Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 69

Întru sfîrşit, lui David,

spre aducerea aminte, ca să mă mîntuiască pe mine Domnul.

Însă întru unele izvoade nu am aflat-o pe aceasta, nici la Evreu, nici la ceilalţi tălmăcitori, dar se potriveşte cu înţelegerea Psalmului, că Proorocul cere mîntuire şi izbăvire de cei ce îi dau război. Iar Fericitul David a zis Psalmul de faţă cînd era gonit de Avesalom, şi cu cuviinţă a adăugat lîngă scrierea-deasupra pe acest „spre aducerea aminte”, că pomenirea păcatului îl împungea pe dînsul mai cumplit decît vrăjmaşii. Pentru aceea striga:
Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, ca să-mi ajuţi mie grăbeşte!
Sînt înconjurat - zice - cu multe primejdii de tot felul, pentru care cer să mi se dea grabnic ajutor.
2 Să se ruşineze şi să se înfrunteze cei ce caută sufletul meu!
Să greşească - zice - de la scopul lor cel fără de lege cei ce doresc a mea junghiere, şi să dobîndească de aici ruşinea.
Întoarcă-se înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele!
În loc de: Nu numai că se vor da pămîntului, dar vor ieşi din viaţa aceasta în taină, cu ruşine, aceia care au măiestrit cele cumplite asupra unora ce vieţuiesc cu bună-credinţă. Aceasta o zice şi prin cele de aici înainte:
3 Întoarcă-se îndată, ruşinîndu-se, cei ce-mi grăiesc mie: Bine, bine!
Afară de aceştia, să se întoarcă în fugă cu ruşine şi cei ce se bucură de relele mele, văzînd a mea schimbare.
4 Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce iubesc mîntuirea Ta.
Acest „Doamne” nu este pus în Exapla. Şi zice: Umple pe îndrăgitorii Tăi de toată îndulcirea şi veselia, ca să dănţuiască lăudînd facerile Tale de bine.
5 Iar eu sărac sînt şi mişel, Dumnezeule, ajută-mi!
În loc de: Iar eu sînt lipsit de dreptatea celor zişi mai-nainte şi trăiesc cu sărăcie, neavînd bogăţia faptei bune.
6 Ajutorul meu şi izbăvitorul meu eşti Tu,
Că a Ta purtare de grijă am dobîndit.
Doamne, nu zăbovi!
Sîrguieşte-Te în grabă şi nu mai întîrzia cererea! Pentru aceasta nu se roagă numai David, ci şi toată ceata Sfinţilor.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 70

Psalmul lui David, al fiilor lui Ionadav şi al celor ce s-au robit mai întîi, nescris deasupra la Evrei.

