar văzînd lepădarea lor de Dînsul ce avea să fie - a adăugat după cuviinţă: „pînă cînd dreptatea se va întoarce la judecată.” Că, pînă cînd nu se vor lepăda de arătarea dreptăţii, tot vor dobîndi purtarea de grijă cea de sus.
Şi cei ce se ţin de dînsa sînt toţi cei drepţi cu inima.
Iar Achila şi Teodotion: „şi, în urma ei, toţi cei drepţi la inimă.” Că mîntuirii acesteia, pe care a numit-o „dreptate”, vor urma cei ce au mintea curată de necredinţă şi gîndesc gînduri drepte. Iar acestor zise se potrivesc şi graiurile Domnului: că, văzînd pe Petru şi pe Andrei aruncîndu-şi năvodul în mare, le-a zis lor: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pe voi pescari de oameni!”; iar celui ce a zis: „Dă-mi voie să mă duc să-l îngrop pe tatăl meu”, Domnul i-a zis: „Lasă pe morţi să-şi îngroape morţii lor, iar tu, venind, urmează-Mi Mie!” Deci pentru Iudei - zice - va face purtare de grijă pînă la lepădarea lor, iar pe cei drepţi la inimă îi va avea următori, urmîndu-I Lui, şi ţinîndu-se de Dînsul şi nicidecum suferind a-L părăsi pe Dînsul.
16 Cine se va scula cu mine asupra celor ce viclenesc, sau cine va sta împreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelege?
Iar Simmah, mai descoperit: „Cine se va scula pentru mine împotriva celor lucrători de rele, sau cine va sta pentru mine împotriva celor ce lucrează nedreptăţi?” De tot ajutorul omenesc – zice – sînt pustiu, dar am marele ajutor care poate a risipi cu lesnire ceata celor împotrivnici. Că aceasta a arătat prin cele adăugate:
17 De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
Că, de nu aş fi dobîndit purtarea de grijă de la Dînsul, m-ar fi dat negreşit la moarte.
18 De am zis: S-a clătit piciorul meu - mila Ta, Doamne, mi-a ajutat mie.
Căci, chemînd a Ta purtare de grijă şi învăţînd a mea neputinţă, îndată am dobîndit iubirea Ta de oameni.
19 După mulţimea durerilor mele în inima mea au veselit sufletul meu mîngîierile Tale.
Şi deopotrivă cu durerile am primit mîngîierea de la bunătatea Ta. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mîngîierea noastră.” Şi iarăşi: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniţi, dar nu părăsiţi; lepădaţi, dar nu pieriţi.”
20 Să nu fie împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce zideşte osteneală peste poruncă!
Iar Simmah, mai descoperit: „Au doar se va împreuna cu Tine scaunul nedreptăţirii, cel ce închipuie ticăloşie împotriva poruncii?” Nu vei suferi – zice – să Te împărtăşeşti de nedreptate cu cei ce judecă fărădelegea, care scot hotărîre împotrivnică celor hotărîte de Tine şi trag asupra loru-şi ticăloşia ce răsare de aici. Că „scaun al nedreptăţii şi al nelegiuirii” i-a numit pe judecătorii cei nedrepţi, care drept roadă a nedreptăţii seceră osteneală şi ticăloşie.
21 Vîna-vor asupra sufletului dreptului, şi sînge nevinovat vor osîndi.
Că lucrul nelegiuirilor acestor judecători este să folosească toată măiestria asupra drepţilor şi să hotărască asupra celor nevinovaţi şi fără prihană moarte şi celelalte pedepse, adică: înfricoşări, şi surghiuniri şi cele asemenea acestora.
22 Şi S-afăcut mie Domnul spre scăpare, şi Dumnezeul meu – spre ajutorul nădejdii mele.
Iar eu am dobîndit purtarea de grijă de la Stăpînul, şi pe Dînsul L-am avut cetate tare.
23 Şi le va răsplăti lor Domnul fărădelegea lor, şi după răutatea lor îi va pierde pe dînşii Domnul Dumnezeu.
Iar aceia îşi vor culege roadele ostenelilor lor şi vor primi simbriile vrednice răutăţii lor. Acestea s-au scris nu numai acelora, ci şi tuturor oamenilor, că Dumnezeu, purtînd de grijă pentru toţi, le aduce potrivită tămăduire tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Raţională”; în elineşte, „logos” înseamnă şi „cuvînt”, şi „raţiune”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Judecata lui Dumnezeu, cum am mai zis.