ORTODOXIA SI ECUMENISMUL

[7th_Brigade_TzHL]

Iisus a stat la masa cu vamesii, fariseii, pacatosii. Asta nu a fost rau pentru ca Domnul Iisus si-a pastrat identitatea lui, si i-a ajutat pe ceilalti sa se vindece.

Dialogul ar fi rau in momentul in care cel implicat acolo isi uita identitatea lui. Ar fi rau daca discutiile s-ar desfasura intr-un templu pagan de exemplu, sau alte elemente de cadru care sunt nepotrivite.

Practic acest domeniu al ecumenismului este un domeniu in care trebuie mers pe calea de mijloc. Nici prietenia cu cei care dispretuiesc sfintele taine si pe preoti, dar nici fuga de dialog. Eu am observat o intoarcere a unora dintre neoprotestanti spre crezul niceean si ma bucur de acest lucru. Insasi crezul neceean indeamna spre o unica sfanta soborniceasca si apostoleasca biserica.

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de calator

Pe un alt topic s-a pus in discutie pericolul forumurilor ortodoxe. Cozia scria despre faptul ca pe un forum cei nestiutori sunt informati- la fel de bine ar putea fi dezinformati si manipulati.

Pe un forum poti fi oricine si poti scrie cam orice. Unii dezcrediteaza BOR (ierahii etc) Cine sunt aceste persoane si ce interese urmaresc?

Pate ca ei sunt din randul celor care se se numesc ortodocsi dar fac parte din Biserica Ortodoxa Libera, biserica schismatica si care urmareste dezvoltarea sa prin atragerea credinciosilor din bor aducand tot felul de acuze ierarhilor,

Dupa anul 2000 s-a intensificat activitatea unor organizatii religioase ortodoxe, tangente, centrifuge sau contrare BOR. Contextul in care se produc aceste fenomene este definit si de faptul ca, de 15 ani, Biserica nationala a fost creditata constant cu un coeficient de incredere mult peste medie, fapt ce nu a scapat atentiei grupurilor de putere. Aceste grupuri interne - care beneficiaza de sprijin din America si Rusia - isi exercita influenta fie prin abordari concurentiale si contestatare, fie prin prozelitism si actiuni de demolare.

Antiecumenismul BOSV este radical, se reproseaza prezenta in miscarea ecumenica a cultelor ce nu mai au Taine (protestantii)

Mai multe detlaii despre aceasta Biserica

http://www.9am.ro/revistapresei/Social/19286/Biserica-Ortodoxa-Romana-atacata-din-America

Pe siteul BIsericii Ortodoxe Libere http://ortodox.net/staticpages/index.php?page=maicuta_veronica puteti citi astfel de lucruri despre un ierah bor si anume Preasfintiul Casian

"In saptmana 21-28 septembrie anul curent, la manastirea Vladimiresti a avut loc un act de satanism oficializat de BOR prin persoana episcopului de Galati Casian Craciun, insotit fiind de cativa episcopi adusi special ptr. acest eveniment. Mentionam ca acest eveniment s-a petrecut in toiul noptii cand normal maicile acestui locas sfant si sfintitor se afla in rugaciune tainica.Deci, acest episcop s-a prezentat in stare de ebrietate mergand direct in cimitirul manastirii Vladmimiresti si tipand a dat porunca sa se demoleze sfintele cruci de la 2 morminte.In acea noapte se afla acolo si o dinstinsa cintareata de muzica usoara aflata in vizita in acest sfant locas; "Preasfintitul" Casian entuziasmat de prezenta distinsei doamne i-a adresat urmatoarea invitatie: "la o partida de sex". Mai specificam ceva din limbajul "teologic" al acestui episcop Casian; i-a poruncit Maicutei "sa dea jos furourile jos de pe peretii din afara Bisericii mari". Specificam ca Biserica e inconjurata de 40 de ipostaze in mozaic ale Maicii Domnului. Nu e prima data cand se exprima asa la adresa Maicii Domnului."

Vad ca aberezi si aberezi in tot ce spui.Nu am auzit niciodata ca episcopul Dunarii de Jos de la mine de la Galati sa fie sub influenta alcoolului ,si mai stiu eu ce satanism,NUMAI ABERA SI CAUTA CEARTA,nu e frumos ceea ce faci ,daca ai fi un credincios adevarat nu te-ai manifesta asa.Doamne ajuta si Domnul sa iti lumineze mintea.

