Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

40 Surpat-ai toate gardurile lui[COLOR=#800080][1][/COLOR],
De toată întemeierea l-ai dezgolit pe dînsul.
pus-ai tăriilor lui frică.
Pentru că, bizuindu-se pe ogrăzile cetăţilor de demult, a căzut din bizuire şi este înfăşurat cu frica.
41 Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale,
Moavitenii, şi Amonitenii, cei de altă seminţie, Idumeii şi Sirienii, Asirienii, Babilonienii.
făcutu-s-a ocară vecinilor săi.
De rîs şi de ocară s-au făcut megieşilor celor de prin prejurul hotarului lor.
42 Înălţat-ai dreapta celor ce îl necăjesc pe dînsul,
Pe neprietenii lui i-ai arătat mai tari decît dînsul.
veselit-ai pe toţi vrăjmaşii lui.
L-ai făcut de batjocură vrăjmaşilor lui.
43 Întors-ai ajutorul sabiei lui, şi nu l-ai apărat pe el în război.
Netrebnice i s-au făcut lui armele după ce s-a dezgolit de a Ta purtare de grijă.
44 Stricatu-l-ai din curăţenia lui,
Iar Simmah, aşa: „Încetat-ai curăţirea lui.” Că nu poate să se mai curăţească cu stropirile împrejur, robit fiind şi petrecînd departe de Biserica Ta.
scaunul lui în pămînt l-ai surpat.
Ai stricat de tot împărăţia lui.
45 Micşorat-ai zilele vremii lui,
Măcar că îi făgăduiseşi că în veac îi vei păzi împărăţia, întru puţină vreme pe aceasta ai hotărît-o[COLOR=#800080][2][/COLOR].
vărsat-ai peste dînşii ruşine.
De ocară s-au făcut, şi s-au umplut de ruşine: că Sedechia, după ce i s-au scos ochii, s-a rînduit să robească la moară tot restul vieţii lui; iar Iehonia robea şi el şi toate îi erau pline de ruşine şi de ocară. Aşa, după ce a povestit primejdiile, proorocescul cuvînt le porunceşte să se jeluiască şi să se roage:
46 Pînă cînd, Doamne, Te întorci? Pînă în sfîrşit se va aprinde ca focul urgia Ta?
Iar Simmah aşa: „Pînă cînd, Doamne, Te vei ascunde? Pînă în sfîrşit va arde ca focul mînia Ta?” Zice: Pînă cînd – o Stăpîne! - nu voieşti să vezi chinurile noastre, nici să Te arăţi şi să dezlegi primejdiile noastre? - ci ca focul aprinzi urgia Ta prin pomenirea păcatelor noastre.
47 Adu-Ţi aminte care e statul meu,
Făcător şi Ziditor eşti şi cunoşti măsurile puterii mele.
au doară în deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?
Nu în deşert, nici în zadar i-ai zidit pe oameni, ci înaintea zidirii a povăţuit bunătatea, că doar din bunătate ne-ai zidit. Deci să nu ne treci cu vederea pe noi, cei împresuraţi de atîtea rele.
48 Cine este omul care va fi viu, şi nu va vedea moarte şi va izbăvi sufletul său din mîna iadului?
Sfîrşitul fiecărui om este moartea, că a birui noi moartea este din cele cu neputinţă. Deci celor vii tinde-le iubirea Ta de oameni! Apoi, Îi aduce iarăşi aminte de făgăduinţe:
49 Unde sînt, Doamne, milele Tale cele de demult, cu care Te-ai jurat lui David întru adevărul Tău?
Şi bine aduce mărturia adevărului pretutindeni, deşteptînd pe făgăduitor spre adeverirea făgăduinţelor. Încă şi începutul Psalmului de la milă l-a închipuit, şi la sfîrşit pomeneşte iarăşi mila, că de aceasta aveau trebuinţă mai vîrtos.
50 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care am ţinut-o în sînul meu de la multe neamuri,
Iar Simmah, aşa: „şi am purtat-o în sînul meu, a prea-multor neamuri.” Să nu mă treci cu vederea – zice – ocărît fiind nu de un neam, ci de nenumărate. Că nu numai Asirienii şi Babilonienii mă batjocoresc, ci şi toţi cei de prin prejur, care au avut de-a pururea vrăjmăşie către mine. Şi nu numai că se bucură de mine, dar şi împotriva Ta îşi pornesc limba şi grăiesc cuvinte hulitoare, robia mea socotind-o neputinţă a Ta. Că aceasta a arătat prin cele ce urmează:
51 cu care au ocărît vrăjmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărît schimbarea Unsului Tău.
Iar Simmah şi Teodotion, aşa: „au ocărît urmele Unsului Tău.” Iar „urme ale Unsului” i-a numit pe împăraţii prin care a călătorit cuvîntul ce vestea împărăţia lui Hristos. Iar Cei 70 i-au numit pe dînşii „schimbare”, ca pe cei ce s-au făcut strămoşi ai Lui după trup şi ca întru un întuneric îndreptau împărăţia. Deci: Pentru Hristosul Tău, ale Căruia urme şi schimbare sînt aceştia, încetează, Stăpîne, ocările noastre!
52 Bine este cuvîntat Domnul în veac, fie, fie!
A nădejdii celei bune este cîntarea de laudă, şi cei ce au crezut că vor primi cererile au adus lui Dumnezeu lauda aceasta. Şi aceeaşi înţelegere o arată şi Achila, mai cu de-amănuntul tălmăcindu-l pe acest „fie, fie” (amin, amin), că a zis: „adevărat şi încredinţat”, în loc de: Adevărat eşti şi foarte adevărat, deci bine eşti cuvîntat în veci, că Îţi întăreşti şi Îţi adeverezi prin lucruri făgăduinţele.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]ale lui Israil

