![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
CONDACUL al 9-lea
Toate Puterile Ceresti s-au bucurat, cand fiii Iviriei s-au botezat; caci Unul dintre Puteri in chip de om minunat S-a aratat si a intarit Trunchiul facator de minuni la radacina caruia era hitonul Domnului, invatandu-i pe toti sa cante lui Dumnezeu, impreuna cu Sfanta Nina: Aliluia. ICOSUL al 9-lea Nici o limba si nici un grai nu va putea sa te laude dupa cuviinta, cea intocmai cu Apostolii Nina, caci slava lui Dumnezeu si mantuirea aproapelui tocmai din Mtheta kartalina si din pamantul kahetin la toate neamurile de acolo s-au raspandit, Cuvantul lui Dumnezeu de la tine auzind si mantuirea primind. Noi insa, cuprinsi de bucurie si multumire pentru dragostea ta, te chemam pe tine astfel: Bucura-te, ca ne-ai acoperit pe noi cu vesmantul botezului; Bucura-te, val de desfatari, care ne-ai adapat pe noi cu apa evlaviei; Bucura-te, aparatoare preaminunata a credintei lui Hristos; Bucura-te, ca raiul ceresc pe pamant ai raspandit; Bucura-te, izbavirea noastra din robia pacatului; Bucura-te, nimicirea curselor vrajmase; Bucura-te, ca te-ai luptat cu rau cinstitorii; Bucura-te, biruinta slavita asupra necredintei; Bucura-te, netrebnicirea obiceiurilor rele si a superstitiilor; Bucura-te, dulce aiauta a credintei; Bucura-te, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei. CONDACULal 10-lea Dorind sa scapi de moarte vesnica sufletul tau si al apropiatilor tai, cea intocmai cu Apostolii Nina, cu multa ravna te-ai silit pentru slava lui Dumnezeu, implinind aceasta fapta istovitoare si marturisitoare, de aceea cu dreptate ai fost incununata de Dumnezeu in ceruri cu cununa apostoleasca, unde impreuna cu toti sfintii mijlocesti pentru noi in rugaciuni si canti Lui asa: Aliluia. ICOSUL al 10-lea Ca pe un zid puternic Dumnezeu te-a inaltat si aparatoarea noastra de felurite napaste te-a aratat, Sfanta Nina, iar nestricaciosul tau trup izvor de tamaduiri s-a facut, asezat fiind in pamantul kizic, in localitatea Bodbis, unde pe printesa Sofia impreuna cu poporul de acolo ai luminat, caci toti pentru care mijlocesti multa mila primesc de la Domnul si te cheama pe tine astfel: Bucura-te, zid si acoperamant, care nu te ascunzi la venirea noastra; Bucura-te, ca celor care cauta mantuirea si luminarea adevarata esti gata ajutatoare; Bucura-te, izvor nesecat al binecuvantarilor si milelor dumnezeiesti pentru cei care te cinstesc pe tine; Bucura-te, aparatoarea noastra de napaste si moarte primejdioasa; Bucura-te, ajutatoarea oamenilor evlaviosi; Bucura-te, potolirea trupurilor zbuciumate; Bucura-te, bucuria sufletelor noastre; Bucura-te, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei. CONDACULal 11-lea Cantare preasmerita Preasfintei Treimi a adus Sfanta Nina, pe Unicul Dumnezeu Cel intreit in Persoane, pana la sfarsitul vietii, cu mintea si cu fapta iubindu-L. Primeste deci de la preacinstitorii tai cantare de umilinta si nu te scarbi de noi, caci la tine si la Preacurata Nascatoare in dureri si nevoi alergam si, nadajduind la mijlocirile tale, Sfanta Nina, pe Dumnezeu il chemam: Aliluia. ICOSUL al 11-lea Ca o lumanare aprinsa, Sfanta Nina, in intuneric ai luminat, caci de la pamant la cer te-ai mutat; inainte de aceasta pe credinciosii tai fii ca niste vlastare tinere la tine i-ai chemat si, tamaduindu-le neputintele, preacuratul tau duh in mainile Domnului l-ai dat. Sfarsitul tau cucernic vazand, regele Mirian si apropiatii lui amarnic plangeau si la despartire cu lacrimi ii cantau acestea: Bucura-te, inger ceresc care in chip omenesc te-ai aratat; Bucura-te, mireasa lui Hristos, care pe Mirele Ceresc cu Biserica Iviriei ai unit; Bucura-te, fericita luminatoare a noastra, care multime de fapte bune zi si noapte ai savarsit; Bucura-te, hranitoare neobosita care cu cuvinte dumnezeiesti ne-ai hranit; Bucura-te, porumbita neprihanita, care de la pamant spre lacasurile ceresti ai zburat; Bucura-te, ca sfintele