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de tigerAvalo9

Vad ca aberezi si aberezi in tot ce spui.Nu am auzit niciodata ca episcopul Dunarii de Jos de la mine de la Galati sa fie sub influenta alcoolului ,si mai stiu eu ce satanism,NUMAI ABERA SI CAUTA CEARTA,nu e frumos ceea ce faci ,daca ai fi un credincios adevarat nu te-ai manifesta asa.Doamne ajuta si Domnul sa iti lumineze mintea.

Tu crezi in site-ul acela?Eu zic ca e o mare minciuna.

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de C-tin

Tocmai de asta trebuie sa ne rugam pt ierarhii nostri bisericiesti precum si pt conducatorii lumesti fiindca si ei sunt firi slabe ca si noi, numai ca presiunea satanica asupra lor e mult mai mare, ca ei stau in frunte. Logic! Cand loveste satana in conducatori, sufera si supusii... Deci, de asta nu trebuie sa ne lasam molesiti, indepartati de la rugaciunea pt conducatorii nostri de nici o stire negativa fie ea si adevarata, ca ne facem mai mult rau si nici pe ei, pe conducatori nu-i ajutam sa ne conduca omeneste.
Si asta-i doar o pilda din lupta nevazuta!

C-tin nu e adevarat nimic,tu chiar crezi ca poate sa faca asta IPS Casian?Stau in Galati si il cunosc foarte bine .Este grav ceea ce face calator ,se considera adevarat crestin?

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de tigerAvalo9

C-tin nu e adevarat nimic,tu chiar crezi ca poate sa faca asta IPS Casian?Stau in Galati si il cunosc foarte bine .Este grav ceea ce face calator ,se considera adevarat crestin?

Deci am gresit.Mii de scuze.Acum am aflat ca , calator incerca sa sublieneze acele lucruri ca fiind pure aberatii,scuze ca te-am condamnat.Subiectul e vechi dar m-a enervat cele scrise.Scuze.Doamne ajuta!

pe 10 Dec 2008 la 3:29 am # Pr. Chrissis


fratilor e asa de grav. Crestinismul asta nou- umanist care ne trambiteaza ca e nevoie de dragoste intre toti ca toti suntem ai lui Dumezeu si ca exista intre noi bariere datorate fundamentalismului si traditionalismului ; e cea mai perversa forma de ratacire.
acuma ecumenismul care e lup aprig se imbraca in haina asta de oaie
sa nu fim repede judecatori a i celor care cad in aceste ispite ci sa ne rugam pt. toti cu mai multa ravna inaintea lui Hristos. Da nici sa ne lasam ametiti sau ademeniti de aceste dulcegarii.
Daca ne complacem in acest tip de crestinism pierdem tocmai ceea ce ne confera aceasta mare cinste si calitate - pierdem pe Hristos vom fi crestini fara de Hristos - ce ironie dar vom fi “plini de dragoste si intelegere” umanisti si ne vom trezi jucand in marea hora globala nivelati, fara de Hristos si pierduti
Am vazut tot felul de comentarii in diferite publicatii, ziare , situri, unele pro altele contra ecumenismului
Prefer sa fiu gica contra nu pt ca eu ca ortodox nu am pic de dragoste ci pt ca stiu ca atunci cand dreapta mea cinstire adica ortodoxia este supusa schimbariii asta inseamna fara prea multe ocolisuri- moartea mea sufleteasca prin asumarea minciunii .
nu am ura fata de celelalte confesiuni dar nici nu pot sa ma inchin papei sa palmiesc pe acei marturisitori care au platit cu viata marturisirea adevarului ortodoxiei sa sciup in obrazul sfintilor si a stramosilor mei prigoniti si omorati la randul lor pt ca nu au voit sa schimbe dreapta lor credinta
indiferent de pacatele mele, ortodoxia prin mijloacele si harulul Duhului Sfant prezent in ea tocmai pt acuratetea si fidelitatea pastrarii Adevarului, ma reinvie ma mantuie ma leaga mereu de Hrstos
Sa ne amintim de atitudinea Sfintilor parinti fata de erezie. Daca ar traii aceste vremuri ar avea intelepciunea sa puna punctul pe I
Unii care ii urmeaza intocmi o si fac Slava lui Dumnezeu .
Ce ne ramane noua? sa dam marturia cea buna vor fi destui care vor intelege.
sa o facem cu discernamant si cu intelepciune condamnand prima data erezia si expunand o clar ca fiind lepra ce primejduieste azi Biserica
si pt filoecumenisti intelegeti ca filosofia asta e doar inceputul e politica pura si nu mai confundati aceasta ratacire cu dragostea
Multumim par Justin ,Danion, Dan Puric, Pr. Savatie, Laurentiu Dumitru tuturor celorlati ca ne sunt alaturi. Va purtam in rugaciuni. Rugati va si pentru noi cei de la vest-naghyhorod
Suntem aici pe Linia intai a frontului
Doamne ajuta si lumineaza Romania

