Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

25 Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, şi să nu se bucure de mine vrăjmaşii mei!
26 Să nu zică întru inimile lor: Bine, bine este sufletului nostru! - nici să zică: Înghiţitu-l-am pe dînsul!
O Stăpîne, dacă vei întîrzia judecata, aceia mă vor batjocori iarăşi, şi vor face chinurile mele pricină de veselie şi de îndulcire, şi a mea rea-norocire o vor socoti buna lor norocire.
27 Să se ruşineze şi să se înfrunteze împreună toţi cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu ruşine şi cu înfruntare cei ce grăiesc mari asupra mea!
Potrivită este ruşinea celor ce batjocoresc pe cei de aproape, şi pe aceasta a dorit-o Proorocul celor ce sînt trufaşi şi mari-grăitori.
28 Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce voiesc pacea robului Lui.
Zice: Bucurîndu-se şi veselindu-se să fie cei ce îmi voiesc cele bune şi pace. Şi, după ce vor vedea că am dobîndit-o, Te vor lăuda pe Tine, Stăpînul.
29 Şi limba mea va cugeta dreptatea Ta, toată ziua lauda Ta.
Iar eu, dobîndind a Ta purtare de grijă, voi cugeta la toate poruncile Tale noaptea şi ziua şi totdeauna voi lăuda facerile Tale de bine. Căci pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în toate zilele”, însemnînd prin aceasta necurmarea.
Deci Psalmul acesta s-a sfîrşit. Iar eu rog pe cititori să nu se vatăme din rugăciunea dreptului, nici să ia de aici pricină de blestem asupra vrăjmaşilor, ci să ştie că Proorocul urma Legii celei vechi, nu Evangheliei, iar Legea îi poruncea să iubească pe aproapele şi să-i urască pe vrăjmaşi. Iar Stăpînul Hristos, arătînd fapta bună cea prea-desăvîrşită, a zis: „S-a zis celor de demult: Vei iubi pe aproapele tău şi vei urî pe vrăjmaşul tău! Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă gonesc pe voi!” Asemenea acestora a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Binecuvîntaţi-i, şi nu-i blestemaţi!” Deci, căutînd voi către această deosebire, cunoaşteţi ce se potriveşte Legii şi ce - Darului. Şi, dealtfel, nici Fericitul David nu a vorbit blestemîndu-i pe aceştia, ci mai-nainte grăia cu proorocie cele ce aveau să fie negreşit. Iar că nici el, urmînd evangheliceasca punere de lege, nu i-a muncit pe cei ce îl nedreptăţeau, ascultaţi-l pe dînsul zicînd: „De am răsplătit celor ce îmi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmaşii mei deşert, să gonească vrăjmaşul sufletul meu, şi să-l prindă, şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă să o aşeze.” Şi nu le-a zis pe acestea fără să le facă, pentru că a pus sfîrşit cuvintelor şi a arătat lucrurile mai luminate decît graiurile: că, de două ori dobîndindu-l în mînă pe vrăjmaş, nu numai că nu l-a ucis, ci i-a şi oprit pe cei ce voiau a-l ucide. Şi, după ce Saul a căzut în război, David îl tînguia cu amar, iar pe cel ce i-a vestit moartea, care se bucura şi se semeţea că l-a ucis pe împărat, l-a dat morţii. Şi am fost silit a le grăi pe acestea, pentru ca cei ce blestemă şi îl aduc în mijloc pe dumnezeiescul David să aibă ca întîi chip şi pildă de folos filosofia cea prea-mare a lui.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 35

Întru sfîrşit, lui David, robului Domnului.