tale moaste de mireasma buna sunt cuprinse; Bucura-te, ca de aceasta buna mireasma, noi, fiii tai, acum ne desfatam; Bucura-te, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoare a Georgiei. CONDACUL al 12-lea Cu Harul dat tie de Dumnezeu ne calauzesti, caci preacinstita ta pomenire, Sfanta Nina Cea intocmai cu Apostolii o praznuim si cu umilinta venim la chipul tau impodobit cu cinstita Cruce, din suflet rugandu-te: pazeste-ne pe noi in viata aceasta in credinta dreapta, in evlavie si curatie, ca la adormirea noastra sa ne invrednicim a-l canta Domnului asa: Aliluia. ICOSUL al 12-lea Cantam plecarea ta la Domnul, prealaudata Nina, cinstim fapta ta apostoleasca, preamarim ravna ta pentru Dumnezeu, laudam indelunga ta rabdare, slavim smerenia ta si multumim pentru asemenea sfarsit cucernic, caci minunile care pentru multi le-ai savarsit inca din timpul plecarii tale s-au preaslavit, de aceea, de ele uimindu-ne, iti cantam tie acestea: Bucura-te, ca in cinul ingerilor si de sfinti cu dragoste ai fost primita; Bucura-te, ca soborului apostolesc esti partasa; Bucura-te, ca impreuna cu fetele alesilor de Dumnezeu in lacasul ceresc te-ai salasluit; Bucura-te, cadelnita de aur, care inalti tamaia rugaciunilor noastre la Dumnezeu; Bucura-te, ca prin vederea celor ceresti de vesnica fericire ai parte; Bucura-te, ca de Constantin si Elena Cei intocmai cu Apostolii ai fost slavita; Bucura-te, ca de poporul georgian si de toti drept-credinciosii esti preamarita; Bucura-te, comoara minunilor lui Hristos; Bucura-te, ca de la cinstita Cruce infasurata cu parul tau, tamaduirea sufleteasca si trupeasca primim; Bucura-te, ca de la sfintele tale moaste ajutor mult folositor dobandim; Bucura-te, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei. CONDACUL al 13-lea O, preaslavita si preaminunata luminatoare a Iviriei, pururea noastra rugatoare in fata Mantuitorului Hristos si a Preacuratei Sale Maici, Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii! Primeste acum prinoasele noastre bogate, rugandu-L cu osardie preaplacuta pe Dumnezeu sa ne izbaveasca pe noi de toate napastele, necazurile si scarbele si sa ne invredniceasca de vesnica fericire in ceruri, ca impreuna cu tine Domnului sa-l cantam asa: Aliluia. (de 3 ori) Apoi Icosul 1 si Condacul 1. Rugaciune catre Sfanta Nina, cea intocmai cu Apostolii si luminatoarea Georgiei O, atotlaudata si preaminunata Nina, cea intocmai cu Apostolii, mare podoaba a Bisericii dreptmaritoare si lauda cinstita a poporului ivirean, cea care intreaga tara georgiana cu invatatura dumnezeiasca a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostolesti ai invins vrajmasul mantuirii noastre, cu munca si rugaciunile ai sadit aici gradina lui Hristos, care a dat roade multe. Praznuind sfanta amintirea ta, ne infatisam cinstitului tau chip si cu evlavie sarutam atotlaudatul dar dat tie de Maica Domnului - Crucea de minuni facatoare, pe care ai infasurat-o cu parul tau pretios, si te rugam cu umilinta ca pe o vesnica ocrotitoare a noastra: de toate relele si scarbele pazeste-ne, pe dusmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos si pe potrivnicii evlaviei intelepteste-i, turma ta ocroteste-o si roaga-L pe Atotbunul Dumnezeu si Mantuitorul nostru, in fata Caruia te afli, pace tarii noastre sa daruiasca, oamenilor viata indelungata si spor in tot lucrul bun si mijloceste pentru noi sa ne primeasca in imparatia Sa cereasca unde toti sfintii lauda Preasfant numele Lui acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Originara din Tesalonic, Sfanta Anisia, praznuita azi de Biserica noastra Ortodoxa, a trait la sfarsitul secolului al III-lea - inceputul secolului al IV-lea. Dupa moartea parintilor, a dus o viata placuta lui Dumnezeu. Odata in drum spre biserica, a intalnit un ostas care se inchina la idoli si care a indemnat-o si pe ea sa se inchine. Cand Anisia a marturisit ca este crestina, ostasul a scos sabia si a ucis-o.