http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...rimatul-papei/

În prealabil postat de cozia

Am participat la citeva conferinte teologice cu mari teologi romani(fara nume) si nu am putut sa nu observ aerul strain, catolic pe care-l emanau, o raceala stranie... pe care o capata studiind teologia in minastiri catolice si primind certificate si masterate de la ei...


2 Cor. 6 14-16
14. Nu vă înjugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Căci ce legătură este între neprihănire si fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

15. Ce întelegere poate fi între Hristos si Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

16. Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui si voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu.”

Mare adevar ai grait aici, Cozia. Nu numai ca vin incantati de catolicism, dar doresc unirea cu ei.

[doctor_faustus]

ECUMENISMUL: CONCLUZIILE CONFERINŢEI INTER-ORTODOXE DE LA TESALONIC


Conferinţa teologică inter-ortodoxă "Ecumenismul: Origini. Aşteptări. Demistificare" a fost întrunită pe 20 Septembrie, 2004, în Tesalonic, Grecia, şi şi-a desfăşurat cu mare succes lucrările până pe 24 Septembrie. Conferinţa a fost organizată de Departamentul de Teologie Pastorală şi Socială a Facultăţii de Teologie a Universităţii Aristotel din Tesalonic şi de Societatea de Studii Ortodoxe. Şedinţele conferinţei au fost ţinute în Sala de Ceremonii a Universităţii.
Conferinţa a început printr-un cuvânt al Preasfinţiei Sale Mitropolitul Antim al Tesalonicului. Au participat mulţi Mitropoliţi şi Episcopi, precum şi primarul Tesalonicului (Dl Panayiotis Psomiadis), membri ai Parlamentului Grec şi profesori ai Universităţii, care au urat bun-venit participanţilor la conferinţă.
În cele cincizeci de zile ale Conferinţei, 60 de vorbitori respectaţi, incluzând ierarhi ai diferitor Biserici Ortodoxe, au analizat fiecare dintre aspectele Ecumenismului, în faţa unei audienţe numeroase, între care s-au aflat mulţi teologi, profesorii ai ambelor Facultăţi de Teologie şi studenţi ai Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic.
Participanţii la conferinţă au ajuns la următoarele concluzii, întemeiate pe numeroasele prezentări şi pe discuţiile care au urmat:

Constatări

1. Ecumenismul: o creaţie a papismului şi a protestantismului, care ascunde înstrăinarea de Adevărata Biserică

Ecumenismul s-a născut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unităţii pentru o lume protestantă împărţită în nenumărate grupări şi ramificaţii. Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească[1] şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut "întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi." Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme ca "bisericile" "catolice" şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor", ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestante, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un "Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor."
Papismul s-a îndepărtat de unitatea şi catolicitatea Bisericii la începutului celui de-al doilea mileniu prin schisma din 1054 şi îmbrăţişarea unor erezii precum "filioque"-le şi "primatul papal." Biserica pe atunci ortodoxă a Romei, care a strălucit mulţi sfinţi, mucenici şi mărturisitori, a fost trasă în erezie şi înşelare. Ruptă de una şi adevărata Biserică, Biserica locală a Romei, fiind captivă a scolasticismului şi a năzuinţelor lumeşti ale papilor, nu numai că a eşuat în a păstra creştinătatea apuseană unită, ci chiar a devenit o sursă de noi erezii şi schisme, cum ar fi Reforma protestantă a veacului al XVI-lea în diferitele ei forme, Anglicanismul sau Vechiul Catolicism. Ea a denaturat caracterul teantropic al Bisericii, schimbând-o într-o instituţie omenească cu stăpânire totală asupra credincioşilor, şi a dus la "des-creştinarea" şi "des-bisericirea" Europei. Vorbitorii şi participanţii la conferinţă au acceptat drept cea mai potrivită definiţie a ecumenismului pe cea lăsată nouă de Cuviosul Părinte Iustin Popovici: "Ecumenismul este numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele (creştinismele mincinoase) şi pseudo-bisericile (bisericile mincinoase) ale Europei Apusene. Înăuntrul lui se găseşte inima tuturor umanismelor europene, al căror cap este papismul. Şi toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-Biserici, nu sunt altceva decât erezie după erezie. După Evanghelie, numele lor de obşte este panerezie."[2]
Încercările de unire dintre Roma şi Constantinopol pe parcursul a cinci secole, de la schismă până la căderea din 1453 a Constantinopolului în mâna turcilor, şi toate dialogurile teologice care le-au însoţit, au eşuat din pricină că nu erau însoţite de adevărată pocăinţă, de dispoziţia de renunţare la înşelare şi de întoarcere la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Renunţările şi compromisurile în materie de credinţă făcute pentru înfăptuirea unirii, au fost întotdeauna respinse de pururi-veghetoarea şi treaza conştiinţă a turmei credincioşilor. În ciuda scopurilor lumeşti şi a văditei manipulări politice, aceste încercări nu au sfârşit niciodată în minimalismul dogmatic, nivelarea sincretistă şi lumeasca vorbire despre dragoste, cum au făcut dialogurile ecumenice ale veacului al XX-lea. A câştigat principiul apostolic şi patristic care spune că "nu este loc de compromis în ceea ce priveşte credinţă".
S-a încercat să se înfăptuiască prin ecumenismul protestant ceea ce nu s-a reuşit vreme de secole de către papism; şi ecumenismul papist, la rândul lui, a sprijinit aceste eforturi de la Conciliu II Vatican (1963-1965). Atât papismul cât şi protestantismul pierd mereu din prestigiul şi autoritatea lor în America, Europa, şi în întreaga lume. Prin ecumenism, ele încearcă să se acopere, să îşi ascundă înstrăinarea lor de una, adevărata Biserică a lui Hristos, să întărească cea mai mare erezie ecclesiologică care a existat vreodată; anume, că Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică nu există, că a încetat să existe, că toate confesiunile creştine păstrează aspecte ale Bisericii, aşa încât credincioşii lor nu trebuie nici să se neliniştească nici să se necăjească să caute adevărata Biserică şi mântuirea lor.

[doctor_faustus]

2. Pricipiile pentru care se susţine participarea ortodoxă nu corespund adevărurilor lucrurilor, ci sunt găsite mincinoase