Apucîndu-l de două ori în mîinile sale pe Saul, dumnezeiescul David nu numai că nu l-a ucis, ci i-a oprit şi pe cei ce se ispiteau a-l ucide. Apoi, făcîndu-se ziuă şi suindu-se pe un vîrf de munte, el i-a cerut socoteală lui Saul şi i-a mustrat vrăjmăşia nedreaptă, arătîndu-i că nu l-a ucis, aflîndu-l dormind noaptea, ci l-a mîntuit ca pe un făcător de bine. Şi i-a arătat pulpana hlamidei lui, vasul de apă şi suliţa pe care le luase spre dovada adevărului graiurilor. Către acestea, Saul a răspuns cu graiuri vopsite cu dragoste şi înfăşurate cu faţă de prietenie, adăugînd încă şi jurăminte şi făgăduind pocăinţă. Deci întru acea vreme a zis Fericitul David Psalmul de faţă, mustrînd pe cei ce trăiesc întru răutate şi propovăduind cu tărie purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care ocîrmuieşte toate. Şi a amestecat întru cuvîntarea de Dumnezeu şi proorocie, pentru care deasupra-scrierea trimite pe cititor la „sfîrşit”.
Zis-a călcătorul de lege să greşească întru sine.
Zice: Cel ce este crescut şi hrănit întru răutate socoteşte că nimeni nu vede sfaturile ascunse ale sufletului său. Pentru că acest „zis-a” e în loc de: „i se pare şi socoteşte.”
Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui.
Iar pricina unei asemenea nesimţiri e că nu se teme de Stăpînul ce priveşte peste toate.
2 Că a viclenit înaintea Lui, ca să afle fărădelegea sa şi să urască.
Zice: Aşa s-a răsturnat pe sine şi a lepădat frica lui Dumnezeu dinaintea ochilor săi, încît - fiind arătată fărădelegea lui, văzută şi aflată de toţi, şi pentru aceasta vrednică de urîciune - s-a dat pe sine neînduplecat la fărădelege. Şi de bună voie are această necunoştinţă, fiindcă nu voieşte să gîndească cele făcute şi să urască pe cele rele.
3 Graiurile gurii lui - fărădelegea şi vicleşugul. N-a voit să priceapă să facă bine,
4 fărădelege a gîndit întru aşternutul său, stătut-a în toată calea cea rea şi răutatea nu a urît-o.
Acela - zice - rosteşte cuvinte golite de adevăr şi împletite cu vicleşug şi nu voieşte a cunoaşte cuviinţa, ci noaptea măiestreşte rele şi viclene asupra vecinului, iar ziua se ispiteşte a-şi împlini sfaturile. Iar pricina acestui lucru este că el nu se îngreţoşează şi nu se întoarce cu totul dinspre răutate şi viclenie. Pentru că acest „răutatea nu a urît-o” e pus în loc de: „nu s-a îngreţoşat de răutate”, fiindcă şi pe idoli dumnezeiasca Scriptură îi numeşte uneori „îngreţoşări”, iar alteori „urîciuni”. Achila a tălmăcit acest grai, zicînd: „nu a lepădat-o”, Simmah: „nu a defăimat-o”, iar Teodotion: „nu a împins-o de la sine”.
5 Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău - pînă la nori.
6 Şi dreptatea Ta - ca munţii lui Dumnezeu,
Deci aceia se apucă a lucra unele ca acestea ca şi cum nimeni n-ar privi asupră-le, iar Tu, Stăpîne, ai şi milă nemăsurată, şi adevăr nemăsurat şi dreptate asemănată cu munţii cei prea-mari. Şi ajunge adevărul Tău pînă la oameni şi, prin Prooroci, ca prin nişte nori, dăruieşte lor mîntuitoarea ploaie.
judecăţile Tale - adînc mult.
Şi, avînd atît de mare adevăr şi dreptate, nu ştiu pentru ce rabzi îndelung! Judecăţile Tale urmează adîncul cel nevăzut, că - precum străfundul aceluia este ascuns oamenilor - aşa nepătrunsă este înţelegerea judecăţilor Tale.
Oamenii şi dobitoacele vei mîntui, Doamne,
Şi care este pricina acestui lucru?
7 că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule.
Că pînă şi la dobitoace ajunge iubirea Ta, încît nu numai pe oameni, ci şi pe cele făcute pentru om le hrăneşti, făcîndu-le oamenilor bine şi prin acestea.
Iar fiii oamenilor întru acoperămîntul aripilor Tale vor nădăjdui.
Cuvîntul acesta are proorocie a schimbării făcute după înomenirea Mîntuitorului nostru, că nu a zis: „au nădăjduit”, ci: „vor nădăjdui”.
8 Îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale, şi cu izvorul desfătării Tale vei adăpa pe dînşii.
Zice: Văzînd rodirea bunătăţilor odrăslind în casa Ta, firea oamenilor va alerga către Tine. Iar prin aceste bunătăţi însemnează nu numai apele dumnezeieştii învăţături, ci şi îndulcirea hranei celei de taină. A însemnat dăruirea atîtor bunătăţi cu „izvorul”, pentru că aceasta nu s-a dat oamenilor din început, şi îi îndeamnă pe toţi să se apropie şi să bea, fiindcă nu este rîu, care curge totdeauna, ci izvor, care curge la o vreme. Astfel, cei ce nu se apropie întru vremea de acum, după ducerea de aici nu mai dobîndesc dumnezeieştile ape. Şi - arătînd că izvorîrea bunătăţilor este curgătoare din fire, adică de-a pururea, dar izvor se face după iconomii, în bună vreme - a adăugat:
9 Că la Tine este Izvorul Vieţii,
Aici ne descoperă arătat taina Sfintei Treimi, că „Izvor al Vieţii” L-a numit pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Aşa Se numeşte pe Sine şi El Însuşi, prin Ieremia Proorocul: „Pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-au părăsit, şi s-au dus şi şi-au săpat puţuri sfărîmate, care nu vor putea să ţină apă.” Deci spune că „Izvorul Vieţii” este la Tatăl, după evangheliceasca învăţătură ce zice: „Eu - întru Tatăl, şi Tatăl - întru Mine.”
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Pentru că, luminîndu-ne de Preasfîntul Duh, vedem razele Unuia Născut Fiului Tău, că spune: „Nimeni nu poate zice «Domnul Iisus», fără numai întru Duhul Sfînt.” Şi nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Lui şi ne-am învăţat cu dinadinsul, prin prooroceştile cuvinte, cele trei osebiri ale uneia Dumnezeiri.
10 Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta - celor drepţi la inimă!
Drept aceea - zice - împărtăşeşte totdeauna de a Ta blîndă şi dreaptă purtare de grijă pe cei învredniciţi cunoştinţei de Dumnezeu care voiesc a lucra cele bune. Că pe amîndouă le-a zis pentru aceiaşi, făcînd despărţirea după a sa obişnuinţă: adică nu a cerut milă pentru unii, care Îl cunosc pe Domnul, şi dreptate pentru alţii, drepţi cu inima; ci, hotărînd fapta bună desăvîrşită întru dogme adevărate şi lucruri bune, le-a făgăduit milă şi dreptate celor ce o au pe aceasta.
11 Să nu-mi vină mie piciorul mîndriei, şi mîna păcătosului să nu mă clatine!
12 Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea, scosu-s-au afară şi nu vor putea să stea.
Pe acest „acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Unde cad cei ce lucrează fărădelegea, se împing şi nu vor putea să stea.” Proorocul - cunoscînd sfîrşitul căii împotrivnice - cere să păzească măsurile firii şi să nu se abată din calea dreaptă prin bîntuielile celor fără de lege. Căci cei ce cad întru calea cea rea - zice - nu vor mai putea să se scoale şi să alerge întru alta. Cu acestea se aseamănă şi cele zise în Psalmul al 6-lea: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 36