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Să scurteze zilele vieţii lui Israil.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 89

Rugăciunea lui Moisi, omul lui Dumnezeu.

Unii din scriitori au zis că rugăciunea aceasta ar fi făcut-o marele Moisi, iar alţii că scriitorul ei e Fericitul David, care a alăturat-o dumnezeiescului Moisi. Şi cu adevărat şi Psalmul de faţă s-a scris de Fericitul David, după cum şi ceilalţi toţi. Şi are îndoită proorocie, că mai-nainte vesteşte nu numai primejdiile Iudeilor, ci ne învaţă şi stricăciunea şi curgerea întregii firi omeneşti. Mai-nainte zice încă şi schimbarea în bine şi a acestora, şi a acelora.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.
Că scăparea Iudeilor s-a făcut nu numai în Egipt, ci şi în pustie, şi în vremea lui Iisus Navi, şi în vremea lui Ghedeon, şi a lui Barac, şi a lui Eftae, şi a lui Samson, şi a lui Samuil şi a lui David. Şi, prin Proorocii Săi, Dumnezeul tuturor i-a învrednicit pe dînşii de toată purtarea de grijă, iar cînd aveau împăraţi i-a împărtăşit de tot ajutorul.
Şi toţi oamenii rostesc cuvintele acestea, aducînd aminte lui Dumnezeu feluritele faceri de bine: cum l-a mutat pe Enoh; cum, cînd toţi îmbrăţişaseră viaţa cea fierească, l-a păzit pe dumnezeiescul Noe să fie scînteie a neamului omenesc[COLOR=#800080][1][/COLOR]; cum, după ce l-a ales pe Patriarhul Avraam, printr-însul le-a făgăduit tuturor neamurilor blagoslovenia. Că nu e după cum îndrăznesc să zică oarecari din cei necredincioşi, că Domnul tuturor a venit spre facerea de bine a neamurilor din căinţă[COLOR=#800080][2][/COLOR], ci El a purtat grijă pentru toţi oamenii de-a pururea, mai-nainte de necuprinsa Lui înomenire. Şi proorocia ne-a învăţat să zicem aceasta: „Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam”, că de-a pururea am dobîndit nădejdea cea către Tine, Stăpîne!
2 Mai-nainte de a se face munţii şi de a se zidi pămîntul şi lumea, din veac şi pînă în veac Tu eşti.
Că eşti mai înainte decît toate cele făcute: şi decît munţii, şi decît pămîntul, şi decît toată lumea. Că veşnic eşti şi fără de început şi sfîrşit, nefiind hotărît împrejur cu nici o margine - pentru că acest „Tu eşti” se cuvine să se împreune şi să se înjuge cu „mai-nainte de a se face munţii”.
3 Să nu întorci pe om întru smerenie!
Deci Te rog pe Tine, Cel ce eşti de-a pururea vecuitor, Cel veşnic, Cel ce Te-ai făcut scăpare nouă de-a pururea, să nu ne treci cu vederea cu totul pe noi, care sîntem împresuraţi cu atîtea rele. Că - de vreme ce El a hotărît asupra lui Adam sudori şi osteneli, zicînd: „Întru sudoarea feţei tale vei mînca pîinea ta, pînă cînd te vei întoarce în pămîntul dintru care te-ai luat, că pămînt eşti şi în pămînt te vei duce” - pentru aceasta proorocescul cuvînt potrivit ne învaţă a ne ruga să nu ne întoarcem nicidecum întru smerenie şi întru ticăloşia cea însortită nouă. Încă şi Iudeii, fiind siliţi a robi, aduc rugăciunea aceasta, tînguind prădarea şi robia.
Şi ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!
Iar Achila, aşa: „Şi vei zice: Să vă întoarceţi, fiii oamenilor!” Nu în zadar – zice – ne rugăm, ci ştiind arătat că vei primi rugăciunile noastre şi vei face nouă schimbare a relelor acestea de faţă, sfătuindu-ne să ne întoarcem şi să părăsim răutatea de mai-nainte.
4 Că o mie de ani - înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua cea de ieri care a trecut şi ca straja în noapte.
Înţelegerea graiurilor este împletită, că a împreunat acest stih cu al doilea dinainte, vrînd să zică aşa: „Să nu întorci pe om întru smerenie, că o mie de ani - înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja în noapte”; iar acest „Şi ai zis: Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” este adăugat cu vîrîre în mijloc (adică parenteji[COLOR=#800080][3][/COLOR]). Şi zice că viaţa oamenilor este puţină şi dureroasă foarte, iar la Tine, Cel de-a pururea vecuitor şi veşnic, şi numărul cel de o mie de ani se aseamănă cu o zi, iar mai vîrtos cu cea mai mică parte a nopţii. Că „strajă de noapte” a numit a patra parte a nopţii, cei ce li se încredinţa a străjui despărţind-o pe aceasta în patru. Şi întru a patra strajă a venit şi Domnul către Apostoli.
5 Nimicnicie vor fi socotiţi anii lor.
Zice: Întru prea-îndelungată vreme i-ai înjugat pe dînşii cu ticăloşia aceasta. Şi însemnează lepădarea Iudeilor de după Patima Mîntuitorului nostru şi lipsirea de dumnezeiasca Pronie, zicînd că nu va fi după puţină vreme, ci după multă.
Dimineaţa ca iarba va trece.
6 Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, învîrtoşa-se-va şi se va usca.
Că Iudeii - după ce s-au învrednicit de dumnezeiasca grijire, şi au înflorit, şi au odrăslit şi au dobîndit multă strălucire - nevrînd a-i da rod copt lucrătorului de pămînt, ci învîrtoşînd inima, s-au uscat îndată desăvîrşit, fiindcă nu s-au mai împărtăşit de adăparea mai dinainte. Iar „dimineaţă” numeşte începutul grijirii Iudeilor, iar „seară” încetarea dumnezeieştii purtări de grijă, de care s-au dezgolit după Cruce, că împotriva lui Dumnezeu şi Mîntuitorului au ridicat Crucea. Şi acest lucru îl zice prin cele de aici înainte:
7 Că am lipsit întru urgia Ta, şi întru mînia Ta ne-am tulburat.
Acestea sînt potrivite atît Iudeilor, cît şi tuturor oamenilor: pentru că şi firea oamenilor, plătind osînde pentru nelegiuire, s-a supus sub primejdii şi se împresoară cu întreite valuri de multe feluri; şi Iudeii, pentru răutate, au căzut din socoteala cea slobodă, precum mulţi dintre oameni şi-au săpat loru-şi groapă prin necredinţă, că zice: „Groapă au săpat şi au deschis, şi vor cădea în groapa pe care au făcut-o.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Dumnezeu a vrut mai întîi să stingă de tot omenirea, pentru covîrşirea răutăţii ei. Dacă nu a făcut-o, asta se datorează dreptului Noe, prin care Ziditorul a toate a pus încă o dată începătură neamului omenesc.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Din părere de rău, din „remuşcare” pentru că ar fi lipsit omenirea de ajutor şi îndrumare.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Adăugare”, din elinescul „parathesis”.