Din nefericire, Biserica Ortodoxă, la iniţiativele nesăbuite ale Patriarhiei Ecumenice, a fost implicată încă de la început în pan-erezia ecumenismului, cu toate gravele ei urmări soteriologice. Prin bine-cunoscutele enciclice din 1902, 1920 şi 1952, Patriarhia Ecumenică a intrat în modus operandi ecumenist, şi, într-adevăr, şi-a asumat un rol de frunte în cadrul lui. Atitudinea ei apostolică şi patristică onorabilă împotriva ereziilor şi a schismelor a fost radical modificată începând din 1902 sub presiunea evenimentelor politice mondiale. Într-adevăr, din timpul Patriarhului Athenagoras până astăzi aceasta a devenit poziţia oficială a Bisericii din Constantinopol, în care alte biserici autocefale au fost trase puţin câte puţin, deşi cele mai multe dintre ele la început au întâmpinat respectivele iniţiative cu ezitare şi rezerve până la mijlocul veacului XX. La Conferinţă a devenit limpede, din diferitele prezentări şi discuţii, faptul că bisericile autocefale nu au fost motivate să participe la Mişcarea Ecumenică din motive duhovniceşti, ci mai degrabă din interese politice, sociale şi naţionaliste. Prin participarea lor, fiecare biserică căuta independent fie să-şi asigure apărarea şi sprijinul, fie să evite mânia atotputernicei lumi apusene, întocmai după cum se întâmplase la sinoadele unioniste în timpul cruciadelor şi la scurt timp înainte de căderea Constantinopolului.
Din cauza lipsei unei motivări teologice şi duhovniceşti, adevăratul cuvânt evanghelic şi adevărul mântuitor nu a fost oferit heterodocşilor; desigur, susţinătorii ecumenismului nu vor recunoaşte aceasta, deşi e adevărat că între ei au fost şi importante figuri teologice, cu motivări binevoitoare şi mărturie ortodoxă, mai ales în vremea de început a ecumenismului. Există două cauze teologice şi duhovniceşti care au fost folosite atât în prezent cât şi în trecut pentru a îndreptăţi participarea ortodoxă în dialogurile teologice bilaterale şi multilaterale şi în aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor": de a arăta dragoste faţă de heterodocşi şi de a mărturisi credinţa ortodoxă. Cu toate acestea, dragostea nu poate fi despărţită de adevăr. Când dialogul dragostei nu este însoţit de dialogul adevărului şi nu duce la o întâlnire şi acceptare a adevărului mântuitor cu Hristos şi Biserica Lui, el devine o cursă periculoasă care duce la indiferenţă sincretistă şi o despărţire de unitatea credinţei şi comuniunea (părtăşia) cu Duhul Sfânt; el desparte pe om de mântuire. Nimic nu este mai rău decât lipsirea cuiva de mântuire, şi singurul lucru care nu poate fi spus, este acela că aceasta ar fi o faptă de dragoste. Este oare posibil ca dragostea să fie întoarsă împotriva adevărului? Erezia este minciună, înşelare, demonizare, ură, o dragoste de minciună şi o răstălmăcire a adevărului Bisericii. În dialogurile ecumenice, cuvântul dragoste a fost "folosit" din abundenţă, în timp ce adevărul a fost pierdut - adevărul care a fost privit ca obiect de cercetare, care nu poate fi găsit în nici una dintre biserici. Biserica Ortodoxă Sobornicească (Catolică) nu caută adevărul. Ea îl are. Din dragoste trebuie să îl dea şi heterodocşilor care sunt lipsiţi de el sau l-au strâmbat. Adevărul este preferat dragostei, după cum învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă vezi evlavia suferind undeva, să nu preţuieşti înţelegerea mai mult decât adevărul, ci să înduri vitejeşte chiar până la moarte? să nu trădezi nicicând adevărul."[3] Mai mult, el sfătuieşte cu tărie: "să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei."[4] Ecumenismul cade în păcat de moarte, atât din cauză că neagă adevărul, pentru care mulţi heterodocşi s-au luptat atât de greu să-l găsească, şi pentru că încearcă să închidă uşa tuturor celor care caută adevărul. Cu adevărat, cuvintele lui Hristos către farisei li se potrivesc şi ecumeniştilor: "Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, căci închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre."[5]