Psalmul lui David.

Nu rîvni celor ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea!
Dumnezeiescul David s-a învăţat din cercare de cîte bunătăţi este pricinuitoare blîndeţea şi că sfîrşitul celor ce trăiesc întru nedreptate şi trufie este mîhnicios şi potrivit vieţii lor. Le învăţase pe acestea din cele pentru Saul, din cele pentru Avesalom şi din ale altora cîţi au lucrat asemenea lor. De aceea aduce sfătuire tuturor oamenilor, rugîndu-i să sufere bine cele de scîrbă ce se întîmplă şi să nu socotească fericite bunele-norociri şi îmbogăţirile oamenilor răi, ci mai vîrtos să le numească ticăloase[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Pentru care, începînd Psalmul, zice: „Nu rîvni celor ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea!” Iar pe acest „nu rîvni”, Simmah l-a tălmăcit: „nu te prigoni”, iar Teodotion: „nu te zădărî”, în loc de: Nu te întărîta spre urmarea celor ce trăiesc întru fărădelege, văzînd buna lor norocire. Şi, arătînd vremelnicia bunei-norociri, îndată a adăugat:
2 Căci ca iarba degrab se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab vor cădea.
Şi Fericitul Isaia a zis acestea: „Tot trupul - ca iarba, şi toată slava lui - ca floarea ierbii: uscatu-sa iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvîntul Domnului rămîne în veac.” Aceasta a zis şi Fericitul David.
3 Nădăjduieşte spre Domnul, şi fă bunătate, şi moşteneşte pămîntul şi te vei paşte întru bogăţia lui.
4 Desfătează-te întru Domnul, şi El îţi va da ţie cererile inimii tale.
Prin toate ne-a învăţat cîştigul nădejdii spre Dumnezeu, că zice: Cel ce nădăjduieşte întru Domnul şi se paşte de Domnul se va îndulci de cele dăruite de Domnul. Dar mai cu covîrşire vor dobîndi acestea cei ce socotesc desfătare necurmata vorbire cu Dînsul.
5 Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte spre Dînsul, şi El va împlini.
6 Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ta - ca amiaza zilei.
Dăruieşte-te - zice - lui Dumnezeu, şi pe sine-ţi, şi faptele tale, şi atunci aşteaptă de la Dînsul ajutorul. Că El, ca Judecător, va scoate hotărîrea cea dreaptă, şi te va propovădui pe tine şi te va face strălucit, încît să fi arătat tuturor precum lumina amiezii.
7 Supune-te Domnului şi roagă-L pe Dînsul, nu rîvni celui ce sporeşte în calea sa, omului ce face călcare de lege.
Deci, ştiind acestea, pleacă-te lui Dumnezeu, Ocîrmuitorului tuturor, şi stăruie cerînd de la Dînsul cele bune. Nu te zădărî întru cel ce sporeşte în calea sa, adică întru omul ce face fărădelege. Şi - dacă ai vedea pe cineva că le voieşte şi le alege pe cele rele, şi din scopul său nu greşeşte, ci sporeşte - să nu-ţi cadă cu greu, ca şi cum nimeni n-ar ocîrmui zidirea. Că acest lucru arată cele adăugate:
8 Părăseşte iuţimea şi lasă mînia, nu rîvni să vicleneşti!
9 Că cei ce viclenesc de tot se vor pierde,
Să nu vezi buna lor norocire, ci aşteaptă sfîrşitul, şi le vei vedea pieirea.
iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pămîntul.
10 Şi încă puţin, şi nu va fi păcătosul; şi vei căuta locul lui, şi nu-l vei afla.
11 Iar cei blînzi vor moşteni pămîntul şi se vor desfăta întru mulţimea păcii.
Să şti bine că cei ce s-au atîrnat pe sine de dumnezeiasca nădejde şi au ales viaţa blîndă vor fi întru linişte şi pace, avînd ca statornică desfătare curăţenia conştiinţei. Iar cei ce s-au nădăjduit la buna-norocire vremelnică vor primi schimbarea grabnică şi se vor da desăvîrşitei uitări.
12 Pîndi-va păcătosul pe cel drept şi va scrîşni asupra lui cu dinţii săi.
13 Iar Domnul va rîde de dînsul, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
Şi prin acestea aduce mîngîiere celor nedreptăţiţi, că arată pe cel fără de lege turbîndu-se asupra celor ce au îmbrăţişat viaţa cea liniştită, şi pe Dreptul Judecător rîzîndu-şi de apucarea şi sîrguinţa lui, ca Cel ce vede mai-nainte grabnica lui săvîrşire.
14 Sabie au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să surpe pe scăpătatul şi pe săracul, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15 Sabia lor să intre în inimile lor şi arcele lor să se zdrobească!
Aceeaşi înţelegere cu cele zise mai-nainte au şi acestea, învăţîndu-ne că păcătosul întrebuinţează măiestrii de multe feluri asupra celor ce nu l-au nedreptăţit cu nimic, însă va cădea întru ale sale curse şi laţuri - că „sabie” şi „arc” a numit feluritele bîntuieli. Acestea se aseamănă cu cele zise în Psalmul al 7-lea: „Groapă a săpat, şi a deschis-o pe dînsa, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.”
16 Mai bun este puţinul celui drept, decît bogăţia multă a păcătoşilor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Nenorocite”, cum am mai zis.