+Doamne pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Anisia, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor, cu bucurie , sa marim prea sfan numele Tau in veci. Amin. +
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Foarte frumoasa pilda, insa eu n-am inteles legatura cu Acatistul Sf. Nina.
Sursa acestui Acatist este crestinortodox.ro ceea ce voim sa adaug aici. Eu gasesc acest acatist foarte frumos. Mi-ar face plcere sa-mi explici, deoarece eu chiar n-am inteles legtura, scuza-mi ignoranta! |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Aceasta este explicatia. Orice Sfant sta cu drag langa alt Sfant, ei mijlocind pentru noi. De fapt voi face o obisnuinta in noul an ce va fi de a aminti la acest topic, Sfintii pomeniti de Biserica , pe ziua respectiva. Doamne ajuta ! +
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
Are vre-un acatist aceasta Sfanta Anisia? Pina acuma n-am auzit inca de ea.
Eu am gasit acest acatist, al Sfintei Nina si m-am bucurat mult. Ma intreb daca cineva stie unde sint moastele sale? |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Probabil in Georgia. Ce pacat ca de acesti Sfinti ,Anisia,Nina si multi altii pe care nu ii cinstim intr-o zi cu cruce rosie ,nu sunt apreciati si ei sau stiuti..ce-i drept nici eu nu am stiut pana acum de Sf.Nina sau Anisia ,trebuie sa dam mai multa importanta si celorlalte sarbatori nu numai in cele cu cruce rosie.Doamne ajuta! |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
Georgia - cruciata Răsăritului [SIZE=4]Nu poți să te joci cu cuvintele cu un georgian. El e pătruns de adevărul că „la început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. Nu actele, nu legile, ci cuvântul. Așa că dacă un georgian îți promite ceva, poți fi sigur că și dacă moare se străduiește să-și împlinească cuvântul. Așa a făcut și Georgi Maissuradze într-o seară, în Athos, când a promis că o să-mi arate „țara lânii de aur”. (Mi-a dat și un pomelnic atunci și așa am aflat prima ciudățenie ivirită: trebuia pomenit „mama Vasilli” – mama însemnând „părinte” sau „tată” în georgiană!). Am aflat că oaspeții sunt considerați pentru ei o binecuvântare de la Dumnezeu, așa că am ajuns în țara pusă sub patronajul Sfântului George (γεωργία – geōrgía indicând lucrarea pământului, de unde și γεωργ – geōrg) mai repede decât m-am așteptat, chiar la sărbătoarea Învierii Domnului![/SIZE] [SIZE=4] [/SIZE] [SIZE=4]Aveam să fiu fermecat de frumusețea și obiceiurile acestui pământ! Ei trăiesc la înălțimile la care noi facem excursii montane! La 2400 de metri – înălțime la care noi nu avem drumuri – se închină lui Dumnezeu în Mânăstirea Gergeti (Tsminda Sameba, Sfânta Treime), față-n față cu muntele Khasbegi, de 5047 de metri! Până acum câțiva ani în urmă puteai întâlni bărbați din Khevsur îmbrăcați în zale și înarmați cu paloșe, purtând îmbrăcăminte decorată cu cruci! Aceștia au un sistem strict de antrenament în arte marțiale, păstrat sub forma dansului războinic Khevsuruli, se închină la khati (icoane) din anumite locuri considerate sfinte și numite djvari (cruce) și venerează drapelul cruciat al Sfântului George (același din secolul 5 – motiv pentru care are 5 cruci). Chiar și în perioada comunistă își organizau