Iar cât priveşte mult căutata "mărturie a credinţei," chiar dacă constituie o bună speranţă şi aşteptare, în realitate s-a dovedit a fi falsă. În orice caz, cineva nu poate presupune că va mărturisi şi va propovădui credinţa ortodoxă începând cu o trădare a credinţei. Însăşi participarea la "Conciliul Mondial al Bisericilor" şi dialogurile teologice cu papiştii, protestanţii şi monofiziţii eretici constituie o negare a unicităţii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică în rând cu ereziile şi schismele. După cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologică din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfinţitul Irineu, exprimând poziţia ortodoxă a multor ierarhi, a pus întrebarea: "Cum se poate ca ierarhi ortodocşi să ia parte la o organizaţie bisericească în care Sfânta Treime este lepădată, participanţii cred că Biserica lui Hristos a fost spulberată în bucăţele, că fiecare erezie este parte a unui întreg, şi că Biserica Ortodoxă din Răsărit este asemenea doar una dintre bucăţi."[6] Cu adevărat, nu este nici măcar unul dintre Sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Bisericii, a căror învăţătură, viaţă sau lucrare să poată fi folosită drept pildă care să îndreptăţească participarea şi rămânerea noastră în adunarea nelegiuită a ereticilor, cum este "Conciliul Mondial al Bisericilor," şi alte asemenea concilii şi adunări.
Cum rădăcina ecumenismului a fost şi este rea, la fel sunt şi roadele lui: "căci copacul este cunoscut după roade."[7] Ecumenismul există de aproape un secol, şi şi-a arătat limpede identitatea, astfel că putem să-l judecăm cu toată siguranţa. Într-adevăr, chiar şi cei mai conştiincioşi apărători ortodocşi ai ecumenismului sunt îngrijoraţi de cursul pe care îl ia şi de fundătura la care a ajuns; ei încearcă să găsească diferite căi pentru a preveni plecarea multor Biserici Ortodoxe, un exod care deja a început şi care este pe cale să se mărească şi să se răspândească. La conferinţă, mulţi vorbitori au vorbit despre roadele devastatoare ale dialogurilor teologice şi ale participării noastre la "Conciliul Mondial al Bisericilor." Înainte de a prezenta pe scurt rezultatul dialogurilor teologice, este important să menţionăm părerea exprimată de vorbitorii şi participanţii la conferinţă, anume că de la naşterea şi răspândirea mişcării ecumenice şi prezenţa ortodocşilor în "Conciliul Mondial al Bisericilor" de aproape şaizeci de ani, ecumeniştii nu au reuşit să întoarcă nici măcar un singur heterodox la credinţa ortodoxă. Dimpotrivă, întoarcerile (convertirile) au avut loc în ciuda tendinţei care predomină între ecumenişti, anume ca fiecare să rămână în confesiunea sa, în vederea aşteptatei uniri a "bisericilor". Episcopii din Diaspora au refuzat să primească heterodocşi care vroiau să se întoarcă (convertească) la Biserica Ortodoxă. Pe ce se întemeiază, atunci, mult-licitata mărturie a credinţei ortodoxe? Dimpotrivă, în loc să dăm mărturie pentru adevăr, suntem martori ai ereziei şi ai înşelării. Din această lungă asociere cu ereticii, unică în istoria noastră bisericească, s-a produs o asemenea înstrăinare de, şi tocire a, "phronem-ei" (gândirii, minţii) ortodoxe, încât clericii şi teologii semnează cu uşurinţă texte care rezultă din dialoguri în care dogmele apostolice şi patristice sunt călcare în picioare şi încălcate, în care erezia e arătată drept adevăr, în care ereticii par să fie ortodocşi, şi botezul şi celelalte taine ale lor sunt recunoscute drept autentice. Astfel, pas cu pas trecem de la rugăciunea împreună la comuniunea (părtăşia) în taine.