Însuşi cel ce a făcut scrierea-deasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe aceasta la Evrei, ci că el a pus-o. Ni se cuvine a şti că nu fiii lui Ionadav au fost cei întîi robiţi, căci Fericitului Ieremia i s-a poruncit de Dumnezeu să le aducă lor vin, spre mustrarea nelegiuirii Iudeilor, pe care aceia n-au vrut să-l bea, pentru poruncile strămoşilor. Şi de aici Proorocul a mustrat nesupunerea Iudeilor, căci aceia au păzit porunci omeneşti, iar aceştia au călcat punerile de legi dumnezeieşti. Deci Psalmul s-a zis de către faţa celor ce erau mutaţi în Babilon şi doreau izbăvirea de robie şi întoarcerea. Fericitul David l-a scris potrivind cuvintele rînduielii cetei celor bine-credincioşi dintre ei, dar mai vîrtos înainte-grăieşte fiilor darului, celor ce cred lui Hristos Dumnezeu şi primesc purtarea de grijă de la Dînsul, şi le arată izbăvirea de urîcioasa slujire a idolilor.
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinez în veac.
Zice: Să nu mă înşel de nădejdea mea, căci aştept al Tău ajutor, nici să mă fac de ocară mai mult. Primii aduc rugăciunea aceasta pentru cei ce i-au robit pe dînşii, iar ceilalţi - pentru dracii cei răi şi vicleni.
2 Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă, şi mă scoate,
Te rog - zice - să judeci între mine şi Babilonieni şi să scoţi cu dreptate hotărîrea asupra acelora, că aşa mă voi izbăvi de robia lor.
pleacă spre mine urechea Ta şi mă mîntuieşte!
3 Fii mie, Dumnezeule, scutitor şi spre loc de scăpare, ca să mă mîntuieşti, că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu.
Zice: Pe Tine Te am apărător, şi cetate tare şi turn întemeiat, primeşte cu milostivire rugăciunea mea! Şi, precum am arătat mai sus, acestea s-au zis către amîndouă feţele, adică celor bine-credincioşi şi fiilor darului, încă şi către cei ce de atunci şi pînă în vremea de acum se abat de la rău şi se lipesc de cele bune. Că aceasta voieşte să zică prin cele de aici înainte:
4 Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mîna păcătosului, din mîna călcătorului de lege şi a celui ce face strîmbătate.
Te rog pe Tine - o Stăpîne! - să mă slobozeşti de silnicia celor ce trăiesc întru răutate şi păgînătate.
5 Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele.
Norodul cel dintîi numeşte „tinereţe” vremea din zilele marelui Moisi - cînd a dobîndit slobozenia, după ce robiseră prea-multă vreme Egiptenilor - şi zice: De atunci am avut nădejdile spre Tine şi aştept al Tău ajutor. Iar norodul cel nou zice „tinereţe” înnoirii pe care a dobîndit-o prin baia naşterii de a doua oară.
6 Întru Tine m-am întărit din pîntece, din mitrasul maicii mele Tu eşti acoperitorul meu.
„Naştere” şi prăsire numeşte ieşirea din Egipt. Şi Dumnezeul tuturor ne învaţă aceasta, prin prea-dumnezeiescul Iezechil, cînd mustră păgînătatea Ierusalimului şi zice: „Tatăl tău este Amoreu, iar mumă-ta Heteancă”, adăugînd: „În ziua în care te-ai născut, buricul tău nu s-a tăiat, şi cu sare nu te-ai sărat şi cu apă nu te-ai spălat spre mîntuire.” Că - de vreme ce buricul este ca o rădăcină pruncului, că prin acela se creşte şi se hrăneşte, iar Israil avea sădită întru sine păgînătatea Egiptenilor şi după ieşirea din Egipt - după cuviinţă a zis: Nu ţi s-a tăiat buricul, căci tot din pîntecele maicii tragi hrana, şi petreci întru meşteşugirile mai dinainte. Deci, rugîndu-se lui Dumnezeu, ceata celor bine-credincioşi zice: De demult, dintru început am avut nădejdea către Tine.
7 Întru Tine este lauda mea pururea,
În loc de: Lăudîndu-Te şi slăvindu-Te totdeauna pe Tine, m-am făcut strălucit prin purtarea Ta de grijă.
ca o minune m-am făcut multora,
După acea strălucire, m-am schimbat mult, încît cele pentru mine au fost socotite de cei mulţi ca o minune şi semn.
şi Tu eşti ajutorul meu cel tare.
Iar eu aştept ajutorul Tău.
8 Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.
După ce ai schimbat reaua-norocire ce zăcea asupra mea, porneşte limba mea ca să pot aduce Ţie cîntarea de laudă totdeauna. Fiindcă pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în fiecare zi”.
9 Să nu mă lepezi în vremea bătrîneţelor mele, cînd va lipsi vîrtutea mea să nu mă părăseşti pe mine.
Te rog - zice - să dobîndesc purtarea de grijă de care m-am îndulcit în tinereţe, şi să nu fiu lipsit de ea nici la bătrîneţe. Că - de vreme ce a numit „tinereţe” ieşirea din Egipt - numeşte „bătrîneţe” vremea robiei în Babilon, fiindcă multă vreme a trecut la mijloc.
10 Că au zis vrăjmaşii mei mie, şi cei ce păzeau sufletul meu s-au sfătuit împreună,
11 zicînd: Dumnezeu l-a părăsit pe dînsul, goniţi-l şi-l prindeţi pe el, că nu este Cel ce îl izbăveşte.
Zice: Văzîndu-mă gol de a Ta purtare de grijă, toţi vrăjmaşii mei se pun, şi saltă asupra primejdiilor mele şi mă înfăşoară cu rele de multe feluri, batjocorindu-mă că sînt trecut cu vederea de tot. Pentru care mă rog:
12 Dumnezeul meu, să nu Te depărtezi de la mine, Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte!
Deci: Grabnic dă-mi ajutorul Tău şi nu mă pune departe de a Ta purtare de grijă. Iar „a Se depărta de la dînsul” nu zice pentru fiinţa lui Dumnezeu, că El este de faţă pretutindeni şi tuturor le stă de faţă, ci pentru purtarea de grijă şi lucrarea ajutorului.
13 Să se ruşineze şi să lipsească cei ce clevetesc sufletul meu,
Iar Simmah a zis aşa: „Să se ruşineze şi să se cheltuiască cei ce se pun împotriva sufletului meu.” Adică: Să se greşească de ale lor apucări, şi să culeagă de aici ruşinea şi să se facă deşerţi cei ce măiestresc cu nedreptate pierzarea mea.
să se îmbrace cu ruşine şi cu înfruntare cei ce caută cele rele mie!
Prea-de ocară şi cu totul de rîs să se facă cei ce mă înfăşoară cu toate felurile de rele.
14 Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine
Pentru că, văzîndu-le pe acestea făcîndu-se, mă voi întări întru nădejde spre Tine.
şi voi adăuga toată lauda Ta.
Şi voi aduce Ţie cu mult mai multă cîntare de laudă.
15 Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua - mîntuirea Ta,
Nu voi înceta povestind această dreaptă hotărîre a Ta, învăţîndu-i pe toţi cum, judecînd între mine şi neprietenii mei, m-ai izbăvit de robia acelora.
că nu le-am cunoscut din cărţi.