pelerinajele-cruciade la djvari-urile lor. (Un djvari celebru e mânăstirea cu același nume, ridicată la Mtskheta încă din 545, pe locul unde a sfărâmat Sf. Nina idolul Armazi și unde se păstrează o parte din crucea sfintei, împletită din tulpini de viță și părul ei.) Etnograful Arnold Zisserman, care a petrecut 25 de ani (1842-1867) în Caucaz, spune că acești georgieni din munți sunt descendenți ai ultimilor cruciați, deoarece cultura lor populară și obiceiurile sociale și religioase se aseamănă foarte mult cu cele a cruciaților. Cine știe? Poate că într-adevăr sunt urmași ai alanilor și „francilor” cruciați aduși de regele David al IV-lea (1073-1125) Aghmashenebeli („Constructorul”) să populeze înălțimile caucaziene și să-și fortifice astfel granițele. „Orice băiat georgian e învățat prima oară să se roage și să se lupte – îmi spune Georgi – și neamul acesta era renumit încă din sec. 3 î. Hr. ca făuritor de arme. Georgienii sunt cei care au produs săbiile războinicilor ahei și troieni, însă, de-a lungul timpului, au devenit faimoși ca războinici, iar nu ca negustori. Comerțul caucazian a fost lăsat pe mâna armenilor”. Îi spun lui tamada (cel care prezidează supra – adică masa festivă dată în onoarea musafirului) că noi, românii, avem un sfânt georgian la mare cinste și care e creatorul limbii liturgice românești: Sf. Antim Ivireanul (1650‑1716) – mare teolog, mitropolit al Ungro-Vlahiei (1708-1716), autor al celebrelor Didahii, tipograf (a tipărit 63 de cărți, multe din ele pentru prima dată în limba română, iar în 1701 scotea la Snagov prima carte cu caractere arabe din lume – Liturghierul greco-arab), gravor și ctitorul mânăstirii bucureștene ce-i poartă numele. Toastăm și pentru sfințenia vieții mitropolitului Antim – în Georgia se obișnuiește ca la o masă simplă să se bea câte 10-15 pahare de vin, și trebuie neapărat însoțite de câte un toast: al cincilea trebuie să fie obligatoriu în memoria unei rude pierdute, iar ultimul de mulțumire lui Dumnezeu. Georgi batono (adică domnul), fiindcă era și zi sfântă de Paști, a scos și vestitul corn cu vin, folosit la ocazii speciale, când trece din mână în mână pe la toți mesenii. Am aflat aici că nu se fac urări când bei bere, decât pentru dușmani! Și fiindcă nu eram obișnuit cu atâta vin la o masă, într-un târziu s-a îndurat tamada să-mi spună că, dacă fac un toast de mulțumire, el este obligat să facă ultima închinare, cea în cinstea Domnului, după care nu mai are voie nimeni să bea! Dacă aș fi știut mai din timp... Se bea mult vin în Georgia, fiindcă aici este „locul de naștere al vinului”! Chiar și denumirea de vin provine de la gvin-ul georgian! Kakheti, Kartli, Imereti, Racha-Lechkhumi și Kvemo Svaneti sunt cele mai vechi locuri vinicole de pe pământ, unde se produce vin de peste 8000 de ani! Încă mai sunt folosite procedee de vinificare străvechi, de fermentare a mustului în ulcioare de lut (kvevri). Vinuri grele roșii, precum Saperavi, sau albe, ca Tibaani, Rkatsiteli sau Gurjaani, fac din Georgia un faimos producător mondial de vin. Georgia este primul stat creștin din lume – după cel al Armeniei. Cred că această țară a rămas profund ortodoxă și ca replică la faptul că perșii au vrut mereu să-și impună zoroastrismul în ținuturile ivire. (Este