[patinina34]

8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, veacul nostru - întru luminarea feţei Tale.
Iar Simmah, aşa: „Pus-ai fărădelegile noastre împotriva Ta, ca lenevirile noastre să se arate feţei Tale.” Şi zice: Ne-ai dat pe noi la aceste pedepse după ce ai văzut că ne-am lenevit de legile Tale şi am ales să trăim întru nelegiuire.
9 Că toate zilele noastre au lipsit, şi întru urgia Ta ne-am stins.
Păcatul – zice – a pornit asupra noastră urgia, şi urgia a adus asupră-ne pedeapsa, şi pedeapsa a pus asupră-ne chinuri, că întru chinuri am săvîrşit puţina noastră viaţă.
10 Anii noştri ca pînza de păianjen s-au socotit.
Zice: Firea noastră omenească nu are nimic întemeiat, nici statornic, ci se rupe ca pînza păianjenului de lesne.
Zilele anilor noştri întru dînşii - şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decît aceştia – osteneală şi durere.
Sînt însă care trăiesc şi mai mult decît vremea zisă, dar aceea se întîmplă la puţini, iar aici ne învaţă rînduiala de obşte, care stăpîneşte de mai multe ori. Că, precum nu i-a pomenit pe cei ce au primit sfîrşitul mai-nainte de vreme, aşa a lăsat nepomenită şi viaţa cea lungă a celor foarte bătrîni. Şi se aseamănă acestea cu cele zise de Patriarhul Iacov: „Zilele mele sînt puţine şi rele, nu au ajuns la zilele părinţilor mei.” Zice: Însă şi vremea aceasta puţină este dureroasă şi plină de osteneli. Precum şi celor robiţi din Ierusalim le-a fost prea-dureroasă şi foarte chinuită vremea de şaptezeci de ani întru care au slujit celor ce-i robiseră.
Că a venit blîndeţe peste noi, şi ne vom pedepsi.
Că iată cu cîte rele sîntem împresuraţi pentru puţina Ta urgie - că „blîndeţe” venită peste dînşii, a numit pedeapsa cea măsurată.
11 Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi, din frica Ta, mînia Ta?
Iar Simmah, aşa: „Cine ştie tăria mîniei Tale şi, după frica Ta, urgia Ta?” Zice: Dacă mînierea Ta cea măsurată a adus asupra noastră atîta pedeapsă, cine este destoinic să vadă cazna adusă nouă din urgia Ta? Şi cuvîntul însemnează munca cea veşnică.
12 Să o socotească dreapta Ta, aşa o fă cunoscută mie, şi pe cei ferecaţi în obezi - cu inima întru înţelepciune.
Te rog – zice – să dobîndesc a Ta facere de bine, şi să număr şi să povestesc darurile dreptei Tale, şi să urmez pe cei înţelepţiţi de darul Tău, care îi povăţuiesc pe alţii către a Ta cunoştinţă.
13 Întoarce-Te, Doamne, pînă cînd? Şi Te umileşte spre robii Tăi!
O Stăpîne! - să nu ne treci cu vederea mai multă vreme pe noi, care sîntem chinuiţi, ci primeşte-ne rugăciunea şi învredniceşte-i pe robii Tăi de iubirea Ta de oameni.
14 Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit întru toate zilele noastre.
Timpul s-a schimbat la Cei 70, că Achila şi ceilalţi au zis aşa: „Umple-ne pe noi dimineaţa de mila Ta, şi vom lăuda şi ne vom veseli întru toate zilele noastre.” „Dimineaţă” numesşte schimbarea primejdiilor. Şi se roagă să se risipească acel întuneric, şi să le răsară lor lumina nu pentru a lor bunătate, ci pentru dumnezeiasca milă. Că – zice – dacă va fi acest lucru, de toată veselia şi dulceaţa săturîndu-ne, Îţi vom aduce cîntarea de laudă cea cuviincioasă.
15 Veselitu-ne-am pentru zilele întru care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele.
Şi aici, de asemenea, s-a schimbat timpul, că Simmah şi ceilalţi au zis: „veseleşte-ne pe noi”. Dă-ne – zice – inimă bună în locul mîhnirii şi dăruieşte-ne schimbarea relei-norociri ce zace asupra noastră.
16 Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
Şi de aici este arătat că nu le-a proorocit pe acestea ca pe nişte făcute, ci ca pe unele ce aveau să fie, că nu a zis: „căutat-ai spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale”. Şi zice: Noi sîntem ale Tale făpturi şi robi ai stăpînirii Tale, şi pentru aceea ne rugăm să dobîndim a Ta purtare de grijă.
şi povăţuieşte pe fiii lor.
Adică pe ai robilor Tăi. Că cei ce aduc rugăciune în Babilon se roagă lui Dumnezeu să-i întoarcă pe fiii robilor Lui născuţi acolo, iar firea omenească Îl roagă să-i povăţuiască spre adevăr pe oamenii ce aveau să se afle întru arătarea Mîntuitorului nostru.
17 Şi fie strălucirea Domnului Dumnezeului nostru peste noi,
„Strălucire” numeşte înomenirea Dumnezeu-Cuvîntului, care ne-a arătat străluciţi şi luminaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Că pentru lumina aceasta a zis Fiul Tunetului[COLOR=#800080][1][/COLOR]: „Şi lumina întru întuneric luminează.” Tot aşa, după întoarcere, Iudeii s-au făcut iarăşi vestiţi.
şi lucrul mîinilor noastre îndreptează-l spre noi.
Bună este adăugirea lui „spre noi”, că al nostru este cîştigul dreptăţii, fiindcă Dumnezeu doar ajută îndrăgitorilor faptei bune şi isprăveşte lucrurile acesteia, iar semănătorii seceră rodul acestora. Căci El nu are nici o lipsă[COLOR=#800080][2][/COLOR], dar Se bucură de buna soartă şi de buna-norocire a oamenilor, cînd ei se aduc pe sine-şi jertfă Lui, după cum ne învaţă Pavel: „Şi vă rog pe voi, prin îndurările lui Dumnezeu, să puneţi înainte trupurile voastre jertfă vie, sfîntă, bine-plăcută lui Dumnezeu, adică pe slujba cea cuvîntătoare a voastră. Amin.”


[COLOR=#800080][1][/COLOR]Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică nu are nevoie de faptele bune săvîrşite de noi.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 90