[patinina34]

Mai bună este - zice - puţina avuţie cu dreptate, decît bogăţia cea fără de lege şi averea cea nedreaptă. Apoi, arătînd roada amîndorura, zice:
17 Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar pe cei drepţi îi întăreşte Domnul.
„Braţe”, cu închipuire, a numit puterea, fiindcă cu ele au oamenii fire a lucra. Şi foarte cu potrivire l-a pus pe acest „întăreşte pe cei drepţi Domnul”, că aceştia - împungîndu-se de draci şi de oameni, iar de dumnezeiescul dar rezemîndu-se şi proptindu-se - stau şi biruiesc ispitele cele grele ce vin asupră-le.
18 Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană, şi moştenirea lor în veac va fi.
19 Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele foametei se vor sătura.
Cei ce aleg viaţa cea fără de prihană dobîndesc toată purtarea de grijă, căci, măcar de vor şi cădea în primejdii, ei se ridică deasupra acestora şi, cînd s-ar face vreo lipsă de obşte, primesc de la Dumnezeu hrana de nevoie şi, afară de aceasta, dobîndesc veşnicele bunătăţi. Iar „foamete”, eu socotesc că o arată aici pe aceea cu care i-a îngrozit de demult pe Iudei, zicînd: „Voi aduce foamete pe pămînt, nu foamete de pîine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvîntul Domnului.”
20 Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, stingîndu-se, ca fumul au lipsit.
Schimbarea legătorului (adică a lui „şi”) a pricinuit deosebirea feţelor, şi înţelegem că unii sînt „păcătoşii”, iar alţii „vrăjmaşii Domnului”. Iar Achila şi Simmah, punîndu-l în locul lui „iar” pe legătorul („şi”), pe aceiaşi i-a arătat şi păcătoşi, şi vrăjmaşi ai Domnului. Şi zice că oamenii urîţi de Dumnezeu pentru ale lor fărădelegi - înflorind puţină vreme şi părîndu-li-se că sînt străluciţi şi vestiţi - s-au risipit ca nişte fum.
21 Se împrumută păcătosul, şi nu va plăti, iar dreptul se îndură şi dă.
Unul ca acesta era Saul, care - de-a pururea făcîndu-i-se bine de către prea-dumnezeiescul David - nu suferea a răsplăti cu cele bune făcătorului de bine. Iar Fericitul David - urmîndu-L pe al său Stăpîn, Care Îşi răsare soarele peste cei răi şi peste cei buni - petrecea făcînd binele. Unii ca aceştia erau Iudeii, care - primind de la Sfinţiţii Apostoli tămăduirile cele de multe feluri - îşi arătau socoteala şi voirea lor cea ucigaşă, dar dumnezeieştii Apostoli le împărţeau cu îndestulare dumnezeieştile daruri.
22 Că cei ce îl binecuvîntează pe el vor moşteni pămîntul, iar cei ce-l blestemă de tot se vor pierde.
Dumnezeul tuturor a făgăduit aceasta Patriarhului Avraam, zicînd: „Voi blagoslovi pe cei ce te binecuvîntează pe tine, şi îi voi blestema pe cei ce te vor blestema.”[COLOR=#800080][1][/COLOR]
23 De la Domnul paşii omului se îndreptează, şi calea Lui o va voi foarte.
24 Cînd va cădea, nu se va zdrobi, că Domnul întăreşte mîna lui.
Domnul binecuvîntează pe cei ce binecuvîntează pe cel drept; iar celui ce îl blestemă pe acela, îi răsplăteşte cu cele deopotrivă, fiindcă El îndreptează căile drepţilor. Că, fără darul Lui, este cu neputinţă să călătorească cineva pe calea faptei bune fără de prihană. Celor ce au acest scop le ajută însă, şi trebuie ca sîrguinţa omenească şi dumnezeiasca purtare de grijă să urmeze împreună spre cîştigarea faptei bune. Astfel, cel ce face călătoria aceasta va dobîndi dumnezeiasca sprijinire, măcar de va şi aluneca cîndva. Aşa, poticnindu-se şi primejduindu-se a se surpa la pămînt, Fericitul David s-a îndreptat de către dumnezeiescul dar.
25 Mai tînăr am fost, şi am îmbătrînit, şi n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămînţa lui cerînd pîine.
26 Toată ziua miluieşte şi împrumută dreptul, şi sămînţa lui întru blagoslovenie va fi.
Zice: Şi cînd eram tînăr, şi după ce am venit la bătrîneţe, nu ştiu să fi văzut pe cel drept pustiu de dumnezeiasca purtare de grijă. Că Dreptul Judecător are toată purtarea de grijă nu numai pentru dînşii, ci şi pentru cei ce răsar dintru dînşii: aşa, pentru strămoşeasca faptă bună, a avut purtare de grijă pentru Israil, cu toate că făcea fărădelege; aşa, pentru părinteasca iubire de Dumnezeu, l-a suferit pe Solomon, cel ce a făcut păgînătăţile. Iar acest „toată ziua miluieşte şi împrumută dreptul” arată feluritele faceri de bine ale dreptului: cele cu bani, cele prin lucruri, cele prin cuvinte şi prin sfătuiri. Făcîndu-le pe acestea, el miluieşte pe cei ce le dobîndesc şi împrumută pe Dumnezeu, că zice: „Cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu”, întrucît şi împrumutarea este faptă a milei.
27 Abate-te de la rău, şi fă bine şi sălăşluieşte-te în veacul veacului!
Deci: Acestea ştiindu-le şi învăţîndu-vă răsplătirile faptei bune şi pe cele ale răutăţii, voi, oamenii toţi, fugiţi de toate felurile răutăţii şi călătoriţi pe calea împotrivnică ei, ca să dobîndiţi bunătăţile veşnice.
28 Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi, că în veac se vor păzi. Iar cei fără de lege se vor goni şi sămînţa celor necredincioşi de tot se va pierde.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„După aceea, a zis Domnul către Avram: Ieşi din pămîntul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în pămîntul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvînta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvîntare. Binecuvînta-voi pe cei ce te vor binecuvînta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvînta întru tine toate neamurile pămîntului” (Facerea, 12:1-3). Legămîntul acesta a fost înnoit cu Isaac şi cu Iacov-Israil.

[patinina34]