de evitat în discuții ecumenismul, pentru că georgienii îl consideră o mare erezie!). Conform tradiției, apostolul Andrei a propovăduit creștinismul în Iberia în primul secol, urmat de Simon Canaaneul, Matei, Toma și Tadeu. Crearea primei dieceze în Georgia îi e atribuită tot apostolului Andrei. Creștinismul devine cunoscut în Georgia însă după anul 303, o dată cu lucrarea misionară a Sf. Nina din Cappadocia. Până în 327, regele Mirian II al Georgiei de Răsărit și regina Nana a Georgiei de Apus au adoptat creștinismul ca religie de stat. Mirian și Sf. Nina sunt ctitorii catedralei Svetitskhoveli („Stâlpul de viață făcător”), prima biserică georgiană, făcută din lemnul cedrului crescut la Mtskheta, pe locul unde a fost îngropată Sidonia (sora evreului Eliaz) împreună cu cămașa lui Iisus. Biserica Georgiei a devenit autocefală atunci când Patriarhul Antiohiei l-a înălțat pe episcopul de Mtskheta la rangul de Catholicos de Kartli, în 466, act recunoscut de întreaga Biserică Ortodoxă. Ulterior (1010), Catholicosul a primit titlul complementar de Patriarh, astfel încât titlul întâistătătorului său a devenit: Catholicos-Patriarh al Întregii Georgii. Ca urmare a invaziilor tătare din secolele 13-14, Biserica și organizarea politică a Georgiei au avut mult de suferit. Atât regatul, cât și Biserica au fost împărțite în două părți distincte, administrate de doi Patriarhi-Catholicos. În 1801, Georgia de Răsărit, adică zona Kartli-Kakheti, a fost anexată de către țarul Rusiei. Până în 1811, întreaga Biserică a Georgiei a fost absorbită în structurile Bisericii Ruse, punându-se astfel capăt autocefaliei sale până în 1943, când va fi recunoscută de Uniunea Sovietică, și 1990, când și Patriarhia Ecumenică va face același lucru. Sovieticii au reușit ca în zece ani (1921-1931) Georgia să nu mai aibă 1450 de biserici, ci... 350, iar din 1600 de preoți să mai rămână... 300! Perioada cea mai glorioasă din istoria Georgiei a fost cea sub domnia sfintei regine Tamar (1184-1213), fiica regelui Georgi al III-lea (1156-1184) și strănepoata lui David al IV-lea (1073-1125 – cel care îi alungase pe selgiucizi din țară și „eliberase” și Armenia, anexând-o parțial). Imperiul de Trapezunt a fost practic dependent de Georgia pentru mai mult de două secole, dimpreună cu nordul Persiei. Regina Tamar era „regina Abhazilor, Kartveleților, Ranilor, Kakhilor și Armenilor, Shirvan-Shakhinilor și Shakh-in-Shakhinilor, Suverana Estului și Vestului”, iar georgienii o numeau pe această mare conducătoare „regina Tamar cea Mare” și au pictat-o până și în Betania, în Țara Sfântă. Există numeroase cântece, poeme și legende care o proslăvesc, și chiar și trupa Erisioni are o melodie – Samaia (cu un superb videoclip, ce se poate vedea pe www.youtube.com) – închinată ei! T’bilisiul, la vremea aceea, avea peste 100.000 de locuitori, cu puțin mai puțin decât Constantinopolul! Atunci s-au clădit catedrala Bagrati, mânăstirile Alaverdi și Gelati – unde se spune că este îngropată regina, într-o nișă secretă. Dinastia Bagrationilor, din care făceau parte cei trei monarhi, a fost instaurată de către Bagrat al III-lea (978-1014), cel care a unificat Georgia sub numele Sakartvelo și ctitor, între altele, al catedralei Bedia din Abhazia, unde