Lauda cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Psalmul acesta este nescris deasupra, dar înţelegem că ne învaţă nebiruirea nădejdii spre Dumnezeu. Că Fericitul David, văzînd de departe cu ochi duhovniceşti cele pentru Fericitul Iezechia - cum, nădăjduind spre Dumnezeu, el a stricat oastea Asirienilor - a zis Psalmul acesta învăţîndu-i pe toţi oamenii cîtă dobîndă de bunătăţi au a nădăjdui spre Dumnezeu; pe care, povăţuindu-se prin cîntarea aceasta, fiecare se roagă a o dobîndi, întemeind a sa viaţă pe nădejdea către Mîntuitorul.
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt întru acoperămîntul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
Cel ce – zice – se bizuie dumnezeieştii Pronii va dobîndi păzirea de la Dumnezeul cerului, şi pe Acesta Îl va avea cetate tare şi întemeiere nejefuită. Şi cînd, purtînd pavăza aceasta a ajutorului dumnezeiesc, se va păzi nerănit, atunci va zice:
2 Zice-va lui Dumnezeu: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul.
Că, avînd întemeiată nădejdea întru Dînsul, Îl va numi ocrotitor, şi purtător de grijă şi cetate nesurpată.
3 Că El te va izbăvi din cursa vînătorilor şi de cuvîntul tulburător.
De aici dar, rosteşte cuvintele către însuşi cel ce a crezut, şi îi dă cutezare, zicînd că Dumnezeu îl va arăta pe dînsul mai înalt nu numai decît vrăjmaşii cei vădiţi, ci şi decît bîntuitorii şi decît cei care măiestresc pe ascuns năpădirea. Că prin „cursă” a arătat pîndirile cele ascunse, iar pe „cuvîntul tulburător” Simmah l-a zis: „cuvînt de defăimare”. Şi unii ca aceştia sînt cei ce cos minciuni şi clevetiri, însă prin nădejdea în Dumnezeu mulţi s-au făcut mai înalţi decît ei: aşa a scăpat de cursele acestea marele Iosif, răbdînd clevetirea prea-curviei; aşa a dobîndit ajutorul de sus minunata Susana. Şi nu numai atunci, ci pînă în vremea de acum am auzit şi am cunoscut că s-au mîntuit miriade[COLOR=#800080][1][/COLOR]nenumărate.
4 Cu spatele Său te va umbri pe tine, şi sub aripile Lui vei nădăjdui.
Că Dumnezeu Se va face înainte-luptător al tău şi te va acoperi de cel ce îţi dă război. Şi a pus acest stih din metafora celor ce stau în frunte la război şi acoperă cu spatele pe cei din urmă. Iar „aripi” numeşte lucrările purtării de grijă, şi a pus cuvîntul folosind asemănarea păsărilor, pentru că şi acelea îi acoperă pe pui cu aripile lor. Aşa a numit Fericitul Moisi purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „I-a păzit pe dînşii – zice – ca lumina ochiului, cum îşi acoperă vulturul cuibul său şi puii săi.” Aşadar: Întinzîndu-Şi aripile, i-a primit pe dînşii şi i-a ridicat pe umerii Săi. Aceasta a zis şi Stăpînul către Ierusalim: „De cîte ori am voit să adun puii tăi, în ce chip găina îşi adună puii, şi nu aţi vrut.”
5 Cu armă te va înconjura adevărul Lui,
Fiindcă mai sus a pomenit cuvînt tulburător şi mincinos, după cuviinţă a făgăduit aici că adevărul se va face într-armarea lui.
nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6 de lucrul ce umblă întru întuneric, de întîmplare şi de dracul cel de amiază.
Prin dumnezeiasca nădejde îi vei birui nu numai pe vrăjmaşii cei simţiţi, ci şi pe cei gîndiţi, şi vei scăpa de pîndirile ce năvălesc asupră-ţi noaptea şi de năpădirile de fiecare zi ale vrăjmaşilor. Şi, avînd îndrăzneală, ca unul ce eşti păzit de Dumnezeu, vei scăpa de grijă, şi nici întru amiază te vei îngrija, ci vei fugi de pîndirile dracilor, dobîndind ajutorul cel de sus. Iar pe „drac de amiază”, l-a pus după socoteala celor mulţi, şi este cu putinţă ca pînditorii şi bîntuitorii oamenilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce aceştia au mîncat şi s-au săturat[COLOR=#800080][3][/COLOR], să alerge asupra lor ca spre un vînat gata şi să-i biruiască cu lesnire pe cei lipsiţi de purtarea de grijă de sus.
7 Cădea-va despre latura ta o mie, şi zece mii de-a dreapta ta, şi spre tine nu se vor apropia.
8 Însă cu ochii tăi vei căuta, şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Zeci de mii, mulţime, cum am mai zis.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]dracii

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Deci după ce s-au îngreunat şi au prins a moţăi.

[patinina34]