29 Iar drepţii vor moşteni pămîntul şi se vor sălăşlui în veacul veacului pe dînsul.
Făcînd bună şi dreaptă judecată, Domnul tuturor va da răsplătirile potrivite meşteşugirilor: pe îndrăgitorii dreptăţii îi va învrednici de toată purtarea de grijă, iar pe cei ce aleg cele împotrivnice îi va smulge din rădăcină. Aşa, după ce a arătat rodurile amîndorura părţilor, ne învaţă de aici cum este cu putinţă să împlinim dreptatea cea iubită lui Dumnezeu:
30 Gura dreptului va cugeta înţelepciune şi limba lui va grăi judecată.
31 Legea lui Dumnezeu - întru inima lui, şi nu se vor împiedica paşii lui.
Se cuvine - zice - a purta cuvintele dumnezeieşti pe limbă şi în minte şi a cugeta totdeauna la ele. Şi aşa, învăţîndu-se ce se cuvine a face, îndrăgitorul faptei bune va rămîne liniştit şi neclătit, biruindu-i pe cei ce se ispitesc a-l surpa. Pe acestea le-a zis şi în Psalmul dintîi: „Ci în legea Domnului - voia lui, şi în legea Lui va cugeta ziua şi noaptea…” şi cele de aici înainte.
32 Pîndeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el.
33 Dar Domnul nu-l va lăsa pe dînsul în mîinile lui, nici nu-l va osîndi cînd Se va judeca cu dînsul.
În multe feluri le zice pe aceleaşi, făcînd pomenirea mai statornică prin mai multa cugetare. Şi zice că, atunci cînd se va bîntui de cei răi, Stăpînul nu va trece cu vederea pe cel drept, nici nu va hotărî cu cei ce îndrăznesc a lucra unele ca acestea, ci îl va face a sări peste laţuri. Această purtare de grijă a dobîndit-o Avraam, cînd Sarra a fost răpită de două ori[COLOR=#800080][1][/COLOR]; pe aceasta - Isaac, cînd însuşi a pătimit la fel (cu Revecca)[COLOR=#800080][2][/COLOR]; pe aceasta - Iacov, cînd a fost zavistuit de fratele şi de socrul său[COLOR=#800080][3][/COLOR]; pe aceasta - Iosif, cînd i-a fost dat război de zavistie şi de clevetire. Şi ce trebuie a le număra pe toate? Căci iubitorilor de învăţătură le este cu înlesnire să le culeagă pe cele de demult şi să le privească pe cele noi.
34 Aşteaptă-L pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va înălţa ca să moşteneşti pămîntul. Vei vedea cînd vor pieri păcătoşii.
Deci, după ce le-ai învăţat pe acestea, aşteaptă dumnezeiasca hotărîre şi păzeşte legile aşezate. Astfel, în viaţa de acum te vei face vestit, şi întru cea care va să fie vei dobîndi bunătăţile statornice şi vei vedea sfîrşitul de trei ori ticălos al păcătoşilor. Apoi - pentru că mulţi se mîhnesc că nu văd acum pedeapsa celor nedrepţi, ci o aşteaptă multă vreme - după cuviinţă se încredinţează din cele făcute despre cele ce vor să fie:
35 Văzut-am pe cel necredincios prea-înălţîndu-se şi ridicîndu-se ca cedrii Libanului.
36 Şi am trecut, şi - iată - nu era; şi l-am căutat pe el, şi nu s-a aflat locul lui.
Marele David a văzut şi sfîrşitul împărăţiei lui Saul, şi pierzarea tiraniei lui Avesalom, şi mîndria şi pieirea lui Nahaş Amoniteanului, şi trufia şi moartea lui Goliat celui de altă seminţie, şi a altora iarăşi (afară de aceştia, nu puţini) trufie, şi mîndrie şi desăvîrşita pierzare. Deci după cuviinţă a asemănat buna-norocire a acelora cu copacii cei neroditori şi a zis că s-au făcut deşerţi nu numai ei, ci şi locurile acelora. Arătînd prin acestea pomenirea, aduce iarăşi învăţătură şi sfătuire:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În vremea pribegiei în Egipt şi în ţinutul Filistenilor, Avraam spunea că Sarra e sora lui, de frică să nu fie omorît pentru ea. Aşa a ajuns să fie răpită, o dată de Faraon (vezi Facerea, capitolul 12),şi încă o dată de Avimeleh, împăratul din Gherara (vezi Facerea, capitolul 20).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Nemernicind şi el în Gherara la Avimeleh, Isaac zicea la fel, că Revecca îi este soră, pînă cînd împăratul a descoperit înşelăciunea şi a poruncit ca nimeni să nu se atingă de ei (vezi Facerea, capitolul 26).

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Supărat că Iacov i-a răpit binecuvîntarea, Isav a fost hotărît să-l omoare (Facerea, 27:41). De asemenea, mai tîrziu, Iacov este prigonit de socrul său, Laban (Facerea, 31:23). Pînă la urmă, făcînd rugăciune, el se împacă şi cu fratele (Facerea, 33:1-4 ), şi cu socrul (Facerea, 31:44-54).