[patinina34]

16 Intra-voi întru puterea Domnului.
Iar Simmah zice aşa: „Că nu ştiu să le număr. Veni-voi întru puterea Domnului.” Fiindcă făgăduise să povestească dreptatea lui Dumnezeu şi mîntuirea făcută spre dînsul, dar făgăduinţa era mai mare decît puterea omului, după cuviinţă a adăugat: „Nu ştiu să le număr.” Fericitul David a zis aceasta şi în Psalmul 39, că - după: „Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, şi gîndurilor Tale nu este cine să se asemene Ţie” - a adăugat: „Vestit-am şi am grăit, înmulţitu-s-au mai mult decît numărul.” Deci aceasta zice şi aici: Nu ştiu să le număr, pentru că firea mea nu a primit asemenea scripturi şi învăţături, dar voi intra întru puterea Domnului şi, pe cît este cu putinţă firii omeneşti, voi aduce cîntarea de laudă.
17 Doamne, aduce-mi-voi aminte de dreptatea Ta numai.
18 Dumnezeul meu, învăţatu-m-ai din tinereţile mele,
Văzînd dreptatea Ta spre mine, Te laud pe Tine - o Stăpîne! - pomenind poruncile Tale, că pe acestea m-ai învăţat din pruncie. Şi de aici este arătat că numeşte „tinereţe” vremea din zilele marelui Moisi, că prin acela s-a dat Legea, precum peste noi, cei din neamuri, darul a venit prin iconomia Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu.
şi pînă acum voi vesti minunile Tale.
19 Şi pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti,
Eu voi învăţa - zice - facerile Tale de minuni pe cei ce nu le ştiu, iar Tu - Acela ce dintru început ai fost numit Dumnezeul meu - învredniceşte-mă de-a pururea de purtarea Ta de grijă.
pînă voi vesti braţul Tău la tot neamul ce vine,
David mai-nainte vesteşte cu proorocie cele ce vor să fie, şi numeşte „bătrîneţe” sfîrşitul Legii, care s-a făcut după venirea Stăpînului Hristos. Şi mai luminat ne învaţă aceasta Fericitul Pavel, vorbind pentru Aşezămîntul cel Nou, şi zice aşa: „Iar zicînd «nou», a învechit pe cel dintîi, şi cel învechit şi îmbătrînit este aproape de pierzare.” Deci şi aici, cu proorocie, îi învaţă să zică pe cei din Babilon: „Pînă la bătrîneţe şi cărunteţe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti.” Apoi, arătînd ce numeşte „bătrîneţe”, a adăugat: „Pînă ce voi vesti braţul Tău la tot neamul viitor.”
puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule.
Iar „neamul ce vine” este cel de după înomenirea Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, cînd s-a alcătuit Biserica neamurilor, care a primit propovăduitori din Iudei pe Sfinţiţii Apostoli. Pentru neamul acesta zice şi întru Psalmul al douăzeci şi unulea: „Se va vesti Domnului neamul ce vine, şi vor vesti dreptatea Lui norodului ce se va naşte.” Aşadar alt norod este acesta, afară de cel iudaic, de care Proorocul nu a zis: „s-a făcut”, ci: „se va naşte”. Deci zice şi aici: „Să nu mă părăseşti, pînă cînd voi vesti braţul Tău la tot neamul ce vine, puterea Ta şi dreptatea Ta.” Acestea se aseamănă cu proorocia Patriarhului Iacov: „Nu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă cînd va veni Acela căruia Îi este gătit, şi El este aşteptarea neamurilor.”
20 Dumnezeule, pînă la cele înalte sînt măririle pe care le-ai făcut mie.