În loc de „latura ta”, Simmah şi Achila au pus: „marginea ta”. Şi zice că: De ar ieşi mulţimi nenumărate din dreapta şi din stînga ta, nu vei avea nici o vătămare, dar pe aceia îi vei vedea surpîndu-se de dumnezeiasca rană. Acest lucru s-a făcut şi în vremea Iezechiei, că 18 miriade şi 5 mii[COLOR=#800080][1][/COLOR]de Asirieni au fost omorîţi fără unelte de război. Aşa s-a întîmplat şi în vremea lui Ghedeon, aşa - în vremea lui Ionatan, şi în vremea lui Iosafat şi în vremea Proorocului Elisei.
9 Că - Tu, Doamne, nădejdea mea: Pe Cel Preaînalt ai pus scăpare ţie.
Zice: Şi vei dobîndi această purtare de grijă dacă vei nădăjdui spre Dumnezeu şi Îl vei face scăpare pe Dînsul. Şi lipseşte alcătuirii cuvîntului acest „ai zis Tu, (Doamne, nădejdea mea)”, că aceasta este osebirea scripturii celei prooroceşti, iar mai mult a Psalmilor. Dar, cu toate acestea, urmarea face arătată noima cea îndoielnică: Fiindcă, de vreme ce nădăjduieşti – zice - spre Dumnezeu, şi pe Dînsul Îl chemi spre ajutor şi de la Dînsul dobîndeşti purtarea de grijă:
10 Nu vor veni către tine rele, şi bătaie nu se va apropia întru lăcaşul tău,
Vei fi mai înalt decît năpădirile diavoleşti şi nu vei primi vătămare de acolo. Aşa a îngrădit împrejur dumnezeiescul dar casa lui Iov, şi martor este vrăjmaşul, care strigă: „Au nu Tu i-ai îngrădit împrejur cele din lăuntru şi cele din afară ale casei lui?” Şi, de vreme ce l-a slobozit şi acela şi-a arătat răutatea, şi Dreptul Judecător l-a încununat pe purtătorul de biruinţă nevoitor.
11 că Îngerilor Săi va porunci pentru tine, ca să te păzească întru toate căile tale.
Aceasta a zis-o şi în Psalmul 33: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe dînşii.” Am auzit încă şi pe Patriarhul Iacov zicînd: „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine din toate relele.” Şi marele Avraam, încurajînd pe robul său, a zis: „Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său înaintea feţei tale, şi vei lua muiere fiului meu, lui Isaac, de acolo.” Deci de pretutindeni ne învăţăm că prin Înger îi păzeşte Dumnezeul tuturor pe cei ce nădăjduiesc întru Dînsul.
12 Pe mîini te vor ridica, ca nu cîndva să împiedici de piatră piciorul tău.
Vei dobîndi de la dînşii toată purtarea de grijă, ca să nu ţi se întîmple nici o mică vătămare de undeva. Pentru că, prin pomenirea pietrei, a arătat micimea vătămării. Iar acest „pe mîini te vor ridica” e în loc de: Te vor duce de mînă, te vor povăţui, îţi vor aduce tot felul de ajutor.
13 Vei călca pe aspidă şi pe vasilisc, şi vei încăleca peste leu şi peste balaur.
Vrînd să arate stăpînirea asupra a tot felul de răutate, a pomenit fiarele cele prea-puternice şi prea-amare. Astfel, prin „leu” şi „balaur” a însemnat tăria, că fiarele acestea sînt puternice foarte; iar prin „aspidă” şi „vasilisc” a arătat răutatea cea desăvîrşită, că aceea sloboade în lăuntru venin purtător de moarte, iar acela vatămă şi cu vederea[COLOR=#800080][2][/COLOR]. Şi totuşi, mulţi din cei ce au crezut lui Dumnezeu au biruit fiarele acestea: aşa, minunatul Daniil a legat gurile leilor; aşa, dumnezeiescul Pavel nu a fost vătămat de viperă; şi, ca să zic în scurt, să alergăm înapoi către cele vechi: aşa, Noe, petrecînd împreună cu fiarele, s-a păzit nevătămat; aşa, nenumăraţi alţii, îmbrăţişînd viaţa cea pustnicească şi vieţuind cu fiarele împreună, au biruit vătămarea acestora prin nădejdea în Dumnezeu.
14 Că spre Mine a nădăjduit, şi-l voi izbăvi pe el, acoperi-l-voi pe el, că a cunoscut numele Meu.
15 Striga-va către Mine, şi îl voi auzi pe el.
Dumnezeul tuturor a zis acestea învăţîndu-ne care este este rodul nădejdii, că zice: Fiind el îngrădit cu nădejdea în Mine, îl voi izbăvi de pînditorii cei văzuţi şi nevăzuţi. Pentru aceasta îl voi păzi pe dînsul, şi-l voi acoperi, şi, grăind el, îi voi auzi şi-i voi primi rugăciunea.
Cu dînsul sînt în necaz,
Măcar de ar şi cădea în vreo ispită, voi fi împreună cu dînsul şi-i voi aduce îndestulata mîngîiere.
scoate-l-voi pe dînsul şi îl voi proslăvi.
Şi nu numai că îl voi slobozi pe dînsul de cele de scîrbă, ci îl voi şi face vestit.
16 Cu lungime de zile îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea.
Şi îi voi dărui lui să ajungă întru adînci bătrîneţi, şi mai-nainte îi voi arăta mîntuirea ce îl aşteaptă în viaţa viitoare. Pe acestea le-a dobîndit şi Fericitul Iezechia, şi foarte mult se potriveşte lui acest „Scoate-l-voi pe dînsul, şi-l voi proslăvi pe el şi-i voi arăta lui mîntuirea Mea”: că, cerînd adăogire de viaţă, a primit 15 ani, iar din pierderea Asirienilor a cîştigat multă strălucire, Încă şi toţi cei ce nădăjduiesc întru Dumnezeu vor dobîndi tot felul de bunătăţi, după cum ne învaţă istoriile vechi şi după cum mărturisesc cele văzute acum.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]185 000

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Se spune că dihania numită „vasilisc” are şi privirea înveninată.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 91

Psalmul cîntării în ziua sîmbetei.