[patinina34]

37 Păzeşte nerăutatea şi vezi dreptatea, că este rămăşiţă omului paşnic.
Simmah a zis aşa acest stih: „Păzeşte prostimea şi vezi drept, că sînt bunătăţi care or să fie omului paşnic.” Să nu cauţi - zice - către cele scîrbicioase de faţă, ci aşteaptă pe cele ce or să fie, că este vreme întru care se va răsplăti cu plată potrivită celor umiliţi şi drepţi.
38 Iar cei fără de lege de tot se vor pierde împreună. Şi rămăşiţele celor necredincioşi se vor pierde.
Pe acesta, iarăşi Simmah l-a zis: „Iar cei ce sînt lepădaţi deodată se vor pierde şi cele de pe urmă ale celor fără de lege se vor curma.” Atunci - zice - aceştia vor primi răsplătirile şi vor pătimi pieire de obşte.
39 Iar mîntuirea drepţilor - de la Domnul, că scutitor al lor este în vremea necazului.
40 Şi le va ajuta lor Domnul, şi-i va izbăvi pe dînşii, şi-i va scoate pe ei de la cei păcătoşi şi-i va mîntui pe ei, că au nădăjduit spre Dînsul.
Iar lucrătorii dreptăţii vor dobîndi dumnezeiescul ajutor, şi vor nimeri mîntuirea şi îi vor birui pe cei ce se ispitesc a-i nedreptăţi, fiindcă au dobîndit curata nădejde.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 37

Psalmul lui David, spre aducerea aminte, pentru Sîmbătă.