Iar Achila şi Simmah au zis aşa: „Dumnezeule, pînă la înălţime sînt măririle pe care le-ai făcut”, în loc de: Înalte şi mari sînt cele făcute de Tine - o Stăpîne! - şi puternice să înduplece pe toţi să Te numească pe Tine „Preaînalt”.
Dumnezeule, cine este asemenea Ţie?
Nimeni - zice - nu poate să se potrivească şi să se asemene Ţie, căci îi covîrşeşti pe toţi, şi cu firea, şi cu puterea şi cu toate bunătăţile. De aici încolo, mai-nainte vesteşte întoarcerea Iudeilor:
Cîte ai arătat mie, necazuri multe şi rele, şi, întorcîndu-Te, m-ai înviat
După ce m-ai dat - zice - la toate felurile de primejdii pentru nelegiuirile făcute de mine, m-ai întors iarăşi la viaţă.
şi din adîncurile pămîntului m-ai scos.
Mi se pare - zice - că m-am născut a doua oară, după ce m-am izbăvit de atîtea primejdii afară de socoteala omenească. Cineva ar fi putut zice că acestea s-au spus şi de către faţa firii omeneşti, căci din adîncurile pămîntului a scos-o pe dînsa Cel ce S-a pogorît în cele mai de jos părţi ale pămîntului, adică Dumnezeu din Dumnezeu, Cel ce pentru noi a voit să Se facă om. Aceasta a zis-o Dumnezeu şi prin Iezechil: „Voi deschide mormintele voastre şi vă voi aduce înapoi din Babilon”, adică: Voi dezlega deznădăjduirea omenească şi vă voi dărui întoarcere, afară de nădejdile vrăjmaşilor.
21 Înmulţit-ai peste mine mărirea Ta, şi, întorcîndu-Te, m-ai mîngîiat şi din adîncurile pămîntului iarăşi m-ai scos.
Iar Simmah zice aşa: „Vei creşte mărirea mea şi mă vei înconjura cu mîngîierea…”, iar celelalte le-a tălmăcit asemenea. Şi zice: Prin purtarea de grijă împrejurul meu, se va arăta bunătatea Ta.
22 Că eu mă voi mărturisi Ţie întru noroade, Doamne,
Zice: Nu voi înceta povestind darurile Tale, învăţîndu-i pe cei ce nu le ştiu. Şi ni se cuvine a însemna că aici a pomenit noroade multe, care - după înomenirea Mîntuitorului nostru - au dobîndit mîntuirea prin propovăduitorii Iudei.
întru unelte de cîntare - adevărul Tău. Dumnezeule, cînta-voi Ţie întru alăută, Sfîntul lui Israil.
Voi folosi încă şi obişnuitele organe, ţesînd cîntarea de laudă.
23 Bucura-se-vor buzele mele cînd voi cînta Ţie şi sufletul meu, pe care l-ai mîntuit.
24 Şi încă şi limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, cînd se vor ruşina şi se vor înfrunta cei ce caută mie cele rele.
Totdeodată, mai-nainte grăieşte pieirea Babilonului, ce s-a făcut de Chirus Persul[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi chemarea înapoi a Iudeilor. Şi zice: După ce se vor prăpădi aceia, eu voi dobîndi întoarcere şi voi dănţui, bucurîndu-mă şi veselindu-mă, lăudînd facerile Tale de bine şi cugetînd neîncetat la legile Tale.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cirus III Cel Mare (559-529), împărat Persan. Perşii cuceresc Babilonul în anul 539 înainte de întruparea Mîntuitorului Hristos, iar un an mai tîrziu Cirus îi liberează pe Iudei, îi ajută să se întoarcă acasă, înapoiază cele 5400 de obiecte de aur şi argint răpite de Nabucodonosor din Biserică şi porunceşte refacerea Bisericii lui Dumnezeu din Ierusalim (vezi Cartea întîi al lui Ezdra, 1:1-4). Este unealtă a lui Dumnezeu, Care zice: „Eu Însumi îi spun lui Cirus «păstorul Meu»” (Isaia, 44:28).

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 71


Despre Solomon.