Sîmbăta legiuia nelucrare, dar nu pe toată, căci sporea mult lucrarea duhovnicească, porunca fiind să zăbovească întru rugăciuni şi întru laude şi să-I aducă îndoite jertfe lui Dumnezeu. Aşadar Legeaporuncea pentru sîmbătă încetarea de ostenelile trupeşti. Tot aşa, fiindcă e slobodă de grijile acestea, şi viaţa ce va să fie s-a numit după cuviinţă „odihnă”. Pentru aceasta strigă şi Fericitul Pavel: „Să ne sîrguim a intra în odihna Lui!”, şi iarăşi: „Apoi, de lipsă este sîmbetirea norodului lui Dumnezeu.” Şi - de vreme ce Psalmul mai-nainte grăieşte cinstea drepţilor şi pedeapsa nedrepţilor, iar acestea se vor face întru încetarea aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR]- după cuviinţă a primit această scriere-deasupra.
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cînta numelui Tău, Preaînalte,
2 a vesti de dimineaţă mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea,
Zice: Folositor şi cîştigător lucru este a Te lăuda noaptea şi în fiecare zi pe Tine, Făcătorul de bine, şi a povesti ale Tale faceri de bine, şi iubirea de oameni ce o ai către noi şi adevărul îndreptat asupra celor nedrepţi. Că, folosind adevărul, îi munceşti pe aceia după dreptate, iar pe noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, ne învredniceşti de purtare de grijă.
3 în psaltire cu zece strune, cu cîntare din alăută.
Cu asemenea unelte de cîntare obişnuiau a cînta lui Dumnezeu. Deci zice că: Lovind întru organele legiuite şi făcînd cîntarea de laudă a limbii, cu dreptate este a-Ţi aduce Ţie laudă de mulţumită.
4 Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura Ta, şi întru lucrurile mîinilor Tale mă voi bucura.
Că, văzînd zidirile Tale şi negrăitele iconomii, mă bucur, şi mă veselesc şi, de dulceaţa sufletului, îmi pornesc limba spre cîntarea de laudă.
5 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, foarte s-au adîncit gîndurile Tale!
Iar Simmah, aşa: „foarte adînci sînt gîndurile Tale”, iar Achila şi Teodotion: „s-au adîncit”. Pentru că lucrurile Tale – zice – sînt mari şi minunate (că pe acest „cît” l-a pus întinzător), iar înţelepciunea Ta are adînc neajuns, căci care minte este putincioasă să cerceteze pricinile Proniei Tale? Însă noi îi învăţăm aceasta pe cei ce nu ştiu, iar cei lipsiţi de minte şi care au pierdut cuvîntarea nici nu voiesc a o şti, nici nu suferă a se învăţa de la alţii. Că acestea adaugă:
6 Bărbatul nebun nu va cunoaşte, şi cel nepriceput nu va pricepe acestea,
Pe acestea le-a zis cu deosebire: că cel ce boleşte la minte şi este lipsit de pricepere nu cunoaşte nimic dintru acestea, dar nici nu voieşte să audă ceva despre ele.
7 cînd au răsărit păcătoşii ca iarba şi s-au ivit toţi cei ce lucrează fărădelege, ca să piară în veacul veacului.
Pe acest „s-au ivit”, Achila l-a zis: „au înflorit”. aşa încă şi Simmah. Şi zice: Cei fără de minte nu au voit să priceapă că lucrătorii nelegiuirii s-au ivit din pămînt, şi au înflorit asemenea ierbii şi, după buna-norocire de acum, vor lua pieirea cea veşnică. Că, chemîndu-se doriţi şi fericiţi pe sine-şi, vor vedea degrabă al loru-şi sfîrşit cel de trei ori ticălos.
8 Iar Tu prea-înalt eşti în veac, Doamne.
9 Că, iată, vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri, şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea.
Că aceia se vor veşteji şi se vor strica asemenea ierbii, iar Tu ai stăpînirea asupra tuturor, ca Cel ce eşti mai înalt decît toţi, şi supui sub pedepse pe cei ce sînt ţinuţi de nebunie.
10 Şi se va înălţa ca al inorogului cornul meu