Întru alta, se află aşa: „Psalmul acesta îl cîntă aducîndu-şi aminte de ticăloşia pătimită pentru păcatul său, şi se roagă să dobîndească sîmbetire, adică odihnă din primejdii.” Pocăinţa sîrguincioasă a prea-dumnezeiescului David propovăduieşte deosebirea mărturisirii: nesuferind rana, întru mulţi Psalmi îşi pomeneşte nu doar păcatul, ci arată atît boala, cît şi vindecarea, aducînd oamenilor pricină de învăţătură. Deci şi în Psalmul acesta pomeneşte păcatul şi pedeapsa adusă asupră-i pentru vindecarea păcatului. Că s-au adus asupra lui multe ispite grele: junghierea lui Amnon, tirania lui Avesalom, sfaturile lui Ahitofel împotriva sa, ocările lui Semei şi celelalte cîte ne învaţă istoria.
Doamne, nu cu mînia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă pedepseşti!
Acest stih l-a făcut înainte-cuvîntare şi la Psalmul al 6-lea, rugîndu-se să fie pedepsit doctoriceşte, iar nu judecătoreşte, şi să se vindece cu doctorii dulci, nu cu unele iuţi.
2 Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi ai întărit peste mine mîna Ta.
Nu în zadar - zice - mă rog aceasta, ci văzînd aducîndu-se asupra mea grămezi de săgeţi şi mîna Ta asupră-mi stînd foarte, apăsîndu-mă şi foarte bătîndu-mă. Pe acest „ai întărit peste mine mîna Ta”, l-a pus din metafora celor ce muncesc pe cineva şi aduc asupră-i multe lovituri.
3 Nu este vindecare în trupul meu de către faţa urgiei Tale, nu este pace întru oasele mele de către faţa păcatelor mele.
Zice: Împungîndu-mă cu pedeapsa, îmi aduc aminte de păcat, plîng şi mă tînguiesc, şi dintru aceasta sufăr rea pătimire şi ticăloşie.
4 Că fărădelegile mele au covîrşit capul meu, ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine.
5 Împuţitu-s-au şi au putrezit ranele mele de către faţa nebuniei mele.
6 Ostenitu-m-am şi m-am gîrbovit pînă în sfîrşit, toată ziua mîhnindu-mă umblam.
M-a gîrbovit - zice - sarcina cea grea a păcatului şi mă mîhneşte reaua putoare a rănilor putrezite, pe care le-am primit cînd am aruncat de la mine înţelepciunea şi am slujit nebuniei. Pentru care, fiind lipsit de toată veselia şi dulceaţa, mă mîhnesc, şi mă scîrbesc totdeauna şi nu aflu schimbare a mîhnirii.
7 Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu.
Prin „şale”, a însemnat pofta, că de acestea sînt lipiţi rărunchii, prin care au fire a se porni poftele. Deci zice: S-au făcut mie pricină a acestor rele, căci nu spre trebuinţă, ci rău, spre curvie, am folosit pofta.
8 Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele.
Din pofta aceea - zice - am cules a mă gîrbovi la pămînt şi a mă tîngui totdeauna pentru chinuirile cele amare ale inimii mele. Pentru aceasta, după ce am schimbat lucrarea poftei, am făcut-o slujitoare dumnezeieştii Tale voi. Căci a adăugat:
9 Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea
Că, de vreme ce o dată am folosit-o rău, de-a pururea o voi afierosi poruncilor Tale.
şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns.
10 Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a vîrtutea mea şi lumina ochilor mei, şi lumina nu este cu mine.
Zice: Vezi, Stăpîne, tînguirile mele şi lacrimile, vezi-mă că sînt clătinat, dezgolit de vîrtute, şi lipsit de lumină şi petrec întru amiază ca într-un întuneric. Prin acestea, însemnează două deodată: covîrşirea mîhnirii - pentru care nici lumina nu i se pare că este lumină - şi golirea de dumnezeiasca purtare de grijă, pe care a numit-o după cuviinţă „lumina ochilor”.
11 Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat, şi au stătut, şi cei mai de aproape ai mei departe de mine au stătut.