Că Psalmul pus înainte nu i se potriveşte nicidecum lui Solomon socotesc că vor mărturisi şi Iudeii, dacă vor voi să zică adevărul, şi cu atît mai mult ucenicii credinţei noastre. Întîi, că Solomon n-a stăpînit „marginile pămîntului”, nici n-a luat bir de la cei „de la apus” sau „de la răsărit”. Apoi, om fiind şi trăindu-şi vremea măsurată cu firea, a primit sfîrşitul vieţii, şi nu bine-lăudat[COLOR=#800080][1][/COLOR], iar Psalmul îl arată pe cel proorocit „mai vechi decît soarele şi decît luna”, aşa cum ne va învăţa mai cu de-adinsul tîlcuirea graiurilor.
Dar deasupra-scrierea nu este totuşi nepotrivită, ci se potriveşte luminat Mîntuitorului, că „solomon” se tîlcuieşte: „paşnic”, după cum ne învaţă arătat Istoria Paralipomenilor, că zice Dumnezeu către David, prin Natan: „Solomon este numele lui şi pace voi da în zilele lui.” Numirea aceasta o are şi Stăpînul Hristos, şi strigă Pavel, marele propovăduitor al adevărului: „El este pacea noastră, Care a făcut pe cele două una şi peretele din mijloc al gardului l-a stricat.” Însuşi Domnul zice Sfinţiţilor Apostoli: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.” Deci Psalmul mai-nainte vesteşte Împărăţia Lui, şi pacea făcută de Dînsul şi mîntuirea neamurilor. Şi - de vreme ce este şi Dumnezeu, şi om, una fiind de-a pururea, iar cealaltă luînd-o la Sine pentru noi - proorocia ne învaţă pe amîndouă şi zice că El are stăpînirea peste toate ca Dumnezeu, iar ca om - de la Tatăl Său.
Dumnezeule, judecata Ta dă-o Împăratului, şi dreptatea Ta Fiului Împăratului!
Stăpînul Hristos este şi Împărat, şi Fiu de Împărat, pentru aceea Îl cheamă aşa proorocia pe Dînsul. Iar Patriarhul Iacov Îl numeşte „leu” şi „pui de leu”: „Pui de leu, Iuda, din odrasla mea fiul meu te-ai suit. Culcîndu-te, ai adormit ca un leu şi ca un pui de leu. Cine îl va scula pe el?” El este nu numai Împărat, ci şi Fiu al Împăratului, pentru că S-a născut ca Dumnezeu din Dumnezeu-Împăratul a toate, iar ca om are strămoş pe Împăratul David. Deci Lui se roagă proorocescul cuvînt să I se dea dreptatea, învăţîndu-ne şi pricina:
2 Să judece pe norodul Tău întru dreptate şi pe săracii Tăi întru judecată.
Adică îi va slobozi de robia răului tiran pe cei ţinuţi cu sărăcia păcatului, judecîndu-i cu dreptate şi pe ei, şi pe acela.
3 Să ia munţii pace şi dealurile dreptate.
Aceasta este facere de faţă, arătînd schimbarea tuturor. Aşa a zis şi cînd povestea ieşirea norodului: „Munţii au săltat ca berbecii, şi dealurile - ca mieii oilor.” Şi în toate acestea vedem schimbarea „munţilor” şi a „dealurilor”, că - în locul păgînătăţii ce se urma întru dînsele de demult - cei ce au îmbrăţişat viaţa îngerească[COLOR=#800080][2][/COLOR]rodesc dreptatea Evangheliei şi, solind pentru oameni, lucrează împăcările dumnezeieşti.
4 Judeca-va pe săracii norodului, şi va mîntui pe fiii săracilor şi va smeri pe cel clevetitor.
După cuviinţă s-a chemat diavolul „clevetitor”, că şi pe Dumnezeu L-a clevetit, zicînd că pentru pizmă a oprit El împărtăşirea pomului. Şi asupra lui Iov a rostit aceleaşi cuvîntări mincinoase, zicînd: „Au doar în dar cinsteşte Iov pe Dumnezeu? Atinge-Te de toate pe care le are, şi Te va blestema în faţă.” Pe acesta l-a numit Proorocul întru al optulea Psalm „vrăjmaş” şi „izbînditor”, iar aici „clevetitor”, şi pe acesta zice că l-a smerit şi l-a surpat Stăpînul, iar pe cei tiranisiţi de dînsul i-a învrednicit de slobozenie şi de mîntuire.
5 Şi va rămîne cu soarele şi mai-nainte de luna neamului neamurilor.
Cel ce le va face pe toate acestea nu are nici început de zile, nici sfîrşit al vieţii (ca să zicem apostoleşte) fiindcă – zice - S-a născut din Tatăl mai-nainte de „luna neamului neamurilor”, adică cu nenumărate neamuri mai-nainte de zidire, şi „va rămîne împreună cu soarele”, în loc de: Va avea fiinţă pururea fiitoare. Căci, neaflînd altă icoană mai îndelung stătătoare, a alăturat cu soarele schimbarea lucrurilor de la întuneric către lumină, ştiindu-l vestit şi făptuitor al vremilor şi al zilelor, aşa cum Însuşi Stăpînul Hristos S-a numit „Soare al dreptăţii”.
6 Pogorî-Se-va ca ploaia pe lînă şi ca picătura ce pică pe pămînt.
Prin aceasta ne-a arătat vădit naşterea omenească a Mîntuitorului, ce s-a făcut fără sunet şi foarte cu linişte şi cu taină. Că - precum lîna, primind ploaia, nu face nici un sunet, iar picăturile de rouă, căzînd pe pămînt, nu dau nici o simţire auzurilor - aşa s-a făcut şi zămislirea Stăpînului, nesimţind-o nici logodnicul[COLOR=#800080][3][/COLOR]ce împreună-locuia; astfel încît, după zămislire, bănuind necuvioşie şi nerînduială, el a voit să o lase pe dînsa[COLOR=#800080][4][/COLOR]în taină, dar s-a învăţat prin Înger că naşterea este duhovnicească, iar nu omenească.