Iar noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, văzînd pierzarea vrăjmaşilor Tăi, ne vom făli întru Tine, ca cei ce ne-am izbăvit de înşelăciunea multor dumnezei şi, primind arma Crucii ca un „corn” asupra patimilor şi a dracilor, ne închinăm Ţie, Celui ce eşti Dumnezeu cu adevărat. Pentru că aici iarăşi l-a adus în mijloc pe inorog, ca, printr-un singur corn, să arate un singur Dumnezeu: că, precum jivina aceea a luat de la fire un corn numai, aşa şi ucenicii bunei-credinţe se închină doar unei Dumnezeiri.
şi bătrîneţele mele - în untdelemn gras.
Iar Simmah, aşa: „învechirea mea, ca un măslin bine înfrunzit.” Că – zice - voi înflori şi voi lepăda bătrîneţele, asemănîndu-mă cu măslinul cel înflorit. Şi, după Cei 70: „Ca de nişte untdelemn mă voi îngrăşa de dulceaţă.”
11 Şi a privit ochiul meu întru vrăjmaşii mei, şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea va auzi urechea mea.
Pe acest „a privit”, şi Simmah, şi Teodotion, şi Evreull-a zis: „va privi”, fiindcă cele zise sînt proorocii ale celor ce aveau să fie. Dar, după obicei, Cei 70 le-au tălmăcit ca pe nişte făcute, arătînd şi în acest chip negrăirea împotrivă şi adeverirea proorociei. Că, precum este cu neputinţă ca cele făcute să nu fie făcute, aşa este cu neputinţă ca proorocia Duhului să rămînă neîmplinită. Deci zice: Voi vedea sfîrşitul cel chinuit al celor nedrepţi şi-i voi auzi pe toţi vestindu-l. Şi, minunîndu-se de dreptatea pedepsei, desparte aşa: „şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea”. Aici se cade a pune soroc, apoi a adăuga: „va auzi urechea mea”, adică: Pe mulţi voi auzi povestind pieirea celor ce trăiesc întru fărădelege şi îmi măiestresc nenumărate rele.
12 Dreptul ca finicul va înflori, şi ca cedrul din Liban se va înmulţi.
Deci: După ce au înflorit asemenea ierbii, păcătoşii s-au stins degrabă şi s-au stricat, iar dreptul va urma desimea, fierbinţeala şi hrănirea cedrului, şi a finicului înălţime şi rodire. Şi amîndoi aceşti copaci trăiesc şi rămîn prea-mult, avînd trebuinţă de vreme spre creştere. La fel se întîmplă şi cu fapta bună, care răsare cu multă osteneală şi cu multă vreme, dar, după ce se ridică la înălţime, aduce rod copt şi prea-dulce, şi celui ce o are îi dăruieşte destul acoperămînt şi-l răsădeşte în casa lui Dumnezeu ca întru un Rai dumnezeiesc. Că aceasta o zice mai descoperit prin cele de aici înainte, grăind:
13 Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori.
Şi – zice – cei care s-au asemănat unor asemenea copaci au săditor pe Dumnezeu, iar rai - dumnezeiasca Biserică.
14 Încă se vor înmulţi întru bătrîneţe unse şi bine pătimind vor fi,
15 ca să vestească cum că drept este Domnul Dumnezeul nostru, şi nu este nedreptate întru Dînsul.
Iar Simmah, aşa: „Chiar bătrîni fiind, vor aduce roadă. Graşi şi bine înfrunziţi vor fi, vestind că: Drept este Domnul, Cel ce mă îngrădeşte pe mine, şi nu este nedreptate întru Dînsul.” Că, primind desăvîrşirea făgăduită în viaţa ce va să fie, mai mult rod şi gras Îi vor aduce lui Dumnezeu, lăudînd dreapta Lui hotărîre. Pentru că, văzînd arătată atunci iconomia ascunsă acum, se vor minuna de înţelepciunea lui Dumnezeu şi-I vor lăuda dreptatea. Că „bătrîneţe” a numit desăvîrşirea, cum şi noi îl numim desăvîrşit pe cel îmbătrînit, iar nesăvîrşit pe cel tînăr. Deci prin „bătrîneţe” a arătat desăvîrşirea ce va să fie, întru care rodul dreptăţii va rodi mult înmulţit, şi dreptatea lui Dumnezeu se va face arătată tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]a lucrării trupeşti