Iar Simmah a tălmăcit aşa acest stih: „Cei iubiţi ai mei şi prietenii mei împotrivă mi-au stat întru rană.” Zice: Unii din prieteni, văzînd a mea rană, au făcut lucrurile neprietenilor şi mi-au stat împotrivă arătat. Iar alţii, temîndu-se, s-au despărţit, neîmpărtăşindu-mă de ajutorul lor. Şi însemnează aici pe Ahitofel, care, nu numai că s-a despărţit de dînsul, ci a şi adus asupră-i acele sfătuiri pierzătoare. Încă şi alţii le-au lucrat pe acestea, iar mai vîrtos cea mai mare parte a lui Israil şi însăşi seminţia Iudei s-a ostăşit împreună cu Avesalom. Apoi, îndată după junghierea ucigătorului de tată, îşi porunceau unii altora să întreacă celelalte seminţii şi să întoarcă pe Împăratul David la palaturile împărăteşti.
12 Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau.
După ce m-au văzut lipsit de prieteni, coseau asupra mea vrăjmăşiile, voind a mea junghiere.
13 Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
14 Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
Istoria ne învaţă aceasta mai descoperit, pentru că - prihănind Avesalom hotărîrile tatălui său şi trăgîndu-i către sine dintre cei judecaţi de David pe cei biruiţi la judecată - Fericitul David răbda îndelung. Şi - pe cînd Semei îl ocăra şi îl împroşca cu vorbe şi cu pietre - el primea ocările tăcînd, iar pe Avesa, care se ispitea să pedepsească pe ticălos[COLOR=#800080][1][/COLOR], l-a oprit, zicînd: „Lăsaţi-l să mă blesteme, că Domnul i-a poruncit lui să blesteme pe David.”
15 Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit, Tu vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
16 Că am zis ca nu cîndva să se bucure de mine vrăjmaşii mei. Şi, cînd s-au clătinat picioarele mele, asupra mea mari au grăit.
Iar eu - zice - avînd răbdare, nădăjduiam spre Tine, dînd a mea judecată Ţie şi rugîndu-mă să nu mă fac bucurie vrăjmaşilor, nici biruirea mea să nu se facă lor pricină de trufie.
17 Că eu spre bătăi gata sînt, şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Zice: Păcatul m-a făcut vrednic de bătăi. Pentru aceea, împungîndu-mă cu chinuirile păcatului, mă supun sub pedepse şi doresc tămăduire.
18 Că fărădelegea mea eu voi vesti şi mă voi griji pentru păcatul meu.
Pentru aceasta, sînt pîrîş şi mustrător al meu şi voi avea toată grija însănătoşirii mele.
19 Iar vrăjmaşii mei trăiesc, şi s-au întărit mai mult decît mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc fără dreptate.
[COLOR=windowtext]20 Cei ce-mi răsplătesc mie rele pentru bune [/COLOR]
Zice: Ţie unuia am greşit - o Stăpîne! - şi răul înaintea Ta l-am făcut. Iar aceia, primind deseori multe faceri de bine de la mine, îmi răsplătesc cu cele împotrivnice şi au cîştigat mai multă putere decît mine.
mă cleveteau, căci urmam bunătatea.
Prin acestea, arată iarăşi pe Avesalom, care prihănea judecăţile lui şi le numea nedrepte. Şi - de vreme ce acela îi era fiu şi se sîrguia a se face ucigător de tată - după cuviinţă a adăugat: Şi cel iubit m-a lepădat pe mine, urîndu-mă ca pe un mort. Că, pe cine i se cădea după legile firii a-l iubi, pe acela îl ura ca pe un mort împuţit. Iar aceasta se potriveşte şi norodului, care - primind de la David nenumărate faceri de bine şi de multe ori înălţîndu-se printr-însul deasupra celor de altă seminţie - s-a arătat necunoscător şi nemulţumitor către făcătorul de bine.
21 Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine!
22 Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mîntuirii mele!
Zice: Înconjurîndu-mă de atîtea ispite pricinuitoare de dureri, Te rog pe Tine, Dumnezeul şi Stăpînul meu, să nu mă lipseşti de obişnuita purtare de grijă, ci să mă împărtăşeşti de ajutorul Tău şi să-mi dăruieşti mîntuire.


[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Ticălos” - aici: „rău” şi „netrebnic”.