[doctor_faustus]

3. Dialogul cu Romano-catolicii este dezavantajos şi păgubitor


Să începem cu papismul; s-a arătat că cei douăzeci de ani de dialog teologic au început prin folosirea unei metodologii fără precedent, care a lucrat de la lucrurile care unesc, mai degrabă decât de la cele care despart; aceasta a avut rezultatul de a-i linişti pe credincioşii Romei, astfel ca ei să nu caute adevărul în altă parte. De vreme ce[, se susţine,] nu sunt diferenţe majore şi toţi aparţin aceleiaşi Biserici, clericii papali pot să justifice adunările şi rugăciunile în comun cu ortodocşii în mass media, şi astfel pot să încurajeze ruşinoasa şi necinstita instituţie a Uniei printre poporul ortodox, prin care se profită de acest popor, sărăcit şi împovărat de nefericite evenimente politice şi sociale, în chiar sărăcia şi lipsa lui. Uniatismul, deşi răspunzător pentru întreruperea dialogului teologic, continuă să se bucure de sprijin pe diferite căi din partea Vaticanului. Un număr semnificativ de lucrări ale acestei conferinţe s-au concentrat asupra activităţii contemporane a Uniatismului, ajungându-se la concluzia că Roma nu a abandonat ambiţiile ei prozelitiste şi expansioniste în detrimentul Bisericii Ortodoxe, pe care o numeşte în chip ipocrit "biserică soră." În timpul în care Roma discută şi dialoghează, ea îşi întinde lacom mâna asupra turmelor ortodoxe şi întemeiază episcopii şi jurisdicţii cu scopul de a face prozelitism în jurisdicţiile ortodoxe şi nu face nici un efort în a-şi ascunde dorinţa de a dobândi mai multe drepturi asupra Preasfintelor Locuri de Pelerinaj ale Ţării Sfinte. Mai mult, Roma nu a vrut să accepte condamnarea Uniatismului care a fost semnată unanim de către o comisie comună de teologi ortodocşi şi papişti, membrii ai "Comisiei comune internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano Catolică" în timpul celei de a şasea Adunări a Sesiunii Plenare din Freising, Monaco (6-15 iunie, 1990); aceasta este o demonstraţie clară a gradului în care ea respectă şi dă curs hotărârilor oricărui dialog care atinge năzuinţele ei. Pentru a scăpa de această condamnare în întregime, Roma i-a atras pe ortodocşi la noi discuţii asupra acestei chestiuni la Balamand, Liban (17-24 iunie, 1993), unde Unia a fost achitată şi recunoscută ca legitimă cu semnăturile reprezentanţilor a nouă biserici autocefale şi autonome (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Rusia, România, Cipru, Polonia, Albania, Finlanda). Şase biserici au respins metodologia acestui demers şi nu au participat (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia şi Cehoslovacia).

Totuşi, cel mai important aspect al înţelegerii de la Balamand nu stă în reabilitarea şi legitimizarea Uniei, ci în compromisurile serioase în materie de credinţă făcute de reprezentanţii ortodocşi. Pentru prima dată şi încălcând nu doar o sfântă şi neschimbată tradiţie patristică, veche de secole întregi, ci chiar şi "Declaraţiile" contemporane, teologii ortodocşi au negat că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, şi au recunoscut că ea constituie Biserica cea Una împreună cu Biserica Romano Catolică, cu care ea este împreună-răspunzătoare pentru păstrarea Bisericii în credincioşie faţă de iconomia dumnezeiască. Din această cauză, aşadar, păstorii ortodocşi şi romano-catolici ar trebui să fie reciproc recunoscuţi drept adevăraţi păstori ai turmei lui Hristos. Mai mult, textul conţine o recunoaştere reciprocă a tainelor, a succesiunii apostolice şi a mărturisirii credinţei apostolice. După înţelegerea de la Balamand, în care în esenţă a fost semnat un nou tip de Unia, vizitele papei în "bisericile surori" ale României, Bulgariei, Georgiei şi Greciei au devenit pe deplin îndreptăţite. Îndreptăţită este, de asemenea, şi acceptarea aşa-numitei "teologii baptismale" a Conciliului II Vatican de către mulţi teologi ortodocşi. După această teorie, botezul săvârşit de eretici în afara Bisericii este valid per se. Mai mult, botezul este cel care defineşte marginile Bisericii, şi nu Biserica care validează botezul. Prin botez, toţi creştinii, din orice biserică ar face parte, devin membri ai Bisericii lui Hristos. Din această cauză "rebotezarea" heterodocşilor de către ortodocşi a fost deja interzisă în textul semnat la Balamand. Totuşi, din lucrările prezentate la Conferinţă, cât şi din discuţiile care au urmat, a fost întărită părerea potrivit căreia tainele heterodocşilor sunt invalide şi inexistente. Lucrând cu acrivie, acei heterodocşi care vin la Biserica Ortodoxă trebuie să fie botezaţi.

S-a arătat limpede, mai mult, faptul că "mişcarea liturgică," cultivată de anii de zile în cadrul papismului şi adoptată de Conciliul II Vatican (1963-65), a influenţat şi clericii şi teologii ortodocşi. Sub chipul "reînnoirii liturgice," aceasta ţinteşte la unirea ortodocşilor sub papă după exemplul uniaţilor. După pregătirea psihologică a acceptării ei, această mişcare a încercat să impună progresiv o închinare (un cult) care este "neutru" dogmatic, adică fără referire la dogme, erezii sau sfinţi mărturisitori, astfel ca noua Unia să poată fi acceptată de toţi. În această lumină poate fi explicat planul propus de o "curăţare" a textelor liturgice.