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 92

Laudă cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.

Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Şi Psalmul mai-nainte vesteşte schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut şi neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot aşa şi într-acelaşi chip: căci nu împărăţeşte pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăţia, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna şi, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulţi aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cunoştinţa de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce ştiau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Şi L-am văzut pe El, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Naşterea din Fecioară, şi după Crucea suferită de bună voie şi după Înălţarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviinţă strigă Proorocul: „Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Aşa zice şi către Tatăl Său: „Părinte, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultaţi-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învăţat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Şi cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, şi încinge brîu şi se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, şi întărită de adevărul dumnezeieştii cunoştinţe de Dumnezeu şi izbăvită de înşelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăţiei, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea şi veşnică împărăţia. Şi pentru împărăţie a zis şi în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea şi neprefacerea Lui ne-a învăţat în Psalmul 101, în care zice: „Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor împuţina.” Că, deşi Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărţit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Fiinţă este a Preacuratei Treimi, o Împărăţie şi o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli şi pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceştia au adus oamenilor toată adăparea, ca nişte rîuri. Aşa i-a numit pe dînşii şi Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărţi şi va primi adăparea. Aşa a zis şi Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea şi-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieştile dogme în vremea călătoriilor lor. Şi „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-şi astfel calea, după cuviinţă frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori şi au făcut lor învăţătura neostenicioasă şi fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălţările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare şi opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot aşa, şi cînd dulcea şi buna de băut învăţătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată şi amară a lumii, s-a făcut furtună şi undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o prooroceşte şi Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine şi se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălţimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuşi Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, şi ea a stat întru linişte, şi s-au domolit undele ei şi s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, aşa: „Prea-mare este întru înălţime Domnul.” Şi foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, şi prea-înalt, şi Domn şi Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalţi” numeşte pe Patriarhii cei mari, şi pe Prooroci, şi pe Sfinţiţii Apostoli şi pe toţi cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit şi mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinţii Tăi Prooroci, şi adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă şi adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puţin nu e cu putinţă a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice şi mai bun decît toate bunătăţile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, şi statornică şi veşnică, fiindcă acestea sînt potrivite şi cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioşilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfinţenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului şi a săvîrşi sfinţenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veşnic.