[patinina34]

7 Răsări-va în zilele Lui dreptatea
Iar lucrurile mărturisesc cuvintelor, pentru că - izbăvindu-se firea oamenilor de păgînătatea dinainte - aceştia s-au învăţat buna-credinţă. Şi, chiar dacă oarecari din credincioşi nu petrec după legile evangheliceşti, sînt zeci de mii mai presus de număr - şi între ostaşi, şi între proşti[COLOR=#800080][5][/COLOR], şi între cetăţeni[COLOR=#800080][6][/COLOR], şi între ţărani - care fac multă purtare de grijă pentru fapta bună.
şi mulţimea păcii, pînă ce se va lua luna.
Că, de demult, toparhiile (adică stăpînirile pe alocuri) şi împărăţiile peste fiecare limbă şi neam nu puteau să dobîndească darul păcii, fiind despărţite şi ticăloşite cu desele războaie, pentru că totdeauna duceau viaţa într-armată şi purtătoare de arme. Pentru războaiele acestea au scris mulţi, şi din Romani, şi din Elini; încă şi Istoriile Împăraţilor şi ale Macabeilor ne învaţă cîte rele pricinuiau toparhiile. Apoi, după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, acelea au încetat să mai fie, şi lumea noastră e stăpînită de o singură împărăţie, prin care urmează pacea, dînd vîrtute dumnezeieştii propovăduiri.
Iar acest „pînă se va lua luna” e pus în loc de: „în toată vremea vieţii de acum”, că este de prisos a vorbi pentru vremea ce va să fie, întru care va urma pacea adevărată.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Măcar că a fost cel mai înţelept om al vremii sale, Împăratul Solomon a călcat legămîntul cu Dumnezeu şi a ridicat jertfelnice idolilor, de dragul multelor sale femei de alt neam. Dar, pentru buna-credinţă a tatălui său David, Dumnezeu nu a pierdut împărăţia lui Solomon în timpul vieţii acestuia, ci a fiului său, Ieroboam.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Iarăşi: monahii.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Sfîntul Iosif

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Pe Maica Domnului.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]„Proşti” – aici: „simpli”, „umili”:

[COLOR=#800080][6][/COLOR]orăşeni

[patinina34]