este și înmormântat. În decursul secolului 16 Georgia se va diviza însă în regatele Imereti, Kakheti și Kartli, precum și în cinci principate sub oblăduire osmană și persană. Luptele permanente cu turcii în vest și cu persanii în est îl determinară pe regele Kartliei-Kakheti, Heraclius al II-lea (1744-1798) să încheie în anul 1783 und acord cu Ecaterina a II-a a Rusiei, prin care regatul est-georgian acceptă protecția rusă. O dată cu căderea Abhaziei, în 1864, Rusia va pune stăpânire pe întreaga zonă caucaziană, pe care o va numi Gruzia. Georgia va mai fi liberă, însă pentru scurtă vreme, între 1918 și 1921, pentru ca la 9 aprilie 1991 să‑și proclame din nou independența. Tot atunci au început însă și războaiele secesioniste – întreținute de Rusia – cu Abhazia și Osetia de sud-est. Instabilitatea politică, mișcările secesioniste și infrastructura slabă sunt cele mai mari probleme Georgiei actuale.[/SIZE]
__________________
|
|
#9
|
||||
|
||||
|
__________________
|
|
#10
|
||||
|
||||
|
[COLOR=#685c26][/COLOR][COLOR=#685c26][/COLOR]
[COLOR=#685c26]SfantaNina [/COLOR][COLOR=#685c26]Desi Georgia a cunoscut foarte devreme crestinismul, prin Sfantul Apostol Andrei, intoarcerea intregii tari la crestinism s-a facut in anul 40, de catre Sfinta Nina, cea intocmai cu apostolii.[/COLOR][COLOR=#685c26] Sfanta Nina s-a nascut in Cezarea Capadociei si, potrivit unor manuscrise, a fost verisoara cu Sfantul Gheorghe.[/COLOR][COLOR=#685c26][/COLOR] [COLOR=#685c26][/COLOR][COLOR=#685c26] Din copilărie si-a dorit să răspândească învățătura dreptei credințe, într-o țară unde nu era cunoscut Domnul Hristos. După ce tatăl ei s-a făcut pustnic, iar mama sa a ajuns diaconiță într-o mănăstire, dorința ei s-a împlinit. Și astfel sfânta Nina s-a îndreptat către această țară păgână Iviria unde, prin viața ei îmbunătățită și prin propovăduirea Domnului Hristos, a cucerit inimile oamenilor de acolo, aducând la credință pe însuși împăratul Miriam al Georgiei, reusind sa darame templul zeului Armazi. Acesta a trimis scrisori la Constantinopol prin care cerea să-i fie trimisi episcopi și preoți, astfel, in scurt timp, botenzându-se el, curtea și toată țara lui. Mai târziu, prin îndrumările Sfintei Nina, a ridicat în capitala țării sale cea mai frumoasă biserică creștină. Din această țară, a Iviriei, am avut și noi românii un mare călugăr și cărturar de seamă, pe mitropolitul Antim Ivireanu care, ca și sfânta Nina, a fost un mare luminător în țara noastră. El a înființat o tipografie la mănăstirea Snagov unde s-au scris cărți religioase în câteva limbi. Astfel, prin această Sfântă, imparatul Mirian a devenit pentru Georgia ceea ce Marele Constantin a fost pentru Imperiul Roman.[/COLOR][COLOR=#685c26][/COLOR] [SIZE=3] [/SIZE] |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Acatistul Sfintei Cruci | denissa | Despre Biserica Ortodoxa in general | 32 | 07.11.2017 23:11:51 |
| Acatistul Sfintei Nina | rusu nina | Intrebari utilizatori | 1 | 07.09.2011 00:46:26 |
| Acatistul Sfintei Filofteia | mioara68 | Intrebari utilizatori | 0 | 07.12.2010 17:12:08 |
| Acatistul Sfintei Efimia | umilinta | Rugaciuni | 5 | 08.02.2008 08:18:28 |
| acatistul sfintei Efimia | umilinta | Rugaciuni | 0 | 04.02.2008 15:18:09 |
|
|