8 Şi va domni de la mare pînă la mare
În loc de: Va domni peste toate marginile lumii. Că - de vreme ce margine a pămîntului sînt noianurile cele mari şi ne-înotate, care se numesc „atlantice”, adică oceanul despre apus şi despre răsărit - după cuviinţă a arătat că stăpînirea lumii se înconjură de mările dinafară. Iar stihul următor a arătat acest lucru mai descoperit:
şi de la rîuri pînă la marginea lumii.
„Rîu numeşte Iordanul, întru care, botezîndu-Se, Stăpînul a fost mărturisit de Tatăl că El este Fiul Lui cel iubit, întru Care bine a voit. Şi de atunci - zice Evanghelistul - a început Iisus a propovădui şi a zice: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!» De aceea şi proorocia spune că «va stăpîni de la rîu pînă la marginile lumii»”. Apoi, face arătat acest lucru şi într-alt chip:
9 Înaintea Lui vor cădea Etiopii, şi vrăjmaşii Lui ţărîna vor linge.
10 Împăraţii Tarsisului şi ostroavele daruri vor aduce, împăraţii Arabilor şi Savva daruri vor aduce.
Şi Fericitul Isaia, şi minunatul Iezechil pomenesc Tarsisul sau cetatea Carhidoniei, care este cea dintîi stătătoare şi port al Libiei. Iar Savva este neam etiopenesc. Libienii (care se numesc şi Africani) ţin părţile de apus ale lumii, Etiopii - pe cele despre răsărit şi miazăzi, Arabii - uscatul din mijloc, iar ostrovenii - uscaturile de prin mijlocul mării. De aceştia a zis că vor cădea înaintea Lui şi Îi vor aduce închinăciune, ca unui Dumnezeu, şi daruri, ca unui Împărat, iar vrăjmaşii se vor supune sub blestemele făcute împotriva şarpelui: „Vei umbla pe pieptul tău şi pe pîntece, şi pămînt vei mînca întru toate zilele vieţii tale.” Iar vrăjmaşi ai Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru sînt prea-răii draci, asupra cărora ne-a dat stăpînire a călca, peste şerpi şi peste scorpii. Şi - de vreme ce a pomenit numai trei sau patru neamuri, arătînd umbrit şi acoperit schimbarea tuturor neamurilor - acum face cuvîntul mai descoperit:
11 Şi se vor închina Lui toţi împăraţii pămîntului,
Unii - de bună voie, încă în viaţa de acum, iar toţi ceilalţi - după învierea de obşte, că - după cum zice dumnezeiescul Apostol - „nu vedem încă pe toate supuse Lui, ci atunci se va pleca Lui tot genunchiul, al celor cereşti, şi al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt.”
toate neamurile vor sluji Lui.
Acestea se potrivesc proorociei Patriarhului Iacov, care zice că El este „aşteptarea neamurilor”. Şi vedem sfîrşitul ei, că nu este vreun neam care să nu fi auzit propovăduirile evangheliceşti, ci întru fiecare neam sînt cei ce au primit strălucirea cunoştinţei de Dumnezeu.
12 Că a izbăvit pe săracul de la cel puternic şi pe mişelul, căruia nu-i era lui ajutor.
13 Milă Îi va fi de sărac şi de mişel, şi sufletele săracilor va mîntui.
Şi toţi se vor închina Lui, izbăvindu-se de amara tiranie a diavolului, că pe acesta l-a numit „puternic”; iar „sărac” - firea omenească, ce era pustie de Dumnezeu. Iar într-alt fel, Dumnezeu îi împilă, şi îi strînge pe cei silnici cu dumnezeieştile Sale legi, şi îi spăimîntează cu îngrozirile gheenei şi îi face să le fie milă de săraci. Că aceasta a şi adăugat:
14 De camătă şi de nedreptate va izbăvi sufletele lor,
„Camătă” a numit iubirea de argint, că aşa o numeşte şi Legea Veche: „camăta şi lăcomia nu va lua”. Deci zice: Va îndupleca pe cei ce se bucură de nedreptate şi de lăcomie să aibă milostivire şi iubire de oameni.
şi cinstit va fi numele Lui înaintea lor.
Cinstit - zice - va fi la toţi şi slăvit.

[patinina34]

12Şi va fi viu, şi se va da Lui din aurul Arabiei,
În loc de „Arabiei”, ceilalţi tălmăcitori au pus: „Savvei”. Însă şi una, şi alta, mai-nainte vesteşte darurile care se aduc Lui de la toţi împăraţii şi barbarii. Iar „va fi viu” înseamnă: De-a pururea va rămîne şi va fi viu.
şi se vor ruga pentru Dînsul totdeauna, toată ziua bine Îl vor cuvînta pe Dînsul.
Şi neîncetat Îl vor lăuda pe Dînsul, vor lăuda şi pe Tatăl Lui, printr-Însul luînd pricinile cîntării de laudă, pentru că acest „se vor ruga pentru Dînsul” se aseamănă cuvîntului apostolesc care zice: „Mulţumesc Dumnezeului meu prin Iisus Hristos, prin Care am dobîndit aducere către Tatăl.” Deci, prin Hristos, toţi se vor ruga Tatălui şi Îl vor lăuda pe El pentru bunătăţile făcute către dînşii de Fiul. Îl vor lăuda încă şi pe Fiul, ca cei ce de la Dînsul au primit acestea.
13Fi-va întărire pe pămînt peste vîrfurile munţilor.
El - zice - va întări, şi va propti pe cei ce au crezut întru Dînsul şi îi va arăta înalţi şi ridicaţi sus, ca cei ce stau întru vîrfurile munţilor. Încă şi Domnul a zis aceasta ucenicilor Săi: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui, nici nu aprind făclia şi o pun pe dînsa sub obroc, ci în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă.”
Prea se va înălţa mai presus decît Libanul rodul Lui.
Fiindcă a vorbit de munţii cei înalţi, după cuviinţă a adus în mijloc pomenirea Libanului, fiindcă este mai prea-înalt decît munţii Palestinei. Şi zice că învăţătura Lui, şi descoperitorii şi propovăduitorii acesteia se vor face mai înalţi şi mai strălucitori decît Libanul.
Şi vor înflori din cetate ca iarba pămîntului.
Deci credincioşii Lui vor odrăsli rodul acesta, iar Iudeii, ce n-au crezut, se vor asemăna ierbii ce răsare şi îndată se strică şi piere.
17 Fi-va numele Lui binecuvîntat în veci, mai-nainte de soare rămîne numele Lui.
Acest „binecuvîntat” nu se află la nici un tălmăcitor, nici în Exapla, nici la Evrei.
Prin prepoziţia „mai-nainte” arată că El este mai de demult decît soarele şi decît luna, dar nu aşa prost „mai-nainte de soare rămîne”, ci „mai-nainte de neamul neamurilor”. Am văzut că pe acest „neamul neamurilor” l-a pus şi la lună, şi la soare, iar acestea sînt de o vreme, făcîndu-se deodată, după cum a zis Dumnezeu: „Facă-se luminători pe tăria cerului! Şi a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari.” Aşadar, dacă a fost „mai-nainte de luna neamului neamurilor”, apoi cu adevărat a fost şi mai-nainte de soare.
Şi se vor blagoslovi întru El toate seminţiile pămîntului,
Aici, a pomenit făgăduinţa către Avraam, şi către Isaac şi către Iacov, că acestor trei Patriarhi le-a făgăduit Dumnezeu că se vor blagoslovi „toate neamurile pămîntului” sau, alteori: „seminţiile pămîntului”. Aceasta a zis-o şi Fericitul Pavel, tîlcuind: „Lui Avraam i s-au zis făgăduinţele şi sămînţei lui. Nu zice: «sămînţelor lui», ca pentru mulţi, ci ca pentru unul: «sămînţei lui», care este Hristos.” Încă şi întru Epistola către Evrei: „Că nu a luat firea Îngerilor, cu adevărat…”, şi celelalte. Pentru acest lucru mai-nainte vesteşte şi Psalmul acesta, zicînd că printr-Însul se vor blagoslovi toate seminţiile.
toate neamurile Îl vor ferici pe El.
Proorocescul cuvînt le-a vorbit pe acelea ca pentru un om, iar pe acestea ca pentru Dumnezeu, că aflăm acest nume, „fericit”, alăturat lui Dumnezeu: „Fericit este şi singur Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Cel ce singur are nemurirea, Care locuieşte întru lumină neapropiată.” Deci zice: Toate neamurile Îl vor ferici pe El şi Îl vor numi vrednic de laudă.
Apoi, învăţîndu-ne mai descoperit dumnezeirea Lui cea ascunsă, Proorocul a adăugat:
18 Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce singur face minuni!
Acesta - zice - este Însuşi Cel proorocit, Care va săvîrşi facerile de minuni mai-nainte zise, Dumnezeul lui Israil şi Stăpînul tuturor.
19 Bine este cuvîntat numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului!
De aceea se cuvine să fie lăudat El de toţi, pentru că - deşi nu cunoaştem firea Lui, ce este neajunsă - totuşi am învăţat mîntuitorul Lui nume.
Şi se va umple de slava Lui tot pămîntul: Fie, fie!
Împlinindu-şi proorocia, spune din nou ceea ce a proorocit de multe ori prin tot Psalmul, făcînd înainte-grăirea mai întemeiată: şi zice că Hristos va fi arătat şi cunoscut în tot pămîntul ca Dumnezeu şi Stăpîn al tuturor, şi va primi cinstea de la toţi, strălucindu-i cu razele cunoştinţei Sale de Dumnezeu. Şi, după ce a învăţat acest lucru prin darul Duhului şi s-a înfocat cu dorirea, Proorocul se roagă să se petreacă toate şi proorocia să ia sfîrşit. Pentru aceea, face şi epilog, şi zice: „Fie, fie!”, ori, după Achila: „cu încredinţare”, în loc de: Cele zise sînt nemincinoase şi adevărate şi vor avea sfîrşit negreşit.

Sfîrşitu-s-au laudele lui David, fiul lui Iesei.